Administrația Bush, vinovată de crime de război

În primul proces de acest fel, fostul președinte al Statelor Unite ale Americii, George Bush, fostul vicepreședinte, Donald Rumsfeld, fostul secretar de stat pentru apărare, William J. Haynes, consilier principal în cadrul Departamentului Apărării, Jay Bybee, judecătorul federal care a autorizat tehnicile de interogare, și John Yoo, asistent al procurorului general, au fost condamnați în Malaezia pentru tortură și tratamente degradante asupra oamenilor.

Acesta nu a fost un proces mărunt și lipsit de sens, ci un verdict de vinovăție serios și istoric. Numele celor găsiți vinovați, oficiali de rang înalt ai administrației americane, vor intra în registrul Comisiei pentru Criminali de Război de la Kuala Lumpur, capitala Malaeziei, organizație înființată în 2007 de fostul prim-ministru al acestei țări, Mahathir Mohamad, ca alternativă la Curtea Penală Internațională de la Haga, pe care Mohamad a acuzat-o că este selectivă în a-și alege cazurile pe care să le judece.

Porcesul împotriva administrației americane a fost demarat de Mahathir Mohamad, prim-ministru al Malaeziei timp de 22 de ani, între 1981 și 2003.

Procesul a găzduit mărturii din partea foștilor deținuți de la Guantanamo, din partea unei femei irakiene torturată în închisoarea Abu Ghraib și multe alte victime ale criminalei administrații Bush.

Expertul în crime de război și avocatul Francis Boyle, profesor la Universitatea Illinois, a făcut parte dintre acuzatori. El a declarat că speră că astfel de procese să aibă loc și în alte părți ale lumii. Boyle a fost un critic dur al politicii externe a fostului președinte. În 2007, el denunța „activitățile criminale desfășurate de administrația lui Bush junior” și faptul că tratamentul americanilor aplicat arabilor și musulmanilor, după 11 septembrie 2011, este „aproape la fel ca cel aplicat de America japonezilor și japonezilor americani după Pearl Harbor”.

Curtea a ascultat mărturii din partea unor oameni precum Abbas Abia, un inginer de 48 de ani din orașul irakian Fallujah căruia i-au fost smulse unghiile cu cleștele, sau Ali Shalal, care a fost legat la fire electrice și electrocutat în timp ce era legat de un zid, sau Jameelah, care a fost dezbrăcat, umilit și folosit ca scut uman.

Tratamentele de acest fel asupra acestor oamenii și a altora au fost ordonate de membrii administrației Bush condamnați. În cadrul procesului au fost prezentate dovezi care au demonstrate că aceștia au coordonat împreună cu personalul militar tehnicile de tortură folosite și au ordonat tratamentele inumane folosite ei înșiși. Prin urmare, s-au făcut responsabili de acestea.

Dick Cheney însuși a recunoscut în biografia sa că se teme de acuzația de criminal de război.

Abu Ghraib6

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.