Între emigrație și crimă

Latino-americanii nu sunt criminali din naştere şi nici nu au inventat ei drogurile.
Aztecii, maiaşii şi alte grupuri umane precolumbiene din Mexic şi America Centrală, de exemplu, erau excelenţi agricultori şi nici măcar nu cunoşteau cultura de coca.
Quechuas şi Aymaras au fost capabili să producă alimente hrănitoare pe terase perfecte care urmau curbele de nivel ale munţilor. Pe platourile alpine, care depăşeau uneori trei sau patru mii de metri, cultivau quinua, o cereală bogată în proteine şi cartofi.
Cunoşteau şi cultivau şi planta coca, ale cărei frunze le mestecau din timpuri imemoriale pentru a alina rigoarea înălţimilor. Era vorba de un obicei milenar pe care popoarele îl practicau cu produse cum sunt cafeaua, tutunul, lichiorul sau altele.

Coca era originară de pe coastele abrupte ale Anzilor amazonieni. Populaţiile de acolo o cunoşteau cu mult înainte de Imperiul Incaş, al cărui teritoriu, în epoca de maximă splendoare, se întindea pe spaţiul actual la sud de Columbia, tot Ecuadorul, Peru, Bolivia, estul statului Chile, şi nord-vestul Argentinei, însumând aproape două milioane de kilometri pătraţi.
Consumul de frunze de coca a devenit un privilegiu al împăraţilor incaşi şi al nobilimii la ceremoniile religioase.
La dispariţia imperiului, după invazia spaniolă, noii stăpâni au încurajat obiceiul tradiţional al mestecării frunzei, pentru a prelungi orele de muncă ale mâinii de lucru indigene, un drept care a durat până când Convenţia Unică pentru Stupefiante a Naţiunilor Unite a interzis folosirea frunzei de coca, cu excepţia scopurilor medicale sau ştiinţifice.
Aproape toate ţările au semnat-o. Abia se discuta orice temă legată de sănătate. Traficul de cocaină nu atingea atunci enorma amploare de astăzi. În anii scurşi, s-au creat probleme extrem de grave care cer o analiză profundă.
Despre tema spinoasă a legăturii dintre droguri şi crima organizată chiar ONU afirma delicat că „America Latină este ineficientă în combaterea crimei”.
Informaţiile pe care le publică diverse instituţii variază, din cauza faptului că problema este sensibilă. Datele uneori sunt atât de complexe şi variate încât pot induce confuzii. Din ceea ce nu este pus la îndoială este că problema se agravează accelerat.
Acum aproape o lună şi jumătate, la 11 februarie 2011, un raport publicat la Ciudad de Mexico de Consiliul Cetăţenesc pentru Siguranţă Publică şi Justiţie din această ţară, oferă date interesante despre cele 50 de oraşe din lume cu cea mai mare violenţă, după numărul de omoruri comise în anul 2010. Acolo se afirmă că Mexicul însumează 25%. Pentru al treilea an consecutiv numărul unu îi revine oraşului Juarez, la frontiera cu Statele Unite.
În continuare se arată că „…anul acesta rata de omoruri din Juarez a fost de 35%, mai mare decât la Kandahar, Afganistan – numărul doi în top – şi de 941% mai mare decât la Bagdad…”, adică, de aproape 10 ori mai mare decât în capitala Irakului, oraş care ocupă locul 50 pe listă.
Aproape imediat adaugă că oraşul San Pedro Sula, din Honduras, ocupă locul 3, cu 125 de omucideri la 100.000 de locuitori; fiind depăşit numai de oraşul Juarez, din Mesic, cu 229, şi Kandahar, Afganistan, cu 169.
Tegucigalpa, Honduras, ocupă locul 6, cu 109 omucideri la 100.000 locuitori.
În acest fel se poate aprecia că Honduras, cel cu baza ianchee de la Palmerola, unde s-a produs o lovitură de stat de-acum sub preşedinţia lui Obama, are două oraşe printre cele şase unde se produc cele mai multe omucideri din lume. Ciudad de Guatemala ocupă locul 106.
Conform acestui raport, oraşul columbian Medelin, cu 87, 42, figurează şi el printre cele mai violente din America şi din lume.
Discursul Preşedintelui american Barack Obama în El Salvador şi ulterioara sa conferinţă de presă, m-au făcut să simt că am datoria să public aceste rânduri despre această temă.
În Reflecţia din 22 martie am criticat lipsa sa de etică atunci când nu a menţionat în Chile nici măcar numele lui Salvador Allende, un simbol de demnitate şi curaj pentru lume, care a murit ca urmare a loviturii de stat promovată de un preşedinte al Statelor Unite.
Cum ştia că în ziua următoare vizita El Salvador, o ţară centro-americană simbol al luptelor popoarelor Americii noastre, care a suferit cel mai mult din cauza politicii Statelor Unite în emisfera noastră, am spus: „Acolo va trebui să inventeze destul de mult, pentru că în această ţară soră centro-americană, armele şi instructorii pe care i-au primit de la administraţiile americane au făcut multă vărsare de sânge.”
Îi uram călătorie plăcută şi „ceva mai multă judecată”. Trebuie să admit că în lungul său periplu a fost ceva mai grijuliu în ultima parte.
Monseniorul Oscar Arnulfo Romero era un om admirat de toţi latino-americanii, credincioşi sau nu, precum şi preoţii iezuiţi asasinaţi în mod laş de zbirii pe care Statele Unite i-au antrenat, sprijinit şi înarmat până-n dinţi. În El Salvador, FMLN, organizaţie militantă de stânga, a purtat una dintre luptele cele mai eroice de pe continentul nostru.
Poporul salvadorian i-a acordat victoria partidului care a apărut din sânul acestor glorioşi combatanţi , a cărui istorie profundă nu se poate construi încă.
Ceea ce este mai urgent este de a aborda dilema dramatică pe care o trăieşte El Salvador, în acelaşi fel ca Mexicul, restul Americii Centrale şi Americii de Sud.
Obama însuşi a spus că circa 2 milioane de salvadoreni trăiesc în Statele Unite, ceea ce echivalează cu 30% din populaţia acestei ţări. Represiunea brutală dezlănţuită împotriva patrioţilor şi jaful sistematic din El Salvador impus de Statele Unite a obligat sute de mii de salvadoreni să emigreze.
Ceea ce este nou este că la situaţia disperată a centro-americanilor se adaugă fabuloasa putere a bandelor teroriste, armele sofisticate şi cererea de droguri, provocată de piaţa din Statele Unite.
Preşedintele El Salvadorului, într-un scurt discurs care l-a precedat pe cel al musafirului, a spus textual: „Am insistat că tema crimei organizate, a traficului de droguri, nesiguranţa cetăţenilor nu este o temă care să preocupe numai El Salvador, Guatemala, Honduras sau Nicaragua şi nici măcar Mexicul sau Columbia, este o temă care ne preocupă ca regiune şi, în acest sens, acţionăm pentru construirea unei strategii regionale, prin iniţiativa CARFI.”
„…v-am spus că această problemă nu trebuie abordată numai din perspectiva urmăririi delictului, prin întărirea forţelor de poliţie şi a armatelor noastre, ci că trebuie pus accentul pe politicile de prevenire a delictului şi, prin urmare, cea mai bună armă pentru a combate delincvenţa în sine, în regiune, este investind în politicile sociale.”
În răspunsul său, mandatarul american a spus: „Preşedintele Funes s-a angajat să creeze mai multe oportunități economice aici în El Salvador pentru ca oamenii să nu simtă nevoia să ia calea nordului pentru a-şi salva familia. Ştiu că acest lucru este extrem de important pentru cei aproximativ 2 milioane de salvadorieni care trăiesc şi muncesc în Statele Unite.”
„..l-am pus la curent pe preşedinte despre noile măsuri de protecţie a consumatorului pe care le-am promulgat, care le oferă oamenilor mai multe informaţii şi asigură că ajutoarele lor ajung la cei dragi de acasă.”
„şi astăzi facem un nou efort pentru a face faţă traficanţilor de droguri şi bandelor care au provocat atâta violenţă în toate ţările, în special aici, în America Centrală.”
„…vom aloca 200 de milioane de dolari ca să sprijinim eforturile de aici din regiune, ceea ce include şi combaterea forţelor sociale şi economice care îi determină pe tineri să apuce calea criminalităţii. Vom ajuta la întărirea tribunalelor, a grupurilor societăţii civile şi a instituţiilor care apără statul de drept.”
Nu am nevoie de niciun cuvânt pentru a exprima esenţa unei situaţii dureros de tristă.
Realitatea este că mulţi tineri centro-americani au fost împinşi de imperialism să treacă o rigidă şi tot mai de netrecut frontieră sau să presteze servicii pentru bandele milionare de traficanţi de droguri.
N-ar fi mai justă – mă întreb – o Lege de Acomodare pentru toţi latino-americanii, ca cea care a fost inventată pentru a pedepsi Cuba acum aproape jumătate de secol? Va continua să crească la infinit numărul de persoane care mor trecând frontiera Statelor Unite şi zecile de mii care mor în fiecare an din ţările cărora dumneavoastră le oferiţi o ”Alianţă Egalitară”?

FIDEL CASTRO RUZ
25 martie 2011
Ora 8:46 pm.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.