Strategii de manipulare

17

Noam_ChomskyCunoscutul politolog evreu, filozof şi lingvist nord-american Noam Chomsky a concretizat, într-o formulare pe înţelesul tuturor, zece manipulări generale pe care se bazează democraţia occidentală şi pe care el le numeşte „strategii ale diversiunii”.
Potrivit lui, acestea sunt concepute pentru a dezorienta şi a deturna atenţia mulţimilor americane de la manevrele claselor politice şi financiare, de la adevăratele probleme. După cum veţi vedea şi veţi putea recunoaşte, acestea sunt, de fapt, diversiuni cu aplicaţie mondială. Le putem vedea la lucru foarte bine în România prin mijlocirea aceloraşi medii de informare în masă.
Procedura de bază este aceiaşi cu cea a prestidigitatorilor, care îşi pun în practică numerele de iluzionism îndreptând toată atenţia publicului în direcţii false.
Pentru Chomsky „libertatea de exprimare este mai importantă decât orice versiune a faptelor susţinută de ordinea stabilită, oricare ar fi raportul pe care aceasta îl întreţine cu adevărul faptelor în sine”.

1. Strategia diversiunii

Strategia diversiunii consistă în deturnarea atenţiei publicului de la problemele importante şi de la schimbările hotărâte de elitele politice şi economice, printr-un potop continuu de distracţii şi de informaţii neînsemnate. Chomsky analizează diferitele tehnici de spălare a creierului, pe care le suportă americanii.
„A distrage în permanenţă atenţia publicului, departe de adevăratele probleme sociale, captivat de subiecte fără importanţă adevărată. A ţine mereu publicul ocupat, ocupat, ocupat, fără niciun timp pentru gândire”.

2. A cauza probleme şi, apoi, a oferi soluţii

Această metodă se mai numeşte şi „problemă – reacţie – soluţie”. La început se creează problema sau „situaţia”, prevăzută pentru a suscita o anume reacţie a publicului, pentru ca tocmai acesta să ceară măsurile dinainte stabilite pentru a fi acceptate. De exemplu: dezvoltarea intenţionată a violenţei urbane sau organizarea de atentate sângeroase pentru ca publicul să ceara legi represive, în detrimentul libertăţii.

3. Strategia „în degradeu”

Pentru ca publicul să accepte o măsură inacceptabilă este de ajuns să fie aplicată în mod progresiv, în „degradeu”, pe o durată de zece ani. În acest fel, au fost impuse condiţii sociale şi economice absolut noi din 1980 până în 1990. Şomaj masiv, imigraţie – invazie, precaritate, flexibilitate, delocalizări, salarii care nu mai asigură un venit decent, iată schimbările care ar fi provocat o revoluţie dacă ar fi fost aplicate în mod brutal.

4. Strategia acţiunii cu date diferite

O altă manieră de a obliga publicul să accepte o hotărâre nepopulară este de a o prezenta ca „dureroasă, dar necesară”, obţinând acordul publicului în prezent pentru aplicarea ei în viitor. Este mult mai uşoară acceptarea unui sacrificiu viitor decât al unuia apropiat. În primul rând, pentru că efortul nu trebuie făcut imediat, apoi, pentru că publicul are mereu tendinţa de a nădăjdui („totul va merge mai bine mâine”) că sacrificiul cerut va putea fi evitat. În fine, această manieră lasă publicului timp pentru a se obişnui cu ideea schimbării, pe care o va accepta cu resemnare la momentul respectiv.

5. A se adresa publicului ca unor copii mici

Cea mai mare parte a adresărilor destinate marelui public folosesc discursuri, argumente, personaje şi un ton absolut copilăreşti, aproape debile, ca şi cum spectatorul ar fi un copil mic, de 12 ani, sau un handicapat mental. De ce oare?
„Dacă ne adresăm unei persoane ca şi cum ar avea 12 ani, atunci aceasta, prin sugestibilitate şi cu o oarecare probabilitate, va avea un răspuns sau o reacţie tot atât de lipsită de simţ critic ca al unui copil de 12 ani”.

6. A face apel mai mult la partea emoţională decât la gândire

Este o tehnică clasică pentru a opri analiza raţională şi, deci, simţul critic al oamenilor. În plus, folosirea emoţionalului deschide accesul la subconştient, pentru implantarea unor anumite idei, dorinţe, spaime, pulsaţii sau comportamente.

7. Menţinerea poporului în neştiinţă şi prostie

A face în aşa fel ca poporul să nu înţeleagă tehnologiile şi metodele folosite pentru controlarea şi robirea lui. Calitatea educaţiei dată claselor inferioare trebuie să fie cât mai slabă, încât prăpastia de neştiinţă care separă clasele de jos de cele de sus să fie şi să rămână de neînţeles de către cele dintâi.

8. A încuraja publicul să se complacă în mediocritate

A încuraja publicul să creadă că e „bine” să fii prost, vulgar şi incult. A-l îndopa cu seriale americane şi emisiuni de tele-realitate, nişte dobitocenii monstruoase.

9. A înlocui revolta cu învinovăţirea

A face omul să creadă că numai el singur este vinovat de propria-i nenorocire, din cauza unei inteligenţe insuficiente sau a capacităţilor şi eforturilor necorespunzătoare. Astfel, în loc să se ridice împotriva sistemului, individul se subestimează şi se învinovăţeşte, ceea ce creează o stare depresivă, având ca efect abţinerea de la acţiune. Şi, fără acţiune, nu există revoluţie!

(Citește: Cu sistemul împotriva sistemului)

10. A cunoaşte oamenii mai bine decât se cunosc ei înşişi

În ultimii 50 de ani, progresele fulgerătoare ale ştiinţei au săpat o prăpastie crescândă între cunoştinţele publicului şi cele deţinute şi folosite de elitele conducătoare. Mulţumită biologiei, neurobiologiei şi psihologiei aplicate, „sistemul” a ajuns la cunoaşterea avansată a făpturii omeneşti, fizic şi psihic. Sistemul cunoaşte individul mediu mai bine decât se cunoeşte el însuşi. Aceasta înseamnă că, în majoritatea cazurilor, sistemul deţine un control mai mare şi o putere mai importantă asupra oamenilor decât ei înşişi.

Citește și:
Hollywood-ul, vehicolul războiului 
Cum funcționează ”presa liberă” americană

1 – A STRATEGY OF DISTRACTION.

The key element of social control is the strategy of distraction that is to divert public attention from important issues and changes decided by political and economic elites, through the technique of flood or flooding continuous distractions and insignificant information. The strategy of distraction is also essential to keep the public interested in the essential knowledge in science, economics, psychology, neurobiology, and cybernetics. “Keep the public’s attention distracted away from the real social problems, captivated by issues of no importance. Keep the public busy, busy, busy, no time to think, back to the farm and other animals (citing text ‘silent weapons for quiet wars). “

2 – CREATE PROBLEMS AFTER OFFERING SOLUTIONS.

This method is also called “problem-reaction-solution.” This creates a problem, a “situation” due to cause some reaction in public, so that it is the principal measures that want to accept. For example: let develops or intensifies the urban violence, or arrange for bloody attacks, so that the public is the principal of safety laws and policies to the detriment of freedom. Or also: create an economic crisis to accept as a necessary evil recession of social rights and the dismantling of public services.

3 – STRATEGY gradation.

To make it accept an unacceptable extent, simply apply it gradually, a dropper, for consecutive years. This is how radically new socioeconomic conditions (neoliberalism) were imposed during the 1980s and 1990s: the minimal state, privatization, precariousness, flexibility, mass unemployment, which is insufficient to pay decent tickets, so many changes that caused a revolution would be had been implemented at once.

4 – THE STRATEGY OF DEFER.

Another way to make an unpopular decision to accept is to present it as “painful and necessary” in obtaining public acceptance for the moment for a future application. It is easier to accept that a future sacrifice of an immediate sacrifice. First, because the effort is not used immediately. Then, because the public, the mass, always has the tendency to expect naively that “everything will improve tomorrow,” and that the sacrifice required may be avoided. This gives the public more time to get used to the idea of change and accept it with resignation when the time comes.

5 – ADDRESSING THE PUBLIC AS younger children.

Most of the advertising directed at the general public uses discourse, arguments, characters, and particularly children’s intonation, often close to the weakness, as if the viewer were a very young child or a mentally impaired. The more you get bringing mislead the viewer, the more it tends to adopt an infantile tone. Why? “If you address a person as if she had the age of 12 years or less, then, due to suggestibility, it will tend, with some probability, a response or reaction also lacks a critical sense as of a person 12 years or younger (see “Silent Weapons for quiet Wars”). “

6 – USING THE EMOTIONAL ASPECT MUCH MORE THAN A REFLECTION.

Make use of the emotional aspect is a classic technique to cause a short circuit on rational analysis, and finally to the critical sense of individuals. Moreover, the use of emotional register allows you to open the door to the unconscious to deploy graft or ideas, desires, fears and fears, compulsions, or induce behaviors …

7 – Keep the public in ignorance and mediocrity.

Making the public is incapable of understanding the technologies and methods for their control and their bondage. “The quality of education given the lower social classes should be as poor and mediocre as possible so that the gap of ignorance that lies between the lower classes to upper social classes is and remains impossible to reach the lower classes (see ‘Arms silent for quiet wars). “

8 – stimulates the public to be complacent mediocrity.
Promoting the public to think that fashion is the fact of being stupid, vulgar and uneducated …

9 – STRENGTHENING THE REVOLT BY self-blame.
Make the individual believe that he alone is to blame for their own misfortune, because of the failure of their intelligence, their abilities, or their efforts. Thus, instead of rebelling against the economic system, the individual themselves helpless and blame themselves, which leads to a depressive state which one of its effects is to inhibit its action. And without action, there’s revolution!

10 – THE BEST GUYS KNOW WHAT THEY KNOW IF SAME.

In the course of the last 50 years, advances in science have led to accelerated growing knowledge gap between the public and those owned and used by the ruling elites. Thanks to biology, neurobiology and psychology applied, the “system” has enjoyed an advanced knowledge of the human being, either physically or psychologically. The system has been able to better understand the average person than he knows himself. This means that in most cases, the system has more control and great power over individuals than the individuals themselves.

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

17 COMENTARII

  1. toti practica manipularea…comunistii nazistii si fascistii au dus aceasta forma de control asupra populatiilor pe culmi nemaintalnite…

  2. Noi am crescut asa .Parintii ne spuneau :,,Capul plecat sabia nu-l taie! ” , iar daca te porti altfel nu ai cei sapte ani de acasa. E adevarat, ca generatia mea a inceput de la 6 ani scoala si nu avea cum sa-i aiba . Manipulare unde nu exista ? 10 tehnici e putin spus .Problema este alta , unii stim ca ni se aplica si o acceptam din diverse motive , asumandu-ne consecintele atat pentru noi ,cat si pentru cei nestiutori . Lipsa de reactie este baza pe care manipulatorii o manevreaza , iar cand in sfarsit reactionam ei au castigat deja .

  3. Cunoscutul politolog si filozof jidan va face voua capul mare, facandu-va sa va credeti atotstiutori, in timp ce ascunde adevaratii papusari din al carui trib face parte. Very kosher comrades !

  4. Manipularea societatii: teroristii,teroristii de fapt…erau tot activistii ,care au format ”partid”(genocid), cica ”salvarea tarii” sa-u numit….

  5. Nu toate strategiile occidentale au priza la noi.
    E pacat ca nu pot fi publice strategiile românesti de manipularea opiniei publice.Deocamdata se învata la Academia de informatii despre ele.

  6. Ale cui sunt televiziunile, posturile de radio si „prichindeii” ziaristi …? Nu mai vorbesc si de cei „infiltrati” pe net, ca deja ati aflat care era suma platita lunar doar de cei din PDL…deci, mai este ceva de adaugat ? Si cu toate astea si tot nu se „satura” populatia de circ…

  7. Mai exista o tehnica de manipulare, nementionata, bazata pe tendinta de estompare in creieru nostru, a diferentei dintre real si imaginar. Ati observat, de pilda, ca postura in care o persoana ne apare intr-un vis determina o subtila, dar semnificativa schimbare a modului in care o privim si ne raportam la ea? Postura eroica sau ridicola a acelei persoane in aceasta activitate cerebrala incontrolabila isi va pune pecetea pe acea relatie, dincolo de orice logica. Tot asa, mintea noastra va conferi reflex unui actor trasaturile personajului intruchipat si vom credita automat cu simpatie fara rezerve pe cel care „ne-a zis” un cantec miscator. Asa se face ca, in vidul de putere de dupa caderea lui Ceausescu, românii si-au gasit jaloane bizare, din lumea filmului, a teatrului, a literelor, a muzicii, majoritatea fara sa se fi remarcat anterior ca dizidenti, pe care le-au promovat in structurile politice care se formau.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.