„Democrația” din Kazahstan

Kazahstan - alegeri 2011Puțini dintre români știu că în Republica Kazahstan există o democrație înfloritoare, un simulacru al unei democrații mai bine pus la punct decât cel din Statele Unite însuși.

Nu auziți atât de multe critici împotriva modului în care este condusă această țară nici în România, nici în Occident, pentru că promotorii democrației din aceste țări au o ideologie, primară, care le este și mai dragă, și mai intimă: „oportunismul”. Iar Kazahstanul este o țară foarte bogată cu care Vestul face afaceri, nu democrație.

La fel cum media din Statele Unite nu mai este la fel de vocală în privința agitației respectării drepturilor omului în China de când această țară a devenit primul creditor al Americii, la fel occidentalii își înghit dogmele democratice când vine vorba despre Kazahstan.

Aici, în 2012, eternul preşedinte kazah Nursultan Nazarbaiyev a dat încă o lovitură de maestru devansând alegerile cu un an, luându-i prin surprindere astfel pe toți cei care ar fi putut avea de gând să i se opună. Așa s-a făcut că, în loc de 2012, alegerile au avut loc pe 3 aprilie 2011.

Nazarbaiyev avea 70 de ani și era liderul țării din 1989, când a fost numit primul-secretar al Partidului Comunist din Republica Sovietică Socialistă Kazahstan. A fost ales apoi primul președinte al țării, care și-a căpătat independența în decembrie 1991.  

Rezultatele alegerilor din aprilie 2011 nu s-au lăsat prea mult așteptate. De a doua zi erau cunoscute de toată lumea, kazahii prețuind exprimarea liberă prin vot mai mult decât cetățenii oricărei democrații ”autentice”: nu mai puțin de 89% dintre ei s-au prezentat la vot.

Zhambyl Akhmetbekov, liderul Partidului Comunist al Poporului din Kazahstan, a obținut 1,4% din voturi, iar senatorul Gani Kasymov, de la Partidul Patrioților, 1,9%, în vreme ce independentul și ecologistul Mels Yeleusizov a avut 1,2%. Cel din urmă chiar a declarat că el însuși l-a votat pe Nazarbaiyev. Restul de voturi le-a luat fostul, actualul și viitorul lider, adică peste 95%, după ce în alegerile din 2005 obținuse ”numai” 91,2% din voturi.

După un amendament constituțional adoptat în 2007 nu există o limitare a numărului de mandate pe care fostul șef al Partidului Comunist le poate avea ca președinte și „lider al națiunii”, cum este numit.

După ce a votat, Nazarbayev a spus: „Efortul de a moderniza statul și societatea este încă uriaș, așa că votul de azi va determina unitatea noastră și dorința noastră de a ne îndeplini planurile”.

De altfel, președintele nu a făcut niciun secret din faptul că pune stabilitatea și prosperitatea țării înaintea noțiunilor implicate de democrație: „Fără atâta putere, așa cum am văzut în mod repetat în jurul lumii, stabilitatea este pusă în risc și reformele democratice pot da greș”.

Kazahstan este o țară extrem de bogată în resurse, exploatarea lor intensivă fiind de abia la început. Sub umbrela protectoare a Rusiei, fiind parte a Uniunii vamale, alături de Belarus, Kazahstanul își poate exploata bogățiile fără amestecul corporațiilor vestice, cu care face doar afaceri.

Dezvoltarea industriei extractive de petrol, gaze naturale şi minerale a atras mai mult de 40 de miliarde de dolari în investiţii străine din 1993 şi a creat aproximativ 13% din produsul intern brut. Conform unor estimări, Kazahstan este pe locul doi în lume la resursele de uraniu, crom, plumb, şi zinc, la mangan pe trei, pe cinci la cupru şi se află în top 10 la cărbune, fier și aur. De asemenea, este un exportator de diamante. Cele mai importante sunt astăzi rezervele de petrol și gaze naturale, cu care este pe locul 11 în lume.

Loading...
loading...

1 COMENTARIU

  1. […] Niyazov nu a fost diabolic, ci pur şi simplu a fost nebun de legat… sigur, a avut acea viclenie atât de caracteristică tuturor dictatorilor, dar în esenţă acţiona nu ca un om calculate, ci după stări de moment, după cum se trezea de dimineaţă. La un moment dat, spunea că nu îi face cinste să vadă pozele lui peste tot prin ţară, dar dacă asta e voinţa poporului turkmen, el se supune. Nu cred că această declaraţie conţine vreun dram de ironie fină, ci doar scoate la iveală psihicul bine zdruncinat al tătucului. Spre deosebire de alţi tirani ai secolului XX (Pol Pot şi Miloševic), Niyazov nu a excelat la capitolul inteligenţă. A obţinut o diplomă de inginer electrician, după care a avut o tentativă de a studia în Rusia, dar a fost dat afară, ca urmare a slabei sale pregătiri. Văzând cum stă treaba, a intrat în rândurile Partidului Comunist (ce era de făcut când realizai că nu eşti foarte înzestrat?), ajungând în 1985 primul secretar al aripii partidului din Turkmenistan. A susţinut fără rezerve puciul împotriva lui Gorbaciov, aliniându-se aripii dure a partidului, iar după eşecul acestuia a susţinut separarea Turkmenistanului de deja muribunda Uniune Sovietică, lucru înfăptuit în octombrie 1991. Anul următor a fost ales primul preşedinte al noului stat, fiind singurul candidat. Din acest moment, preia frâiele puterii şi se impune până la moartea sa ca unul dintre cei mai despotici, excentrici şi autoritari lideri ai lumii, surclasând lejer orice alt regim din fostele republici sovietice – şi să ne fie iertat, dar nu e deloc uşor, în afara ţărilor baltice, cam toate celelalte state au rămas fidele „conducătorului iubit”, fie că s-a numit Lukaşenko sau Nazarbaiev. […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.