De ce nu are ursul coadă…

Iubesc democratiaAi putea să-ţi petreci întreaga viaţă, fiecare minută şi fiecare secundă, judecând dacă este sau nu este, sau când este şi când nu este, sau dacă este sau pare a fi… democraţie. Este o îndeletnicire pasionantă pentru mulţi, analişti şi politicieni, acesta este jocul politic cel mai atractiv şi de nivel ridicat printre aceste categorii de vreo 20 de ani. Şi sunt cuprinşi şi compleşiţi de această dambla precum copiii în faţa calculatorului jucând conter-strike, exercită o asemenea atracţie şi fascinaţie asupra lor, că nici nu mai pot privi în afară sau dincolo de ea.
Dacă printre poporul “conducător” convingerea începe să fie tot mai mult că „democraţia, aşa cum este definită în cărţi, este o utopie”, dacă tot mai mulţi îşi dau seama că expresiile ”democraţie”, ”stat de drept”, ”libertate de exprimare”, ”pluralism” sunt nişte imbecilităţi, expresii bune de prostit naivii şi prin uzul cărora analiştii şi comentatorii dogmatici îşi croiesc cariere, iar politicienii fac averi, neperturbate de nimic, cele două categorii urmăresc public democraţia de 20 de ani cu înflăcărare.

Când o văd, când nu e, dar de regulă tot ce a făcut partidul care a fost la putere a fost democratic, în vreme ce imediat ce trece în opoziţie acuză puterea de lipsa democraţiei de care era acuzat el însuşi de actuala putere când era în opoziţie. Dintre români, cei dezinteresaţi se plictisesc şi se satură tot mai mult de acest joc stupid, care nu mai atrage decât intelectualiştii şi flecarii neobosiţi care nu au o plăcere mai mare în viaţă decât să se audă vorbind. Jocul de-a democraţia le crează oportunitatea pe care şi-o doresc cel mai mult: să se metamorfozeze spontan în instanţe fundamentale de ocazie care judecă nimic altceva decât existenţa (societăţii şi statului), să se simtă cât se poate de importanţi şi cu un cuvânt de spus.
Asta în vreme ce, folosind expresiile şi teoriile pe care pretind că le stăpânesc, nu fac decât ca, voit sau nevoit, conştient sau nu, să exercite un terorism intelectual neruşinat asupra acelei părţi din popor care, în naivitatea şi ipocrizia sa neţărmurite, nu vrea să se ştie departe de limbajul şi înţelegerea epocii pe care o trăieşte. Aceeaşi epocă care prin ”libertatea de exprimare” şi alte ”mijloace democratice” „te îmbie şi te cheamă” să te pronunţi, chiar dacă relevanţa exprimării scapă oricui. Sau nu mai contează, pentru că maximum “comportamentului democratic” a fost deja atins odată cu “libera exprimare”…
Sistemul comunist avea un mijloc brutal pentru a nu permite opoziţia: nu lăsa pe nimeni să vorbească, ca nu carecumva să se înţeleagă făcătura. Sistemul democratic are un mijloc rafinat pentru a deturna opoziţia faţă de el, în întregul său: îi cheamă chiar pe toţi să vorbească, astfel încât nimeni să nu mai înţeleagă nimic. Diferenţa a sesizat-o foarte bine Soljeniţîn care spunea cam aşa: „în comunism nu aveam voie să vorbesc, acum vorbesc, dar nu contează”.
Expresii precum „este foarte democratic”, „este democratic”, „este mai puţin democratic”, „nu este democratic”, „nu este câtuşi de puţin democratic”, „nu ştiu dacă este democratic” populează şi imaginaţia analiştilor şi politicienilor, dar şi a publicului ascultător şi spectator al acestei „Fata Morgana”… „Azi o vedem, şi nu e!”…
În faţa acestor probleme “existenţiale” care nu se vor sfărşi niciodată, dacă o minimă inteligenţă, ca şi bunul simţ, spun că ceva există sau nu există, “sfânta” logică, de la Aristotel pornire, spune că nu există întreg fără parte, precum nu există nici parte fără întreg. Prin urmare, ar veni că, dacă un singur lucru nu este democratic, nimic nu poate fi democratic; şi, dacă întreg sistemul nu este democratic, nicio parte a sa nu poate fi democratică.
Asta în vreme ce, faţă de acelaşi „simulacru perfect” numit “democraţie”, aporetica rurală românească ar avea de spus hâtru şi devastator: „…Uite de asta nu are ursul coadă!”

Loading...
loading...

2 COMENTARII

Lasă un răspuns la Cele mai citite articole «Reflecții» - 2013 - Anonimus Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.