Cât de actual este Mihai Eminescu!

Mihai Eminescu mormantAstăzi este 15 ianuarie, o zi care vine după 14 şi se duce spre 16, ambele cu numeroase şi şocante evenimente în ceea ce se numește viața noastră publică, ca şi 15. Precum sunt confundabile Paştele cu Crăciunul la români, pe 15 ianuarie s-a născut sau a murit Mihai Eminescu. Drept pentru care, printre altele, astăzi, pentru publicul românesc, se va vorbit poate şi despre Eminescu. La televizor nu avem șanse să auzim nimic despre el, mai ales dacă de prin Dubai se va întoarce vreo ”vedetă” actuală sau dacă vreo politician neghiob va produce vreo declarație tâmpă despre vreun nimic cotidian. Mihai Eminescu nu are alte posibilități să intre în atenția noastră decât dacă viața sau moarte sa este în măsură să genereze măcar o mică dezbatere controversată (cum altfel?!) în care se va comenta vreun ”adevăr uluitor”, vreun ”aspect inedit” sau vreo ”descoperire fabuloasă”. 

În 2013 Partidul Prostiei Populare, PP-DD, a reușit să folosească momentul, adică această zi, 15 ianuarie, pentru a ieși în fața poporului cerând în Parlament o anchetă pentru stabilirea adevărului legat de mortea lui Eminescu. „O chestiune politică”, s-au şi grăbit să eticheteze analiştii. E clar atunci! Dacă se presupune că Eminescu a fost asasinat atunci pentru că era extrem de incomod politic, rezultatele anchetei acestea nu vor putea fi decât comode politic… Adevărul poate să mai aştepte, cum aşteaptă în atâtea alte cazuri, precum Revoluţia, precum Ion Antonescu, precum şi precum…

Eminescu este mai actual decât oricând, aşa cum o să vedeţi, astfel că mulţi nu şi l-ar dori înviat în vreun fel, multora nu poate să le placă melodia aceea «Eminescu să ne judece» şi tocmai de aceea a fost minimalizat şi chiar stigmatizat.

Unii îi critică astăzi întrega operă publicistică sub acuzaţiile de naţionalism, xenofobie, insuficienţa europenismului. Sunt tot aceeia care strâmbă din nas la titulatura de „naţional” şi sunt tot cei care critică şi strâmbă din nas la orice este românesc.
Nu putem să nu constatăm că, deloc întâmplător, aceste opinii se produc tocmai într-o vreme a degradării continue a vieţii culturale, artistice, a tot ce înseamnă educaţie în ţara noastră.
Eminescu a fost cel mai mare poet al românilor, un geniu şi poate cel mai bun ziarist sau jurnalist, un extraordinar comentator şi analist al vieţii economico-sociale şi politice din vremea sa, mergând în analizele sale dincolo de aparenţe şi spre ansamblu, ceea ce niciunul dintre puzderia de analişti de azi nu reuşeşte să facă.
La 130 de ani de la scriere, articolele sale frapează prin actualitate:

„…Dacă în timpul când ni se promitea domnia virtuţii, cineva ar fi prezis ceea ce are să se întâmple peste câţiva ani, desigur ar fi fost declarat prooroc mincinos. Să fi zis cineva că cei ce promiteau economii vor spori bugetul cheltuielilor cu 40 la sută; că cei ce combat funcţionarismul vor spori numărul posturilor cu sutele; că cei ce sunt pentru independenţa alegătorilor vor face pe funcţionar să atârne atât de mult de autorităţile supreme, încât aceste mii de oameni să voteze conform comandei din Bucureşti; că se va specula averea statului la bursă; că se vor da 17 milioane pe drumul de fier Cernavodă-Chiustenge (Constanţa – n.r.), care nu face nici cinci, şi că patru milioane din preţul de cumpărătură se va împărţi între membrii Adunărilor; că se va constata cum că o seamă de judecători şi de administratori în România sunt tovarăşi de câştig ca bandiţii de codru. Dacă cineva ar fi prezis toate acestea, lumea ar fi râs de dânsul şi totuşi, nu numai acestea, ci multe altele s-au întâmplat şi se întâmplă zilnic, fără ca opiniunea publică să se mai poată irita măcar”.

„…Mita e-n stare să pătrunză orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii… Oameni care au comis crime grave se plimbă pe strade, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-şi petrece viaţa la puşcărie… Funcţiunile publice sunt, adesea, în mâinile unor oameni stricaţi, loviţi de sentinţe judecătoreşti”.

„…Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale care calcă făgăduielile făcute naţiei în ajunul alegerilor şi trec, totuşi, drept reprezentanţi ai voinţei legale şi sincere a ţării. Cauza acestei organizări stricte e interesul bănesc, nu comunitatea de idei”.

„Greşealele în politică sunt crime; căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi, se-mpiedică dezvoltarea unei ţări întregi şi se-mpiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei”. («Timpul», 13 februarie 1882)

„Nu e vorba doar de reacţiune prin răsturnare, ci prin înlăturarea elementelor bolnave şi străine din viaţa noastră publică de către elementele sănătoase coalizate”. («Timpul», 19 septembrie 1879)

„Mizeria materială şi morală a populaţiei, destrăbălarea administraţiei, risipa banului public, cumulul, corupţia electorală, toate acestea n-au a face, la drept vorbind, cu cutări sau cutări principii de guvernamânt. Oricare ar fi guvernul şi oricare vederile sale supreme, corupţia şi malonestitatea trebuie să lipsească din viaţa publică; oricare ar fi, pe de altă parte, religia politică a unui guvern, ea nu-i dă drept de-a se servi de nulităţi venale, de oameni de nimic, pentru a guverna”. («Timpul», 9 decembrie 1882).

„Demagogia la noi însemnează ura înrădăcinată a veneticului fără tradiţii, fără patrie, fără trecut, în contra celor ce au o tradiţie hotărâtă, un trecut hotărât”. («Timpul», 30 iulie 1881)

„Odată egalitarismul cosmopolit introdus în legile politice ale ţării, orice patriot improvizat şi de provenienţă îndoioasă a voit să stea alături cu aceia pe care trecutul lor îi lega, cu sute de rădăcini, de ţară şi popor. Dar aceşti oameni noi, aceşti ’patrioţi’, căutau numai foloasele influenţei politice, nu datoriile. Din cauza acestor elemente, care formează plebea de sus, elementele autohtone ale ţării dau repede îndărăt în privire morală şi în privire materială”. («Timpul», 22 martie 1881)

„Din momentul în care luptele de partid au degenerat în România în lupta pentru existenţa zilnică, din momentul în care mii de interese private sunt legate de finanţe sau de căderea unui partid, nu mai poate fi vorba de neatîrnarea politică a diferitelor grupuri care-şi dispută puterea statului. Din momentul în care interesul material de-a ajunge la putere precumpăneşte, o spunem cu părere de rău: lupta egală în ţară şi Parlament, nu mai e decît manipulul unor ambiţii personale, al unor apetituri, pe cât de nesăţioase, pe atât de vrednice de condamnat”. («Timpul», 19 septembrie 1880)

„Peste noapte şi prin surprindere, am admis legiuiri străine, legi străine în toată puterea cuvîntului care substituie, pretutindenea şi pururea, în locul noţiunilor naţie, ţară, român, noţiunea om, cetăţean al universului…” («Timpul», 13 decembrie 1887)

„Clasele productive au dat îndărăt; proprietarii mari şi ţăranii au sărăcit; industria de casă şi meşteşugurile s-au stins cu desăvîrşire – iar clasele improductive, proletarii condeiului, cenuşerii, oamenii ce încurcă două buchi pe hârtie şi aspiră a deveni deputaţi şi miniştri, advocaţii, s-au înmulţit cu asupră de măsură, dau tonul, conduc opinia publică, fericesc naţia în fiecare zi, pe hîrtie”. («Timpul», 22 februarie  1879)

„Peste tot aceeaşi idee: să dau străinilor ce-mi cer; cât pentru români puţin îmi pasă!” («Timpul», 23 mai 1882)

„Ne mulţumim dacă actele guvernanţilor de azi nu sunt de-a dreptul de înaltă trădare, abstracţie făcând de toate celelalte defecte ale lor, precum mărginirea intelectuală, slăbiciunea de caracter, lipsa unui adevărat şi autentic sentiment patriotic”. («Timpul», 8 august 1880)

„La noi mizeria e produsă, în mod artificial, prin introducerea unei organizaţii şi a unor legi străine, nepotrivite cu stadiul de dezvoltare economică a ţării, organizaţie care costă prea scump şi nu produce nimic”. («Timpul», 18 iunie 1881)

Vom „avea de-acum înainte dominaţia banului internaţional, o domnie străină, impusă de străini; libertatea de muncă şi tranzacţiuni; teoria de luptă pe picior în aparenţă legal, în realitate inegal. Şi, în această luptă, nu învinge cine-i tare, nobil sau eroic; învinge cel pentru care orice mijloc de câştig e bun, cel fără scrupul faţă de concetăţenii săi, cel pentru care orice apărare a muncii e o piedică pe care va tinde a o răsturna, pe cale legiuită sau pe cale piezişă”. («Timpul», 20 februarie 1879)

„Acela ce cutează a se revolta faţă de această stare de lucruri, acela care îndrăzneşte să arate că formele poleite învelesc un trup putred, că ’progresul’ nostru ne duce la pierzare, că elementele sănătoase trebuie să se conjure şi să facă o luptă supremă pentru mântuirea acestei ţări este denunţat opiniei publice de către negustorii de principii liberal-umanitare ca barbar, ca antinaţional, ca reacţionar”. («Timpul», 23 iunie 1879)

Loading...
loading...

3 COMENTARII

  1. Tot ce a scris Eminescu e de actualitate. Cui nu i place Eminescu, cui nu i place Romania, e liber sa plece cu murdăria lor sufleteasca cu tot !

  2. MARȚI 16.o1.2018 !

    SĂ CONTINUĂM COMEMORAREA ȘI AZI A LUI MIHAI EMINESCU !
    Și să reținem toți cei de bună credință că :
    – Eminescu a fost cel mai mare poet al Românilor , un geniu și poate cel mai bun jurnalist , un extraordinar comentator și analist al vieții economico-sociale și politice din vremea sa, un gând în analizele sale dincolo de aparențe și spre ansamblu , ceea ce niciunul din puzderia de analiști de azi nu reușesc să facă …

Lasă un răspuns la Robert Dalea Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.