Băncile trebuie să oprească canibalizarea economiei

Michael Hudson este un analist financiar al Wall Street-ului, cercetător şi distins profesor de economie la Universitatea din Missouri, Kansas City, autor al cărţilor «Super-Imperialismul: Strategia economică a imperiului american» (1968 şi 2003), «Comerţ, dezvoltare şi datoria externă» (1992 şi 2009) şi «Mitul ajutorului» (1971). Cărţile sale ce le mai recente sunt «Dicolo de bulă» (Beyond the Bubble) şi «Capitalismul financiar şi angoasele sale».

A existat o dezbatere în Statele Unite cu privire la ce ar trebui făcut pentru băncile care sunt prea mari pentru a eşua, prea mari pentru a fi acuzate, prea mari pentru a fi reglementate. Iar această dezbatere a stabilit că aceste bănci ar trebui sparte, în vreme ce unii analişti economici au sugerat că singura soluţie reală ar fi băncile publice, bănci mari, cu mandate de interes public, proprietate publică.

Michael Hudson: „Prea mari pentru puşcărie. L-am avut pe şeful Departamentului Justiţiei pentru finanţe din SUA spunând că nu putem acuza băncile, pentru că, dacă am face-o, ele fiind deja în insolvenţă, ar trebui să le preluăm, iar dacă le-am amenda nu ar mai avea rezerve şi va trebui să le transformăm în bănci publice. Iar asta ar fi socialism. Realitatea este că, în urmă cu 200 de ani, la finalul Revoluţiei Industriale, toţi reformatorii de bănci din Anglia, din Franţa, din Germania credeau că capitalismul industrial va dezvolta băncile. Şi în loc de a fi prădătoare, aşa cum au fost de mii de ani, în loc de a fi împotriva proprietăţilor imobiliare şi a pune oamenii în închisori ale datornicilor, pentru prima dată în istorie, băncile vor începe să acorde împrumuturi pentru a crea efectiv noi mijloace de producţie, pentru a crea industrie, pentru a finanţa fabrici şi echipamente care nu existau. Şi asta este ceea ce s-a întâmplat în Germania, este ceea ce s-a întâmplat în Europa Centrală, cu Reichsbank.
Mergând până la Primul Război Mondial, am avut bănci germane care au lucrat împreună cu guvernul german aproape ca entităţi semi-publice, alături de complexul militar şi industrial, pentru a fi exacţi. Dar am avut bănci care au luat forme industriale.
Primul Război Mondial a schimbat totul. Am avut o revenire la sistemul bancar englezo-olandezo-american, care a fost numit Merchant Banking. Băncile au făcut împrumuturi pentru a comercializa bunuri care erau deja produse sau au făcut împrumuturi pe proprietăţi imobiliare. Aşa că astăzi avem 80% din creditele bancare din America, Anglia şi Scandinavia CARE sunt credite pe proprietăţi imobiliare. Aşadar, în esenţă, funcţia sectorului financiar a fost, pur şi simplu, de a încărca, a trage în jos economia cu datorii, fără a ajuta creşterea economică.
Ceea ce trebuie să ne dorim cu adevărat este ca băncile, în loc să tragă economia în jos cu datorii, să poată finanţa creşterea economică”.

Ce s-ar fi întâmplat dacă, atunci când CitiBank şi Bank of America au intrat în insolvenţă, guvernul american prelua aceste bănci? Acestea sunt cele mai mari bănci titulare de credite ipotecare din Statele Unite.

„Ce s-a întâmplat de fapt a fost că preşedintele Obama a spus că speră ca băncile să reducă ipotecile la ceea ce oamenii îşi pot permite, astfel încât să putem reîncepe din nou. În schimb, Citibank şi Bank of America, care au cumpărat Countrywide Financial, au refuzat să reducă împrumuturile ipotecare. Astfel încât avem acum 10 de milioane de americani în procesul de blocare a pieţei sau care şi-au pierdut deja casele. Ceea ce avem sunt nişte bănci părţi ale unui proces de ruinare. Şi, dintr-o dată, băncile sunt parte a problemei, nu parte a soluţiei.”

Cuvintele cheie sunt băncile private. Dacă guvernul ar fi preluat Citibank, acesta nu ar fi făcut genul de lucruri pe care Citibank le-a făcut. Guvernul nu ar fi folosit banii deponenţilor săi şi nu ar fi împrumutat bani pentru a se juca cu ei. Nu ar fi făcut capitalism de cazino. Aceasta nu s-ar fi jucat pe piaţa instrumentelor derivate. Aceasta nu ar fi făcut împrumuturi corporative ipotecare. Asta spune Michael Hudson.

„Să presupunem că guvernul preia o bancă. Acesta ar face împrumuturi pe termen lung în scopul de a servi economia şi de a ajuta creşterea economică, ceea ce guvernele ar trebui să facă.
Aceasta nu este ceea ce băncile ar trebui să facă. Băncile trebuie să facă bani. Şi, din păcate, ei pot face bani foarte uşor, aşa cum am arătat, prin a fi parazitare, şi nu prin a fi productive.
Deci, dacă vrei ca băncile să joace un rol productiv în infrastructura financiară, în creşterea financiară, atunci singura modalitate de a face acest lucru este ca guvernul să administreze băncile.
O oarecare recunoaştere a acestui lucru a venit din partea lobiştilor imobiliari, în principal de pe Wall Street, care au spus: avem nevoie de un parteneriat public-privat. Parteneriatul este atunci când sectorul privat practic se înşurubează pe sectorul public.
Un parteneriat public-privat, înseamnă, de fapt, să laşi băncile în mâinile sectorului privat. Şi ultima dată când s-a încercat asta a fost în sistemul de împrumuturi pentru educaţie, când guvernul a subscris la toate creditele pentru educaţie făcute de bănci. Şi vedem acum problemele cu valorile la care s-a ajuns.
Problema este că infrastructura nu ar trebui finanţată de către bănci. Dacă aţi finanţa construcţia drumurilor şi reabilitarea podurilor printr-un parteneriat privat, atunci va trebui să percepi bani pentru drumuri, va trebui să percepi bani pentru poduri, va trebui să transformi drumurile din America în drumuri cu taxă, să transformi podurile în poduri cu taxă, şi, dintr-odată, vei creşte cheltuielile curente, cheltuielile pentru afaceri, totul pentru a stoarce bani pentru oamenii care conduc cabinetele de taxare ale acestor drumuri, pentru a plăti băncilor banii pe care i-au împrumutat pentru privatizarea acestor drumuri. Şi vei ajunge să arăţi precum arăta Anglia şi Partidul Laburist şi Tony Blair. Financiarizarea a economiei se termină prin canibalizarea sectorului industrial. Şi asta s-a întâmplat deja.
Deci, în loc de ceea ce manualele descriu drept capitalismul industrial de desene animate, în care bancherul va da bani industriaşului pentru a construi o fabrică în care muncitorii vin fericiţi, bancherii dau bani unei corporaţii care cumpără fabrica deja existentă, concediază jumătate din forţa de muncă, pe restul îi foloseşte mult mai intens, ia fondul de pensii în administrarea sa şi îl înlocuieşte cu un program de contribuţii determinate în loc de beneficii definite, astfel încât tot ce vei şti este că îţi va fi luat din salariu în fiecare lună, în loc de a intra din altă parte.
Rolul băncilor private este acela de ruinare financiară: împrumuturi ipotecare, scăderea forţei de muncă, condiţii precare de muncă. Şi ei numesc asta creşterea plus-valorii, pentru că valoarea este suptă de cei de sus. Atunci când vorbesc despre crearea de bogăţie, înseamnă bogăţie pentru 1%, nu prosperitate pentru mulţi.
Deci, atât timp cât acest tip de finanţare este lăsat în mâini private, vom avea austeritate şi America va sfârşi prin a arăta ca Grecia şi Irlanda.
Imaginaţi-vă cât de diferit ar fi fost dacă guvernul ar fi preluat Citibank şi marile bănci şi ar fi spus: bine, vom face împrumuturi acum şi vom extinde creditului pentru propria noastră economie, pentru a construi poduri şi drumuri, aşa cum fac în China, de exemplu. Şi nu trebuie să percepem dobânzi. Furnizăm credite pentru asta. Noi nu trebuie să plătim salarii de directori de bănci. Noi nu trebui să facem finanţare în sistemul de profit prin jaf care a devenit sistemul bancar.“

Loading...
loading...

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.