Noi de la râmă ne tragem!

7
2156

Filmul «Columna» recompune dramatic etnogeneza poporului român… printr-un viol suferit de o femeie dacăA doua strofă a imnului naţional al României ne dă repere supreme de eroism şi mândrie naţională dintr-un fals, dintr-o prostie şi nimic altceva decât o prostie. Cum de s-a ajuns ca „în aste mâni mai curge un sânge de roman”?! Proporţia falsului şi a prostiei în legătură cu romanizarea, m-am convins că sunt greu de descris. Doar câteva fapte şi realităţi nu sunt destul ca să le evoce pe deplin. (Citește și: Prostia romanizării și astăzi)
Dar cum am ajuns eu, ca un exemplu, trăitor în Moldova, să am un asemenea sânge, de vreme ce pe meleagurile astea nu a călcat vreodată picior de roman?! Asta e o întrebare bună! Ba, dimpotrivă, toate migraţiile masive înregistrate în interiorul teritoriului actual al României s-au produs dinspre zonele care nu au fost ocupate de romani… Aşa au fost descălecările, dar a existat migraţia carpilor, daci liberi, înspre fosta provincie romană Dacia, după sfârşitul ocupaţiei romane. Puteţi cerceta, în loc să vă limitaţi, să vă mulţumiţi cu neroziile istoricilor politici! Culmea ironiei, după aceeaşi logică a istoricilor care vor romanizare cu orice preţ, migraţia aceasta a ajutat la… romanizarea Daciei. E uluitor! Dar cusută cu aţă albă este întreaga poveste a romanizării Daciei.

Dar despre prostia romanizării se pot scrie cărţi, şi s-au şi scris, de către nişte istorici marginalizaţi de către cei „oficiali”, susţinători ai teoriei romanizării.
Consecinţele prostiei astea sunt la fel de impresionante. Este prima şi cea mai mare prostie a istoriei românilor. Convenabilă politic în orice perioadă, romanizarea este prostia de cea mai mare importanţă istorică pentru români, dar de o importanţă şi mai mare pe un plan psihologic.

Este prostia inoculată copiilor încă din primii ani de şcoală şi acceptată, bineînețeles, fără rezerve. Argumentată prin toate născocirile şi jumătăţile de adevăr de care istoricii „recunoscuţi” au fost capabili, necontestată niciodată într-un cadru oficial, deşi este cel mai uşor lucru de făcut din toată istoria românilor. Inepţia romanizării dacilor a înaintat sigură prin istoria românilor pe solul micniciei, ignoranţei şi al prostiei, găsindu-şi locul în imnul naţional, în orice operă patriotică, inoculată în credinţele naţionale…
Ea se află la originea „secundarităţii” pe care şi-o atribuie românii, ca atitudine mentală dominantă în raport cu „ceilalţi”, cu „alţii”, a nevoii de modele pentru orice ar întreprinde, pentru orice ar dori să devină. De la ea încolo, românii aderă cu bucurie nedisimulată la statutul de „anexă”, a latinităţii, a lumii francofone, la cel de soră mai mică, a Franţei, a Italie…
Tot odată cu romanizarea, pentru prima dată, în învăţarea istoriei poporului român copiilor li se vorbeşte despre „civilizaţie”. Astfel, tânărul „pui de dac şi de roman” are ocazia să deprindă că tot ceea ce va înţelege el în viitor prin „civilizaţie” este ceva exterior ţării și oamenilor în mijlocul cărora trăieşte, că civilizaţia vine din afară, pentru că aşa s-a întâmplat dintotdeauna sau de la bun început. Consecinţele psihologice extrem de negative ale acestei idei sunt greu de calculat, dar tot românul deprinde în acest fel că singurul mod în care poate avea acces la „civilizaţie”, aşa cum este înţeleasă astăzi, adică la „o viaţă bună”, „dezvoltare” şi „progres”, este dacă se dă bine cu cei mari şi puternici. Doar pe lângă ei se poate pricopsi şi el cu „civilizaţie”. Asta este lecţia istoriei!
Niciun imn din lumea aceasta, niciun popor din lumea aceasta nu îşi glorifică cuceritorii şi ocupanţii. Este umilinţa extremă! Este umilinţa pe care românii şi-o administrează singuri şi sunt chiar fericiţi să facă acest lucru. („Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume ⁄ Triumfător în lupte, un nume de Traian!”)
Copiii învaţă, precum în imn, că importantă şi precumpănitoare este moştenirea romană, care ne-a adus în rândul lumii. Culmea tâmpeniei, asta a fost chiar numită „prima integrare”… Dacii apar ca nişte personaje destul de ciudate, care, în loc să se bucure, s-au împotrivit ocupaţiei romane. Până la urmă, sunt chiar personaje negative, sunt o tară, reprezintă poate chiar „rezistenţa la schimbare, la modernizare”, cum s-ar spune azi. S-ar putea să fie tocmai acel „ceva”, pe care încercăm să-l identificăm de mult, care ne trage în urmă şi nu ne lasă să fim precum „sora mai mare” Italia sau „verişoara mai mare” Franţa. Poate că ar fi cazul ca, pentru a ne integra pe deplin, în „efortul de convergenţă”, să terminăm odată cu dacii.
Ca să fie europeni, copiii trebuie să „ţină” cu romanii în razboaiele dacice, pentru că astfel sunt înţelese lucrurile la vârste fragede. Şi vor „ţine” cu romanii de atunci înainte… Practic, istoricii ne învaţă că suntem mai europeni dacă îi proslăvim pe cuceritorii romani, şi suntem tot mai europeni pe măsură ce le recunoaştem o victorie cât mai deplină asupra dacilor.
Acesta este şi efortul istoricilor: dacă nu putem scăpa de daci cu totul, hai să spunem că vitejii şi civilizaţii romani au exterminat toată populaţia masculină şi apoi s-au împreunat în voie cu femeile rămase. Haideţi să ne transformăm într-o naţie de femei la origine, o naţie cu care s-a făcut sex de la bun început (ca să nu spun altfel), nu numai acum. Nu vorbesc prostii, ba am pretenţia că fac psihologie… 
Care sunt efectele psihologice ale romanizării? Uite un subiect netratat în toată “libertatea exprimării” de azi şi în toată cercetarea psihologică care se face asupra românilor azi, care îşi propune să răspundă la întrebarea „de ce românii sunt atât de greşiţi precum sunt?” Poate pentru că sunt îndopaţi cu prostii precum romanizarea şi cu relaţii de rudenie în care numai idioţii noştri de istorici cred şi le valorifică la maxim. Poate pentru că istoricii şi politicienii, înaintea tuturor, şi-au asumat acest statut de târâtoare, de nevertebrate, încovoiaţi în faţa stâpânitorilor, doritori de a fi puşi în rândul popoarelor europene, chiar dacă pe la coadă. Ăştia sunt cei care au ţipat feminim primii prin Europa: „Hei, suntem şi noi pe aici! Insula latinităţii. Nu ne recunoaşteţi? Nu ne vedeţi? Dar suntem sora mai mică, verişoara din est”.
Noi nu ne tragem de la Râm, de la râmă ne tragem. Scormonind prin pământ “dovezi istorice” cu care să ieşim la suprafaţă, cu care să demonstrăm că am fi demni de băgat în seamă, sau măcar de îndurare: să nu fim călcaţi în picioare.

Filmul «Columna» recompune dramatic etnogeneza poporului român… printr-un viol suferit de o femeie dacă
Filmul «Columna» recompune dramatic etnogeneza poporului român… printr-un viol suferit de o femeie dacă

 

Loading...
loading...

7 COMENTARII

  1. Ineptia asta ( promovata cu precadere de Scoala Ardeleana ) a contribuit la constientizarea populatiei din cele trei tari romanesti ca sunt acelasi neam si a intarit convingerea unitatii nationale . Ca dacii pe romani sau invers , orice este posibil . Este doar o parere nu un subiect de polemica .

  2. Cineva mai spunea că noi români suntem neam de homosexuali: toți se trag din Adam și Eva,numai noi din Traian și Decebal.Așa că nu contează ce cred alți,noi știm ce/cine suntem.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here