Soluția salvatoare: tăcerea!

Dezbate Romania - Concurs de dezbateri al Fundatiei Dan VoiculescuExistă o vorbă din înţelepciunea populară de mult uitată care spune „vorba multă, sărăcia omului!”, aceaşi înţelepciune care îl aprecia cel mai mult pe cel care „tace şi face”. Eu mi-am reamintit-o de curând şi am avut o adevărată revelaţie, în sensul că între cele două noţiuni nu există numai o relaţie de egalitate, ci de proporţionalitate: cu cât e mai multă vorbărie, cu atât e mai mare sărăcia. Timpurile pe care le trăim o demonstrează cu prisosinţă.

Cred că am şi ”descoperit“, cu aceiaşi ocazie, soluţia la criză: tăcerea.
Închipuiţi-vă numai! Cu greu ar putea cineva contesta valabilitatea proverbului acesta, măcar şi pentru că, dacă vorbeşti mult, nici nu îţi mai rămâne timp fizic să faci altceva, şi invers (mai ales!).
Aşa ar trebui să se facă că tocmai în asta să stea sloganul electoral pe care să-l aprecieze cel mai mult românii. La alegerile parlamentare partidul cu sloganul „Noi vom păstra tăcerea!”, dar nu asupra faptelor penale, bineînțeles, deși la asta duce imediat gândul, și nici din incapacitatea de a gândi; la alegerile prezidenţiale: „De el aveţi nevoie: Omul care tace!”. „Noi avem cei mai buni specialişti în tăcere!”, „Tăcere pentru România!”, alte două sloganuri electorale preţioase. Sunt cât se poate de potrivite, pentru că şi cel mai incompetent politician ar putea face mai mult, dacă asta îşi propune şi spre asta este strădania lui, decât cel care se pregăteşte zi de zi pentru a „articula” cât mai convenabil la televizor sau cel care lucrează doar cu gândul cum va putea pune în cuvinte acţiunea lui în modul cel mai convingător şi strălucit.
„Vorba multă, sărăcia omului!”, iată un proverb care nu va ajunge niciodată temă de dezbatere televizată în România!…

Vorbitorii de serviciu

Din modul în care se face televiziune de ştiri în România se pot culege cu uşurinţă exemplificările cele mai directe şi concludente pentru un manual despre modul în care nu trebuie să se facă televiziune de ştiri. Există o diferenţă enormă între ceea ce vezi la noi şi în alte ţări în materie de „canale de ştiri”. La posturi din străinătate într-o singură oră ai informaţii din patru colţuri ale lumii, în numai o oră o situaţie naţională este exemplificată diferit din patru colţuri ale ţării, o decizie guvernamentală este explicată şi apoi tratată prin şi din prisma celor la care se referă… Asta înseamnă să faci ştiri!
M-am uitat într-o zi la BBC: ştiri despre consecinţele crizei economice pentru Africa, reportaj despre efectele crizei asupra crescătorilor de pui din Marea Britanie, dezbatere despre măsurile luate în SUA şi cum au influenţat economia mondială cu ambasadorii Venezuelei şi Rusiei…
La noi orice întâmplare, de orice fel, este sunetul de goarnă al mobilizării prompteristelor, analiştilor înzestraţi cu statistici, politicienilor combatanţi, ai puterii, cu explicaţiile, detalierile şi rezistenţa, ai opoziţiei ireductibile, cu împotrivirile, contraargumentele şi protestul. Aceeaşi bandă cu alte… sunete.
Când se întâmplă să „relateze” (ceea ar trebui să fie de căpătâi în meseria lor), „ştiriştii” noştrii se duc „pe teren”, adică acolo unde se produc sau unde produc consecinţe ştirile, aproape exclusiv pentru accidente, inedit, senzaţional, adică tocmai ce ilustreză cel mai puţin… realitatea. Doar făcând o astfel de comparaţie poţi să realizezi cât sunt de penibili, pentru că în România au monopolul…
Moderatorii, oameni care se implică în modul cel mai activ şi… părtinitor în orice dezbatere, sunt lipsiţi de orice expertiză. Dar asta nu îi împiedică ca, în emisiunile lor, astăzi să tratează despre finanţe, mâine despre comerţ, poimâine despre agricultură, cu aceeaşi cunoaştere teoretică, profunzime şi mult-preţuită incisivitate… S-ar putea spune că sunt panacee pentru rezolvarea tuturor problemelor. …Sunt doar penibili!
Cultul vorbăriei şi al gâlcevei îşi găseşte tot mai mult ca mari preoţi gaiţe, constant uluite şi siderate. Tot mai mult sunt promovate femeile în televiziune, pe cale naturală, aş spune, şi doamnele astea sunt selectate parcă după ascuţimea glasului şi debitul verbal…

Vorbitorii de carieră

În politică… ca-n oglindă. De la bun început s-a înţeles că a face politică înseamnă cel mai mult şi cel mai bine să ştii să te exprimi, să problematizezi şi să explicitezi.
Încă mai facem reverenţe, precum la început, cu Iliescu, în faţa celui care „le spune cel mai bine”. Şi asta are o mare priză la prostime, care are tendinţa naturală de a aprecia cel mai mult ceea ce înţelege cel mai puţin…
Lupta politică ţine de cum te comporţi la televizor… Drept demonstraţie: avântul carierei oricărui politician este direct proporţional cu timpul petrecut de el „în direct” şi în „prime-time”. În toate cazurile. Unde sunt ideile de răsunet, reformele de substanţă, schimbările reale şi, mai ales, oamenii lor? În România nu s-a ales niciodată „pentru că a făcut”, ci „pentru că a spus”
Avem doar vorbărie, unde sonore cu schimbarea emiţătorilor, vorbă multă şi… sărăcie…

Loading...
loading...

5 COMENTARII

  1. Problema cea mai mare a politicienilor nostri este ca POLITICIENII NOSTRI NU SUNT POLITICIENI. Pentru a fi politicisn trebuie sa cunosti niste tehnici, printre care tehnica negocierii este primordiala. Este evident ca singur nu poti promova cu sanse nimic. De aceea trebuie sa negociezi cu ceilalti: eu te sustin pentru…, tu ma sustii pentru…. Ai nostri, on afara de salariu ai avantaje proprii, doar ce zice partidul sa sustii. In rest creierul nu exista sau este letargic. De aia cate o scatoalca din cand in cand e necesara. Ce fel de scatoalca: greve, mitinguri dar de cateva mii sau mai multe persoane. Doi, trei fraieri, chiar daca bine intentionati n-au valoare. Numai ca e greu sa educi niste oameni blazati ca pentru ei lupti si tu si el.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.