John Medaille: „Dincolo de socialism și capitalism se află distributismul”

John Medaille este un cunoscut om de afaceri, economist, teolog și cadru universitar american, autorul unei remarcabile cărți de doctrină economică, «The Vocation of Business. Social Justice in the Marketplace», și semnatarul a numeroase articole pe teme de distributism și teologie creștină. La Universitatea din Dallas predă un curs de justiție socială, în cadrul programului de Business Leaderhip. Considerat drept un lider al gândirii economice distributiste, John Medaille promovează în mod activ această doctrină economică atât prin scrierile sale – are sub tipar o nouă carte: «Echitate și echilibru: economia politică a distributismului» -, cât și pe un blog de succes, «The Distributist Review».

Interesul profesional pe care profesorul Medaille îl manifestă față de România este dublat de rațiuni sentimentale: bunica sa, Bella Dorman, s-a născut în București.

„Nici teoriile economice socialiste, nici cele neoclasice nu descriu complet economia reală”

– Domnule Profesor, în ultimii douăzeci de ani, în România, „capitalismul dezastrului” (Naomi Klein – a se vedea, pentru sintagma „capitalismul dezastrului”, articolul cu acest titlu din numărul 18/2009 al Ziarului de Duminică) a coabitat de minune cu intervenționismul masiv al statului postcomunist și cu practici economice de tip mafiot. Foștii securiști și birocrația bolșevica s-au convertit brusc, ca la comandă, la ideologia neoliberală a „pieței libere”. Marile corporații și politicienii autohtoni au mers mână în mână în acțiunea de falimentare a economiei naționale și de transformare a României într-o „țară bananieră de top”. Coabitarea dintre capitalismul neoliberal, socialismul etatist și practicile mafiote este o „excepție românească” sau exprimă disfuncționalități structurale ale unor modele economice și politice aplicate, cu aceleași rezultate dezastruoase, și pe alte meleaguri?

– În cartea ei «Doctrina șocului. Nașterea capitalismului dezastrului», Naomi Klein reduce întreaga problemă la o conspirație urzită de Școala de la Chicago și de economiștii școlii austriece. Alții privesc asemenea disfuncționalități ca pe niște eșecuri sistemice ale capitalismului însuși. Disfuncționalitățile sistemice provin din faptul că nici teoriile economice socialiste, nici cele neoclasice nu descriu complet economia reală. Ele conțin unele adevăruri, dar nu Adevărul. Drept urmare, persistă o necunoaștere profundă a modului cum operează în mod real o economie, necunoaștere pe care un anumit grup o poate exploata în propriul avantaj. În statele comuniste, acest grup l-au format managerii comuniști, cadrele de partid și de stat care pretindeau că acționează în numele proletariatului, dar de fapt lucrau pentru ei înșiși; în statul capitalist, acest grup este format din managerii marilor grupuri corporatiste, care declară că operează în numele pieței libere, dar de fapt acționează pentru a-și asigura propriile avantaje. În ambele cazuri, ceea ce îi permite conspirației să acționeze fără să întâmpine opoziție este lipsa unei descrieri adecvate a economiei reale și ignoranța născuta ca urmare a acestei lipse.

Unii ar putea să-mi reproșeze că termenul „conspirație” este prea tare, întrucât implică mai multă înșelăciune și coordonare formala decât ar putea justifica faptele. Nu vreau să mă opresc asupra termenului, așa cum o face Naomi Klein, aș dori doar să evidențiez două lucruri. Primul: atât managerii comuniști, cât și cei capitaliști au descoperit repede că sistemele lor nu funcționează în folosul public, așa cum se propovăduia; au înțeles că, fără prea mult efort, poți să faci sistemul să opereze în interes personal. Al doilea lucru: în ambele sisteme există într-adevăr un număr de instituții coordonatoare bine finanțate. Naomi Klein i-a amintit pe „Băieții din Chicago”, dar rețeaua este mult mai largă, implicând o serie de „think tank”-uri copios subvenționate și controlul asupra unor birocrații guvernamentale. Oare situația era cu mult diferită sub comuniști? Nu cred. În ambele cazuri, marea problemă este ca un grup de manageri, cvasipublici sau cvasiprivați, a preluat din mâinile adevăraților proprietari controlul asupra „comenzii la vârf” în economie și asupra mijloacelor de producție; acest grup a fost în ambele cazuri destul de mic pentru a fi capabil să-și consolideze controlul atât din punct de vedere formal, cât și informal. Este interesant de amintit că în ambele cazuri a fost folosită o retorică ideologică pentru a justifica situația respectivă, dar retorica a avut prea puțină legătură cu realitatea: „piața liberă” nu-i liberă, iar lucrătorii n-au ajuns niciodată să devină și adevărați proprietari. Drept urmare, a fost și este ușor pentru birocrați să se miște nestingheriți de la un sistem la celălalt sau către orice alt sistem intermediar. Securiștii au devenit cu ușurință capitaliști, iar managerii capitaliști, sprijiniți de stat, au obținut cu ușurință avantaje. Ceea ce s-a întâmplat, ceea ce se întâmplă nu este surprinzător, se repetă de la o țară la alta.

„Proprietatea garantează libertatea unei persoane”

– În cartea dumneavoastră «The Vocation of Business: Social Justice in the Marketplace» și în numeroase articole promovați distributismul drept „calea viitorului”. Ce este distributismul? Prin ce se diferențiază el și de capitalism, și de socialism – vreau să spun de capitalismul și de socialismul real, nu de cele din manuale și din discursurile propagandistice. Ce trăsături ale distributismului îl recomandă pe acesta drept modelul economic și politic (implementabil) al viitorului?

– Ca să putem deosebi distributismul de socialism și de capitalism, trebuie mai întâi să descoperim diferențele dintre socialism și capitalism. Prima noastră constatare este că diferențele nu sunt mari, nici în practică, nici în teorie. La nivel teoretic, și socialismul, și capitalismul absolutizează proprietatea. Pentru unul ea este bună în mod absolut, pentru celălalt este răul suprem. La nivel practic, însă, aceasta diferență contează prea puțin, deoarece în ambele cazuri proprietatea dispare în meandrele birocrațiilor publice și private. În practică, socialismul se transformă în capitalism de stat, „aparatcikii” devenind adevărații proprietari, iar capitalismul devine socialism privatizat, căci profiturile sunt privatizate, iar pierderile sunt socializate.

Proprietatea este relația economică de bază. Toate celelalte fenomene economice depind de modul de distribuire a proprietății. Puterea vine odată cu proprietatea, iar dacă știi cine posedă formele dominante de proprietate în societate, știi cine stăpânește statul. Fără democrație economică, democrația politică este limitată – asta în cel mai bun caz – sau e de-a dreptul o înșelătorie, în cazul cel mai rău. Prin proprietate înțelegem, desigur, „proprietatea productivă”, mijloacele de producție. Distributismul consideră că oamenii pot fi liberi doar atunci când în marea lor majoritate posedă pământ și/sau unelte. Putem vorbi de libertate economică doar în situația în care țăranul are pământ și mijloacele necesare ca să-l lucreze, mecanicul – propriile lui unelte, iar muncitorul din fabrică stăpânește o parte din locul său de muncă. Doar dacă există o astfel de libertate politică și economică, doar atunci putem vorbi de „piața liberă”. O asemenea libertate nu are numai un caracter moral, ea exprimă și o realitate economică: doar în condiții de libertate economia poate fi stabilă și prosperă pe termen lung, fără să depindă de intervenția masivă a statului.

Când economia este controlată de o elită, fie în numele unui grup difuz de acționari, fie în numele partidului și al poporului, nici acționarii și nici poporul nu vor avea de câștigat, ci doar elita, iar această elită va exercita întotdeauna administrarea în funcție de propriile ei interese. Comunismul s-a prăbușit deja, iar, în ultimii șaizeci de ani, capitalismul a depins de ajutoarele masive acordate de stat. Cu fiecare nouă criză a capitalismului, se mărește intervenția statului în economie, până când sistemul se va prăbuși sub propria greutate – un fenomen la care asistăm, se pare, chiar în momentul de față.

Singurul mod de a deposeda elitele de putere este să le privezi de posibilitatea de a mai controla proprietatea. Acest lucru se va întâmplă, într-un fel sau altul, fie printr-o acțiune ordonată, fie în urma unui dezastru. Oricum, viitorul nu aparține vastelor grupări corporatiste, iar o revenire la socialism este improbabilă. Viitorul se va găsi altundeva. Eu cred că viitorul nu se afla de partea „globalizării”, care se dovedește a fi un sistem de subvenții încrucișate, menite să ascundă imense disfuncționalități și ineficiențe, ci de partea democrației. Atenție, însă, nu va fi o democrație concepută în mod restrâns, doar în termeni politici, va fi o democrație economică, de care va depinde cea politică. Să revenim însă la „absolutismul” proprietății, conceput în termeni capitaliști sau comuniști, menționând, în spiritul celor dintâi, că proprietatea este un bun, dar, ca toate bunurile, nu este nelimitată. Proprietatea garantează libertatea unei persoane, dar, din moment ce se găsește în cantități limitate, acumularea ei în câteva mâini (publice sau private) duce la limitarea libertății și, în cele din urmă, la distrugerea ei, așa cum a remarcat Marx.

Recurgând la câteva formule lapidare sau, mai bine zis, la câteva aforisme, aș afirma că trebuie să fim proprietari, nicidecum să fim luați în proprietate. Sau, cum a scris Dmitri Kleiner, „proprietatea în mâinile celor care muncesc înseamnă libertate, cei care muncesc în mâinile proprietarilor înseamnă sclavie”. Sau să remarcăm, împreună cu un mucalit, că „proprietatea este precum bălegarul: folositoare când este împrăștiată, urât mirositoare odată ce a fost adunată într-o singură grămadă mare”. În esență, acesta este distributismul.

„Capitalismul de tip laissez-faire este un sistem mereu invocat, dar care nu a existat niciodată”

– Unii intelectuali români obiectează că distributismul nu este o doctrină economică reală, ci doar expresia unei melancolii stârnite de un trecut romantic, agrar și preindustrial. Există voci foarte influente care susțin că distributismul este, ca majoritatea ideilor referitoare la „a treia cale”, o formă de fascism care nu permite dezvoltarea unei „societăți deschise” și care poate genera „tribalism etnic”, politici reacționare, înapoiere intelectuală și economică. Este distributismul reacționar? Are distributismul o parte întunecată?

– Sunt acuze stranii, datorate problemelor pe care le are stângismul ori de câte ori întâlnește tradiții locale. Stângismul se pretinde a fi „tolerant”, când de fapt nu face, tot timpul, altceva decât să excludă. Iată cum stau de fapt lucrurile: stângismul încearcă să recreeze fiecare loc după chipul și asemănarea sa, de obicei chipul unei suburbii americane și asemănarea cu „omul corporatist”. Stângismul este de fapt un fel de provincialism cosmopolit, care încearcă să șteargă orice diferență culturală, locală și lingvistică. Iar reacția pe care o întâlnește este „tribală” și deseori extremă – așa reacționeaza oamenii în momentul în care felul lor de viață este atacat. Spre deosebire de stângism, distributismul încurajează familia și comunitatea locală și respectă diferențele de cultură, de limbă și de religie. Distributismul este „agrarian” nu în sensul că vrea ca lumea să se întoarcă la țară (eu în mod sigur nu doresc asta), ci în sensul restaurării unei relații adecvate dintre oraș și sat. Orașul trebuie să se sprijine în primul rând pe regiunea rurală din jurul lui, pe gospodăriile țărănești învecinate. Acest fapt nu numai că întărește economia și cultura locală, dar este și eficient din punct de vedere economic. De exemplu, am aflat că, datorită sistemului de subvenții încrucișate cunoscut sub numele de „globalizare”, untul olandez este mai ieftin pe piața din Nairobi decât untul kenyan. Când țăranul bantu intră în competiție cu fermierul olandez, se petrec lucruri neașteptate, printre care o luptă acerbă pentru resursele locale, în continuă scădere, din zonele nesubvenționate. Din cauza privațiunilor tot mai mari, diferențele tribale tind să se exacerbeze, până ating nivelul unor confruntări sângeroase. Dar vina este oare a triburilor africane sau a unui sistem care le-a fost impus din afară? Cred că nu trebuie să mergem în Africa pentru a găsi situații similare, aceleași anomalii se pot întâlni la Cluj, Brașov sau București.

În ceea ce privește „romantismul”, nimic nu este mai romantic decât capitalismul de tip „laissez-faire”, un sistem mereu invocat, dar care nu a existat niciodată. Distributiștii pot să indice practici economice de lungă durată și larg răspândite, care au fost și sunt încununate de succes; capitaliștii pot să indice doar o ideologie, o poveste de adormit copiii. Cât despre „fascism”, nu știu la ce va referiți: cuvântul și-a pierdut interesul istoric și a devenit un simplu termen prin care se desemnează „orice sistem care nu-mi place” sau „orice sistem care nu-i destul de stângist”.

„Distributismul și nu capitalismul susține piața liberă”

– Distributismul nu-l proslăvește pe „Homo economicus”, așa cum o fac materialiștii „pieței libere” și socialiștii. Nu este aceasta o „trădare” a pieței libere?

– Nu uitați că „piața liberă” este un termen al retoricii capitalismului, dar nu și o realitate. Capitalismul restrânge piața liberă în aceeași măsură în care o face socialismul. Este un adevăr pe care ni-l spun teoriile economice neoclasice, nu trebuie să recurgem la distributism ca să-l aflăm. Toate calculele „pieței libere” sunt bazate pe ipoteza „numărului mare de firme”. Cu alte cuvinte, se presupune că producția provine de la un număr atât de mare de firme, încât niciuna – sau nicio combinație de firme – nu are puterea de a impune prețul pe piață; că toate se conformează prețului, în loc să îl facă. Această situație nu corespunde realității producției capitaliste, în care fuziunile și consolidările limitează numărul firmelor pentru a le spori puterea de a impune prețul. Drept urmare, „piața liberă” este înfrântă. Ce vreau să subliniez: nu putem să confundăm capitalismul cu piața liberă; sunt lucruri care se opun, nu se presupun. Se pleacă de la următoarea premisă: dacă nu există control al statului asupra întreprinderilor, înseamnă că avem piață liberă. Această premisă nu este corectă din două puncte de vedere. Primul: odată ce s-a consolidat puterea celor care pot să impună prețul pe piață, piața liberă s-a evaporat. Al doilea: aceste firme funcționează cu subvenții și protecție de la stat, așa că este greșit să le numim firme „private”.

Distributismul restaurează piața liberă, validând din nou ipoteza „numărului mare de firme”. Pentru ca acest lucru să se aplice într-adevăr, mijloacele de producție trebuie să fie larg răspândite la toate nivelurile societății. Aceasta este condiția însăși a distributismului. Așa că, în realitate, distributismul și nu capitalismul susține piața liberă și în același timp depinde de ea.

„Oamenii au fost învățați că joburile sunt un fel de cadou”

– În zilele noastre oamenilor nu le prea pasă dacă dețin sau nu o proprietate productivă. Mi se pare că nu-i deranjează condiția de „sclav fericit” atâta timp cât au posibilitatea de a consuma. Mai este proprietatea productivă un ideal? Cum ar putea distributismul să restaureze demnitatea micii proprietăți distruse de colectivismul comunist și de „statul managerial” modern? De exemplu, românii au învățat sub comunism că „deștept” este cel care „se descurcă” recurgând la metode ilegale. Iar sub capitalism, mulți manageri români au învățat repede să „sifoneze” avantaje ilegale din curtea companiilor transnaționale în propria curte. De ce să-ți bați capul să fii proprietar, când lucrând la stăpân te poți bucura de aceleași avantaje materiale?

– Aceasta este într-adevăr problema cea mai mare. Dar ea ține de cultură, nu de economie. Oamenii au fost învățați că joburile sunt un fel de cadou oferit de marile birocrații, publice sau private, și că trebuie să se comporte în așa fel încât să obțină aprobarea acestor birocrații. Apoi au mai fost învățați să creadă că spiritul întreprinzător, creativitatea este o marfă rară, aflată doar în posesia câtorva indivizi „deosebiți”, nicidecum o componentă de baza a personalității umane. Aceste prejudecăți sunt întărite de toate barierele pe care statul modern le ridică în calea celui ce vrea să pornească o afacere. Numai completarea formularelor de obținere a unei licențe de funcționare a firmei poate să constituie o sarcină extraordinară – și cu această operație problemele doar încep. Desigur, reglementările birocratice sunt în avantajul corporațiilor; pentru ele rezolvarea problemelor legislativ-administrative ocupă o mică parte din activitatea lor, pe când pentru micul întreprinzător aceasta constituie o imensă povară. Iată de ce rezultatul hățișului legislativ, indiferent de intenția sa, este de a proteja corporațiile în fața competiției create de întreprinderile mici și mijlocii, care sunt mai flexibile și mai eficiente. Intervențiile guvernamentale favorizează corupția și posibilitatea de a „fenta sistemul” fără a produce bunurile și serviciile necesare. Dacă răsplătești corupția, atunci, desigur, corupție vei avea. În cadrul marii corporații (care este un fel de stat socialist) există tot felul de oportunități de a avansa în carieră prin mijloace politice și nu prin mijloace productive.

În mod surprinzător, problemele se dovedesc ușor de învins odată ce oamenii își descoperă darul creației și al inițiativei, dat de Dumnezeu. În locuri unde distributismul a fost testat pe scară largă, o lungă perioadă de timp, precum în Mondragon (Spania), Emilia-Romagna (Italia) sau în firmele deținute de angajați din SUA și America Latina, oamenii și-au descoperit repede acest dar pe care Dumnezeu l-a dat în măsuri diferite tuturor. Același lucru este valabil pentru „fabricile fără șefi” din Argentina, unde muncitorii au preluat firme abandonate și au dovedit că pot să le administreze mai bine decât specialiștii în management. Odată ce vechile inhibiții și mentalități sunt înlăturate, altfel spus, odată ce problema culturală este rezolvată și se înfrânge rezistența statului, rezolvarea problemei economice devine foarte ușoară.

„Toate piesele de care aveți nevoie sunt pe masă”

– Domnule Profesor, în «A Treia forță: România profundă», eu și Mircea Platon am propus distributismul ca model economic pentru o Românie personalist-conservatoare. Mulți dintre cititorii cărții noastre și-au exprimat interesul pentru distributism, întrezărit ca o cale pentru a îmbunătăți considerabil atât viața lor, cât și pe a celor din jur. Acestor oameni ce sfaturi sau sugestii le-ați da?

– Faceți ceva de folos pentru cel de lângă voi. Uniți-vă cu prietenii și cu vecinii pentru a face lucruri la o scară mai largă. Formați frății economice de tip asociativ în domeniul producției, marketingului și comerțului cu amănuntul. Opuneți-vă intruziunii guvernului și cereți încetarea subvențiilor acordate marilor corporații. În ziua de astăzi, dispuneți de mai multe unelte productive decât vă închipuiți. În bucătăria în care faceți mâncare pentru familia dumneavoastră puteți să gătiți pentru muncitori. Există din abundență unelte mecanice; în fiecare cartier sau localitate există oameni cu unelte care s-ar putea uni ca să formeze întreprinderi productive pornind de la un foarte mic capital. Începeți cu puțin și creșteți. Odată ce veți fi descoperit că puteți să faceți lucrurile la scară mică, veți afla că puteți să le faceți și la scară mai mare, ba chiar că sunteți capabili să fabricați lucruri extrem de complexe. Așa au procedat cei din localitatea spaniolă Mondragon, cei din Argentina, cei din Italia și din multe alte locuri din întreaga lume. De fapt, România se găsește într-o situație privilegiată, întrucât mica proprietate este încă larg răspândită. Micii proprietari trebuie să-și dea seama ce vast potențial au atunci când se înfrățesc cu vecinii pentru a forma bănci, infrastructuri de producție și distribuție. Toate piesele de care aveți nevoie sunt pe masă. Cu excepția uneia, crucială: înțelegerea propriei dumneavoastră puteri, a potențialului pe care îl aveți, descoperirea propriei dumneavoastră libertăți.

Preluare: zf.ro / Autor: Ovidiu Hurduzeu

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.