Apariția și evoluția problemei kurde

Kurzii

Kurzii sunt un popor din familia indo-europeană. Astăzi, populaţia kurdă numără între 35-40 milioane de oameni dintre care cea mai mare parte locuiesc pe teritoriul Turciei. Kurzii se mai pot găsi în Iran, Irak, Siria, Transcaucazia, Kirghizia, Kazahstan chiar şi în Europa, America sau Australia, emigrația kurdă fiind foarte puternică în Occident.

În Turcia trăiesc peste 20 milioane de kurzi, ceea ce constituie 45,3 % din totalul  populaţiei kurde şi 21-25 % din totalul populaţiei Turciei. În Iran locuiesc aproximativ 7-9 milione de kurzi (14% din populaţia Iranului). În Irak trăiesc între 4 și 6 milione de kurzi. În Siria 8% din numărul populaţiei sunt kurzi, aproximativ 1,5 – 2 milioane. În fostele republici ale Uniunii Sovetice locuiesc 300 de mii de kurzi. În Liban trăiesc peste 300 de mii. 

Regiunea populată de kurzi se numeşte generic Kurdistan și aria cea mai largă de locuire a poporului kurd este cuprinsă între Munţii Anatoliei, la Nord-Vest, râurile Tigru şi Eufrat, la Sud-Est, şi zona deșertică din partea de Sud-Vest a Iranului.

Kurzii reprezintă cea mai mare naţiune din lume care nu a avut şi nu are un stat naţional. Ei vorbesc limba kurdă din familia indo-europeană şi folosesc trei alfabete – cei din Turcia folosesc alfabetul latin, în Iran şi Irak se folosește alfabetul arabo-persan, iar pe teritoriile fostului spaţiu sovetic alfabetul chirilic. Teritoriul etnic nu are hotare bine delimitate și cuprinde o suprafaţă de circa 500 – 530 mii km2.

Din punct de vedere confesional, marea majoritate a kurzilor sunt mulsumani suniţi, caracterizați prin deschidere spre schimbări. Kurzii au şi religii tradiţionale istorice, precum religia alevită de la aleviţi. Printre kurzi, în special în Liban, există o comunitate a kurzilor creştini.

Istoria națiunii kurde este una contradictorie. Pentru prima dată, kurzii sunt menționați în izvoarele siriene, babiloniene, egiptene, urartu cu numele de „carduhi”. Istociul grec Xenofon spune că atunci când grecii s-au întors din expediţia din Asia, în 401, au trecut prin teritoriile carduhilor, un popor feroce, care apăra cu mult sânge pământul natal. Multă vreme s-a considerat că carduhii au fost strămoşii kurzilor de astăzi, însă ulterior s-a constatat că aceşti carduhi nu au fost de origine indo-europeană. Strămoşii kurzilor au trăit mai la est de carduhi. Cea mai mare parte a istoricilor orientalişti – Diakonov, Amin Zaki, Minorski etc. – consideră că kurzii sunt un rezultat al sintezei dintre multe popoare antice care au locuit în Orient – huriţi, mezani, metani etc. Teoriile contemporane consideră că cei mai apropiaţi strămoşi ai kurzilor sunt mezii, ajungând la această concluzie în urma studierii limbii kurde, foarte apropiată de limba mezilor. 

Kurzii sunt un popor cu o istorie de patru ori milenară. Până în secolul XVI istoria lor a fost descrisă fragmentar. Ajung în sfera de influenţă a Imperiului Otoman şi a Persiei. Sultanul turc a dictat relaţii de vasalitate cu conducătorii (şeihii) kurzi. În secolul al  XIX-lea Mahmud al II-lea cucereşte definitiv Kurdistanul şi îl anexează în 1834 la Iperiul Otoman. Atunci începe mişcarea de eliberare antiotomană a kurzilor. Împotriva dominaţiei otomane s-au răsculat sute de mii de kurzi, care au fost conduşi de emirul Badirhan-bei, conducător de triburi care chiar şi-a bătut şi o monedă proprie. Acest emir, nerecunoscând suveranitatea Turciei, a format  bazele statalităţii kurde. Însă, după un anumit timp, Badirhan-bei este exilat în Siria, la Damasc.

În 1880 se declanşează o nouă răscoală pe teritoriul otoman, în Irak şi Iran, dar este înbuşită, iar câteva sute de mii de kurzi au fost împuşcaţi şi spânzuraţi. La sfârşitul secolului al XIX – lea în Kurdistan încep să păntrundă ideile naţionaliste venite din Europa. În 1908 are loc revoluţia junilor turci care promovau ideea creării unui califat arab în care să locuiască numai musulmani. Urmează însă destrămarea Imperiului Otoman, odată cu  înfrângerea suferită în Marele Război din 1914-1918. Conform Tratatului de la Sevres, încheiat între Marile Puteri şi Turcia, din 1920, kurzii au dreptul să creeze o autonomie, iar peste un an, în 1921, se pot proclama independenţi. Urmează războiul de eliberare naţională a turcilor lui Mustafa Kemal, care a creat la Damasc, în 1906, o organizaţie politică turcească numită «Patrie şi Libertate». Mustafa Kemal i-a convins pe kurzi că vor obţine o autonomie foarte largă. În 1923 este încheiat Tratatul de la Lausanne care prevedea că teritoriile locuite de kurzi vor reveni Turciei, iar o altă parte a lor vor intra sub mandat britanic şi francez, adică ca parte a Irakului şi Siriei.

La începutul conviețuirii celor două națiuni în același stat, Turcia a recunoscut că kurzii formează, alături de turci, un singur popor. În primul parlament al Republicii Turce au avut mandate 70 de deputaţi din partea Republicii Autonome Kurdistan. Atitudinea statului turc faţă de kurzi se schimbă însă şi urmează o politică de represiune.  În 1924, prin Constituţia turcă, toţi locuitorii Turciei erau numiţi „turci”, astfel nerecunoscându-se minorităţile naţionale, iar kurzii fiind asociaţi ca turci sălbătăciţi sau turci de munte. Se intrezicea învăţământul, asociaţiile şi publicaţiile în limba kurdă. Începând cu 1932 s-au promovat legi cu privire la deportarea masivă a kurzilor din Podişul Anatoliei. Tot în anii `30 sunt adoptate legi prin care se întărește turcizarea populaţiei kurde din Republica Turcă. Până în 1965 guvernul de la Ankara nu a permis străinilor nici să între, nici să iasă din teritoriului populate de kurzi. Au fost turcizate familiile şi familiilor li s-a impus să se reboteze cu nume de origine turcă. De asemenea, s-a interzis să fie create partide politice şi să-şi satisfacă serviciul militar în armata naţională a Turciei. În perioada celui de Al Doilea Război Mondial a fost instaurat un regim de control militar pe acele teritorii.
În 1930 în localitatea Sulemania din Irak a fost organizată o mare răscoală sub conducerea lui Mahmud Barzandji. Centru de rezistenţă a kurzilor s-a mutat în Iran şi Irak. Deşi înăbuşită, răscoala a avut o importanţă deosebită, ca prim act de manifestare a conştiinţei naţionale a kurzilor din Irak.

În 1946 pe teritoriul Iranului este proclamată Republica Kurdă de la Mehabad, despre care se presupune că a fost creată cu ajutorul soveticilor. Forţele unite ale Iranului şi Irakului își asumă misiunea nimicirii acestei republici. 

În 1961 în Irak va izbucni o mare răscoala a kurzilor sub conducerea lui Mustafa Barzani care obţine de la Saadam Husein recunoaşterea limbii şi culturii naţionale kurde. Este perioada în care națiunea kurdă va intra sub influența jocurilor de putere din regiune, cu grave consecințe asupra sa.

Kurzii au fost susţinuţi în revendicările lor de SUA, primind un ajutor financiar considerabil, au reuşit să creeze instituţii de învăţământ în limba kurdă. Saadam Husein însă reuşeşte să înăbuşe această răscoală şi chiar să provoace o scindare a mişcării kurzilor.

În 1979, odată cu revoluţia din Iran, kurzii au preluat puterea în regiunile lor, dar Hamini reuşeşte să trimiă trupe militare, astfel că kurzii din Iran şi Irak s-au găsit la începutul anilor `90 ai secolului XX într-o situaţie disperată. Războiul din Golf şi acţiunea fulger a trupelor americane impun retragerea trupelor irakiene din Kuwait. În interiorul Irakului au loc conflicte declanşate de kurzi în 1991 care însă sunt iarăşi înăbuşite.  Sub presiunea trupelor ONU se creiază un Kurdistan liber în Irak cu capitala la Sebril.

În iulie 2005, Mullah Bakhtiar – membru al Uniunii Patriotice din Kurdistan – a prezentat o hartă a „Marelui Kurdistan”. Conform lui Bakhtiar, harta Kurdistanului a fost aprobată de Parlamentul kurd şi este bazată pe „evidenţe istorice şi geografice”. Bakhtiar a avertizat că „poporul kurd” nu va accepta niciodată vreun compromis cu privire la „graniţele istorice ale Marelui Kurdistan”. Mai mult, Bakhtiar a susţinut că „toți kurzii din afara graniţelor Kurdistanului se vor afla sub jurisdicţia statului kurd”.

În continuare kurzii sunt folosiți în jocurile geopolitice din regiune, existența lor pe pământul strămoșesc fiind speculată de SUA și Israel. Mai ales Iranul si Siria sunt ingrijorate că SUA şi Israelul vor folosi pretextul „independenţei kurzilor” pentru a încerca dezmembrarea lor. Nici Turcia – care a luptat timp de decenii cu terorismul kurd – nu se simte în siguranță de gândirea geopolitică speculativă a SUA și Israelului.

La mijloc, folosiți ca unealtă, un întreg popor cu o exitență milenară care nu a reușit să prindă „trenul istoriei” către independență.

Din 2013, a început că se facă simțită o normalizare a situației kurzilor.

În iulie 2013, Turcia a permis, pentru prima dată, ca o fetiţă să fie numită Kurdistan. Un tribunal a permis, pentru prima dată, unui cetăţean kurd să pună numele Kurdistan fiicei sale, un cuvânt interzis timp de mulţi ani în ţară. Curta a anulat decizia unui tribunal de primă instanţă din Hilvan, în provincia Sanliurfa (sud-estul ţării), ce refuzase să recunoască acest drept solicitantului, pe motiv că reprezintă „o insultă adusă societăţii”. Instanța a impus fetiţei, născută în august 2011, numele de Helin foarte răspândit în această regiune. Curtea de Casaţie a anulat decizia, considerând că „legea prevede dreptul tatălui sau mamei de a pune numele copilului său”, iar „dacă numele este de origine străină, nu este nevoie să fie schimbat”.

Termenul „Kurdistan” a fost mulţi ani un cuvânt tabu în Turcia, autorităţile considerându-l o formă de sprijin faţă de rebelii Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi de ideea de autonomie sau de independenţă a zonelor cu populaţie kurdă din sud-estul țării.

Conflictul kurd din Turcia s-a soldat cu moartea a peste 45.000 de persoane de la declanşarea insurgenţei PKK, în 1984, potrivit surselor armatei turce.

În septembrie 2013 premierul Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a prezentat o serie de reforme cu privire la consolidarea drepturilor minorităţii kurde din Turcia. Politicianul a propus o reformă a educaţiei care prevede ca în şcolile din Turcia să fie studiată nu numai limba turcă, ci şi cea kurdă.

Localităţile kurde redenumite după lovitura de stat din 1980 ar putea să revină la vechile denumiri.

În noiembrie 2013 Erdogan a pronunţat el însuși pentru prima dată cuvântul „Kurdistan” în public. Luând cuvântul în timpul întâlnirii cu şeful regiunii autonome Kurdistan, Masoud Barzani, în oraşul Diyarbakir: „Sunt foarte bucuros să-l salut aici, la Diyarbakir, pe şeful Kurdistanului irakian, Masoud Barzani”. Anterior, oficialii turci au folosit expresiile „conducerea regională” şi „autonomia kurdă”.

În octombrie 2012 autorităţile turce au început negocierile cu liderul Partidului Muncitorilor din Kurdistan, Abdullah Ocalan, pentru reglementarea conflictului de 35 de ani.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.