«Tragica învățătură», de Dan Botta (1936)

Dan Botta„Trec pe stradă şi închid ochii. La fiecare ungher un om întinde mâna, la fiecare ungher îţi răsare înainte ultima decădere fizică, ultima degradare a sufletului, ultima treaptă a servituţii. Poliţia, cred, face tot ce poate să împiedice asaltul foamei, hohotul de restrişte care se înalţă de pretutindeni. Cele câteva fericiri din ţară, profitorii amarnici ai mizeriei tuturor vor să fie feriţi de spectacolul acestei plebe vânturate de foame, acestor suflete ale numănui. Ce-ar fi dacă din toate cuiburile îndurării lor, din toate culcuşurile jalei, ar năvăli aici liota celor fără pâine, armata lepreoasă a celor fără căpătâi! Oh, de s-ar spulbera câteva glorii de stradă, câteva imbecilităţi comode ar pristăvi acasă, şi un om pe care-l dor braţele încrucişate, un om înspăimântat de inerţia care îngheaţă trupul tânăr, trupul viguros al ţării, ar da poate de lucru tuturor. Explicaţi-mi, domnilor dregători, fiindcă eu unul nu înţeleg, cum se poate ca ţăranii Basarabiei să moară de foame, şi grânele Bărăganului să putrezească în silozuri? Cum se poate ca zeci de mii de braţe să amorţească de ger, în timp ce în codrii Bucovinei copacii sunt crestaţi la rădăcină ca să cadă şi să se sfârşească singuri? Explicaţi-mi de ce pier oamenii, de ce se afundă tot mai mult în suferinţă, de ce blesteamă lumina zilelor lor, când ei s-au născut într-una din ţările cele mai binecunoscute de Dumnezeu pe pământ? Explicaţi-mi cum se face că viaţa pământului nostru, comorile lui naturale, sunt în fiece zi tot mai mult secătuite, cum se face că trimitem peste hotare, de zeci de ani, tot ce e mai de preţ şi mai folositor pe lume, că aceea ce trimitem întrece de zeci de ori în cantitate şi cu mult ca valoare ceea ce primim şi suntem vânduţi străinătăţii?

Şi de-ar fi pământul acesta cel mai sărac de pe lume, şi încă oamenii lui cei mai buni, cei supuşi, cei harnici, ar avea de lucru fără sfârşit, creându-şi singuri belşugul, tăind drumuri, înălţând fabrici, spitale şi palate şi biserici lui Dumnezeu. Că de-mi veţi răspunde că nu vedeţi cum s-ar putea împăca atâtea interese contrarii şi că vedeţi soluţii răului care frământă ţara, atunci mă ridic cu tot sufletul meu, cu tot ce-mi strigă puterile mele încătuşate, braţele mele care-şi simt dorul imens de a construi, cu tot ce, organic, vegetal în mine, are tendinţa copacului de a exploda la lumină – şi vă spun că soluţii sunt! Pentru a le aplica însă – pentru a le concepe mai întâi, e nevoie de alt suflet, de un suflet al marilor atitudini, al înţelegerii şi al iubirii de aproapele tău, al jertfei şi al eroismului. Cum şi-ar putea afla lăcaş acest suflet în dregătorii de azi? Dregătorii pe care, Dumnezeu ştie, îi merităm pentru păcatele străbunilor noştri. Să nu uităm însă, Izoulet scrie, în La Cité Moderne, aceste rânduri pe care le-a reluat şi le-a comentat Pârvan: „Inteligenţa – ce spun?, simpla mediocritate a conducătorilor, atrage după sine ruina unei ţări, o predă fără apărare străinului şi aduce ştergerea ei de pe harta naţiunilor. Un popor care se încredinţează unor mediocri se sinucide!”

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.