Bătranii și politica


Platforma electorala vot alegeriPoate că ar fi cazul să ne revizuim atitudinea în ceea ce priveşte „respectul datorat bătrâneţii”, mai ales în politică, dar ce e sigur e că tocmai asta este epoca cea mai potrivită în care s-ar putea întâmpla aşa ceva.

Respectul tradiţional datorat bătrâneţii nu era necondiţionat şi nu se baza pe milă. Dacă ar fi fost aşa ar fi fost unul fals şi superficial şi nu ar fi „funcţionat” în mod real.
La români, sfatul bătrânilor din obştea sătească funcţiona, într-adevăr, ca un for superior la care se apela şi în prima, şi în ultimă intanţă ca la un furnizor sigur al căii cele drepte, validată şi revalidată, probată în timp de experienţele multianuale ale acelor oameni. Căile deja bătătorite urmate de ei, experienţele şi acumulările succesive, într-un mediu în care se urmărea, în chip firesc, înţelepciunea, îi aduceau pe bătrâni într-un stadiu al devenirii personale în care înţelepciunea le era a doua natură, astfel încât puteau privi cu superioritate şi chiar cu o anumită condescendenţă asupra frământărilor cotidiene la care erau chemaţi să dea răspunsuri. Ei serveau în mod sigur experienţa bună a trecutului, în general şi pentru orice situaţie particulară, iar înţelepciunea (şi cumpătarea intrinsecă) le devenea mai mult decât o proprietate pe care o manifestau (sau afişau), din când în când, devenea un mod de viaţă.

Ce ne poate da nouă astăzi experienţa tulburată şi tulburătoare a atâtor generaţii rătăcite?! Ei înşişi, dacă ar avea destulă sinceritate (dar şi sinceritatea, ca şi întelepciunea, e o rara avis printre ei), ar putea spune: „Nu faceţi ca noi!”. Ei înşişi ar putea spune: „Nu avem habar cum să faceţi! Uitaţi-vă la noi, dacă am fi ştiut eram aici?!”
Respectul datorat bătrâneţii azi, în cele mai multe cazuri, mai ales în politică, dar nu numai, nu mai este decât o prejudecată care nu se mai bazează pe nimic. Cei din trecut erau oameni care trăiseră exemplar, şi pentru ei, dar mai ales pentru ceilalţi. Cei din prezent sunt oameni care au trăit pentru a se ”descurca” bine, pentru cariere politice, pentru a culege roadele materiale ale împlinirii personale, pentru notorietate. Au trăit pentru a …trăi, şi atât! Sunt oameni care au dus o viaţă „individualistă”.
De ce să datoreze cineva, nu respect, dar orice unui alt individ care a trăit 70, 80 sau 100 de ani numai pentru el însuşi?! Vârsta în sine nu e un motiv de respect, cum nici condiţia fizică în care se află nu poate fi unul, dacă vârsta înaintată nu este încununată de nimic. Dacă vârsta este echivalentă doar cu o condiţie fizică precară, mulţi dintre bătrânii de azi ar trebui să se bucure de acelaşi respect pe care îl poate avea un bolnav oarecare. Ai respect pentru un bolnav? Nu, ai milă. Cele două noţiuni sunt confundabile sau măcar apropiate? În niciun caz. De ce să ai respect pentru un bătrân hidos, îmbuibat de mizerii şi dospit în rele, cum e bătrânul Iliescu?!
Dar mulţi dintre bătrânii noştrii politicieni de astăzi au trăit în hoţie şi mizerie, compromis şi complicitate, mânați în comunism, ca şi în “democraţie”, de un singur ideal, de bine personal sau de „descurcăreală”.
Din fericire avem o expresie standard şi pentru astfel de indivizi, dar nu este „bătrân înţelept”, ci „curvă bătrână”, cea mai potrivită exemplificare, de la cel mai înalt nivel, fiind acelaşi Iliescu. Pentru astfel de indivizi poţi să ai milă, cel puţin de două ori, dar nu respect.
O altă diferenţă importantă: înţelepţii de la care ni se trage prejudecata de a respecta bătrâneţea în sine nu cereau să se implice, precum nu cereau nici respectul, ci erau chemaţi să participe, din respect şi în beneficiul întregii comunităţi. Cei din prezent, care nu fac altceva decât să ne speculeze prejudecata, vor cu tot dinadinsul implicarea, în numele unui presupus respect pentru… o vârstă, încununată doar de succese personale şi spre nenorocul tuturor celorlalţi… Cel mai bun exemplu este, din nou: Ion Iliescu.
Nişte oameni care nu au învăţat ei înşişi mai nimic, nici din lucrurile bune pe care le-au făcut (şi apoi distrus), dar mai ales din cele rele, ce îi pot învăţa pe alţii, mai tineri, şi ce înţelepciune pot arăta?!
Am avut o experienţă „traumatizantă” în acest sens. La alegerile europarlamentare din 2009 am fost pus în situaţia de a întreba un bătrân de ce va vota aşa cum va vota. Am avut parte de un dialog de-a dreptul fabulos, pe care încerc să-l reproduc cât mai exact:
– Cu Elena Băsescu.
– De ce?
– Păi, e fata lu‘ Băsescu.
– Bine, dar ce vă determină s-o votaţi pe ea?
– Păi, dacă e fata lu‘ Băsescu…
– Moşule, da‘ ce calităţi vedeţi la ea şi vă fac să credeţi că va fi un bun europarlamentar?
– Dom‘le, e fata lu Băsescu!
Ori avea o încredere deplină în puterea moştenirii genetice, ori era doar prost, un prost bătrân care merita nu respect, dar milă, cel puţin de două ori. Şi asta nu neaparat pentru că o vota pe fufa aia (deşi şi pentru asta), dar pentru modul în care a fost capabil să motiveze votul. Adică poţi să şi greşeşti pentru alegerea pe care o faci, dar să nu ai un motiv pentru care te-ai înşelat… Dar asta este emblematic pentru generaţii întregi. Au greşit şi au tot greşit, s-au înşelat şi s-au tot înşelat, dar nici nu ştiu de ce, la ce se gândeau, dacă chiar au gândit…
Anii mulţi rămân doar aritmetică pură, dacă nu i-au adus nimic în plus acelui bătrân, precum atât de multora. Ce respect să ai pentru un număr?! Puteam eu să-i spun „moşule, eşti prost şi ai trăit 80 de ani degeaba… Cu tot respectul!”? Nu am putut… Dar de milă…Platforma electorala vot alegeri

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.