Deșteaptă-te române și schimbă-ți imnul!

Ziua imnului nationalUnul dintre primele lucruri pe care le-ar face românii după ce şi-ar învăţa imnul naţional (lucru foarte greu de făcut) şi l-ar şi urma, adică s-ar deştepta (aproape imposibil), ar trebui să fie… schimbarea imnului.

După cea mai obiectivă definiţie a imnului, care se găseşte într-un obiectiv şi sintetic dicţionar, imnul este un cântec solemn. În definiţie intră expresii precum “simbol”, “preamărire”, “solemnitate”, “dedicaţie”, “unicitate”. Cu greu vreuna dintre expresiile acestea pot fi puse în legătură cu actualul imn naţional al României.
«Deşteaptă-te române» are, într-adevâr, câteva expresii “tari”, care i-au adus consacrarea şi care au fost reţinute, motiv pentru care a fost ales imn naţional în 1989. Probabil că, în afară de prima strofă, niciun “revoluţionar” nu mai ştia decât doar despre ce e vorba pe ici pe colo în melodia intonată, dar au fost atraşi doar de câteva expresii, precum „barbarii de tirani” şi „cruzii tăi duşmani”.

Alegerea a fost conjucturală, cum conjucturală a fost şi compoziţia, pe când un imn trebuie să fie peren, atemporal, să nu se refere la o epocă anume. „N-ajunse iataganul barbarei semilune, ⁄ A cărui plăgi fatale şi azi le mai simţim”… Poate că le mai simţim şi azi, dar peste 150 de ani e de dorit să nu se mai poată spune… O altă prezenţă a conjuncturalului şi temporalului: „Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată ⁄ Prin intrigă şi silă, viclene uneltiri!”. Cât de valabil mai este îndemnul ăsta? Sau este?… Şi alta: „Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie, ⁄ Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm!”. Vrea cineva să ne răpească limba?
Imnul este o oglindă unică, prin timp, care reflectă nu numai imaginea din trecut şi din prezent, dar oferă şi o perspectivă optimistă asupra viitorului. «Deşteaptă-te române» se opreşte doar asupra câtorva momente istorice („Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine…”, „O mamă văduvită de la Mihai cel Mare…”), fără a menţiona altele, poate la fel de importante, sau chiar mai importante. Cât despre viitor… Nimic! Dar nimic despre ţară, al cărui nume nu este măcar pomenit… În loc de preamărire a înaintaşilor, imnul de azi are de adus reproşuri „măreţelor umbre”: „Mihai, Ştefan, Corvine… Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate ⁄ Şi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi!”.
«Deşteaptă-te române!» este o poezie de o anumită valoare istorică şi naţională, e bună de rememorat, dar la fel de potrivită pentru imn naţional cum este «Doina» lui Eminescu. E departe de a fi mobilizatore sau eroică, fiind mai degrabă patetică şi plângăciosă, în tradiţia doinelor, cu blestemele, fatalismele, vicisitudinile, frustrările, patetismele şi lamentările lor.
Nu e tocmai potrivită comparaţia cu alte imnuri, pentru că fiecare naţie îşi trăieşte patriotismul în felul ei, dar alte imnuri sunt esenţiale şi definitorii, spunând totul în câteva cuvinte, pe un ritm care se vrea ritmul în care trăieşte naţiunea. Al nostru este o tărăgăneală şi o lălăială infinită pe o serie de povestioare şi câteva îndemnuri.
Cât despre eroism, în afară de aiurismele istorice din a doua strofă, care ar trebui scoasă cu totul, o singură… stângâcie: „voinici sute de mii… sar ca lupi în stâne”. Lupii sar în stâne ca să facă rău. Nu cred că este comparaţia cea mai fericită… (Citește și: Noi de la râmă ne tragem!)

Şi acum o întrebarea capcană pentru cei care pot pretinde că îşi cunosc imnul naţional şi îl înţeleg: Cine sau ce este „cnuta” din următoarele versuri: „Acum se vâră cnuta în vetrele străbune, ⁄ Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!”?
Vă propun să ascultaţi «Voinţa neamului», o melodie care mi se pare mult mai potrivită pentru a fi imn naţional, mai ales în epoca pe ca o trăim.

CNUT, cnuturi, s. n. Bici făcut dintr-o curea de piele sau dintr-o funie, uneori cu multe sfârcuri prevăzute cu alice de plumb în vârf; nagaică. – Din rus. knut.

În ţara noastră românească vrem înşine stăpâni să fim,
Şi stăpânirea ţării noastre cu nimenea s-o împărţim.

Şi nu vrem noi, românii, fruntea în veci la nimeni s-o plecăm,
Şi din moşie nicio palmă, o unghie să n-o lăsăm.

Nu vrem să închinăm popoare sub mândru sceptru românesc
Ci să trăim din viaţa noastră şi dreptul nostru strămoşesc.

Nici la răpiri ne zboară dorul, dar vai! acelui ce-a-ndrăzni
Ştirbiri moşiei a ne face… El cu viaţa va plăti!

Căci pe moşia cea străbună vrem înşine stăpâni să fim
Şi stăpânirea ei cu nimeni nu cugetăm s-o împărţim.

Loading...
loading...

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.