„Lupta cu evaziunea fiscală este o farsă ordinară”

La sfârșitul lui ianuarie 2013, comisarul de Gardă Financiară Pavel Roman i-a adresat o scrisoare deschisă premierului Victor Ponta, în care îi descrie, pe larg, mecanismele evaziunii fiscale din România şi protecţia de care se bucură evazioniştii din partea instituţiilor statului. Scrisoarea deschisă este o pledoarie în favoarea menţinerii Gărzii Financiare ca structură separată, un „ultim mohican”, spune Pavel Roman, în lupta cu evaziunea fiscală.

În scrisoare comisarul îi indică pe cei care doresc desfiinţarea Gărzii Financiare: „în primul rând, unii dintre şefii din Ministerul Finanţelor şi ANAF”, „o parte din şefii din Ministerul Internelor” şi, nu în ultimul rând, „oamenii de afaceri şi politici care nu pot să-şi desfăşoare liniştiţi ‘afacerile’ ilicite”.

„Domnule prim-ministru, Victor Ponta
Indiferent de unde se află, în armată, în viaţa civilă, în instituiţiile statului sau în companiile private, istoria şi prezentul ne-a dovedit că românul rămâne „balcanic” în primul rând, imprevizibil social şi instabil moral, dincolo de limitele acceptabilului. Se pare că din melanjul convieţuirii forţate cu ruşii şi turcii (cu austro-ungarii este o excepţie fericită şi se vede), „gena” românului s-a alterat considerabil, încât hoţia şi minciuna au devenit un mod de viaţă generalizat, modelând „caracterele” pe măsură. Şi deşi, într-o ţară civilizată, este anormal să fie aşa, la noi numai frica de consecinţe determină individul să nu fure sau să mintă. Şi cum în ultimii ani, datorită legislaţiei deliberat prost concepută şi interpretabilă şi toleranţei justiţiei (cu tot mecanismul ce o compune), cei care fură o găină sunt hoţi iar cei care prăduie milioane de lei sunt milionari (oameni de afaceri), frauda fiscală a devenit, în România, nu numai sport naţional ci şi internaţional, antecedentele înregistrate arătând că a dispărut chiar şi frica de consecinţe. Pentru chinezi, arabi, italieni, chiar şi germani (din nefericire pentru „reclama” lor) şi alţii dornici de îmbogăţire rapidă, datorită legislaţiei excesiv de permisive – al cărei permisivitate a fost generată de lipsa de profesionalism şi lipsa de cooperare cu profesioniştii a celor care au redactat, analizat şi susţinut actele normative – şi a „îngăduinţei” acordată de instituţiile statului, România a devenit un „El-dorado” autentic pentru toţi cei lipsiţi de scrupule ce au dorit să se îmbogăţească rapid.

Asta a fost posibil pentru că sistemul legislativ – în special cel care se ocupă cu redactarea actelor normative în domeniul fiscal -, este infestat generalizat cu „cârtiţe”, special pregătite şi promovate, care protejează un sistem de tip mafiot, strecurând deliberat erori în actele normative sau interpretând (de multe ori până la absurd) actele normative existente în favoarea evazioniştilor. Chiar dacă pare neverosimil, în Romania se mai fac bani mulţi doar din evaziune fiscală, fraudă ori înşelăciune şi aproape nimic din muncă cinstită (care a devenit doar sursă de supravieţuire). Nimic nu mai funcţioneaza normal şi asta se datorează, în primul rând, clasei politice, „protectiei” evaziunii şi trecerii în planul secund a producţiei şi muncii efective, care nu este nici încurajată, nici subvenţionată şi nici susţinută. În acest haos controlat de lăcomie şi lipsă de scrupule, în care valorile sunt substituite, fiind protejat şi încurajat speculantul şi cel care fură şi ignorat cel care produce plus-valoarea, cu ce este de vină comisarul de Gardă Financiară, ori inspectorul fiscal, ori cel de vamă, pentru că, pe lângă că nu li se asigură instrumentele de lucru (legislaţie clară, precisa şi imparţiala, bază materială), nici nu li se permite să-şi faca treaba? Dacă sunt ţinuţi în birouri să facă statistici, în vamă să numere tirurile sau să efectueze controale doar la adversarii politici, care este vina funcţionarului? Credeţi că dacă faceţi aşa zisa „restructurare”, schimbând denumirea instituţiilor, se rezolvă ceva? Şeful pus la noua instituţie nu va fi tot politic? Va controla el firmele celor aflaţi la putere şi ale susţinătorilor sau membrilor acestora? Soluţia nu constă nici în restructurarea controlului, nici în comasare, nici în reorganizare, nici în schimbarea denumirilor şi nici în schimbarea şefilor, operaţiuni care, să fim sinceri, vor genera doar costuri nejustificate şi vor oferi o şansă uriaşă celor care fac evaziune să profite de haosul ce va fi creat cu ocazia reorganizării controlulului fiscal şi al circulaţiei mărfurilor, când se vor pierde date şi documente sau vor dispărea multe informaţii vitale privind evaziunea fiscală deţinute de cei „epuraţi”, ci în eliminarea intervenţiei politicului în actul de control. Pe de altă parte, nici o reorganizare, restructurare schimbare de denumire, nici şefii noi puşi (dacă sunt puşi tot pe criterii politice) şi nici extratereştrii – de veţi gândi să-i aduceţi -, nu pot face curăţenie în sistemul fiscal românesc, fără o legislaţie care să susţină acest lucru şi fără stimularea reală şi protecţia celui care îşi face treaba. Soluţia nu constă în reorganizări, permutări şi schimbări de denumiri de instituţii, ci în depolitizarea fiscului – în primul rând -, în  sporirea competenţelor organelor de control şi în stimularea celor care sunt, cu adevărat, profesionişti şi au rezultate. Bunăoară, de peste zece ani de zile, deşi are cele mai mari realizări din România în domeniul combaterii evaziunii fiscale şi cei mai puţini angajaţi dintre toate instituţiile de control – dovadă fiind numărul de dosare aflate în cercetare la Parchete şi numărul celor trimişi în judecată, respectiv valoarea prejudiciilor constatate, neegalate de vreo altă instituţie -, Garda Financiară nu are un statut al comisarului, pentru că se opune Ministerul de Interne şi în loc să fie întărita este decimată sistematic. Iar motivul pentru care, în ultima perioadă, Garda Financiară ocoleşte nucleele evaziunii fiscale nu este cel invocat de cei care îşi doresc să dispară această instituţie, ci îl reprezintă faptul că şefii sunt numiţi politic, pe bază de examene trucate, sau sunt protejaţi politic. Şi, cea mai mare problemă a Gărzii Financiare nu este corupţia – cum clamează cei care comandă această „cruciadă” împotriva Gărzii Financiare, fără a face şi dovada în acest sens -, ci faptul că actele de control ale Gărzii Financiare, în speţă procesele-verbale de control, prin care se stabilesc fraude fiscale, deşi ar fi fost logic, firesc şi extrem de eficient în combaterea evaziunii fiscale, NU SUNT TITLURI EXECUTORII, caz în care până la finalizarea anchetei penale, hoţii îşi pot înstrăina liniştiţi tot ceea ce au furat. Şi Guvernul Tăriceanu şi Guvernul Boc şi nici actualul Guvern, la presiunile mafiei penetrată în Ministerul Finanţelor, n-au dorit şi nu vor ca actele de control fiscal întocmite de Garda Financiara să fie titluri executorii. De ce? Credeţi în „gogoriţa” suprapunerii controlului? Dacă da, atunci cum se face că în 90% din cazurile în care Garda Financiara a constatat prejudicii uriaşe, nicio altă institutie de control, cu ocazia verificărilor efectuate, nu a constatat nimic, din contră, în multe cazuri, deşi era evidentă fapta, a anulat şi constatările Gărzii Financiare? Şi în condiţiile în care, conform Ordinului şefului ANAF, controlul fiscal (exceptându-l pe cel stabilit arbitar, pe liste întocmite după bunul plac al şefului) se desfăşoară, la solicitarea altor instituţii, doar dacă se pune în mişcare acţiunea penală, nu credeţi că aceasta este o favorizare clară a celor care comit evaziune fiscală? Singura instituţie care nu „percută” la acest ordin complet stupid a fost şi este Garda Financiară, pentru că potrivit atribuţiilor, în cazul existenţei informaţiilor, indiciilor şi datelor privind săvârşirea unor fapte de natură penală, putea efectua control atât prin autosesizare sau tematic, cât şi la solicitarea organelor de cercetare penală (70-80% din cazurile de evaziune fiscală cercetate de parchete sunt urmare a sesizărilor Gărzii Financiare). Sau tocmai acesta este unul din motivele pentru care trebuie desfiinţată Garda Financiara? Să nu mai constate fraudele fiscale decât numai acolo unde nu deranjează?

În acest caz, afirmaţiile cu privire la intenţia guvernanţilor de a stopa şi combate evaziunea fiscala nu sunt ipocrizie şi minciună? Declarativ, toţi vor să reducă evaziunea fiscală, dar, în fapt, nimeni nu întăreşte competenţele instituţiilor abilitate, pentru că, în acest caz, ştim cu toţii, „victimele” ar fi, în primul rând, „sponsorii” celor aflaţi la putere. Astfel, schimbarea fiecărui ciclu de guvernare ne pune într-o situaţie fără ieşire: vrem rezultate, dar să nu se înceapă cu noi, care suntem principalii evazionişti. Cum se poate? De peste 10 ani Garda Financiară este restructurată (2003 – prin reorganizarea „Blănculescu” în ANC, 50% din personal a fost eliminat), (re-)restructurată (în 2006, 2007 şi 2008, prin trecerile la MF, modificări legislative, „primenire” cu personal adus prin „filiera vamă”, experienţa „directoratului” cu schimbări la vârf) şi (re-re-)restructurată (în 2011 trecută printr-un nou examen, ocazie cu care a mai fost eliminat 40% din personal), fiind cea mai tăvălită şi tracasată instituţie în acest sens. A fost şi rămâne „calul de bătaie” al tuturor celor ce vin la putere, pentru că le-a deranjat interesele fiscale şi le este teamă că ce vor „agonisi” Garda le va lua. Şi cum nimeni nu vine la guvernare să facă bine, ci să se pricopsească sau să-şi protejeze şi multiplice câştigurile, Garda Financiara a fost şi rămâne „cuiul din coasta” tuturor. De ce? Răspunsul este simplu: pentru că totul este ipocrizie. Lupta cu evaziunea fiscală este o farsă ordinară în care cred doar fraierii care votează fără discernământ. Este un clişeu în care, se pare, nu crede nimeni de la guvernare, fapt demonstrat de curba mereu ascendentă a creşterii evaziunii fiscale, an de an, în contradicţie cu declaraţiile tot mai ipocrite a celor aflaţi la putere. Până acum, deşi au tot tăiat din competenţele Gărzii Financiare, vina pentru creşterea evaziunii fiscale a fost aruncată tot în curtea acestei instituţii. Redusă la 800 de persoane în toată ţara (cu tot cu şefi), Garda Financiară a rămas o instituţie de decor, căreia îi cere toată lumea să lupte cu evaziunea fiscală şi s-o stârpească. Cum? În condiţiile în care peste jumătate de personal este angrenat zilnic în aşa-zisa acţiune cu monitorizarea transporturilor intracomunitare (care, sincer spus, n-a adus nimic suplimentar la buget, fapt demonstrat de încasările bugetare în ceea ce priveşte TVA, comparând perioade similare din 2011 şi 2012, din contră, a creat mafia achiziţiilor intracomunitare subevaluate care a îngropat şi ceea ce mai funcţiona din agricultura internă), cine să mai efectueze controale şi să combată evaziunea? S-a ajuns ca la „ruleta rusească”: toţi comercianţii fac evaziune fiscală şi, din când în când, câte unul mai are şi ghinion şi este prins de Garda Financiară. Atunci, pe bună dreptate, se simte discriminat în raport cu ceilalţi şi urlă ca este victimă politică (!?). Pe de altă parte, cât de stupid poţi să fii şi să vrei rezultate, ameninţând, începând din 2003, că se desfiinţează instituţia şi chiar trecând prin „furcile caudine” ale restructurării, în două rânduri, Garda Financiară? Cum să fie eficientă, când nu asiguri stabilitate şi siguranţă funcţionarului căruia-i ceri să fie „ferm” şi „intrasingent” în combaterea evaziunii fiscale când el ştie că mâine poate va ajunge să ceară de lucru celui pe care l-a controlat cu „imparţialitate”, „intrasingenţă” şi „fermitate”?

Mă întreb ce veţi face după ce desfiinţaţi Garda Financiară şi veţi crea o nouă megastructură de control, în care veţi pune şefi tot politic şi totul va fi excesiv de centralizat? (contrar politicii declarată de guvern privind descentralizarea). Se va îmbunătăţi ceva în domeniul combaterii evaziunii fiscale? Nimic domnule prim-ministru, din contră, în afară de capitalul câştigat de la evazionişti – mulţi, e adevărat! – şi ceea ce a funcţionat nu va mai funcţiona, pentru că a nu constata nu înseamnă a nu exista, cum a făcut Blănculescu când a redus numărul de funcţionari şi, implicit, de controale. Până acum, aşa cum funcţiona, şchiopătând şi cu braţele amputate (lipsa acută de personal urmare a restructurărilor, lipsa bazei materiale), la niciun sfert din capacitatea iniţială, Garda Financiară a supravieţuit, având cele mai notabile rezultate dintre toate instituţiile de control din domeniul combaterii evaziunii fiscale, pentru că, în pofida „restricţiilor”, mai scapă din „lesa” concepută de politicieni şi mai muşcă fără avertisment, creând, măcar simbolic, teama de control şi de consecinţe. Băgată însă în oală cu vama şi alte caricaturi de instituţii (grupul de lucru antifraudă), Garda Financiară nu va mai reprezenta nimic, decât un instrument în dotarea celui care-l va manageria. Astfel ajungem acolo unde nu credeam niciodată că se va întâmpla într-o societate normală, ce se vrea democratică, respectiv unde şi-a dorit Patriciu şi multi alţi afacerişti veroşi a căror avere înseamnă doar evaziune fiscală: o ţară fără control fiscal, în care se descurcă fiecare cum poate, avantajat fiind cel mai iute de mână şi care are cele mai multe pârghii de decizie (trafic de influenţă) şi pentru care Garda Financiară a însemnat un stres, se pare, insuportabil.

Exprimându-ne sincer, dezbrăcaţi de ipocrizie şi lăcomie, constatăm că, metaforic vorbind, suntem în penibila situaţie în care bugetul public, asemuit cu un sac, este gol, dar noi în loc să punem „vechilii”, „sutaşii”, „portăreii”, (cum vreţi să-i numiţi) să adune banii, îi restructurăm şi-i dăm afară. Cine va mai umple sacul? Colectarea benevolă? Hai că-i tare! În România!? Ce naiba de gândire economică este această? Într-o lume de criminali, tu dai afară poliţistul şi procurorul? Într-o ţară în care se înfiinţează firme, pe numele unor cetăţeni străini, la „foc automat”, pentru a funcţiona o lună de zile, a emite facturi şi a prădui bugetul de stat cu miliarde de euro anual, se impune controlul o dată la trei ani? Când majoritatea IMM-urilor ce au fost sancţionaţi pentru neutilizarea casei de marcat, până la judecarea contestaţiei şi pronunţarea sentinţei, îşi înstrăinează societatea şi nu mai pot fi executaţi, introducem controlul la trei ani? Când mărfuri de miliarde de euro sunt subevaluate în vamă şi comercializate, fără documente legale, în general, prin intermdiul IMM-uri din România, se impune control la trei ani? Când 70% din producţia de cereale şi produse de panificaţie sunt transportate şi valorificate fără documente legale, se impune controlul la trei ani? Ştiţi care va fi rezultatul? Sinuciderea fiscală a României şi pierderea suveranităţii naţionale. Într-un an de zile, din tot ce va reprezenta TVA colectată, nici 20% nu va mai ajunge la buget. Când majoritatea firmelor, pentru a nu achita obligaţiile fiscale, utilizează facturi fiscale conţinând operațiuni fictive, dispui control o dată la trei sau cinci ani? Cu o astfel de iresponsabilă „relaxare” fiscală, vom mai avea sănătate, pensii şi asigurări sociale peste un an sau doi? Mă îndoiesc, cum mă îndoiesc că cei care îl consiliază pe primul-ministru au habar de control sau evaziune fiscală! Din birourile ministerelor probabil că aşa se vede, dar în realitate, nivelul şi adevărata evaziune fiscală se vede doar pe teren, acolo unde niciunul dintre cei care care îl „consiliază” pe primul ministru nu cred că au fost vreodată. Altfel nu-mi pot explica aberaţiile pe care le prezintă primu-ministrului.
În concluzie domnule prim-ministru, nu restructurarea şi unirea instituţiilor de control, sub o singură umbrelă, rezolvă problema, pentru că şi noua instituţie va trebui să opereze tot cu legi, personal şi cu atribuţii precise. Ori cu legile existente, nicio instituţie, oricum s-ar numi şi oricum o veţi construi, nu va fi mai eficientă decât cele existente. Schimbaţi legile, faceţi-le mai simple şi mai eficiente, nu ambigui şi dedicate; daţi competenţe reale instituţiilor de control; întăriţi Garda Financiară păstrând profesioniştii, curăţând-o de şefi politici, de „pilele” politice şi de „turişti” adusi de părinţi, mătuşi, unchi, etc.; întăriţi parchetele cu specialişti în domeniul fiscal (sunt procurori care au în lucru sute şi mii de dosare de evaziune, ce-şi aşteapta rândul, al căror „clienți” se ascund chiar şi în parlament) şi abia atunci veţi avea rezultate adevărate în combaterea evaziunii fiscale. În alte condiţii, orice structură veţi forma şi chiar şi armata, trimisă la „război” cu evaziunea fiscală, fără arme (legi şi competenţe), va avea acelaşi rezultat: eşec răsunător!

Cu ce credeţi că va fi mai pregătit şi mai eficient un lucrător din noua suprastructură de control, în materie de evaziune fiscală, decât un comisar de Gardă Financiară? Cu faptul că nu va lua şpagă? Credeţi că este suficient? Credeţi că, peste noapte, un lucrător vamal sau un inspector financiar va putea fi metamorfozat într-un profesionist în evaziune fiscală? Chiar dacă pare o asociere nepotrivită, comisarii Gărzii Financiare (în special cei cu vechime) s-au format în paralel cu evazioniştii, la aceeaşi „şcoală”, dar în părţi diferite ale „baricadei” şi cunosc foarte bine fenomenul. Un comisar profesionist (sau cum doriţi să-i spuneţi), contrar părerii ageamiilor, se formează în mulţi ani de activitate şi asta presupune muncă, studiu, curaj, dăruire, bază de informaţii, pasiune şi un caracter puternic, calităţi care nu pot fi formate peste noapte. Eliminând Garda Financiară din sistem, veţi crea un gol greu de acoperit, în următorii 4-5 ani, pentru că, inevitabil – fapt specific României -, prin formarea unor noi structuri, cei ce vor „câştiga” vor fi, în primul rând, cei certaţi cu legile fiscale şi, în al doilea rând, la nivelul instituţiilor, cei cu „pile” şi va conta mai puţin (sau deloc) principiul competenţei. Şi, fapt dovedit, pentru cei care fac evaziune fiscală incompetentul are aceeaşi „eficienţă” cu cel care ia şpagă. Ambii sunt „prietenii” şi „protectorii” lor. Aşa se rezolvă problema evaziunii fiscale?

Pe de altă parte, de douăzeci de ani, în lipsa unui statut care să le apere interesele, deliberat, organele de control fiscal şi în special Garda Financiară – care îţi desfăşoară activitatea în zonele cele mai periculoase posibile ale evaziunii fiscale, fiind cei care o depistează, deşi îşi riscă viaţa şi-şi expun familia şi situaţia socială -, sunt trataţi ca şi funcţionarii de la ghişee şi din birouri, activitatea lor fiind asimilată, considerată avand acelaşi grad de periculozitate. Mai mult decât atât, cei din control sunt chiar mai „urâţi” de şefi decât ceilalţi, pentru că creează probleme, neascultând ordinele. De exemplu: subsemnatul, în cursul perioadei 2011 – 2012, s-a „încăpăţânat” să-şi facă datoria şi a confiscat cereale fără documente legale de provenienţă, cât toata Garda Financiară din România la un loc (peste 1.500 tone), confiscări rămase definitive şi după contestarea în instanţă a legalităţii actelor de confiscare. De asemenea, a stabilit prejudicii fiscale, numai în cursul anului 2012, de peste 58.000.000 lei, cât nu au raportat multe din secţiile judeţene ale Gărzii Financiare. Să nu mai vorbim de sancţiuni contravenţionale aplicate în cursul anului 2012, de peste 470.000 lei – aplicate nu societăţilor care plătesc, ci, în general, celor care nu înregistrează veniturile, fac evaziune şi comerţ neautorizat – şi a adus încasari la buget, în cursul anului 2012, de peste 4.400.000 lei. Credeţi că am fost felicitat? Din contră: am fost ameninţat de şefii de la Bucureşti că voi fi detaşat şi dat afară din Gardă, că mi-am permis să confisc cereale de la firme din Constanta (protejate) şi de la firmele patronate de Ioan Niculae din Teleorman (peste 800 tone de cereale) şi n-ar fi o mirare să constat că, în fapt, printre motivele reale ale desfiinţării Gărzii Financiare – precum în anul 2003, constatările din domeniul produselor petroliere -, ar fi şi acesta. Întrebarea mea firească însă şi de bun simţ, pe care şi-o pune orice comisar din Garda Financiară care şi-a făcut datoria şi nu are „pile”: Unde o să ajungem după restructurare? Ce credeţi? Credeţi că cei care vor veni, puşi politic – poate chiar de cei sanctionaţi de subsemnatul -, vor dori să păstreze în sistem oameni care şi-au făcut datoria şi au avut rezultate? Experienţa îmi spune că nu. Cum „nimic nu-i nou sub soare”, noul „sistem de control”, determinat de antecedentele „genetice” va fi creat din indivizi „docili”, „executanţi” de ordine, înregimentati politic. Noi, cei care am servit cu adevărat statul român, vom fi, precum în urma „Revoluţiei Franceze” cei „devoraţi” de propria lor muncă!? Aceasta ne este răsplata? De unde premoniţia? Să vă transmit o listă cu cei controlaţi, trimişi la DNA, DIICOT, Parchete şi care astăzi sunt „consilieri” şi „sponsori” de partid? Cine ne protejează de răzbunarea acestora dacă vom fi obligaţi să părăsim sistemul?

În concluzie domnule prim-ministru, prin decizia desfiinţării Gărzii Financiare, lăsând un sector al evaziunii fiscale complet neacoperit (vorbesc de sectorul circulaţiei mărfurilor, casele de marcat fiscale, producerea şi comercializarea cerealelor, activitatea de comerţ, produsele accizate, etc.) nu facem altceva – exceptând capitalul electoral şi gratitudinea evazioniştilor şi ocazia de a elimina profesioniştii/„incomozii” din sistem, precum predecesorii – decât să „ne învârtim în jurul cozii”. În loc să acceptăm că evaziunea a ajuns unde a ajuns, în primul rând din cauza politicului (direct prin numirile făcute sau protecţia acordată şi indirect prin legislaţia care este cum este…), ipocriţi, ne facem că luptăm contra evaziunii restructurând cele mai eficiente organele de control, mimând că luăm măsuri pentru eficientizarea colectării banului public. Chiar aşa să fie? V-au pus pe masă şi v-au prezentat cei care vă consiliază realizările Gărzii Financiare comparativ cu celelalte institutii de control fiscal, raportate la numărul de personal, pentru a va arăta advărata faţă a Gărzii Financiare şi eficienţa acestei instituţii? V-au arătat raportul dintre veniturile realizate (din constatări suplimentare, nu cele declarate) şi cheltuielile efectuate de Garda Financiară, în raport cu celelalte instituţii ale statului şi faptul că este cea mai eficientă instituţie din România în ceea ce priveşte veniturile realizate şi cheltuielile avansate? Sunt convins că nu, pentru că interesele pe care le reprezintă mulţi dintre cei care se fac că doresc binele ţării sunt cantonate chiar în activitatea Gărzii Financiare, fiind, mulţi dintre ei, „cârtiţele” celor care astăzi sunt în cercetări sau în judecată, pe baza constatărilor Gărzii Financiare (a se vedea dosarul „transferurilor” din fotbal, dosarul „Patriciu”. etc.). Credeţi că întâmplător, din multitudinea de institutii bugetare care „taie frunze la câini” (gen: OPC, DSVSA, Garda de Mediu, ITRSV, ITRSC, Oficiul Concurenţei, etc., etc.,), cu structuri de personal mult mai stufoase ca ale Gărzii Financiare, complet ineficiente în ceea ce privește bugetul public şi care nu produc ci doar consumă resurse bugetare, despre care nu se ştie că există decât din organigrama Guvernului, orice guvernare începe şi, culmea, încheie restructurările cu Garda Financiară? Singura explicaţie plauzibilă e că doar Garda Financiară deranjează!
În ceea ce priveşte argumentul „imputabil” Gărzii Financiare, ce se doreşte o „justificare” a desfiinţării acesteia, datorată structurii amenzilor (contravenţiilor) aplicate de Garda Financiară, ţin să precizez, D-le prim-ministru, că acesta e penibil şi că aţi fost complet dezinformat de cei care va consiliază, care v-au servit o mare minciună, menită să discrediteze instituţia Gărzii Financiare şi statul de drept. Exceptând faptul că orice contravenţie aplicata poate fi contestată doar în instanţă şi dacă este incorect aplicată instanţa o anulează – caz în care susţinerea că s-au aplicat prea multe amenzi celor care platesc, cât timp acestea au fost confirmate de instanţă, constituie o solicitare de neaplicare a legii deşi faptele există -, conform statisticilor, 90% din contravenţiile aplicate de Garda Financiară au fost aplicate pentru neutilizarea caselor de marcat fiscale (ceea ce reprezintă, în fapt, ponderea evaziunii fiscale din România), pentru lipsa de documente de provenienţă şi vânzări fără declararea veniturilor, comerţ ilegal cu cereale, comerţ cu produse fără plata accizelor şi comerţ cu legume-fructe (sector unde se înregistrează cea mai mare evaziune fiscală din România, prin introducerea în ţară de mărfuri subevaluate la 10% din preţul real şi comercializarea ulterioară fără înregistrarea veniturilor). De asemenea, 90% din Procesele-verbale de control, care au ca obiect sustragerea de la plata taxelor fiscale, (în special TVA), ce a reprezentat una dintre principalele activităţi ale Gărzii Financiare, au avut ca obiect utilizarea şi înregistrarea în contabilitate de documente conţinând operaţiuni fictive, în baza cărora au fost sutrase sume uriaşe de la bugetul de stat sau nu au fost achitate sumele colectate. Dar se pare că nu realitatea, legea şi adevărul contează, ci interesele.

După atâţia ani de „coabitare” ştim exact cine doreşte în România desfiinţarea Gărzii Financiare: în primul rând, unii dintre şefii din Ministerul Finanţelor şi ANAF, pentru că nu pot controla şi dirija obiectivele de control ale Gărzii Financiare, pentru a putea face protecţie; o parte din şefii din Ministerul Internelor, în special cei ce controlează investigarea fraudelor pentru că nu au drept de control în societăţi comerciale şi pot „controla” sectorul afacerilor şi, nu în ultimul rând, oamenii de afaceri şi politici care nu pot să-şi desfăşoare liniştiţi „afacerile” ilicite, atât timp cât există Garda Financiară. Sunt suficiente argumentele? Sunt şi corecte.
Poate sunt prea patetic, avand în vedere cei peste 16 ani de Gardă Financiară, dar, după mine, contrar a ceea ce se susţine – şi sunt absolut convins că timpul îmi va da dreptate -, desfiinţarea Gărzii Financiare reprezintă, în realitate – făcând abstracţie de orgoliile personale, în care refuz să cred – „asasinarea” şi moartea „ultimului mohican”, aflat în prima linie în lupta cu evaziunea fiscală şi a fost ultima speranţă că se mai putea face ceva în România în domeniul combaterii evaziunii fiscale. Şi indiferent cine şi orice ar susţine, sunt convins că desfiinţarea Gărzii Financiare nu are nicio legătură cu eficientizarea combaterii evaziunii fiscale, din contră – iar istoria îmi va da, cu siguranţă, dreptate -, nu interesul naţional a determinat această decizie, ci unele interese private, contrare celor publice. În aceste condiţii, dacă se va materializa „restructurarea”, parafrazându-l pe Emil Constantinescu cu celebra frază „m-au învins securiştii!”, pot spune şi eu cu 100% convingere: ne-a învins mafia!

Acum, după trista experienţă pe care am avut-o, constat că „bunele intenţii”, cu care este „pavat drumul spre iad” domnule prim-ministru, sunt „machiavelisme” practicate de cei care, buni actori, gen Băsescu, joacă teatru de 20 de ani, profitând de naivitatea şi credulitatea „publicului”, ce se lasă prea uşor prostit de lacrimi artificiale şi demagogie deşănţată. Să ne mai mirăm că toţi oamenii care vor să trăiasca cinstit vor să emigreze? În ce să mai spere dacă li se servesc permanent numai minciuni şi dezinformare?”

Comisar Pavel Roman

Loading...
loading...

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.