„Politica agrară de acum e pentru marile ferme industriale și pentru landgrabberi”

Willy Schuster s-a născut la oraş, dar se recomandă ţăran. A învăţat agricultură bio în Elveţia şi America şi o practică în gospodăria familiei lui din Moşna, judeţul Sibiu. Îşi vinde brânzeturile prin cooperativa Biocoop şi militează, în calitate de preşedinte al Asociaţiei Eco Ruralis, pentru agricultură ecologică şi pentru drepturile ţăranilor mici producători

– Ce v-a venit de v-aţi făcut fermier bio?

– Gospodar! Sau ţăran! Vorbiţi, dom’ne, româneşte, că fermier e cuvânt american. Noi suntem de la oraş, soţia e din Mediaş, iar eu sunt din Oradea şi am locuit în Germania după Revoluţie. Aşa am ajuns să participăm ca şi translatori la nişte cursuri de agricultură bio în Elveţia. În fiecare an, în fiecare vară, mergea câte o serie de practicanţi care făceau practica la gospodării bio din Elveţia. Şi acolo erau chiar gospodării faine, de mărimi destul de mici în comparaţie cu gospodăriile europene. Ăia au devenit idolii mei, modelul meu.

Familii tinere ca şi a mea, cu copii mici, trăiau foarte veseli şi satisfăcuţi, holist, din gospodăria lor bio. Produceau pentru ei mâncarea, aveau şi pentru vânzare, aveau vânzare directă majoritatea. Deci tot modele din astea alternative, super inovative. Şi am început să ne îndrăgostim de stilul ăsta de viaţă. Am zis la soţia mea, hai, dragă, să ne cumpăram o casă săsească şi ne mutăm înapoi în ţară şi începem şi noi să facem agricultură bio. Între timp, învăţasem multă teorie şi ne doream să avem un spaţiu de viaţă fericit şi sănătos şi binecuvântat. Suntem foarte fericiţi cu toţi cei cinci copii ai noştri, trăim din asta şi foarte multă lume vine la noi. Şi astăzi la noi e plină casa.

– Explicaţi-mi, vă rog, care e modelul cooperatist de la Biocoop?

– Cooperativa e înfiinţată pe baza legii 1/2005 şi deciziile se iau, cum să zic… este omul şi votul. Organigrama i-aproape identică cu a unei societăţi pe acţiuni, numai că diferenţa mare e că nu e acţiunea şi votul, ci omul şi votul. Unu’ poate să aibă 100 de părţi sociale, altu’ poate să aibă numa’ 10 părţi sociale, numa’ că cel mare nu poate să-l outvoting (să aibă o putere decizională mai mare – n.red.) pe ăla mic. Ca de obicei, ăia mici încep, pun osu’, trag tare, sparg gheaţa, bătătoresc un drum şi pe urmă, când merge trenu’, când e în mişcare, vin şi sar şi ceilalţi. Aşa se întâmplă-ntotdeauna, sar şi ceilalţi mari pe trenul care îi gata în mişcare, împins de noi, ăştia mici. Dar dacă îţi însuşeşti principiile locului, poţi să vii. Şi poţi să ai şi mai multe părţi sociale, dar la decizie nu dictezi tu, tot numa’ un vot ai, ca şi ceilalţi. Venitul se redistribuie în sensul că noi practic folosim BioCoop-ul ca pe un magazin de prezentare al nostru. Nu privim magazinul Biocoop ca pe un intermediar, este magazinul nostru de desfacere. Şi am pornit iniţial cu 4% adaos pentru chiria spaţiului, pentru curent, tot ce trebe cheltuieli, am pus preţul meu de vânzare plus 4% la consumator. Care e un lucru superfain, îi puţin 4%. Şi primeşti banii înapoi pe toate produsele ce ţi s-or vândut într-o săptămână. Scriem un fel de borderou de achiziţie, că noi pe asta dăm la Biocoop, nu pe factură, că n-avem. Practic, menirea cooperativei este ca persoane fizice, care nu au personalitate juridică, să poată să valorifice produsul lor, că e cooperativă de valorificare. Ţăranii aduc la Biocoop, care are personalitate juridică şi poate să valorifice, să aibă casă de marcat ca să vândă legal la consumatori.

Comunismul o distrus prin faptul că o compromis numele de cooperativă

– De ce credeţi că în România nu sunt foarte populare formele de asociere între ţărani?

– Eu cred, şi ştiu, că din cauza comunismului, în primul rând, şi apoi din cauza capitalismului. Una după alta or venit, una mai rea ca alta. De ce zic asta: înainte de comunism or fost modele şi încă mai sunt rămăşiţe ale modelelor ăstora de asociere. Poate ai auzit de composesorate… Sau, uite, ciurda satului, că-i tot un fel de asociere. Că primăvara devreme, toţi tăranii trebe să se întâlnească undeva în căminul cultural al satului sau altundeva şi să tocmească ciurdar, să tocmească salariul ciurdarului, ce-i dă fiecare, câte o pită de casă, câte o tablă de slănină sau mai ştiu eu ce. Şi împreună, ei se înţeleg cum să facă această întreprindere toată vara. Deci ceva forme de asociere mai sunt.

– Cu ce sunt de vină astea două sisteme?

– Păi uite, capitalismul cu încurajarea individualismului ăstuia, a concurenţei. Societatea asta de consum o venit cu o mare lăcomie. Cum e vorba aia greed is good (lăcomia este bună, dicton consacrat de filmul Wall Street – n.r.). Înainte nu era chestia asta, înainte era empatie. Era aşa: mă, uite mie ce mult cartof mi s-o făcut anu’ ăsta şi uite la ăla i s-o băltit acolo şi nu i s-or făcut deloc cartofii. Ia să-i dau eu din cei o sută de saci ai mei, să-i dau şi lui cinci saci sau zece saci. Era sharing (a împărtăşi – n.r.)… Nu erau străini de-a împărtăşi sau de a folosi în comun, de a face împreună tot felul de activităţi, clăci, se ajutau reciproc, era… Ce mai, toată comunitatea era, cel puţin la noi, la saşi, era o comunitate foarte compactă. Un principiu fundamental al cooperaţiei este voluntariatul, de exemplu. Bunuri imateriale pe care le putem împărtăşi. Comunismul o distrus prin faptul că o compromis numele de cooperativă. O forţat nişte oameni să intre într-o cooperativă, care, normal, are la bază voluntariatul, liber consimţământul. Asta n-o fost liber consimţit în comunism, or fost fortaţi, majoritatea membrilor cooperativelor au fost forţaţi şi încă prin ce metode diabolice… De-aia acum, în România, ţăranii-s reticenţi şi nu mai vor să se asocieze.

La ţăran îi trebe legi care să-i recunoască statutul

– România are cea mai mare populație rurală din UE. Cu toate astea, agricultura la noi e în declin. După dumneavoastră, care sunt cauzele declinului agriculturii?

– Cauzele sunt mai multe. Ai auzit de mobbing? Înseamnă a-l face pe om, pe ţăran adică, să renunţe, să-l dai afară prin terorizare psihică, transmiţându-i subliminal nişte mesaje din astea: tu eşti din trecut, tu eşti demodat, ceea ce faci tu nicăieri altundeva nu se mai face. Ai auzit de lapte neconform? Ce neconform, cu ce domnule? Cu ce trebe să se conformeze? Şi chestii din astea. Asta ţi-o zic nişte oameni mediocri care, din păcate s-or înmulţit, or împânzit toate domeniile din România, mediocritatea îi ridicată la scară de virtute, de şefie. Mediocritatea şi incompetenţa. Ciobanu’ nu mai are voie să-şi mulgă oile. Păi, ce să-i facă, mă, cum să nu mulgă? Măcar de-ar asculta oamenii ăştia de la conducere melodii, muzică populară, că măcar din versuri ar putea omu’ să reînveţe agricultura sustenabilă. Aşa de bine înrădăcinată e agricultura ţărănească şi sustenabilă în cultura românească. Şi ăştia or reuşit să îi dea afară. E poate cea mai diabolică metodă. Că cică-i îmbătrânită populaţia rurală şi nu mai e nimeni să lucreze, şi cică în alte părţi se lucrează cu tractoru’ şi cu GPS-ul, de nici om nu mai e în tractor, prin GPS îl conduce. Pe urmă, landgrabbing-ul (spolierea de pământ – n.r.). Le vezi pustii (terenurile agricole -n.r.) acum, de ce? Fiindcă se face speculaţie cu terenuri, de asta. În jurul oraşelor, şi chiar şi la distanţe destul de mari, sau lângă arterele principale de drumuri, alea-s terenuri de speculă. Deci specula e a doua cea mai mare cauză a faptului că nu se lucrează pământurile, că nu mai este suveranitate alimentară şi aşa mai departe.

– Să zicem că dumneavoastră aţi fi la Ministerul Agriculturii. Ce politici aţi imagina pentru agricultura românească? Ce-aţi şterge din ce e acum în legislaţie şi ce-aţi pune în loc?

– Nu trebe şters nimic, pentru că nu există politică agricolă nici în România şi nici în Uniunea Europeană pentru gospodăriile ţărăneşti. Politica agricolă care există momentan este pentru marile ferme industriale, pentru land grabberi (hoţi de pământ – n.r.) şi pentru din ăştia. Deci, asta aş ignora-o şi aş porni un nou set de legi. În primul rând, trebuie scăzută fiscalitatea, asta de la Dacian Cioloş o ştiu, pentru că el cu noi ţine. Dacă în Europa se poate să avem comisar pe unul care ţine cu micii producători, poate şi în Romania am putea. Dar la noi, nu, deşi avem cei mai mulţi ţărani din Europa, noi avem Monsanto (cea mai mare companie producătoare de organisme modificate genetic din lume – n.r.) la minister. Ce schizofrenie, ce dovadă de nepatriotism, de nevalori, de nesimţire, când tu aşa vădit lucrezi pentru unu’ sau doi mari jecmănitori, în loc să zici, mă, poporul m-a pus aicea să fac politica poporului, nu a unora. Asta la noi e o treabă generalizată, cam în multe domenii. Aş face politica ţăranului român, în primul rând, că el e majoritatea, că el mă alege. Ăia câţiva, Culiţă sau Tărâţă, cum i-o chema, nu mă interesează, că nu mă mai votează. Un vot, ce-ai aia un vot pe lângă 4 milioane? În toate ţările aşa-zis dezvoltate există o politică specială a ţăranului, un statut social, o clasă socială, ţăranul, care are altă asigurare socială, altă asigurare de boală. Important e că se ocupă politicul de el ca de o categorie socială şi profesională. Dacă media gospodăriilor româneşti e de 1,5 hectare sau de 2 hectare, apăi trebuie să ne dăm peste cap până conturăm o politică relevantă. Am auzit recent la radio taxa care se aplică la mâncare la noi. La americani, tot ce ţine de mâncare e no taxes (fără taxe – n.r.). Ce deştepţi or fost ăia, îţi dai seama, în sensul asta.

Mâncarea foarte ieftină. În Europa, sunt vreo doua-trei state care merg pe taxare zero, apoi sunt altele care merg cu taxarea până la 5%. Noi suntem cu cel mai mare TVA. Asta aş face, zero taxare la ţăran, nu la ăia mari, nu la Smithfield (firmă americană specializată în creşterea şi prelucrarea cărnii de porc care a cumpărat fermele Comtim – n.r.) şi la de-ăştia. Ţăranul livrează bunuri publice, externalităţi pozitive, cum le mai zic ăştia, un peisaj super fain, un peisaj cultural, turistic, o apă şi un aer curat, şi câte şi mai câte livrează ţăranul poporului român. Pentru asta, el merge să fie lăsat în pace să producă şi să vândă cu cât vrea el. Atunci ar fi piaţa liberă şi atunci s-ar vedea de la cine vor oamenii să cumpere. Că ei zic că acum e piaţa liberă, da’ nu e, se intervine foarte puternic. De-abia atunci o să vedem de la cine cumpără populaţia. Citeam într-un sondaj că în Anglia foarte mulţi dintre consumatori, 15-20% din consumatori, au ajuns să cumpere direct de la producători. Şi este o mare mişcare în Anglia, de la oraş merg la sat să cumpere. La ţăran îi trebe legi care să-i recunoască statutul.

Interviu realizat Adrian Deonca şi publicat în numărul 11/Aprilie 2012 al revistei «Comunitate Durabilă».

„Am fugit de UE. În 2007, am plâns de parcă ne murise mama”

La câţiva ani după revoluţie, în 1995, Willy şi Lavinia Schuster îşi luau cei doi copii – un băiat de nici patru ani şi o fetiţă de doar un an – şi plecau în Germania, asemenea sutelor de mii de saşi şi şvabi porniţi în exod din România imediat după căderea comunismului. După trei ani erau însă “înapoi acasă”, lecuiţi de ce înseamnă viaţa într-o ţară a Uniunii Europene.

În 1998, s-au stabilit la Moşna, veche aşezare săsească din apropierea Mediaşului şi locul de baştină al părinţilor Laviniei, unde ochiseră o casă cu vreo 2 hectare şi jumătate de curte şi grădină, pe care au dat 21.000 de mărci germane. Au refăcut-o, au ridicat o şură, un grajd şi un hambar, şi-au cumpărat două vaci şi un cal şi s-au început să facă agricultură.

În Germania, Willy Schuster – care vorbeşte fluent română, maghiară, germană şi engleză – şi-a continuat slujba pe care o avusese în ţară, unde a lucrat ca translator pentru diverse ONG-uri străine ce desfăşurau programe de asistenţă socială.

De ce nu şi-au făcut gospodăria în Germania? „Simplu. În primul rând că e foarte greu, aproape imposibil dacă n-ai o căruţă de bani. Apoi, în România eşti mult mai liber, nu-ţi cheamă vecinii poliţia şi pompierii dacă te-apuci seara să faci un grătar în curte, cu prietenii. Dar în primul rând am vrut să fugim de UE, care vine cu tot felul de restrişti pe capul omului, e de-a dreptul malefică. Dar nu ne gândeam că o să ne ajungă din urmă aşa de repede şi în România!” – , explică Willy Schuster.

„În 2007, pe 1 ianuarie, când toată lumea din România nu vorbea decât despre cât de bine o să ne meargă în UE, eu şi soţia eram foarte trişti, am plâns de parcă ne murise mama. Nu ne-am bucurat deloc că România intrase în UE, pentru că ştiam ce ne aşteaptă. De fapt, nu noi am aderat la UE, ei ne-au înghiţit, e fals să zici aderarea României la UE, corect e înghiţirea României de către UE, cucerirea României de către UE. Acum şi-au dat seama şi românii că s-au bucurat degeaba atunci, că au fost nişte proşti când au primit aşa, cu braţele deschise, tot ce ne-a adus UE asta”

„De ce credeţi că nu intră în UE Elveţia sau Norvegia, v-aţi întrebat vreodată? Vă spun eu: pentru că şi elveţienii, şi norvegienii vor să fie ei stăpâni în ţara lor, nu să le spună alţii ce au voie să facă şi ce nu şi cum să trăiască la ei acasă!”

La numai un an de la întoarcerea în România, gospodăria soţilor Schuster primea şi certificarea ”eco”, sub denumirea „Bio Moşna”, devenită repede un veritabil brand în lumea producătorilor şi consumatorilor de produse ecologice.

„Totul ecologic, de la A la Z, fără niciun fel de îngrăşăminte sau substanţe chimice. Chiar şi pentru apă avem un sistem special de filtrare şi purificare, cu un amestec de bacterii aerobe şi anaerobe, o tehnologie germană tot mai răspândită în Europa, pe care o folosim şi la grăbirea transformării gunoiului de grajd în îngrăşământ” – Willy Schuster.

Apoi, încet, încet, gospodăria s-a mărit, iar producţia s-a diversificat: acum au 20 de hectare de teren: pe aproape jumătate de hectar cultivă toate legumele necesare consumului propriu, pe o altă jumătate de hectar este plantaţia de trandafiri, iar alte câteva hectare sunt cultivate cu porumb, grâu, cartofi şi plante furajere pentru animale – cinci vaci de lapte, care dau în medie cam 4.500 de litri de lapte pe an, şase juninci, un tăuraş, doi cai şi doi porci. Restul e păşune, pe care se mai află şi câteva zeci de nuci, meri şi pruni.

Toate aceste resurse asigură cam 80% din necesarul de consum alimentar (lapte, şi produse lactate, legume, fructe, carne, făină, mălai etc.) nu doar al familiei Schuster – care are încă trei membri- ci şi al celor aproape o mie de voluntari WWOOF, practicanţi şi turişti pe care îi au oaspeţi în fiecare an, din aprilie până în octombrie.

Asta fără a mai pune la socoteală cele câteva sute de clienţi fideli ai produselor marca „Bio Moşna” – dulceaţa de trandafiri, dulceaţa de lapte şi aproape 20 de sortimente de produse lactate, de la iaurt, smântână şi urdă proaspete până la brânzeturi maturate, cu plante aromate sau fără, după gust. Reţetele sunt „tradiţionale toate, cum am învăţat de la bunici”, atât pentru brânzeturi, cât şi pentru dulceaţa de trandafiri, singura noutate fiind dulceaţa de lapte, preparată după o reţetă „de la mama ei din Argentina” primită anul trecut de Lavinia Schuster de la o voluntară din Franţa.

 Activism eco. Casa cu 1.000 de oaspeţi anual

Pe lângă munca zilnică din gospodărie – începută dimineaţa la ora 5 şi terminată aproape de miezul nopţii – soţii Schuster îşi găsesc vreme si pentru ”slujba” de activişti eco, în calitate de membri sau colaboratori ai mai multor organizaţii de profil din ţară şi străinătate. Cea care i-a făcut cunoscuţi pe plan internaţional este WWOOF – World Wide Opportunities on Organic Farms, o reţea mondială de voluntari în fermele ecologice, cu filiale în aproape o sută de ţări de pe toate continentele. Înfiinţată anul trecut de Willy şi Lavinia – după ce aceştia activaseră, din 2004, ca membri ai WWOOF Austria – filiala din România numără la ora actuală aproape 30 de gospodării certificate eco din întreaga ţară.

În fiecare an, din primăvară până-n toamnă, familia Schuster primeşte cel puţin 3-4 voluntari – ba de multe ori chiar şi 5-6 – veniţi pentru stagii de schimb de experienţă sau de învăţare, ce durează între 6 săptămâni şi 3 luni.

„Le oferim casă şi masă gratis, iar în schimb ei lucrează alături de noi la toate muncile din gospodărie, ăsta e sistemul. Devin repede adevăraţi membri ai familiei. Acum avem un englez, Tom, care e deja fermier, şi doi tineri francezi, Laurie şi Bretrand, care vor să se facă ţărani. Tom se minunează tot timpul cum de noi putem trăi bine doar cu cinci vaci de lapte, în timp ce familia lui din Anglia, care are o fermă de 220 de vaci, abia dacă-şi poate duce zilele”. Alături de voluntari, soţii Schuster mai găzduiesc şi hrănesc adesea, tot gratis, şi practicanţi – elevi sau studenţi de la câteva licee agricole şi facultăţi de agricultură din Franţa şi Germania, cu care au înţelegeri de colaborare. Iar ca ”tabloul” să fie complet, de cel puţin trei ori pe săptămână le mai trec pragul şi turişti – înscrişi din vreme pentru un prânz ori o cină cu bucate cum doar Lavinia ştie să prepare, toate doar din produsele bio ale gospodăriei – ceea ce urcă la aproape o mie numărul oaspeţilor de peste an ai „Bio Moşna”.

Pe lângă calitatea de ”WWOOFer” şi cea de ”consultant acreditat” în domeniul agriculturii bio, Willy Schuster este şi unul dintre cei mai activi membri din România ai organizaţiei Via Campesina, „un fel de sindicat mondial al micii agriculturi ţărăneşti”, fiind totodată şi singurul român membru al Comitetului pentru Siguranţa Alimentelor din cadrul FAO, „ca reprezentant al societăţii civile din Europa de Est”.

 „Nu banii sunt cel mai important lucru în viaţă!”

La ”firma” pe care o au, mulţi prieteni şi cunoscuţi îi îmboldesc mereu să-şi mărească şi să-şi transforme „Bio Moşna” într-o afacere de produs bani, cât mai mulţi bani. „Sigur, nu ne-ar strica să câştigăm ceva mai mult, avem de plătit tot felul de dări, iar copiii cresc şi ei, trebuie să facem faţă la cerinţe tot mai multe. Dar dacă ne-am mări gospodăria ca s-o exploatăm doar pentru bani, sigur am pierde mult la calitate, în primul rând, şi n-am mai fi noi. Aşa că nu ne interesează, suntem mulţumiţi cu traiul pe care îl avem, nu banii sunt cel mai important lucru în viaţă. Important e că suntem sănătoşi, şi noi, şi copiii, că ne simţim liberi şi că trăim aşa cum ne dorim la noi acasă, împreună cu toţi cei care ne trec pragul!”

Preluare: gandul.info

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.