Din toate timpurile…

Friedrich NietzscheAm găsit un text care se potriveşte de minune oricărei filosofii şi, mai ales, spun eu, filosofiilor politice sau ideologiilor. Analiza aceasta foarte cuprinzătoare şi care pune punctul pe i îi aparţine marelui filosof german Friedrich Nietzsche şi este dedicată modului de gândire al stoicilor, dar se poate aplica, se pliază perfect, găsesc eu, la “marea potriveală”, mai ales liberalilor şi ideologiei liberale. Pentru că ei sunt cei care pleacă în gândirea lor de la o “stare naturală” idilică pe care o “găsesc” (a se citi inventează) în societate pentru a o generaliza într-o societate “aşa cum ar trebui să fie”, adică identică “stării naturale” de la început.
Textul vorbeşte de la sine pentru oricine are minime noţiuni, cunoştinţe despre liberalism şi capacitatea de a înţelege, dar eu am substituit termenii cheie pentru mai multă claritate. Mie mi s-a părut un exerciţiu interesant şi care, în orice caz, poate da măcar de gândit celor care, cu naivitate sau chiar prostie, ţin să fie numiţi “liberali”.

«Voi vreţi să trăiţi “în armonie cu natura“? O, stoici aleşi, câtă înşelăciune a cuvintelor! Imaginaţi-vă o fiinţă asemenea naturii, risipitoare fără măsură, indiferentă fără măsură, lipsită de intenţii şi de consideraţii, de milă şi dreptate, rodnică şi pustie şi nesigură în acelaşi timp, imaginaţi-vă indiferenţa personificată în chip de putere – cum aţi putea trăi în armonie cu această indiferenţă? A trăi nu înseamnă oare tocmai a voi să fii altceva decât această natură? A trăi nu înseamnă oare a evolua, a prefera, a fi nedrept, a fi mărginit, a voi să fii diferit? Şi presupunând că deviza voastră “a trăi în armonie cu natura” înseamnă de fapt “a trăi în armonie cu viaţa” – cum ar fi cu putinţă să nu o faceţi? La ce bun să creaţi un principiu din ceea ce sunteţi voi înşivă, din ceea ce trebuie să fiţi? –  Adevărul este cu totul altul: în vreme ce, extaziaţi, pretindeţi că aţi descifrat în natură canoanele legilor voastre, voi vreţi cu totul altceva, ciudaţi comediaţi, imposturi ce vă înşelaţi pe voi înşivă! Orgoliul vostru doreşte să prescrie şi să încorporeze naturii, înseşi naturii, morala voastră, idealul vostru; voi pretindeţi ca ea să fie o natură “în armonie cu Stoa” şi aţi vrea să reduceţi toate cele existente la o asemănare cu propria voastră imagine – în chip de enormă şi eternă apoteoză şi generalizare a stoicismului. Cu toată iubirea voastră de adevăr, vă înduplecaţi într-atât de îndelung, de stăruitor, de hipnotizant să priviţi natura în chip fals, adică stoic, încât ajungeţi să nu o mai puteţi privi în vreun alt fel, – şi nu ştiu ce orgoliu abisal vă inspiră în cele din urmă nebuneasca speranţă că, din moment ce vă pricepeţi să vă tiranizaţi pe voi înşivă – stoicul fiind propriul său tiran -, natura se va lăsa la rândul ei tiranizată: stoicul nu este,  şi el, o parte a naturii?… Dar toate acestea sunt o poveste veche şi veşnică: ceea ce s-a întâmplat odinioară cu stoicii se mai întâmplă şi astăzi din momentul în care o filosofie începe să creadă în ea însăşi. Întotdeauna, ea creează lumea potrivit imaginii ei, n-o poate face altfel; filozofia este însuşi acest instinct tiranic, voinţa de putere sub forma ei cea mai spirituală, voinţa de “a crea lumea”, de causa prima.»

«Voi vreţi să trăiţi “în armonie cu societatea“? O, liberali aleşi, câtă înşelăciune a cuvintelor! Imaginaţi-vă o fiinţă asemenea societăţii, risipitoare fără măsură, indiferentă fără măsură, lipsită de intenţii şi de consideraţii, de milă şi dreptate, rodnică şi pustie şi nesigură în acelaşi timp, imaginaţi-vă indiferenţa personificată în chip de putere – cum aţi putea trăi în armonie cu această indiferenţă? A trăi nu înseamnă oare tocmai a voi să fii altceva decât această societate? A trăi nu înseamnă oare a evolua, a prefera, a fi nedrept, a fi mărginit, a voi să fii diferit? Şi presupunând că deviza voastră “a trăi în armonie cu societatea” înseamnă de fapt “a trăi în armonie cu viaţa” – cum ar fi cu putinţă să nu o faceţi? La ce bun să creaţi un principiu din ceea ce sunteţi voi înşivă, din ceea ce trebuie să fiţi? –  Adevărul este cu totul altul: în vreme ce, extaziaţi, pretindeţi că aţi descifrat în societate canoanele legilor voastre, voi vreţi cu totul altceva, ciudaţi comediaţi, imposturi ce vă înşelaţi pe voi înşivă! Orgoliul vostru doreşte să prescrie şi să încorporeze societăţii, înseşi societăţii, morala voastră, idealul vostru; voi pretindeţi ca ea să fie o societate “în armonie cu Liberalismul” şi aţi vrea să reduceţi toate cele existente la o asemănare cu propria voastră imagine – în chip de enormă şi eternă apoteoză şi generalizare a liberalismului. Cu toată iubirea voastră de adevăr, vă înduplecaţi într-atât de îndelung, de stăruitor, de hipnotizant să priviţi societatea în chip fals, adică liberal, încât ajungeţi să nu o mai puteţi privi în vreun alt fel, – şi nu ştiu ce orgoliu abisal vă inspiră în cele din urmă nebuneasca speranţă că, din moment ce vă pricepeţi să vă tiranizaţi pe voi înşivă – liberalul fiind propriul său tiran -, societatea se va lăsa la rândul ei tiranizată: liberalul nu este,  şi el, o parte a societăţii?… Dar toate acestea sunt o poveste veche şi veşnică: ceea ce s-a întâmplat odinioară cu liberalii se mai întâmplă şi astăzi din momentul în care o filosofie începe să creadă în ea însăşi. Întotdeauna, ea creează lumea potrivit imaginii ei, n-o poate face altfel; filozofia este însuşi acest instinct tiranic, voinţa de putere sub forma ei cea mai spirituală, voinţa de “a crea lumea”, de causa prima.»

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.