Ce spune Fidel Castro despre gazele de șist sau „mersul către abis”

Prietenii noștri americanii, care au venit să ne gazeze pe la Bârlad, la Vama Veche și în alte zone ale țării, în același timp în care ne păstrează vie în minte memoria „holocaustului românesc”, au un mare “prieten” pe lângă casa multinaționalelor și băncilor lor. Este vorba despre Fidel Castro, pe care noi îl știm de comunist și un om foarte… rău, și asta din același motiv: pentru că este “prietenul” americanilor.

Ca și alții de prin America Latină sau Orientul Mijlociu, și precum urmăm și noi, dacă ne vine mintea la cap la timp, Fidel Castro a devenit un atât de bun “prieten” al americanilor în urma unei îndelungate experiențe corect interpretate. Adică, pur și simplu, i-a cunoscut mai bine. Aici nu vorbim despre poporul american, bineînțeles, ci despre cei 1% care dețin jumătate din țară, în vreme ce pentru cealaltă jumătate ăe care își închipuie că o posedă 99% le este datoare vândută.

Americanii au făcut o pasiune nebună pentru omul acesta, pentru că el, aproape de unul singur, de mai bine de jumătate de secol, le-a interzis să se destrăbăleze în țara lui pe socoteala cubanezilor.

Înainte de revoluția pe care a făcut-o Castro în 1959, Cuba era bordelul și cazinoul americanilor și, în special, al mafiei lor. I se spunea chiar “Bordelul Caraibelor”. Evreul american Meyer Lansky (născut Majer Suchowlinski), care a avut un rol principal în dezvoltarea “Sindicatului Național al Crimei” (National Crime Syndicate) din SUA, trata direct cu fostul dictator Fulgencio Batista planuri de afaceri prin care Cuba a cunoscut ”epoca de aur a jocurilor de noroc”. Cuba acorda credite subvenționate de stat cozinourilor nou inaugurate. …Good times!…Good times!

Asta în vreme ce 75% din terenurile fertile ale țării erau ale companiilor americane, care aveau plantații uriașe de fructe exotice pe care lucrau cubanezii, una dintre cele mai ieftine forțe de muncă ale lumii pe atunci.

Dar, bineînțeles, democrația mergea “strună” și Cuba primea cele mai bune “rapoarte de țară”, cum s-ar spune, ”erau pe drumul cel bun” sau ”viitorul era al lor”, cum le-ar fi spus ambasadorii americani. Era condusă de un dictator, dar de un dictator “drăguț”, aliat, adică ascultător, care nu vroia decât puterea și să facă avere pentru el și pentru familia lui. Americanii îl iubeau, chiar dacă îl mai criticau din când în când, de ochii lumii.

Apoi a venit Fidel Castro, în legătură cu care terorismul de stat american a avut ocazia să ajungă la adevărate performanțe (negative, pentru el): nu mai puțin de 638 de tentative de asasinat puse la cale de CIA. A venit și nu a mai plecat nici prin moarte și nici prin alte procedee la fel de familiare ”democrației” americane, precum loviturile de stat, pe care nu le recunosc decât atunci când nu mai au încotro (precum a fost cea din Iran, din 1953)

Ajuns la 85 de ani, după ce, cu revoluția sa națională, a ”întinat”, deopotrivă, și idealurile democrației dogmatice, și pe cele ale comunismului, Fidel Castro tot nu tace. De pe paturile de spital și de prin stațiuni scrie ”reflecții” (citește și: Reflecțiile comandantului Fidel) despre una, despre alta. Ba bătrânul ajunge și la niște concluzii cutremurătoare, dovedind, în același timp, luciditatea și clarviziunea care i-au caracterizat întreaga viață. 

Iată ce scria într-una dintre aceste reflecții, denumită «Mersul către abis» pe 5 ianuarie 2012:
„Nicio altă epocă din istoria omului nu a cunoscut pericolele actuale cu care se confruntă omenirea. O persoană ca mine, la 85 de ani împliniți, ajunsesem la 18 ani, cu bacalaureat, înainte de a se finaliza construirea primei bombe atomice.
Astăzi, artefactele cu acest caracter gata de a fi folosite – incomparabil mai puternice decât cele care au produs căldura soarelui peste orașele Hiroshima și Nagasaki – există cu miile.
Armele de acest tip care se păstrează în depozite, adăugate la cele deja desfășurate în virtutea acordurilor, ating cifre care depășesc douăzeci de mii de proiectile nucleare. Numai folosirea a o sută de arme de acest fel ar fi suficient pentru a crea o iarnă nucleară care ar provoca moartea înspăimântătoare în scurt timp a tuturor ființelor umane care locuiesc planeta, după cum a explicat, în mod strălucit și cu toate datele computerizate, savantul american și profesor la Universitatea Rutgers, New Jersey, Alan Robock.
Cei care obișnuiesc să citească știrile și analizele internaționale serioase știu cum riscurile izbucnirii unui război cu folosirea armelor nucleare crește pe măsură ce tensiunea crește în Orientul Apropiat, unde în mâna guvernului israelian se acumuleazăsute de arme nucleare în plină dispoziție de luptă și al căror caracter de mare încărcătură nucleară nici nu se admite, nici nu se neagă. De asemenea, crește tensiunea în jurul Rusiei, țară cu indubitabilă capacitate de ripostă, amenințată de un așa-zis scut nuclear european.
Te face să râzi afirmația iancheilor că scutul nuclear european este pentru a proteja și Rusia de Iran și Coreea de Nord. Atât de slabă este poziția iancheilor în această delicată chestiune încât aliatul lor Israel nici măcar nu se deranjează să asigure consultări prealabile asupra măsurilor care ar putea dezlănțui războiul.
Omenirea, în schimb, nu se bucură de nicio garanție. Spațiul cosmic din apropierea planetei noastre este saturat de sateliți ai Statelor Unite destinați să spioneze ce se petrece până și în curtea locuințelor din orice țară a lumii. Viața și obiceiurile fiecărei persoane sau familii face obiectul spionajului; sunt ascultate sute de milioane de celulare, iar tema convorbirilor abordată de orice beneficiar din orice parte a lumii nu mai este ceva privat și devine material de informare pentru serviciile secrete ale Statelor Unite.
Acesta este dreptul care mai rămâne cetățenilor din lumea noastră în virtutea actelor unui guvern a cărui constituție, aprobată de Congresul de la Philadelphia în 1776, stabilea că încă oamenii se nasc liberi și egali și tuturor Creatorul le conferea anumite drepturi, din care nu le mai rămâne, nici americanilor, nici altora în lume nici măcar acela de a le comunica la telefon rudelor și amicilor sentimentele lor cele mai intime.
Războiul, totuși, este o tragedie care se poate întâmpla, și este foarte probabil să se întâmple; mai mult, dacă omenirea ar fi capabilă să-l amâne un timp nedefinit, un alt lucru la fel de dramatic se produce deja într-un ritm crescând: schimbarea climatică. Mă voi limita să semnalez ceea ce eminenți savanți și exponenți de talie mondială au explicat cu documente și filme de care nimeni nu se îndoiește.
Este bine știut că guvernul Statelor Unite s-a opus acordurilor de la Kyoto pentru mediul ambiant, o poziție pe care nici măcar nu a discutat-o cu cei mai apropiați aliați, ale căror teritorii ar avea teribil de suferit și unele, ca Olanda, ar dispărea aproape complet.
Planeta merge astăzi fără o politică în această problemă gravă, în timp ce nivelul mărilor se ridică, enormele calote de gheață care acoperă Antarctica și Groenlanda, unde se acumulează peste 90% din apa dulce a lumii, se topesc în ritm crescător, și deja omenirea, la 30 noiembrie 2011, a atins oficial cifra de 7 miliarde de locuitori, populație care în zonele cele mai sărace ale lumii crește susținut și inevitabil. Oare cei care n-au făcut în ultimii 50 de ani decât să bombardeze țări și să omoare milioane de oameni se pot preocupa de destinul celorlalte popoare?
Statele Unite este astăzi nu numai promotorul acestor războaie, ci și cel mai mare producător și exportator de arme din lume.
Cum este cunoscut, această țară puternică a semnat o convenție pentru a furniza 60 de miliarde de dolari în următorii ani Arabiei Saudite, unde transnaționalele Statelor Unite și ale aliaților extrag în fiecare zi 10 milioane de barili de petrol ușor, adică, un miliard de dolari în combustibil. Ce se va alege de această țară și de regiune când aceste rezerve de energie se vor epuiza? Nu este posibil ca lumea noastră globalizată să accepte fără să explodeze colosala risipă de resurse energetice pe care natura le-a creat în sute de milioane de ani și a căror delapidare scumpește costurile esențiale. N-ar fi deloc demn de caracterul inteligent care i se atribuie speciei noastre.
În ultimele 12 luni această situație s-a agravat considerabil datorită noilor progrese tehnologice care, departe de a alina tragedia provocată de risipa de combustibili fosili, o agravează considerabil.
Savanți și cercetători de prestigiu mondial au semnalat consecințele dramatice ale schimbării climatice.
Într-un excelent documentar al regizorului francez Yann Arthus-Bertrand, intitulat «Home», și elaborat în colaborare cu personalități prestigioase și bine informate, făcut public la mijlocul anului 2000, acesta a avertizat lumea cu date precise despre ceea ce se întâmplă. Cu argumente solide expunea consecințele nefaste al consumului, în mai puțin de două secole, a resurselor energetice create de natură în sute de milioane de ani; dar cel mai rău nu era colosala risipă, ci consecințele suicide avute pentru specia umană. Referindu-se la propria experiență de viață, reproșa speciei umane: „…Beneficiezi de o moștenire fabuloasă strânsă de 4 miliarde de ani de Terra. Nu ești aici decât de 200.000 de ani, dar deja ai schimbat fața lumii.”
Nu putea învinui pe nimeni până în acea clipă, semnala pur și simplu o realitate obiectivă. Totuși, astăzi trebuie să-i învinuim pe toți cei care știm și nu facem nimic pentru a remedia situația.
În imaginile și conceptele lor, autorii acestui film includ memorii, date și idei pe care avem datoria să le cunoaștem și de care să ținem seama.
În lunile din urmă, un alt fabulos material filmic prezentat a fost «Oceane», elaborat de doi realizatori francezi, considerat cel mai bun film al anului în Cuba; poate, după judecata mea, cel mai bun din această epocă.
Este un material care uimește prin precizia și frumusețea imaginilor nemaifilmate până acum de vreo cameră: 8 ani și 50 de milioane de euro au fost investiți aici. Omenirea ar trebui să fie recunoscătoare pentru această dovadă a formei în care se exprimă principiile naturii siluite de om. Actorii nu sunt ființe umane: sunt locuitorii mărilor lumii. Un Oscar pentru ei!
Ceea ce a motivat pentru mine datoria de a scrie aceste rânduri nu a apărut din faptele la care m-am referit până aici, pe care într-un fel sau altul le-am mai comentat anterior, ci din altele care, manipulate de interesele transnaționalelor, au ieșit treptat la lumină dozat în ultimele luni și servesc, după judecata mea, ca dovadă definitivă a confuziei și haosului politic care domnesc în lume.
Acum câteva luni am citit pentru prima dată știri despre existența gazului de șist. Se afirma că Statele Unite dispuneau de rezerve pentru a substitui nevoile timp de 100 de ani. Cum dispun acum de timp pentru a cerceta teme politice, economice și științifice care pot fi realmente utile popoarelor noastre, am comunicat discret cu câteva persoane care locuiesc în Cuba sau în străinătate. În mod curios, niciuna nu auzise vreun cuvânt despre acest lucru. Desigur nu era prima dată când se întâmplă așa ceva. Unul se miră de lucruri importante care sunt ascunse într-o adevărată mare de informații, amestecate cu sute sau mii de știri care circulă pe planetă.
Totuși, interesul meu pentru subiect a persistat. Au trecut numai câteva luni și gazul de șist deja nu mai este știre. În ajunul anului nou se cunoșteau deja suficiente date pentru a vedea cu toată claritatea mersul inexorabil al lumii spre abis, amenințată de riscurile extrem de grave ca războiul nuclear și schimbarea climatică. De primul am vorbit, de al doilea, pentru a fi scurt, m-am limitat să expun date cunoscute și unele care au rămas a fi cunoscute și pe care niciun cadru politic sau persoană de bun simț n-ar trebui să le ignore.
Nu ezit să afirm că observ ambele subiecte cu serenitatea anilor trăiți, în această fază spectaculoasă a istoriei, care au contribuit la educarea poporului nostru curajos și eroic.
Gazul se măsoară în TCF, care se pot referi la metri cubi – nu se explică întotdeauna – depinde de sistemul de măsuri care se aplică în fiecare țară. Pe de o parte, când se vorbește de bilion spaniol, care înseamnă un miliard, cifra în engleză ar fi trilion, de care ar trebui să se țină seama când se analizează datele referitoare la gaze care sunt voluminoase. Voi încerca să semnalez când va fi necesar.
Analistul american Daniel Yergin, autorul unui volum clasic de istoria petrolului a afirmat, conform agenției de știri IPS, că deja o treime din tot gazul care se produce în Statele Unite este gaz de șist.
„ …exploatarea unei platforme cu șase puțuri poate consuma 170.000 mc de apă și chiar provoacă efecte nocive cum ar fi mișcări seismice, contaminarea apelor subterane și de suprafață, și afectează peisajul.”
Grupul britanic BP informează la rândul său că „rezervele certe de gaz convențional sau tradițional de pe planetă însumează 6.608 bilioane – un milion de milioane, circa 187 bilioane mc. Iar depozitele cele mai mari se află în Rusia (1.580 TCF), Iran (1.045 TCF), Qatar (894TCF) și Arabia Saudită și Turkmenistan, cu 283TCF fiecare”. Este vorba de gazul care se scoate și comercializează.
„Un studiu al EIA – o agenție guvernamentală a Statelor Unite pentru energie – publicat în aprilie 2011 a găsit practic același volum (6.620 TCF sau 187,4 bilioane mc.) de shale gas recuperabil în numai 32 de țări, și giganți cum sunt: China (1.275 TCF), Statele Unite (862TCF), Argentina (774), Mexic (681), Africa de Sud (485) și Australia (396TCF)”. Shale gas este gazul de șist. Observați că, după ceea ce se știe, Argentina și Mexic au aproape tot atât cât Statele Unite. China, cu cele mai mari zăcăminte, posedă rezerve care echivaleză cu dublul acelora și un 40% mai mult decât Statele Unite.
„ …țări de secole dependente de furnizori străini ar avea o colosală bază de resurse pentru consumul lor, ca Franța și Polonia, care importă 98 și 64%, respectiv, de gaz de consum, și care ar avea în rocile de șist rezerve mai mari de 180 TCF fiecare.”
„Pentru a-l extrage din șisturi – semnalează IPS – se apelează la o metodă botezată ‘fracking’ (fractură hidraulică), cu injecția unor mari cantități de apă, plus nisip și aditivi chimici. Urma de carbon (proporție de dioxid de carbon care se eliberează în atmosferă) este mult mai mare decât cea generată de producția de gaze convenționale.”
„Cum este vorba de bombardarea straturilor de scoarță terestră cu apă și alte substanțe, crește riscul distrugerii subsolului, solului, pânzelor freatice și apelor de suprafață, peisajul și căile de comunicații dacă instalațiile de extracție și transport ale noii bogății au defecte sau erori de manipulare.”
Este de-ajuns să semnalăm că, printre numeroasele substanțe chimice care se injectează împreună cu apa pentru a extrage acest gaz, este benzenul și toluenul, care sunt substanțe teribil de cancerigene.
Experta Lourdes Melgar, de la Institutul Tehnologic și de Studii Superioare de la Monterrey, este de părere că: „Este o tehnologie care stârnește multe dezbateri și sunt resurse situate în zone unde nu există apă…”
„Șisturile gazifere – spune IPS – sunt cariere de hidorcarburi neconvenționale, încastrate în roci, pentru care se aplică fractura hidraulică pentru a le elibera la scară mare.”
„Generarea de gaze shale implică volumuri mari de apă și excavarea și fractura generează mari cantități de reziduuri lichide, care pot conține substanțe chimice dizolvate și alte poluante care necesită o tratare ulterioară.”
„Producția de șist a sărit de la 11.037 milioane mc, în 2000, la 135.840 milioane, în 2010. În cazul în care se continuă acest ritm de expansiune, în 2035 va ajunge să acopere 45% din cererea de gaz, conform EIA.”
„Cercetări științifice recente au alertat asupra profilului ambiental negativ al gazului de șist.”
„Academicienii Robert Howath, Renee Santoro și Anthony Ingraffea, de la universitatea americană Cornell, au concluzionat că această hidrocarbură este mai poluantă decât petrolul și gazul, conform studiului lor ‹Metanul și urmele de gaze cu efect de seră provenite din formațiunile de shale›, publicat în aprilie trecut în revista ‹Climatic Change›. „Urma carbonică este mai mare decât cea de la gazul convențional sau petrol, văzute în orice orizont temporal, dar în special într-o perioadă de 20 de ani. Comparată cu carbonul, este cel puțin cu 20% mai mare și poate mai mult decât dublu în 20 de ani”, afirmăRaportul.”
„Metanul este unul din gazele cu efect de seră dintre cele mai poluante, răspunzător de creșterea temperaturii planetei.”
„În zonele active de extracție (unul sau mai multe puțuri pe un kilometru), concentrațiile medii și maxime de metan la puțurile de apă potabilă cresc în funcție de apropierea de puțul gazifer cel mai apropiat și au fost în pericol de explozie”, citează textul scris de Stephen Osborn, Avner Vengosh, Nathaniel Warner și Robert Jackson, de la Universitatea Duke.
„Acești indicatori pun la îndoială argumentul că industria șisturilor ar putea substitui cărbunele la generarea de electricitate și, prin urmare, o resursă pentru a alina schimbarea climatică.”
„Este o aventură prea timpurie și riscantă.”
„În aprilie 2010, Departamentul de stat al Statelor Unite a pus în mișcare inițiativa Global Gas Shale pentru a ajuta țările care caută să folosească această resursă pentru a o găsi și dezvolta, cu un eventual beneficiu economic pentru transnaționalele acestei țări.”
Inevitabil m-am extins, nu aveam altă opțiune. Redactez aceste rânduri pentru siteweb Cubadebate și pentru Telesur, una din emițătoarele de știri dintre cele mai serioase și oneste din această lume a noastră atât de încercată.
Pentru a aborda tema am lăsat să treacă zilele festive din vechiul și noul an.

FIDEL CASTRO RUZ
5 ianuarie 2012”

Loading...
loading...

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.