O poveste nespusă. Bomba care a transmis un mesaj lumii

Istoria nespusa a Statelor UnitePeter Kuznick este profesor de istorie şi director al Institutului de Studii Nucleare al Universităţilor Americane. Este co-autor, alături de Oliver Stone, al cărţii «Istoria nespusă a Statelor Unite» şi al serialului de televiziune cu acelaşi nume.

Una dintre temele cărţii şi a documentarelor este problema dacă atacul nuclear asupra Japoniei a fost sau nu necesar, dacă bombardamentele de la Hiroshima şi Nagasaki au fost legitime. Teza susţinută de carte este, în esenţă, că aceste atacuri nu au fost necesare. Aceste bombardamente marchează, practic, utilizarea armelor de distrugere în masă pe cea mai mare scală.

Peter Kuznick: „Din multe puncte de vedere este momentul din care lucrurile au început să meargă foarte prost. Putem să privim anul 1898 şi invazia din Filipine drept un important punct de cotitură, dar după acestea, este adevărat că bombardamentul atomic a marcat istoria Statelor Unite mai mult decât orice altceva. Aceasta va oferi Statelor Unite un sentiment de impunitate, un sentiment de putere. Statele Unite şi-au putut impune autoritatea de atunci. Noi nu am trebuit să ne temem de nimeni de atunci.

Şi Truman a spus asta pe crucişătorul Augusta. Le spunea marinarilor că avem această nouă armă pe care o vom folosi în război.

Dar el nu a fost informat de la început cu privire la existenţa acesteia. Este foarte interesant faptul că Truman a fost vice-preşedinte pentru 82 de zile înainte de moartea lui Roosevelt şi nimeni nu i-a spus că se lucrează la construirea bombei atomice. El a fost considerat un personaj atât de lipsit de importanţă, a fost atât de puţin respectat, încât nimeni nu l-a informat asupra acestui lucru extraordinar.

Deci, el va descoperi asta după ce Roosevelt moare (12 aprilie 1945), în noaptea de după şedinţa cabinetului de urgenţă, Stimson îl informează (Henry Lewis Stimson – secretarulde stat pentru război). În ziua următoare, Jimmy Byrnes (secretar de stat) zboară de la Carolina de Sud pentru a-i oferi toate informaţiile. Truman scrie, de altfel, în memoriile sale că Byrnes i-a spus că e o armă suficient de mare pentru a distruge întreaga lume şi poate să ne permită să dictăm condiţiile proprii la sfârşitul războiului. E o armă suficient de mare pentru a distruge întreaga lume – Truman scrie în Memoriile lui.

Şi apoi el este pus la curent din nou pe 25 aprilie de către Stimson şi Groves (generalulLeslie R. Groves, coordonatorul Proiectului Manhattan). Atunci îi vor da toate informaţiile. Apoi Truman va scrie că Stimson spune că această armă este atât de puternică şi atât de periculoasă încât, chiar de o vom avea, poate că nu ar trebui să o folosim. Iar Truman spune că a simţit acelaşi lucru după ce a citit raportul şi le-a ascultat informările.

Apoi, pe 25 iulie, când este la Potsdam, primeşte un raport complet despre cât de puternică a fost prima testate a bombei (Trinity test) de la Alamogordo. Atunci el scrie: am descoperit cea mai teribilă armă existentă vreodată, aceasta poate fi distrugerea prin foc profeţită în epoca Văii Eufratului după Nor şi arca sa fabuloasă.

Truman ştie că asta nu este doar o armă mare, el ştie că a început un proces care poate aduce dispariţia vieţii pe planetă. Dar el merge mai departe şi o foloseşte în modul cel mai neglijent posibil. Modul în care oamenii au fost avertizați a fost de natură să declanșeze o cursă a înarmării cu Uniunea Sovietică”.

Discuția despre utlizarea bombei atomice sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial a avut întotdeauna două aspecte. A fost cu adevărat necesară utilizarea sa pentru a pune capăt războilui, nu erau gata japonezii să se predea oricum înainte de acest moment? Nu a început odată cu asta o eră a folosirii armelor de distrugere în masă?

Șeful de personal al lui Truman, amiralul Leahy, care a prezidat ședințele de Joint Chiefs, a fost cel care a clasificat armele chimice și bacteriologice, drept niște încălcări ale oricărei etici creștine și a tuturor legilor cunoscute ale războiului. El a declarat că „japonezii au fost deja învinși și erau gata să se predea. Utilizarea acestei arme barbare de la Hiroshima și Nagasaki nu a fost de niciun ajutor material în războiul nostru împotriva Japoniei. Fiind primii care o folosim, adoptăm un standard etic comun barbarilor din Evul Mediu. Eu nu am fost învățat să fac război într-o asemenea manieră, iar războaiele nu pot fi câștigate distrugând femeile și copiii.” Leahy i-a spus furios jurnalistului Jonathan Daniels în 1949: „Truman mi-a spus că s-a căzut de acord că o vor folosi doar pentru a lovi obiective militare.” Desigur, apoi au mers mai departe și au ucis cât mai multe femei și copii, ceea ce a fost exact ce au dorit de la bun început.

Leahy nu a fost singurul care a spus că bomba nu era necesară pentru a câștiga războiul.

Peter Kuznick: „Șase dintre cei șapte amirali și generali din America care și-au câștigat cea de-a cincea stea în timpul războiului au fost consemnați spunând că utilizarea bombei a fost fie condamnabilă din punct de vedere moral, fie inutilă din punct de vedere military, fie ambele. Deci, vorbim despre niște oameni la care nu ne putem gândi ca la niște pacifiști. Ne gândim la Dwight Eisenhauer, care a declarat în mai multe rânduri că el a vorbit cu Stimson la Potsdam și ia cerut să nu folosească bomba pentru că ‘japonezii au fost deja învinși și nu aș putea suporta să văd țara noastră fiind prima care a folosit o astfel de armă’”.

Una dintre cele mai interesante poziții a fost cea a generalului Douglas MacArthur, care a susținut folosirea de bombe atomice în timpul războiului din Coreea. MacArthur a fost însă îngrozit că s-au folosit bombe atomice în Japonia. Pentru că în Coreea a crezut că ar fi fost necesar, în schimb în Japonia nu.

Singura condiția a Japoniei pentru a se preda a fost ca împăratul să rămână la putere, cel puțin nominal.

Peter Kuznick: „Stimson a susținut că a trebuit să-l păstreze pe împărat la putere, pentru că era singura cale de a menține ordinea în Japonia. Așadar, a trebuit ca împăratul să rămână la putere pentru interesele noastre”.

Peter Kuznick: „Alt motiv a fost din cauza Uniunii Sovietice. La Yalta, Stalin a fost de acord să intre în războiul din Pacific trei luni de la sfârșitul războiului în Europa, ceea ce înseamnă în jurul datei de 8 august.

În schimb, i se făceau anumite concesii, practic ceea ce rușii au pierdut în timpul războiului dintre 1904 și 1905 cu Japonia. Deci, ei urmau să primească căilor ferate din Manciuria, urmau să primească Mongolia Exterioară, Port Arthur, Port Dairen. Urmau să primească sudul insulei Sokal și insulele Kurile. Urmau să primească o mulțime de lucruri care erau importante pentru ei din punct de vedere economic dacă intrau în război în Pacific.

Dar, după ce a fost testată bomba, a devenit clar pentru Stimson, Byrnes, Churchill, Truman și toți au spus: hai să terminăm războiul înainte ca rușii să intre”.

Alte întâmplări aduse în atenție în cartea lui Peter Kuznick demonstrează același lucru: înainte de a fi o armă ucigașă, bomba americană era pentru liderii americani o bombă diplomatică.

Trei oameni de știință de top, Leo Szilard, Walter-Harold Urey și Walter Bartky, merg în mai 1945 la Casa Albă pentru a vorbi cu Truman și să-l sfătuiască să nu folosească bomba. Truman îi trimite în Carolina de Sud să vorbească cu Jimmy Byrnes, care nu era încă secretar de stat, dar era un consilier din umbră al lui Truman. În discuția dintre Szilard și Byrnes, cel din urmă îi spune primului: „Sunteți maghiar, nu-i așa? Nu doriți să vă asigurați că îi vom scoate pe ruși din Ungaria? Szilard i-a spus că nu despre acest lucru era vorba, ci despre utilizarea unei arme care va deschide ușa spre o eră de distrugere în masă pe o scară de neconceput.

Peter Kuznick: „Cred că bomba era în mare măsură o armă diplomatică. Așa cum spune generalul de brigadă Leslie Groves, șeful Proiectului Manhattan pentru armată, el spune că la două săptămâni după ce a preluat acest post a știut că inamicul nostru a fost Rusia. Mulți oameni credeau că Rusia a fost aliatul nostru eroic. N-am simțit așa – spune Groves. Deci, în mintea lui bomba a fost întotdeauna îndreptată spre Rusia”.

Prin urmare, omori zeci de mii de femei și copii pentru a trimite un mesaj. Comiți asemenea măceluri la scara unor orașe de proporții pentru a-ți servi într-o logică care să împiedice intrarea rușilor în războiul din Pacific și obținerea de avantaje de către URSS.

În plus…

Peter Kuznick: „Dacă te uiți la rapoartele noastre informative de pe 11 aprilie sau 2 iulie, rapoartele de informații către Joint Chiefs of Staff sau rezumatul pentru săptămâna reuniunii de la Potsdam, toate spun ei același lucru: intrarea în război a sovieticilor îi va convinge pe japonezi că înfrângerea este inevitabilă sau că intrarea sovieticilor în razboiul va obliga imediat Japonia să se predea.

Serviciile nostre de spionaj spuneau asta. Am știut asta. Și am știut pentru că am spart codurile japoneze și am interceptarea comunicările lor de la ministrul de externe Togo, în Tokyo, către ambasadorului Sato la Moscova și toate spun același lucru iar și iar: capitularea necondiționată este singurul obstacol pentru a pune capăt războiului. Dar, japonezii au decis, în mai, de fapt, la sfârșitul lunii aprilie, dar oficial în luna mai, că singura lor speranță, cea mai bună speranță pentru încetarea războiului este de a-i convinge pe sovietici să intervină diplomatic în favoarea lor pentru a obține termeni mai buni de predare, ceea ce însemna, în esență, păstrarea regelui.

Truman însuși se referă la telegrama interceptată pe 18 iulie ca la o telegramă de la împăratul japonez care cere pace. Acestea sunt cuvintele lui Truman: telegrama de la împăratul japonez care cere pace”.

Loading...
loading...

1 COMENTARIU

  1. “…Celor ce-si iubesc copiii, caminul, /celor ce iubesc versul tare ca vinul, /celor ce iubesc culorile si armoniile, /indragostitilor din toate lumile, / tuturor fratilor mei insetati de viata, / le spun cu glas tunator : /Ocrotiti Pacea! /Nu uitati de razboi ! / Celor ce mai cred ca dusmanu-i rapus, / celor ce se cred mai sus decat sus, / celor ce amana pe maine lupta de azi, /celor ce vor sa pescuiasca fericirea ca dintr-un iaz, /celor ce cunosc doar un slogan :Eu, Eu, Eu, / celor ce asteapta minuni dela vreun dumnezeu, / tuturor vanatorilor de cai verzi pe pereti, /tuturor fratilor mei infofoliti in mantia indiferentei /tuturor, / le spun din adancul inimii si a spaimei de razboi, / tuturor, tuturor, tuturor, / le strig cu glas cutremurator : / Treziti-va ! / Ocrotiti Pacea ! / Nu uitati de razboi ! « Mihu Dragomir – « Apel « .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.