Drumurile care duc la dezastru

Această Reflecţie ar putea fi scrisă astăzi, mâine sau în orice altă zi fără riscul de a greşi. Specia noastră se confruntă cu probleme noi. Când am spus, acum 20 de ani, la Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Mediu şi Dezvoltare, de la Rio de Janeiro, că o specie era în pericol de dispariţie, aveam mai puţine motive decât astăzi pentru a avertiza asupra unui pericol pe care-l vedeam poate abia peste 100 de ani. Pe atunci o mână de lideri ai ţărilor cele mai puternice manipulau lumea. Au aplaudat din pură curtoazie cuvintele mele şi au continuat placid să sape mormântul speciei noastre.
Părea că pe planeta noastră domneşte bunul simţ şi ordinea. De ceva timp dezvoltarea economică sprijinită de tehnologie şi ştiinţă părea să fie Alfa şi Omega societăţii umane.
Acum totul este mult mai clar. Adevăruri profunde şi-au croit calea. Aproape 200 de state, presupus independente, constituie organizaţia politică căreia în teorie îi revine conducerea destinelor lumii.

Circa 25.000 de arme nucleare în mâna forţelor aliate sau antagonice dispuse să apere ordinea schimbătoare, din interes sau din necesitate, reduc virtual la zero drepturile a miliarde de persoane.
Nu voi comite naivitatea de a atribui Rusiei sau Chinei răspunderea pentru dezvoltarea acestui tip de arme, după monstruosul măcel de la Hiroshima şi Nagasaki, ordonat de Truman, după moartea lui Roosevelt.
Nici nu voi cădea în greşala de a nega holocaustul, care a însemnat moartea a milioane de copii şi adulţi, bărbaţi şi femei, în special evrei, ţigani, ruşi sau de alte naţionalităţi, care au fost victime ale nazismului. De aceea repugnă politica infamă a celor care-i neagă poporului palestinian dreptul său la existenţă.
Poate cineva ar putea crede că Statele Unite ar fi capabile să acţioneze cu detaşarea că ar fi scutite de dezastrul inevitabil care le aşteaptă?
În câteva săptămâni, cele 40 de milioane de dolari pe care preşedintele Obama a promis că-i va strânge pentru campania sa electorală vor servi numai ca să demonstreze că moneda ţării sale este foarte devalorizată şi că Statele Unite, cu insolita datorie publică în creştere care se apropie de 20 de miliarde de milioane de dolari, trăieşte din banii pe care-i tipăreşte şi nu din ceea ce produce. Restul lumii plăteşte ceea ce ei delapidează.
Şi nimeni nu crede că candidatul democrat ar fi mai bun sau mai rău decât adversarii lui republicani: oricum s-ar chema, Mitt Romney sau Rick Santorum. Ani lumină îi despart pe cei trei de personaje atât de remarcabile ca Abraham Lincoln sau Martin Luther King. Este într-adevăr neobişnuit să observi o naţiune atât de puternică tehnologic cu un guvern atât de orfan de idei şi valori morale.
Iranul nu posedă arme nucleare. Este acuzat că produce uraniu îmbogăţit care serveşte de combustibil energetic sau componentă de uz medical. Vrei sau nu vrei, posesia sau producţia acestuia nu este echivalentă cu fabricarea de arme nucleare. Zeci de ţări folosesc uraniu îmbogăţit ca sursă de energie, dar acesta nu poate fi folosit la confecţionarea unei arme nucleare fără un proces prealabil şi complex de purificare.
Totuşi, Israel, care cu ajutorul şi cooperarea Statelor Unite a fabricat armament nuclear fără să informeze sau să dea socoteală cuiva, nu recunoaşte nici astăzi că posedă asemenea arme, dispune de sute. Pentru a împiedica desfăşurarea de cercetări în ţările arabe vecine a atacat şi distrus reactoarele din Irak şi Siria. A declarat, de asemenea, intenţia de a ataca şi distruge centrele de producţie de combustibil nuclear din Iran.
În jurul acestei teme cruciale s-a rotit politica internaţională în această complexă şi periculoasă regiune a lumii, unde se produce şi este furnizată cea mai mare parte din combustibilul care mişcă economia mondială.
Eliminarea selectivă a savanţilor eminenţi din Iran, de către Israel şi aliaţii din NATO, a devenit o practică care incită la ură şi răzbunare.
Guvernul Israelului a declarat deschis intenţia sa de a ataca uzina producătoare de uraniu îmbogăţit din Iran, iar guvernul Statelor Unite a investit sute de milioane de dolari în fabricarea unei bombe cu acest scop.
La 16 martie 2012, Michel Chossudovsky şi Finian Cunninghan au publicat un articol în care revelează că „Un important general al Forţei Aeriene a SUA a descris cea mai mare bombă convenţională – distrugătoarea de bunkere de 13, 6 tone – ca ′grandioasă pentru un atac militar contra Iranului′.”
Un comentariu atât de locvace despre un artefact asasin masiv a avut loc în aceeaşi săptămână în care preşedintele Barack Obama s-a prezentat pentru a avertiza să nu se mai vorbească cu uşurinţă despre un război în Golful Persic.”

„Herbert Carlisle, vice-şeful Statului Major pentru operaţiuni al Forţei Aeriene a SUA a adăugat că probabil bomba va fi folosită în orice atac contra Iranului ordonat de Washington.
MOP, la care, de asemenea, se referă ca ′mama tuturor bombelor′, este proiectată să treacă prin 60 de metri de beton înainte de a se detona bomba masivă. Se crede că este cea mai mare armă convenţională, ne-nucleară, din arsenalul american.”
Pentagonul planifică un proces de distrugeri ample a infrastructurii din Iran şi victime civile masive prin folosirea combinată de bombe nucleare tactice şi monstruoasele bombe convenţionale cu nori în formă de ciupercă, inclusiv MOAB şi cea mai mare GBU-57A/B sau Massive Ordnance Penetrator (MOP), care depăşeşte pe MOAB în capacitatea distructivă.”

„MOP este descrisă ca o puternică bombă nouă care ţinteşte direct instalaţiile nucleare subterane din Iran şi Coreea de Nord. Imensa bombă – mai lungă decât 11 persoane aşezate umăr la umăr, sau peste 6 metri de la bază la vârf.”
Îi rog pe cititori să mă ierte pentru limbajul acesta încâlcit de jargon militar.
După cum se poate aprecia, asemenea calcule pleacă de la presupunerea că combatanţii iranieni, care însumează milioane de bărbaţi şi femei cunoscuţi pentru fervoarea lor religioasă şi tradiţiile de luptă, se vor preda fără să tragă un foc.
În zilele din urmă, iranienii au văzut cum soldaţii Statelor Unite care ocupă Afganistanul, în abia trei săptămâni, au urinat pe cadavrele afganilor asasinaţi, au ars cărţi ale Coranului şi au asasinat peste 15 cetăţeni fără apărare.
Să ne imaginăm forţele Statelor Unite lansând bombe monstruoase asupra unităţilor industriale capabile să penetreze 60 de metri de beton. N-a mai fost concepută niciodată o asemenea aventură.
Nu mai este nevoie de niciun cuvânt în plus pentru a înţelege gravitatea acestei politici. Pe acest drum specia noastră va fi împinsă inexorabil către dezastru. Dacă nu învăţăm să înţelegem, nu vom învăţa niciodată să supravieţuim.
În ceea ce mă priveşte, nu am nici cea mai mică îndoială că Statele Unite sunt pe punctul de a comite şi conduce lumea spre cea mai mare greşeală din istoria lor.

FIDEL CASTRO RUZ
21 martie 2012
Ora 7:35 pm.

Loading...
loading...

1 COMENTARIU

  1. SE REPETA RAZBOIUL DINTRE ATLANTI SI LEMURIENI! ACUM 12 000 DE ANI, OAMENII ERAU MAI ”PROSTI” CA ACUM, SI S-AU AUTO-DISTRUS…ACUMA VA FI LA FEL!

Lasă un răspuns la Ioan-lucian Larion Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.