Cele mai mari demonstrații din Marea Britanie

15 februarie 2003 a marcat cel mai mare protest din istoria Marii Britanii. Alături de alte milioane de oameni din întreaga lume, britanicii au spus ”NU” invaziei din Irak. Guvernul lor i-a ignorat.
Două milioane de oameni au mărşăluit în oraşele din Marea Britanie, susţinuţi fiind de mai multe alte milioane. 60% s-au pronunțat împotriva invaziei, potrivit sondajelor. Dar primul-ministru Tony Blair a dus această ţară în război pe baza unor informaţii false, dacă nu frauduloase. De atunci, Marea Britanie, la fel ca SUA, au intrat într-o eră a războiului continuu. Practic, ceea ce se observă în Statele Unite ale Americii astăzi este continuitatea imperială. Tot mai multe atacuri cu drone asupra Pakistanului şi Afganistanului, a Yemenului şi Somaliei sub comanda lui Obama, mai multe decât au fost sub cea a lui Bush.
Prin urmare, în ciuda sprijinului a milioane de oameni, uriaşa mişcarea de masă anti-război a eşuat în obiectivele sale.

De la intrarea în război, guvernul britanic şi-a permis să plătească în continuu pentru războiul din Irak, în acelaşi timp în care tăia din cheltuielile pentru serviciile din Marea Britanie. Explicaţia este simplă: cei care beneficiază de pe urma ocupării Irakului sunt aceiaşi cu susţinătorii financiari ai partidelor şi ai politicienilor. În această schemă primordială, poporul nu are niciun rol.
De exemplu, de când China a intrat şi ea în Africa şi încearcă să ofere condiţii mai favorabile ţărilor africane pentru a face afaceri, aceasta a fost ameninţată de Occident. Occidentul trebuie să fie prezent în aceste ţări pentru a se asigura că îşi va menţine controlul asupra resurselor lor. Trebuie să ”democratizeze” aceste state pentru a consolida controlul asupra guvernelor şi asupra direcţiei politicii acestora. Atunci când acest lucru nu este posibil prin mijloace paşnice se trece la război, folosindu-se pretexte precum ”armele de distrugere în masă” în Irak sau ”programul nuclear” în Iran.

Loading...
loading...

3 COMENTARII

  1. A innebunit lumea ! O fi cum spune biblia ..apocalipsa ! O fi intrat Necuratul in ADN-ul uman si ne-a facut sa agreem minciuna, hotia , falsitatea , tradarea , lipsa de caracter si crima !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.