Reflecțiile comandantului Fidel

Reflexiones de Fidel
Despre Fidel Castro puţine lucruri se mai aud în prezent. Ultimele informaţii vii în mintea unui român cu oarecare curiozităţi legate de politica mondială vorbesc despre un Fidel Castro bătrân şi obosit, retras din activitate, poate semnatar al celor două volume de memorii sau poate sărbătorit în cea mai strictă intimitate la cei aproape 90 de ani pe care îi va împlini pe 13 august 2016.
Puţini români, dintre cei cu aceleaşi minime preocupări pentru viaţa politică a lumii, ştiu despre existenţa «Reflecţiilor lui Fidel», însemnările aproape zilnice ale lui Fidel Castro destinate publicului cubanez. Traduse în limba română, reflecţiile se constituie, înainte de toate, în cea mai lesnicioasă modalitate pentru români de a se apropia de „viaţa şi opera” omului, în modul cel mai direct. Şi se poate spune că merită efortul! Noi le vom reproduce pe acest site, în măsura posibilităţilor, dedicându-le o categorie aparte: Reflecţiile lui Fidel (link).
Urmărindu-le se poate înţelege mai uşor cum a ajuns acest om în Cartea Recordurilor ca fiind persoana asupra căreia s-au comis cele mai multe tentative de asasinare sau de ce Statele Unite se “bucură” de o imagine atât de negativă în America Latină.

În orice caz, aceste texte, care prezintă şi poziţia Cubei în ceea ce priveşte principalele teme internaţionale din ultima perioadă, sunt mai mult decât indicate românilor cu viziuni democratice care, fără îndoială, tânjeau fără să-şi dea seama pentru o pluralitate de opinii asupra invaziei Libiei, de exemplu, sau a ameninţării pe care o prezintă Iranul pentru …cine?!

Reflecțiile lui Fidel oferă o voce distinctă în peisajul corului de aplaudaci cunoscuţi de noi ai „comunităţii internaţionale” (formată întotdeauna din câteva state…); detaliază capetele de acuzare pe care comunismul naţional le-a avut şi le are asupra „regimurilor burgheze”, capitalismului şi imperialismului, american, în special; prezintă o altă imagine pentru Statele Unite, necunoscută în România, atât din interior, cât şi din exterior.
Prin urmare, le recomandăm idolatrilor civilizaţiei democratice americane şi nu numai, poate şi numai pentru a-şi proba apetenţa pentru pluralitatea de opinii, de care atât de mult şi fără să conștientizeze nu au parte.

În ceea ce ne priveşte, suntem convinşi că avem de-a face cu unul dintre cele mai importante personaje ale istoriei contemporane, cu un erou, în măsura în care expresia mai poate avea vreo însemnătate sau rezonanţă pentru noi astăzi, într-o epocă a falsului, derizoriului şi demogogiei.
De asemenea, credem în criminalitatea establishmentului american în această parte a lumii, vorbim despre America Latină, şi nu numai, un establishment cinic şi uzurpator care nu s-a reformat niciodată cu adevărat. O criminalitate probată tot mai mult în ultima perioadă, odată cu deschiderea arhivelor, în mai toate ţările Americii Latine.
Parcursul atent al acestor texte poate propune, înainte de toate, mai multă precauţie pentru lucrurile în care ajungem să credem…

Redăm în continuare doar câteva pasaje din aceste texte, unele dintre cele mai răsunătoare şi ”extravagante” pentru spaţiul informaţional şi mentalul colectiv românesc:

Rolul genocide al NATO

Această alianță militară brutală a devenit cel mai perfid instument de represiune pe care l-a cunoscut istoria omenirii.
NATO și-a asumat acest rol represiv global de îndată ce URSS, care servise Statelor Unite de pretext pentru a o crea, a încetat să mai existe. Criminalul ei scop a fost pus în evidență în Serbia, o țară de origine slavă, al cărei popor a luptat eroic contra trupelor naziste în Al Doilea Război Mondial.
Când, în martie 1999, țările din această nefastă organizație, în efortul de a dezintegra Iugoslavia după moartea lui Iosip Broz Tito, au trimis trupele în sprijinul secesioniștilor kosovari, au întâmpinat o puternică rezistență în această țară ale cărei forțe experimentate erau intacte.
Adminsitrația ianchee, sfătuită de guvernul de dreapta spaniol al lui Jose Maria Aznar, a atacat emițătoarele de televiziune din Serbia, podurile de pe Dunăre și Belgradul, capitala acestei țări. Ambasada Republicii Populare Chineze a fost distrusă de bombele ianchee, câțiva funcționari au murit, și nu putea exista o eroare, așa cum au motivat autorii. Numeroși patrioți sârbi și-au pierdut viața. Președintele Slobodan Milosevici, copleșit de puterea agresorilor și dispariția URSS, a cedat presiunilor NATO și a admis prezența trupelor acestei alianțe în Kosovo sub mandat ONU, ceea ce în fine a dus la înfrângerea sa politică și ulterioara judecare de tribunalele deloc imparțiale de la Haga. A murit în mod ciudad în închisoare. Dacă ar fi rezistat câteva zile mai mult liderul sârb, NATO ar fi intrat într-o criză gravă care era pe punctul de a izbucni. Imperiul a dispus astfel de mult mai mult timp pentru a-și impune hegemonia printre membrii din ce în ce mai subordonați ai acestei organizații.

Rolul genodic al NATO II

Cum mai bine de opt luni, la 21 februarie a.c., am afirmat cu deplină convingere: „Planul NATO este de a ocupa Libia”. Sub acest titlu am abordat pentru prima dată tema într-o Reflecție al cărei conținut părea rodul fanteziei.
Includ în aceste rânduri elementele de judecată care m-au dus la această convingere.
„Petrolul a devenit principala bogăție în mâna marilor transnaționale ianchee; cu această sursă de energie au dispus de un instrument care le-a mărit considerabil puterea politică în lume”.
„Pe această sursă de energie s-a dezvoltat civilizația actuală. Venezuela a fost națiunea din această emisferă care a plătit prețul cel mai mare. Statele Unite au pus stăpânire pe enormele zăcăminte cu care natura a dotat această țară soră”.
„La terminarea ultimului război mondial a început să extragă din zăcămintele din Iran, precum și din cele ale Arabiei Saudite, Irak și țările arabe situate în jurul lor cantități tot mai mari de petrol. Aceștia au devenit principalii furnizori. Consumul mondial a crescut progresiv la fabuloasa cifră de aproximativ 80 milioane barili pe zi, inclusiv ceea ce se extrăgea pe teritoriul Statelor Unite, la care s-a adăugat ulterior gazul, energia hidraulică și cea nucleară”.
„Risipa de petrol și de gaz este asociată cu una dintre cele mai mari tragedii, nerezolvată absolut deloc, de care suferă omenirea: schimbarea climatică”.
„În decembrie 1951, Libia devine prima țară africană care obține independența după cel de-Al Doilea Război Mondial, în care teritoriul ei a fost scena unor importante lupte între trupele germane și cele ale Regatului Unit…”
„95% din teritoriul ei este deșert. Tehnologia a permis descoperirea unor importante zăcăminte de petrol ușor de excelentă calitate care astăzi ating un milion 800 de mii de barili pe zi și bogate depozite de gaz natural. (…) Deșertul Libiei dur este situat pe un enorm lac de apă fosilă, echivalent cu de peste trei ori suprafața Cubei, ceea ce a făcut posibilă construirea unei vaste rețele de apă dulce care se extinde în toată țara”.
„Revoluția libiană a avut loc în luna septembrie 1969. Principalul ei conducător a fost Muammar al-Gaddafi, militar de origină beduină ce în tinerețea sa s-a inspirat din ideile liderului egiptean Gamal Abdel Nasser. Fără îndoială că multe din deciziile sale sunt legate de schimbările care s-au produs când, la fel ca în Egipt, o monarhie slabă și coruptă a fost răsturnată în Libia”.

Pacea mondială atârnă de un fir

La întâlnirea de ieri l-am observat pe Președintele iranian absolut liniștit și calm, absolut indiferent la ameninările iancheilor, încrezător în capacitatea poporului său de a înfrunta orice agresiune și în eficiența armelor, care în mare parte sunt fabricate chiar de ei, gata de a-i face pe agresori să plătească un preț de neplătit.
În realitate, de tema războiului abia dacă a vorbit, mintea sa se concentra pe ideile expuse la conferința ținută în Aula Magna a Universității Havana, centrată pe lupta pentru om: „să înaintăm până ajungem și obținem pacea, securitatea, respectul și demnitatea umană ca aspirații ale tuturor ființelor umane de-a lungul istoriei”.
Sunt sigur că dinspre partea Iranului nu se așteaptă acțiuni iraționale care să contribuie la izbucnirea unui război. Dacă acesta inevitabil se dezlănțuite, va fi rodul exclusiv al aventurismului și iresponsabilității congenitale a imperiului iancheu.
La rândul meu, mă gândesc că situația politică creată în jurul Iranului și riscurile unui război nuclear care emană de aici și-i implică pe toți – fie că posedă sau nu asemenea arme – sunt extrem de delicate, pentru că amenință existența însăși a speciei noastre. Orientul Mijlociu a devenit regiunea cea mai conflictuală din lume și zona de unde provin resursele energetice vitale pentru economia planetei.
Puterea distructivă și suferițele masive pe care le provocau unele dintre mijloacele utilizate în cel de-Al Doilea Război Mondial au motivat o puternică tendință de a interzice unele arme ca gazele asfixiante și altele folosite în acel război. Totuși, interesele și enormele câștiguri ale fabricanților de arme au dus la confecționarea de armamente și mai crude și distructive, până când tehnologia modernă a adus materialul și mijloacele a căror utilizare într-un război mondial ar duce la exterminare.
Susțin criteriul, fără îndoială împărtășit de toți oamenii cu simțul elementar al responsabilității, că nicio țară mare sau mică nu are dreptul de a poseda arme nucleare.
N-ar fi trebuit folosite niciodată pentru a ataca două orașe fără apărare ca Hiroshima și Nagasaki, asasinând și iradiind cu oribile efecte de durată sute de mii de bărbați, femei și copii, într-o țară care era deja din punct de vedere militar învinsă.
Dacă fascismul ar fi obligat puterile aliate contra nazismului să concureze cu acest dușman al omenirii la fabricarea unor asemenea arme, după terminarea războiului și creată fiind Organizația Națiunilor Unite, prima datorie a acestei organizații era să le interzică fără nicio excepție.
Dar Statele Unite, țara cea mai puternică și bogată, a impus restului lumii linia de urmat. Astăzi posedă sute de sateliți care spionează și pândesc din spațiu pe toți locuitorii planetei. Forțele lor navale, aeriene și terestre sunt echipate cu mii de arme nucleare, manipulează după plac, prin Fondul Monetar Internațional, finanțele și investițiile din lume.
Dacă se analizează istoria fiecărei țări din America Latină, de la Mexic până în Patagonia, trecând prin Santo Domingo și Haiti, se va putea observa că toate, fără excepție, au suferit timp de două sute de ani, de la începutul secolului XIX până astăzi, și într-un fel sau altul suferă tot mai mult, din cauza celor mai atroce crime pe care puterea și forța le pot comite la adresa dreptului popoarelor.

 

Loading...
loading...

3 COMENTARII

  1. Când eram elev, americanii au debarcat luptatori anti Fidel Castro în Golful Porcilor.
    In toata România s- au desfasurat actiuni de masa cu scopul de a conamna SUA strigându- se “Jos mâinile de pe Cuba” .Parca a fost ieri.!!!!

Lasă un răspuns la Poporul “oprimat” al Cubei își ia adio de la ”dictatorul” Fidel - Anonimus Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.