Poama care n-a căzut

SUA - Cuba - EmbargoCuba s-a văzut forțată să lupte pentru existență față de o putere expansionistă, situată la puține mile de coastele sale, care proclama anexarea Insulei noastre, al cărei singur destin era să-i cadă în brațe ca o poamă coaptă. Eram condamnați să nu mai existăm ca țară.
În glorioasa legiune de patrioți care, în a doua jumătate a secolului XIX, a luptat contra odiosului colonialism impus de Spania de-a lungul a 300 de ani, Jose Marti a fost acela care a perceput cu cea mai mare claritate destinul dramatic. Astfel a lăsat să se știe în ultimele rânduri pe care le-a scris când, în ajunul bătăliei dure împotriva unei coloane spaniole încercată în luptă și bine echipată, a declarat că obiectivul fundamental al luptei sale era: „…să stopez la timp cu independența Cubei ca Statele Unite să se extindă în Antile și să se repeadă cu o forță și mai mare asupra pământurilor noastre din America. Cât am făcut până astăzi și voi mai face, pentru asta este.”

Fără a înțelege acest adevăt profund, astăzi n-ai putea să fi nici patriot, nici revoluționar.
Mijloacele de informare în masă, monopolul multor resurse tehnice și imensele fonduri destinate înșelării și prostirii maselor, constituie, fără îndoială, obstacole considerabile, dar nu invincibile.
Cuba a demonstrat că – plecând de la condiția sa de colonie ianchee, plus analfabetismul și sărăcia generalizată a poporului său -, era posibil să fie înfruntată țara care amenința cu absorbția definitivă a națiunii cubaneze. Nimeni nu putea nici măcar să afirme că exista o burghezie națională opusă imperiului, dimpotrivă, aceasta s-a dezvoltat atât de aproape de acesta încât, chiar puțin după triumph, a trimis 14.000 de copii fără apărare în Statele Unite, deși această acțiune a fost din cauza unei minciuni perfide că va fi suprimată Patria Potestad, acțiune pe care istoria a consemnat-o ca ”operațiunea Peter Pan” și a fost calificată ca cea mai mare manevră de manipulare a copiilor în scopuri politice care se cunoaște în emisfera occidentală.
Teritoriul național a fost invadat, la numai doi ani de la triumful revoluționar, de forțele mercenare – formate din foști soldați ai lui Batista și fii de latifundiari și burghezi – înarmate și escortate de Statele Unite cu nave ale flotei de război, inclusiv portavioane gata echipate să intre în acțiune însoțind pe invadatori până la Insula noastră. Înfrângerea și capturarea aproape în totalitate a mercenarilor în mai puțin de 72 de ore și distrugerea avioanelor care veneau de la baze din Nicaragua și mijloacele lor de transport naval a constituit o înfrângere umilitoare pentru imperiu și aliații lui latino-americani care au subestimat capacitatea de luptă a poporului cubanez.
Când Statele Unite au întrerupt furnizarea de petrol, ulterior au suspendat total cota istorică de zahăr și au interzis comerțul creat de-a lungul a peste o sută de ani, URSS a răspuns la fiecare din aceste măsuri furnizând combustibil, achiziționânnd zahărul nostru, făcând comerț cu țara noastră și, în fine, furnizând armele pe care Cuba nu le putea achiziționa de pe alte piețe.
Ideea unei campanii sistematice de atacuri piraterești organizate de CIA, sabotajele și acțiunile militare ale bandelor înființate și înarmate de aceasta, înainte și după atacul mercenarilor, care ar fi culminat cu invazia militară a Cubei de către Statele Unite, au dus la evenimente care au împins lumea pe marginea prăpastiei unui război nuclear total, din care niciuna dintre părți și nici omenirea n-ar fi putut supraviețui.
Acele evenimente, fără îndoială, l-au costat postul pe Nikita Hrușciov, care a subestimat adversarul, a trecut cu vederea criterii despre care a fost informat și nu s-a consultat pentru luarea deciziei finale cu noi, cei care eran în prima linie. Ceea ce ar fi putut fi o importantă victorie morală s-a transformat astfel într-un costisitor revers politic pentru URSS.
Timp de mulți ani, cele mai urâte acțiuni au continuat să fie comise contra Cubei și nu puține, ca blocada criminală, se comit încă.
Hrușciov a făcut gesturi extraordinare față de țara noastră. Cu acea ocazie am criticat fără ezitare acordul realizat cu Statele Unite fără a fi consultat, dar aș fi ingrat și nedrept să nu recunosc extraordinara lui solidaritate în momente dificile și decisive pentru poporul nostru în istorica lui bătălie pentru independență și revoluție în fața puternicului imperiu al Statelor Unite. Înțeleg că situația era extrem de încordată și el nu voia să piardă niciun minut când a luat decizia de a retrage proiectilele, iar iancheii s-au angajat, în mare secret, să renunțe la invazie.
În pofida deceniilor care au trecut și care însumează deja jumătate de secol, poama cubaneză n-a căzut în mâna inacheilor.
Știrile care vin în prezent din Spania, Franța, Irak, Afganistan, Pakistan, Iran, Siria, Anglia, Malvine și alte numeroase punce ale planetei sunt grave, și toate prevestesc un dezastru politic și economic din cauza nesăbuinței Statelor Unite.
Mă voi mărgini la câteva subiecte. Trebuie să semnalez, după cum spun toți, că selectarea unui candidat republican la președinția acestui imperiu globalizat și vast, este la rândul său – o spun serios -, cea mai mare competiție de idioțenie și ignoranță care s-a auzit vreodată. Cum am multe de făcut, nu pot să-mi dedic timpul acestui subiect. Știu prea bine că ar fi așa.
Sunt unele știri pe care vreau să le analizez, pentru că arată cinismul incredibil pe care-l generează decadența Occidentului. Una, cu un calm frapant, vorbește despre un deținut politic cubanez care, după cum se afirmă, a murit după o grevă a foamei care a durat 50 de zile. Un ziarist de la Granma, Juventud Rebelde, buletinul de știri de la radio, sau orice alt organ revoluționar de presă poate greși când face aprecieri pe orice temă, dar niciodată nu fabrică o știre sau inventează o minciună.
În nota din Granma se afirmă că n-a existat o asemenea grevă a foamei: era un deținut de drept comun, sancționat cu patru ani pentru agresarea care a provocat leziuni pe fața soției, că soacra însăși a solicitat intervenția autorităților; rudele cele mai apropiate au fost la curent cu toate îngrijirile medicale și erau mulțumite de efortul medicilor specialiști care l- au îngrijit. A fost asistat, se afirmă în notă, în cel mai bun spital din regiunea estică, așa cum se face cu toți cetățenii. A murit din cauza unor afecțiuni multiorganice, însoțite de un proces respirator septic sever.
Pacientul a primit toate îngrijirile care se fac într-o țară care are printre cele mai bune servicii medicale din lume, acestea acordându-se gratuit, în ciuda blocadei impuse de imperialism Patriei noastre. Este, pur și simplu, o îndatorire care se îndeplinește într-o țară unde Revoluția are mândria de a fi respectat întotdeauna, timp de peste 50 de ani, principiile care i-au conferit forța invincibilă.
Ar fi mai bine, într-adevăr, ca Guvernul spaniol, date fiind excelentele relații cu Washingtonul, să meargă în Statele Unite și să se informeze ce se întâmplă în închisorile ianchee, tratamentul nemilos aplicat milioanelor de deținuți, politica care se practică cu scaunul electric și ororile care se comit cu deținuții din închisori și cei care protestează pe stradă.
Ieri, luni 23 ianuarie, un editorial dur din Granma intitulat „Adevărurile Cubei”, pe o pagină întreagă, a explicat în detaliu insolita obrăznicie a campaniei mincinoase dezlănțuite contra Revoluției noastre de unele guverne „în mod tradițional angajate în subversiunea contra Cubei”.
Poporul nostru cunoaște bine normele după care s-a condus conduita nepătată a Revoluției noastre de la prima luptă și niciodată dezonorată de-a lungul a peste jumătate de secol. Știe, de asemenea, că nu va putea fi niciodată presat sau șantajat de inamici. Legile și normele noastre se vor îndeplini inevitabil.
E bine s-o spunem cu toată claritatea și franchțea. Guvernul spaniol și răvășita Uniune Europeană, supusă unei profunde crize economice, trebuie să știe la ce să se aștepte. Îți face milă când citești declarațiile ambelor atunci când folosesc minciunile nerușinate pentru a ataca Cuba. Să se ocupe mai bine de salvarea monedei euro dacă pot, să rezolve șomajul cronic de care suferă într-un număr crescând tinerii și să răspundă manifestanților indignați asupra cărora se repede poliția și-i lovește mereu.
Nu ignorăm faptul că acum în Spania guvernează admiratorii lui Franco, care a trimis membrii ai Diviziei Azul împreună cu SS și SA naziste ca să-i omoare pe sovietici. Aproape 50.000 au participat la această cruntă agresiune. În operațiunea cea mai crudă și dureroasă a acelui război: asediul Leningradului, unde au murit un milion de cetățeni ruși, Divizia Azul a făcut parte din forțele care au încercat să sugrume eroicul oraș. Poporul rus nu va ierta niciodată acea crimă oribilă.
Dreapta fascistă a lui Aznar, Rajoy și alți servitori ai imperiului, trebuie să știe ceva de cei 16.000 de morți pe care i-au avut predecesorii lor din Divizia Azul și Curcile de Fier cu care Hitler i-a premiat pe ofițerii și soldații din această divizie. Nu este de mirare ce face astăzi poliția gestapo cu bărbații și femeile care-și cer dreptul la muncă și pâine în țara cu cel mai mare șomaj din Europa.
De ce mint cu atâta nerușinare mediile de informare în masă ale imperiului?
Cei care manipulează aceste medii se încăpățânează să înșele și să prostească lumea cu minciunile lor grosolane, gândind poate că constituie mijlocul principal pentru a menține sistemul global de dominație și jaf impus și în special victimele apropiate de sediul metropolei, cei aproape șase sute de milioane de latino-americani și caraibieni care trăiesc în această emisferă.
Republica frățească Venezuela a devenit ținta principală a acestei politici. Motivul este evident. Fără Venezuela, imperiul ar fi impus Tratatul de Comerț Liber tuturor popoarelor continentului care-l locuiesc la sudul Statelor Unite, unde se află cele mai mari rezerve de pământ, apă și minerale ale planetei, precum și mari resurse energetice care, administrate cu spirit de solidaritate față de celelalte popoare ale lumii, constituie resurse care nu pot și nu trebuie să cadă în mâna transnaționalelor care impun un sistem suicid și infam.
Este de-ajuns, de exemplu, să privești harta pentru a înțelege jaful criminal care a însemnat pentru Argentina să i se ia o bucată din teritoriu în extremul sud al continentului. Acolo au folosit britanicii aparatul lor militar decadent pentru a asasina recruți argentinieni îmbrăcați cu haine de vară în plină iarnă. Statele Unite și aliatul lor Augusto Pinochet i-au dat Angliei un ajutor nerușinat. Acum, în ajunul Olimpiadei de la Londra, primul ministru David Cameron proclamă și el, cum a făcut și Margaret Thatcher, dreptul de a folosi submarinele nucleare pentru a omorî argentinieni. Guvernul acestei țări ignoră faptul că lumea se schimbă și că disprețul emisferei noastre și a majorității popoarelor față de opresori crește pe zi ce trece.
Cazul Malvinelor nu este unic. Poate știe cineva cum se va termina conflictul din Afganistan? Acum câteva zile soldați americani profanau cadavrele unor combatanți afgani, asasinați de bombardierele fără pilot ale NATO.
Acum trei zile, o agenție europeană a publicat că „președintele afgan Hamid Karzai și-a dat acordul pentru o negociere de pace cu talibanii, subliniind că această chestiune trebuie să fie rezolvată de cetățenii țării sale”, apoi a adăugat: „…procesul de pace și reconciliere aparține națiunii afgane și nicio țară sau organizație străină nu le poate lua afganilor acest drept.”
La rândul său, o știre publicată de presa noastră informa de la Paris că „Franța a suspendat astăzi toate operațiunile și ajutorul la războiul din Afganistan și a amenințat că anticipează retragerea trupelor sale, după ce un soldat afgan a ucis patru militari francezi în valea Taghab, din provincia Kapisa (…) Sarkozy a dat instrucțiuni Ministrului Apărării, Gerard Longuet, să se deplaseze imediat la Kabul și a exprimat posibilitatea unei retrageri anticipate a contingentului.”
Odată dispărută URSS și Comunitatea Socialistă, Guvernul Statelor Unite nu concepea că Cuba s-ar putea susține. George W. Bush avea deja pregătit un guvern contrarevoluționar pentru a ne conduce țara. Chiar în ziua în care Bush a inițiat războiul lui criminal contra Irakului, am cerut autorităților țării noastre să înceteze toleranța cu care erau tratate căpeteniile contrarevoluționare care în acele zile cereau isteric invadarea Cubei. În realitate, atitudinea lor constituia un act de trădare de Patrie.
Bush și stupiditățile lui au domnit timp de opt ani, iar Revoluția Cubaneză durează de peste jumătate de secol. Poama coaptă nu a căzut la sânul imperiului. Cuba nu va fi o forță în plus cu care imperiul să se extindă asupra popoarelor din America. Sângele lui Marti nu s-a vărsat în zadar.
Mâine voi publica altă Reflecție care o completează pe aceasta.

FIDEL CASTRO RUZ
24 ianuarie 2012
Ora 7:12 pm.

Loading...
loading...

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.