Testament politic: Privind problema evreiască cu realism

0
158

Privind problema evreiasca cu realism. Străinul care nu poate fi asimilat. Un război evreiesc tipic. Iese evreul timid și intră evreul arogant. Cât vor exista evreii va exista și antisemitismul. Inutilitatea urii rasiale. În realitate nu există o rasă evreiască. Superioritatea minții asupra trupului. Onestitatea mea în relația cu evreii.

13 februarie 1945

Este una dintre realizările Naţional – Socialismului că a fost primul care a privit într-o manieră realistă problema evreiască.

Evreii înșiși au provocat întotdeauna antisemitismul. De-a lungul secolelor, toate popoarele lumii, de la anticii egipteni, au reacționat în exact același mod. A venit momentul în care s-au săturat să fie exploatați de către dezgustătorul evreu. Au mers mai departe și s-au scuturat, precum un animal care încearcă să se elibereze de paraziți. Au reacționat brutal și în final s-au revoltat. Este o reacție instinctivă, o reacție de respingere împotriva străinului care refuză să se adapteze și să devină o parte a întregului, un parazit care se agață de gazdă, se impune și îl exploatează la maximum. Prin natura sa, evreul este parazitul care nu poate și nu va fi asimilat. O trăsătură distinctă a evreului este că, spre deosebire de ceilalți străini, pretinde pretutindeni toate drepturile cetățenești în comunitatea care îl adăpostește – și, în același timp, rămâne mereu un evreu. Consideră că este dreptul său să-i fie îngăduit să fugă cu iepurii și să vâneze cu câinii; și este singurul om din toată lumea care clamează un asemenea privilegiu extravagant.

Național – Socialismul a abordat problema evreiască prin fapte, și nu prin vorbe. S-a ridicat împotriva hotărârii evreilor de a domina lumea; i-a atacat pretutindeni și în toate domeniile de activitate; i-a alungat de pe pozițiile pe care le uzurpaseră; i-a urmărit în toate direcțiile, determinând părăsirea lumii germane de către otrava evreiască. Pentru noi, acesta a fost un process esențial de dezinfectare, pe care l-au efectuat până la ultimele sale limite, și fără de care noi înșine am fi fost asfixiați și distruși.

Cu succesul operațiunii în Germania, a existat o bună șansă pentru a o extinde mai departe. Ar fi fost, de fapt, inevitabil, pentru că sănătatea, în mod normal, învinge asupra bolii. Realizând repede pericolul, evreii au hotărât să mizeze totul într-o luptă pe viață și pe moarte împotriva noastră. Național – Socialismul trebuia distrus, indiferent de costuri și chiar dacă întreaga lume ar fi fost distrusă odată cu asta. Nu a existat niciodată un război atât de tipic și, în același timp, exclusiv evreiesc.

I-am obligat cel puțin să renunțe la măști. Și chiar dacă eforturile noastre se vor finalize printr-un eșec, va fi doar un eșec temporar. Pentru că am deschis ochii întregii lumi asupra pericolului evreiesc.

Una dintre consecințele atitudinii noastre a fost să determinăm evreul să devină agresiv. De fapt, este mai puțin periculos în această stare de spirit decât atunci când este ascuns și viclean. Evreul care își recunoaște deschis rasa este de o sută de ori preferabil celui care în mod rușinos pretinde că nu diferă de tine decât în materie de religie. Dacă voi câștiga acest război, voi pune capăt puterii evreiești în lume și le voi da evreilor o lovitură mortală din care nu își vor mai reveni niciodată. Dar dacă pierd acest război asta nu va însemna nicidecum că trimful lor va fi asigurat, pentru că atunci ei își vor pierde capurile. Vor deveni atât de aroganți încât vor stârni o reacție violentă împotriva lor. Vor continua, bineînțeles, să alerge cu iepurii și să vâneze cu câinii, să pretindă privilegiile cetățeniei în fiecare țară și, fără a-și sacrifica mândria, vor continua să rămână, mai presus de toate, membri ai Rasei Alese. Perfidul, timidul evreu va dispărea și va fi înlocuit de evreul vanitos și bombastic; iar ultimul va fi la fel de respingător ca și precedentul – dacă nu chiar mai mult. Așadar, nu există niciun pericol ca antisemitismul să dispară, pentru că evreii înșiși sunt cei care pun gaz pe foc și îl întrețin bine. Înainte ca opoziția să poată să dispără, boala însăși trebuie să dispară. Și, din acest punct de vedere, vă puteți baza pe evrei: atâta timp cât ei vor supraviețui, antisemitismul nu va înceta.

Spunând asta, vă promit că nu sunt ținut de nicio ură rasială: este, în orice caz, de nedorit ca o rasă să se amestece cu alte rase. Cu excepția câtorva succese întâmplătoare, pe care pot să le admit, încrucișările sistematice nu au produs niciodată rezultate bune. Este de dorit ca o rasă să rămână pură, ca o dovadă a vitalității și a sănătății sale. Mândria de a aparține unei rase – și asta nu implică dispreț față de alte rase – este, de asemenea, un sentiment normal și sănătos. Nu i-am privit niciodată pe chinezi sau pe japonezi ca fiind inferiori nouă. Aparțin unor vechi civilizații, și admit deschis că istoria lor trecută este superioară celei a noastre. Au dreptul de a fi mândri de trecutul lor, așa cum noi avem dreptul de a fi mândri de civilizația căreia îi aparținem. Într-adevăr, cred că, cu cât chinezii și japonezii vor fi mai mândri de rasa lor, cu atât mai ușor ne vom înțelege cu ei.

Această mândrie de rasă este o calitate pe care germanii, în mod fundamental, nu o posedă. Motivul pentru asta este că în ultimele trei secole țara a fost sfâșiată de disensiuni interne și războiaie religioase și a fost supusă la o varietate de influențe străine, la influența creștinismului, de exemplu, pentru că creștinismul nu este o religie naturală pentru germani, ci o religie care a fost importată și care nu atinge nicio coardă sensibilă în inimile lor și este străină de geniul inerent al rasei. Atunci când mândria de rasă se manifestă la un german, așa cum se întâmplă câteodată în formele cele mai agresive, nu este în realitate decât o reacție de compensare pentru complexul de inferioritate de care suferă atât de mulți germani. Asta, și trebuie să o spun cu tărie, nu se aplică prusacilor. De pe timpul lui Frederick cel Mare ei au avut o mândrie liniștită și simplă care este semnul distinctiv al oamenilor care sunt siguri pe ei și care nu au nevoie de ostentație pentru a dovedi ceea ce sunt. Datorită acestor calități care le sunt inerente, prusacii au fost capabili, așa cum au demonstrat atât de bine, să creeze o Germanie unită. Național – Socialismul a încercat să dea tuturor germanilor acea mândrie pe care până acum doar prusacii au avut-o între noi.

Și Austriecii au în sângele lor o mândrie foarte asemănătoare cu cea a prusacilor, o mândrie născută din faptul că de secole nu au fost niciodată supuși de către o altă rasă, dar au fost, dimpotrivă, cei care pentru o foarte lungă perioadă au dat ordine și li s-au supus alții. Ei au posedat o experiență îndelungată a dominării și puterii,

În creuzetul său Național – Socialismul va topi și amesteca toate aceste calități care sunt caracteristice sufletului german; și din el va apărea germanul modern – harnic, conștiincios, sigur pe el și totuși simplu, mândru nu de el însuși, ci de ceea ce este, ca membru al unei mari entități care va stârni admirația altor popoare. Acest sentiment al unei comunități superioare nu va implica în niciun fel dorința de a zdrobi și compleși pe alții. Știu că am exagerat ocazional cultul acestui sentiment, dar asta era necesar la început și pentru a-i îndrepta pe germani și a-i pune pe picioare pe drumul cel bun. Prin însăși natura lucrurilor, o împingere prea violentă în orice direcție provoacă invariabil o împingere egală în direcția opusă. Toate acestea, bineînțeles, nu pot fi realizate într-o zi. Este nevoie de presiunea lentă a timpului. Frederick cel Mare este creatorul adevărat al tipului prusac. În realitate, două sau trei generații au trecut până când acest tip s-a cristalizat și până când tipul prusac a devenit o caracteristică comună tuturor prusacilor.

Mândria noastră rasială nu este agresivă cu excepția măsurii în care a fost în cauză rasa evreiască. Folosim termenul rasa evreiască ca o chestiune de conveniență, pentru că în realitate și din punct de vedere genetic nu există un asemenea lucru precum rasa evreiască. Există, cu toate astea, o comunitate, căreia termenul îi poate fi aplicat și existența căreia este admisă de evrei înșiși. Este un grup spriritual omogen la care aderă în mod deliberat evreii din lumea întreagă, indiferent de locul și țara în care locuiesc; și acestui grup de ființe umane îi dăm numele de rasă evreiască.

Nu este o entitate religioasă, deși religia iudaică le servește drept un pretext pentru a se prezenta ca atare, și nu este în realitate nicio colecție de grupuri, unite prin legătura unei religii comune.

Rasa evreiască este în primul rând și înainte de toate o rasă abstractă, a minții. Își are originile, desigur, în religia iudaică, și această religie, și ea, a avut o anumită influență în modelarea caracteristicilor sale generale; cu toate acestea însă nu este în niciun sens al cuvântului o entitate religioasă pură, pentru că acceptă în egală măsură pe cel mai hotărât ateu și pe cel mai sincer practicant credincios. La toate acestea trebuie adăugată legătura creată de secole de persecuție – deși evreii uită în mod convenabil că au fost ei înșiși cei care au provocat aceste persecuții. Evreii nu posedă nici caracteristicile antropologice care i-ar face o rasă omogenă. Cu toate astea, nu poate fi negat faptul că orice evreu are câteva picături de sânge pur evreiesc în vine. Dacă nu ar fi așa ar fi imposibil să explici prezența anumitor caracteristici fizice care sunt comune tuturor evreilor, de la ghetourile Varșoviei la bazarurile din Maroc – nasul ofensator, nările vicioase și așa mai departe.

O rasă a minții este ceva mult mai solid, mai durabil decât doar o rasă, pur și simplu. Transplantează un german în Statele Unite și se va transforma într-un American. Dar evreul rămâne evreu oriunde s-ar duce, o creatură pe care niciun mediu nu o poate asimila. Este caracteristica mentală a rasei sale care îl face impermeabil la procesele de asimilare. Și aceasta, într-un cuvânt, este dovada superiorității minții asupra trupului!

Ascensiunea destul de uimitoare pe care au realizat-o în cursul secolului XIX le-a dat evreilor sentimentul propriei lor puteri și i-a făcut să își lase jos masca; și tocmai asta a ne-a dat nouă șansa să ne opunem lor ca evrei, autoproclamați și mândri de acest fapt. Și apoi, dacă ne amintim cât de creduli sunt germanii, ne vom da seama că trebuie să fim foarte recunoscători pentru aceast brusc exces de sinceritate din partea celor mai mortali dușmani ai noștri.

Întotdeauna am fost absolut corect în relațiile mele cu evreii. În ajunul războiului, le-a dat un ultim avertisment. Le-am spus că, dacă vor precipita intrarea într-un alt război, nu vor putea fi scutiți și că voi extermina paraziții din Europa, și de această dată odată pentru totdeauna. Acestui avertisment ei i-au răspuns printr-o declarație de război și au afirmat că oriunde în lume ar exista un evreu acolo va exista și un implacabil dușman al Național – Socialismului.

Ei bine, am spart abcesul evreiesc; și lumea viitorului ne va fi recunoscătoare în veci.

___________________________________________________________________________

Facing the Jewish problem with realism – The stranger who cannot be assimilated – A typically Jewish war – Exit the furtive Jew and enter Judea gloriosa – While Jews exist there will always be anti-semitism – The futility of racial hatred – Cross-breeding a failure – Prussian pride justified – the Atticism of the Austrians – The modern German type – In reality there is no such thing as a Jewish race – Superiority of mind over body – My honesty in dealing with the Jews

13th February 1945

It is one of the achievements of National Socialism that it was the first to face the Jewish problem in a realistic manner.

The Jews themselves have always aroused anti-semitism. Throughout the centuries, all the peoples of the world, from the ancient Egyptians to ourselves, have reacted in exactly the same way. The time comes when they become tired of being exploited by the disgusting Jew. They give a heave and shake themselves, like an animal trying to rid itself of its vermin. They react brutally and finally they revolt. It is an instinctive reaction, a reaction of repugnance against a stranger who refuses to adapt himself and become part of the whole, a parasite which clings to the host, imposes on it and exploits it to the utmost. By nature, the Jew is a parasite which cannot and will not be assimilated. A distinguishing feature of the Jew is that, unlike other foreigners, he everywhere claims all the rights of citizenship in the community that shelters him – and at the same time remains always a Jew. He regards it as his right to be allowed to run with the hare and hunt with the hounds; and he is the only man in the whole world to claim such an extravagant privilege.

National Socialism has tackled the Jewish problem by action and not by words. It has risen in opposition to the Jewish determination to dominate the world; it has attacked them everywhere and in every sphere of activity; it has flung them out of the positions they have usurped; it has pursued them in every direction, determined to purge the German world of the Jewish poison. For us, this has been an essential proces of disinfection, which we have prosecuted to its ultimate limit and without which we should ourselves have been asphyxiated and destroyed.

With the success of the operation in Germany, there was a good chance of extending it further afield. This was, in fact, inevitable, for good health normally triumphs over disease. Quick to realize the danger, the Jews decided to stake their all in the life and death struggle which they launched against us. National Socialism had to be destroyed, whatever the cost and even if the whole world were destroyed in the process. Never before has there been a war so typically and at the same time so exclusively Jewish.

I have at least compelled them to discard their masks. And even if our endeavours should end in failure, it will only be a temporary failure. For I have opened the eyes of the whole world to the Jewish peril.

One of the consequences of our attitude has been to cause the Jew „to become aggressive. As a matter of fact, he is less dangerous in that frame of mind than when he is sly and cunning. The Jew who openly avows his race is a hundred times preferable to the shameful type which claims to differ from you only in the matter of religion. If I win this war, I shall put an end to Jewish world power and I shall deal the Jews a mortal blow from which they will not recover. But if I lose the war, that does not by any means mean that their triumph is assured, for then they themselves will lose their heads. They will become so arrogant that they will evoke a violent reaction against them. They will, of course, continue to run with the hare and hunt with the hounds, to claim the privileges of citizenship in every country and, without sacrificing their pride, continue to remain, above all, members of the Chosen Race. The shifty, the shamefaced Jew will disappear and will be replaced by a Jew vainglorious and bombastic; and the latter will stink just as objectionably as the former – and perhaps even more so. There is, then, no danger in the circumstances that anti-semitism will disappear, for it is the Jews themselves who add fuel to its flames and see that it is kept well stoked. Before the opposition to it can disappear, the malady itself must disappear. And from that point of view, you can rely on the Jews: as long as they survive, anti-semitism will never fade.

In saying this, I promise you I am quite free of all racial hatred: It is, in any case, undesirable that one race should mix with other races. Except for a few gratuitous successes, which I am prepared to admit, systematic cross-breeding has never produced good results. Its desire to remain racially pure is a proof of the vitality and good health of a race. Pride in one’s own race – and that does not imply contempt for other races – is also a normal and healthy sentiment. I have never regarded the Chinese or the Japanese as being inferior to ourselves. They belong to ancient civilizations, and I admit freely that their past history is superior to our own. They have the right to be proud of their past, just as we have the right to be proud of the civilization to which we belong. Indeed, I believe the more steadfast the Chinese and the Japanese remain in their pride of race, the easier I shall find it to get on with them.

This pride of race is a quality which the German, fundamentally, does not possess. The reason for this is that for these last three centuries the country has been torn by internal dissension and religious wars and has been subjected to a variety of foreign influences, to the influence, for example, of Christianity – for Christianity is not a natural religion for the Germans, but a religion that has been imported and which strikes no responsive chord in their hearts and is foreign to the inherent genius of the race. When pride of race manifests itself in a German, as it sometimes does and in a most aggressive form, it is in reality nothing more than a compensatory reaction for that inferiority complex from which so many Germans suffer. This, I need hardly say, does not apply to the Prussians. From the time of Frederick the Great they have possessed that quiet and simple pride which is the hall-mark of people who are sure of themselves and who have no need of ostentation to bear witness to what they are. Thanks to those qualities which are inherently theirs, the Prussians were able, as they well showed, to create a united Germany. National Socialism has tried to give to all Germans that pride which hitherto has been possessed by the Prussians alone among us.

The Austrians, too, have in their blood a pride very akin to that of the Prussians, a pride born of the fact that for centuries they have never been dominated by any other race, but had, on the contrary, been for a very long time the ones who gave orders and were obeyed. They possess the accumulated experience of domination and power, and to that is attributable that panache of Atticism which no one can gainsay.

In its crucible National Socialism will melt and fuse all those qualities which are characteristic of the German soul; and from it will emerge the modern German-industrious, conscientious, sure of himself yet simple withal, proud not of himself or what he is, but of his membership of a great entity which will evoke the admiration of other peoples. This feeling of corporate superiority does not in any way imply the slightest desire to crush and overwhelm others. We have, I know, on occasions exaggerated our cult of this sentiment, but that was necessary at the outset and we were compelled to jostle the Germans pretty roughly in order to set their feet on the right road. In the nature of things, too violent a thrust in any direction invariably provokes an equally violent thrust in the opposite direction. All this, of course, cannot be accomplished in a day. It requires the slow-moving pressure of time. Frederick the Great is the real creator of the Prussian type. In actual fact, two or three generations elapsed, before the type crystallized and before the Prussian type became a characteristic common to every Prussian.

Our racial pride is not aggressive except in so far as the Jewish race is concerned. We use the term Jewish race as a matter of convenience, for in reality and from the genetic point of view there is no such thing as the Jewish race. There does, however, exist a community, to which, in fact, the term can be applied and the existence of which is admitted by the Jews themselves. It is the spiritually homogeneous group, to membership of which all Jews throughout the world deliberately adhere, regardless of their whereabouts and of their country of domicile; and it is this group of human beings to which we give the title Jewish race. It is not, mark you, a religious entity; although the Hebrew religion serves them as a pretext to present themselves as such; nor indeed is it even a collection of groups, united by the bonds of a common religion.

The Jewish race is first and foremost an abstract race of the mind. It has its origins, admittedly, in the Hebrew religion, and that religion, too, has had a certain influence in moulding its general characteristics; for all that, however, it is in no sense of the word a purely religious entity, for it accepts on equal terms both the most determined atheists and the most sincere, practising believers. To all this must be added the bond that has been forged by centuries of persecution – though the Jews conveniently forget that it is they themselves who provoked these persecutions. Nor does Jewry possess the anthropological characteristics which would stamp them as a homogeneous race. It cannot, however, be denied that every Jew in the world has some drops of purely Jewish blood in him. Were this not so, it would be impossible to explain the presence of certain physical characteristics which are permanently common to all Jews from the ghetto of Warsaw to the bazaars of Morocco – the offensive nose, the cruel vicious nostrils and so on. .

A race of the mind is something more solid, more durable than just a race, pure and simple. Transplant a German to the United States and you turn him into an American. But the Jew remains a Jew wherever he goes, a creature which no environment can assimilate. It is the characteristic mental make-up of his race which renders him impervious to the processes of assimilation. And there in a nutshell is the proof of the superiority of the mind over the flesh! . . .

The quite amazing ascendancy which they achieved during the course of the nineteenth century gave the Jews a sense of their own power and caused them to drop the mask; and it is just that that has given us the chance to oppose them as Jews, self proclaimed and proud of the fact. And when you remember how credulous the Germans are, you will realize that we must be most grateful for this sudden excess of frankness on the part of our most mortal enemies.

I have always been absolutely fair in my dealings with the Jews. On the eve of war, I gave them one final warning. I told them that, if they precipitated another war, they would not be spared and that I would exterminate the vermin throughout Europe, and this time once and for all. To this warning they retorted with a declaration of war and affirmed that wherever in the world there was a Jew, there, too, was an implacable enemy of National Socialist Germany.

Well, we have lanced the Jewish abscess; and the world of the future will be eternally grateful to us.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here