Oamenii de succesuri

3
176

Om de succes costum arogantaVă mai amintiți reclama la Universitatea «Spiru Haret»? Era „pentru succes”. Nu mai este niciun secret pentru nimeni ce învăţământ se desfăşura acolo, ca și în alte astfel de ”universități”, dar această “universitate” a continuat să cheme la „înscrieri pentru succes” ani la rând.

Găsesc că este potrivit îndemnul pentru că, într-adevăr, astăzi, pentru unii, spre a reuşi nu este nevoie de nimic mai mult decât o diplomă. Dar am o singură obiecţie: reclama ar fi trebuit să lanseze aceeaşi invitaţie, dar puţin ajustată: „Înscrieţi-vă la succesuri!” Ar fi fost mult mai potrivit.
Dincolo de ideea de a promova comercial o universitate ca pe o afacere privată, îmi dau seama că ăsta e viitorul. Asemenea agramatei de EBA, cea cu „succesurile” absolvenţii ăştia sunt viitorul, dacă e să „vorbește” despre ei. Într-o societate mult prea superficială şi formalizată, care nu poate decât să se mulţumească cu aparenţele, toţi absolvenţii ăştia de universităţi în euro, care o iau pe scurtătură spre superficiala şi formala diplomă, o sa treacă drept… ceva pentru concetăţenii lor, la fel de superficiali şi formali. Pentru că ei nu fac facultăţile astea surdo-mute ca să fie cu adevărat ceva, ci ca să devină. Şi merg până acolo unde se poate. Păcatul cel mare însă nu e nici măcar al lor, ar fi o curată prostie să le ceri să manifeste conştiinţa propriilor limite. Păcatul este al celor care li se vor oferi drept public: pentru că nu le vor cere „glagorie”, susţinere inteligentă şi argumentativă, ci se vor mulţumi cu „texte”. Spaţiul public românesc este suprapopulat de astfel de exemplare: oameni care nu gândesc autonom, independent, ci se încadrează în curente.

Dar de abia aştia sunt oamenii „orientaţi”, cu un plan, oameni de viitor, adevăraţi capitalişti, care sunt capabili să-şi susţină cu adevărat, prin ceea ce contează, planul: banii. Cu aceeaşi susţinere financiară pe care o dau “studiilor” (şi cam atât dau şi au de oferit) vor putea susţine un partid, şi vor ajunge directori, consilieri, deputaţi, senatori; vor putea să-şi susţină un examen, şi vor ajunge înalţi funcţionari publici. Pe scurt, vor obţine alte calităţi şi recunoaştere… formale. Pentru ei există un întreg sistem bine pus la punct, adiacent celui de educaţie, construit pentru a le oferi şi a-i duce, pe acelaşi drum pavat cu sume de bani, către succes.
Aşa se face că, peste ani, dobitocul agramat care îşi vedea de treaba lui şi nu deranja prin prostia lui pe prea mulţi se vrea şef, se vrea reprezentant, se vrea conducător. În virtutea unei diplome şi a calităţii recunoscute formal de economist, inginer… ceva. De ce? Pentru că se poate.
De acolo de unde va fi, în timp ce va strica tot ce atinge, va aduna alţi bani şi va cumpăra alte diplome, va obţine alte calităţi şi multă recunoaştere, tot mai multă, până va ajunge să creadă el însuşi că este ceva, până va ajunge dobitocul suprem pe care nu mai poate să îl conteste nimeni.
Şi dacă, la un moment dat, cineva o să se întrebe cu mare surprindere: cum de acest mare șef este atât de măreţ, în timp ce tot ce îl înconjoară e mic, prost şi urât mirositor?! …Ei, bine, marele șef va avea un singur răspuns: „pentru că nimeni și nimic nu mă merită!”
Poate o să spuneţi că bat câmpii… Dar povestea aceasta este veritabilă şi acesta este e un om de… succesuri.

loading...

3 COMENTARII

  1. Cu grile la calculator, avand raspunsuri a , b, c si fals sau adevarat, nu poti absolvi o facultate, s-apoi in lipsa de cunoastere si stiinta, de competenta si inteligenta s-ajungi sef de institutie, membru csm, cnsas, jurnalist. jurist, parlamentar, demnitar, magistrat, politician, profesor, medic, etc.Ne-am intors la CEL MAI IUBIT DINTRE PAMANTENI, cand tehnicianul dentar era decan la drept!!!LeGEA CALITATII e doar pe hartie!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here