Copiii, șomajul și comicul

CopiiȘtirea zilei de 1 iunie 2012 a fost că toate agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă au organizat zile ale porților larg deschide pentru… copii. E de imaginat că, în alte țări, de ziua lor, copii sunt trimiși în parcuri de distracții, li se organizează manifestări culturale și sportive și, în general, vor trebui să se bucure de „frumusețea și farmecul vieții”. 

Românii, s-ar spune că sunt mai practici, dacă nu ar fi tocmai lipsa oricărei practici. Ei, în România, sunt trimiși la agențiile pentru șomaj, la noi se face pregătirea pentru viață. Copilul român trebuie să știe de timpuriu și în cea mai frumoasă zi din an pentru el ce îl așteaptă cu adevărat în viață, că nu e totul ca în povești sau în desenele animate, că viața nu e numai spectacole și bomboane de ciocolată, ba dimpotrivă constă practic și măcar periodic dintr-o activitate de drum până la „Șomaj”, cum se numește agenția popular, în lipsa oricărei activități. Mai lipsea o zi a porților deschise la un punct de trecere a frontierei și tabloul vieții de român matur era complet…

De aici încolo trebuie să continuăm cu descrierea comicului. Pentru că evenimentul se încadrează perfect, fără îndoială, în această categorie, având prea puțină nevoie de alte comentarii. Cu toate acestea, pare că prea puțină lume mai are simțul ridicolului sau al comicului, iar autoritățile au fost părăsite de mult și de acest simț.

Deci comicul vine din franțuzescu comique, din italianul comico, din latinescul comicus, din grecul komikus, sau din toate odată și se înseamnă ceva care stârnește răsul când vrei și când nu vrei.

La definiția din dicționar (că noi numai așa lucrăm) comicul ăsta este categorie estetică și nimic altceva care desemnează un fenomen care provoacă râsul, amuzamentul, dar și delectarea spectatorilor implicați în reprezentația teatrală proprie comediei.

O mai tragem nițel cu definiția cu riscul de a plictisi, pentru că nu avem defel umor pentru a vă mai spune că acest comic este un raport estetic în care subiectul observă neconcordanța obiectului cu el însuși. Astfel, efectele comice rezultă din contrastele între frumos și urât (cum zicea Aristotel), dintre esență și aparență (ca la Caragiale) dintre seriozitarea intenției și realizarea ei minoră, dintre efortul uriaș depus și rezultatul derizoriu obținut, dintre vechi și nou, dintre valoare și nonvaloare, dintre un țel măreț și mijloacele obscure în slujba împlinirii acestuia.

Comicul mai presupune superioritatea subiectului față de obiect. Formele principale de manifestare ale comicului sunt: umorul (șarjarea umoristică), ironia, satira, sarcasmul, grotescul (comicul deformat până la caricatură), absurdul (comicul exagerat până la pierderea coerenței situației rizibile).

Mai este puțin și terminăm. Imediat după ce spunem că acest comic, în conformitate cu sursele de inspirație folosite, este de câteva feluri: de situație, de limbaj, de moravuri și de caracter.

Încă nu am terminat cu plagiatul.

Iată că în județul cu cel mai mare șomaj din țară, Vaslui, știrea a fost tratată cu maximă seriozitate, iar comicul, sub care din formele sale?, ironia?, grotescul?, absurdul?… oricum, comicul este la el acasă în această țară în care viața politică e cea mai mult luată în serios, pe când e o comedie, iar viața oamenilor de rând e făcută din astfel de momente comice, pe când ar trebui să fie luată în serios.

Cu prilejul Zilei Copilului, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vaslui, prin intermediul agențiilor locale din Vaslui, Bârlad și Huși, organizează vineri, 1 iunie 2012, începând cu ora 9.00, „Ziua porților deschise”. Cu această ocazie, elevii, în special cei aflați în ani terminali în școli profesionale sau licee, sunt invitați să cunoască, din interior, modul în care își desfășoară agenția activitatea. Prin această acțiune „Ziua Porților Deschise”, AJOFM Vaslui își propune să răspundă la diverse întrebări referitoare, în special, la informarea și consilierea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, burse ale absolvenților, cursuri de formare profesională, stimularea mobilității forței de muncă, etc. „Preocuparea permanentă a Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Vaslui de a-și adapta, dezvolta și promova continuu serviciile oferite tinerilor, în sensul facilitării accesului acestora pe piața forței de muncă, dorim să o valorificăm și cu ocazia zilei de 1 iunie. Consider că, pentru elevii vasluieni, în special cei care în curând vor absolvi ultimul an de liceu sau școală profesională, este o bună ocazie de a se informa cu privire la drepturile, dar și obligațiile lor, fie din perspectiva de viitor angajat, fie, ceea ce nu le dorim, de beneficiar al indemnizației de șomaj”, a declarat Ioan Adrian Cîrlan, directorul executiv al AJOFM”.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.