Din memoriile unui mare om politic local

Omul politicEu am fost de la ţară. Când eram mic mă duceam pe jos la şcoală în opinci prin şanţuri şi mama îmi punea un boţ de mămăligă cu ceapă în traistă. Muşama.

La şcoală nu eram prea bun așa da într-o zi a venit la mine unu mai mare cu o eşarfă şi a zis dacă o primesc. Mie îmi plăcea roşu la nebunie cre că cel mai mult şi aşa că am ajuns pionier. Cravată.

Mai târziu la seral a venit unu la mine cu un tabel şi mi-a zis dacă mă semnez iar eu i-am zis că sigur că ştiu să mă semnez şi aşa mi-a dat un carneţel roşu într-o şedinţă şi am ajuns membru de partid. Mă duceam la şcoală cu bicicleta şi mâncam la cantină. PCR.

Într-o zi după ce m-a încadrat la fabrică a venit unu la mine şi am început să povestim despre fabrică şi oameni. Ăilalţi. Şedinţă.

La sfârşit mi-a spus că i-a plăcut ce-i zic şi m-a pus să-i semnez că de acu’ am să-i scriu. M-a ameninţat că îmi ia şi carneţelu şi eşarfa dacă nu scriu. Şi nu mă mai duc eu la şedinţe. La puşcărie. Îi trimiteam câte o scrisoare pe săptămână. Luungăă.

După aia am ajuns director la cea mai mare întreprindere de la noi. Îi trimiteam la săpat şanturi mari. Diguri. Mâncam numa la restaurant şi mă duceam la servici cu Dacia mea cea neagră. Bine.

Şedinţe făceam şi scriam în fiecare săptămână. Da într-o zi a venit la mine unu de la judeţ şi mi-a spus dacă nu contribui cu 10 mii de lei la înmormântarea lu prim-secretaru. I-am zis că cu banii ăştia înmormântez toţi secretarii nu numa pe primu. Erau prea mulţi. Bani.

Și așa am ajuns director la o fabricuţă dintr-un centru de comună de la noi. Mâncam numa lapte şi ouă şi mergeam la servici cu multicaru fabricii. Se strica mereu şi îl lăsam pe lângă şanţuri. Odată a venit la mine unu de la centru şi m-a întrebat de ce nu am venit la ultima şedinţă de partid la judeţ. I-am spus că nu cred că-i ultima şi i-am promis că vin dacă o să mai fie. Şedinţe.

După aia m-au făcut maistru la un atelier dintr-un sat. Mâncam ce apucam şi eu şi mă duceam la atelier cu bicicleta. Mai şi beam şi dormeam prin şanţuri. La atelier sus pe perete era un portret cu Gheorghiu Dej şi unu cu Stalin. Prăfuit.

Odată a venit unu de la comună şi mi-a spus să-l dau jos pe criminalu ăla de pe perete. Am dat jos poza lui Gheorghiu Dej. Mă gândeam că ălălalt e mai mare. Stalin.

După aia am lucrat ca zilier la săpat şanţuri. Nu mâncam mai nimic toată ziua şi dormeam într-o baracă. Odată când săpam un şant au venit unii la mine şi mi-au spus să astup groapa aiurea şi să-mi iau sculele din drum că trece o maşină de partid de la Bucureşti. Le-am spus că nu-i mare pagubă că scule mai am şi groapa pot să o astup numa bine după aia. După

Da m-au arestat şi n-am mai băut o cană trei zile. Apăă.

De atunci nu am mai avut de lucru nici ce mânca şi nici ce încălţa. Atunci a fost scandal în centru. M-am dus şi eu şi unii m-au recunoscut şi mi-au zis dizident când m-au văzut aşa. Eu le-am arătat carnetu şi cravata mea roşie dar ei le-au aruncat pe foc şi m-au aplaudat. M-am speriat şi m-au întrebat cu cine ţin. Le-am spus că cu ei. Ce eram prost? Nu? Mi-au dat o eşarfă cu trei culori găurită şi am devenit erou. Televizor.

După aia au venit unii la mine cu un tabel şi mi-au zis să-l semnez pentru drepturi. Eu l-am semnat şi ei mi-au dat un carnețel că sunt revoluţionar. Până în primăvară mă duceam acasă cu o bicicletă luată de la partidu vechi şi mâncam mâncare gătită. Mai beam da’ nu am mai ajuns în şanţuri. Bună. Mâncarea.

Într-o zi după ce m-a pus pe un post la consiliu lor a venit unu la mine şi am început să povestim despre politică şi oameni. Ăilalţii.

La sfârşit mi-a spus că i-a plăcut ce-i zic şi m-a pus să-i semnez că de acu o să mai vin să povestim la partidu lor despre ăilalţi. M-a ameninţat că dacă nu vin ăilalţi o să-mi ia şi eşarfa şi carnetu de revoluţionar. Mă duc la şedinţe în fiecare săptămână. Luungii.

Am ajuns director la cea mai mare direcţie de la noi. Săpăm şanţuri mari. Diguri. Mănânc numa la restaurant şi mă duc la servici cu o maşină straină cu şofer. Odată ne-am îmbătat amândoi am dat peste unu şi am intrat în şanţ. Da nu ne-a luat carnetele şi am scăpat. Puşcărie nu.

Am rămas dator şi mai contribui la partid de fiecare dată când trebue. Cu secretarii şi şefii de partid mă înţeleg foarte bine. Să fie sănătoşi. Pe perete am un singur tablou a lu preşedinte pe care îl verific în fiecare zi. Dacă mai e. Mă duc la toate şedinţele şi nu lăs nimic în urma mea. Beau apă înainte de orice. Şi acu îmi place roşu da nu mai zic la nimenea. Îmi place şi altele. Culori.

Loading...
loading...

3 COMENTARII

  1. O singura observatie….Niciodata n-a stat tabloul lui Ceasca alaturi de cel al lui Stalin…Stalin fusese ,,decazut,,din gratiile rusilor cu atat mai mult ale romanilor…Poate cineva a facut o gluma….la tara fiind…In rest,fiecare poate sa-si aminteasca ce vrea….!

  2. Din păcate pentru noi,n-am înţeles nimic nici din perioada comunistă,nici din cea post comunistă.Ne trăim propria ignoranţă! Nu mai suntem de mult stăpâni pe simţirile şi trăirile noastre,navigăm prin viaţă ca nişte somnambuli.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.