În loc de Holocaust

3 iulie 1940 este considerată ultima zi a retragerii armatei şi administraţiei române din Basarabia şi Bucovina de Nord.
Pe 28 iunie, România a primit un ultimatum din partea Uniunii Sovietice prin care se cerea evacuarea administraţiei civile şi a armatei române de pe teritoriul dintre Prut şi Nistru, cunoscut ca Basarabia, şi din partea nordică a regiunii Bucovina. În cazul în care retragerea nu s-ar fi făcut în termenul impus, de patru zile, România era ameninţată cu războiul. Din cauza presiunilor conjugate ruso-germane, administraţia şi armata române s-au retras în grabă, pentru a evita războiul. Aceste evenimente s-au petrecut în contextul geopolitic în care, prin pactul Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939, Germania şi URSS îşi împărţiseră sfere de influenţă teritorială în Europa Răsăriteană.

Nerespectând condiţiile stabilite pentru retragere, unităţi ale armatei sovietice au trecut Nistrul încă din noaptea dintre 27 şi 28 iunie, înaintând rapid, au ocupat oraşele Cernăuţi şi Chişinău, capitalele Basarabiei şi Bucovinei, şi, ajunse la Prut, au stabilit puncte de control la noua graniţă. Din acea clipă, retragerea a devenit haotică şi greu de controlat.
În acea «Săptămână roşie» a retragerii (28 iunie-3 iulie 1940), cum o numeşte scriitorul Paul Goma, au avut loc fapte anti-româneşti grave, umilitoare, cu neputinţă de a fi uitate sau iertate. În acele atacuri violente asupra românilor evreii au fost cei care s-au evidenţiat.

Pe tot parcursul celui de-Al Doilea Război Mondial, fapte rele au existat de ambele tabere, evreii fiind cei care le-au provocat pe cele ale celei de-a doua tabere, românii.
Însă, precum cea mai deplânsă dramă a celui de-Al Doilea Război Mondial a ajuns să fie Holocaustul, precum cele mai cunoscute evenimente ale războiului pentru români au ajuns să fie pogromurile, singurul eveniment comemorat din perioda retragerii armatei române din Basarabia a ajuns sa fie ”pogromul de la Iaşi”. Dar care a fost dimensiunea pogromului asupra românilor din Basarabia şi Bucovina de Nord?

Jurnalul lui Carol al II-lea

Regele Carol al II-lea consemnează în jurnalul său la data de 29 iunie 1940 că populaţia minoritară, dar „mai ales evreii” îi atacă pe militarii români pe care îi insultă şi-i batjocoreşte.
Pe 30 iunie, Carol al II-lea scrie că au avut loc incidente şi repetă că „mai ales cu populaţia evreiască” care a împiedicat evacuările, a împuşcat funcţionarii şi a atacat şi unităţile militare, precizând că aceste evenimente au avut loc pretutindeni.
La 1 iulie, constată că situaţia este neschimbată în privinţa agresiunilor venite din partea evreilor şi comuniştilor şi sunt îndreptate mai ales împotriva ofiţerilor, care sunt bătuţi şi batjocoriţi.
Pe data de 3 iulie, considerată a fi ultima zi a retragerii, spune că „evreii şi comuniştii s-au purtat într-un mod oribil”, că cei care voiau să se retragă au fost împiedicaţi de aceştia, şi face referire în special la ofiţerii români, arătând că au fost asasinaţi şi molestaţi.

TELEGRAMA BIROUL STATISTIC MILITAR IASI Catre MARELE STAT MAJOR Sectia ll-a
RAPORT CONTRAINFORMATIV Ne. 1764 din 30.06.1940
1) Orasul Ungheni ocupat de trupele sovietice din dimineata zilei.
2) Batalionul 2 Regt. 39 Inf. a fost dezarmat la gara Balti de trupe sovietice în ziua de 29.Vl. Soldatii evrei si basarabeni opriti, unii ofiteri degradati. Maiorul Voicescu C-tin comandantul batalionului prins de rusi în împrejurari necunoscute. Populatia evreiasca a ajutat la dezarmare.
3) Întreg personalul C.F.R. din statia Drochia (exclusiv) si Balti a derutat trupele din trenuri colportînd stiri false despre distrugerea podurilor de la Ungheni. Seful garii Balti Dumitrescu (refugiat ulterior în Moldova), nu a dat nici un concurs ofiterilor fiind inexistent.
4) Evreii înarmati din Soroca au atacat camioanele destinate evacuarii strînse de C.F.R. împiedicînd evacuarea functionarilor si a familiilor militarilor.
5) La Soroca au fost împuscati comisarul Murafa de catre avocatul evreu Flecsor. De asemenea administratorul financiar Gheorghiu, avocatul Stanescu, capitanul Georgescu de la C.F.R. Capitanul Buruiană l’au spînzurat.
6) Comitetul terorist din Soroca este format din avocatii Flecsor si Pisarevschi Brazuli etc.
7) Nu s’a reluat circulatia dintre Pîrlita si Ungheni întrerupta din cauza ciocnirii produsa aseara.
8) Înaintea de retragerea trupelor din Balti, numeroase avioane faceau evolutii lansînd manifeste si foi din ziarul ,,Libertatea” cu continut comunist.
9) Ciocniri între populatia evreiasca si refugiati si trupe au avut loc la Ungheni în cursul noptii, sunt si victime. Au fost retinuti de rusi seful sectiei C.F.R. seful garii Ungheni etc. precum si ofiteri.
10) În gara Iasi se gasesc multi evrei care vor sa se refugieze în Basarabia.
11) În orasul Iasi populatia evreiasca în majoritate simpatizanta comunista arata pe fata bucuria vecinatatii rusilor la Prut si are o atitudine sfidatoare. Aceasta atitudine nemultumeste si îngrijoreaza populatia româneasca, care vede o agravare a situatiei în viitor. Pentru mentinerea ordinei este necesar a se da în garnizoana Iasi o trupa activa întrucît elementele aflate la P.S. nu sunt în masura a face fata nevoilor. Pâna în prezent nu s’au luat masurile dictate de starea de mobilizare în ceea ce priveste paza orasului. Eventualitatea unor manifestari comuniste impune masuri de siguranta urgente.
ŞEFUL BIROULUI STATISTIC MILITAR IAŞI Lt. Colonel (Palade)

Raportul nr. 14033 din 3 iulie 1940. SECRET BIROUL 2
22 iulie 1940
Arhiva Marelui Stat Major
Înregistrat nr. 14033 Anul ’40, luna Vll, ziua 3
ACTIUNEA EVREIASCA
l. EVREII DIN BASARABIA SI BUCOVINA ÎN TIMPUL EVACUARII
1. Comitetele revolutionare
– La Cernauti comisar al poporului este actualmente evreul Sale Brill, de profesie fotograf, primar este evreu Glaubach, ajutor de primar evreul Hitzig, iar prefect este alt evreu Meer sau Beer.
– La Chisinau sovietul comunal este condus de avocatul evreu Steinberg originar din Husi.
– La Chilia Noua s-a format un comitet local condus de evreul dr. Rabinovici, medic primar al orasului.
– Fostii gazetari evrei de la ,,Adevarul” si ,,Dimineata” , anume Teziman si Cîndea [ambii din Bucuresti] au capatat functiuni importante în Basarabia.
– La Soroca conducatorul actiunii teroriste a fost evreul Leizer Ghinsberg, gardian public la politia locala.
2. Atentate si asasinate
– Bandele evreo-comuniste au jefuit pe refugiatii care nu aveau posibilitatea sa se apere.
– În diferite gari, evreii comunisti, în grupuri cu drapele rosii, încercau sa faca presiuni pentru a determina pe calatori sa coboare. În unele cazuri au cedat numai dupa ce calatorii s-au aparat cu focuri de arma.
– La Chisinau, o banda de comunisti evrei, a încercat sa linseze pe studentii teologi, care au scapat numai datorita interventiei unui detasament de jandarmi ce a facut uz de arme.
– Inspectorul financiar Preotescu si fostul inspector financiar pensionar, Padureanu din Chisinau au fost împuscati.
– La Chisinau listele de executari au fost întocmite de intelectualii comunisti evrei avocat Carol Steinberg, avocata Etea Dinor si dr. Derevici.
– La Chisinau avocatul evreu Steinberg în fruntea unui grup a aruncat cu pietre în trupele române care se retrageau.
– Perceptorul si notarul din comuna Ceadar-lung(Tighina) au fost omorîti.
– Preotul Dujacovschi din Tighina.
– Seful postului de jandarmi Abaclia– Tighina a fost împuscat de evrei.
– Perceptorul si agentul de perceptie din comuna Caraglia – Cahul au fot retinuti timp de 9 ore si condamnati la moarte dar au reusit sa fuga.
– Comisarul ajutor Chela Grigore de la politia Vîlcov, sînt indicii ca a fost omorît.
– În comunele din judetul Cetatea Alba locuite si de bulgari acestia au facut cauza comuna cu comunistii evrei, prilejuind incidente sîngeroase.
– În Cazaclia si Ceadarlunga au fost omorîti, notari preoti si politisti.
– La Reni au fost incidente grave între evreii care împuscasera 2 marinari români si autoritatile românesti. Evreii purtau brasarde rosii. Au fost împuscati 15-20 de teroristi evrei comunisti.
– În judetul Cetatea Alba bandele comuniste evreiesti au schingiuit preoti, le-au ars barbile cu tigari, au devastat bisericile.
– La Cernauti, un grup de evrei a asaltat cu pietre doua autocamioane în care se aflau soldati, evreii au cedat numai cînd acestia au facut uz de arme.
Fata de toate aceste orori comise exclusiv de catre evreii basarabeni, se observa o adînca indignare a populatiei românesti, care în unele cazuri nu-si poate stapîni sentimentele de revolta.
Astazi, în ziua de l iulie a.c. la orele 18,15 din trenul personal Teius-Arad, în care se aflau un mare numar de soldati si ofiteri ce venea din Cernauti, au fost aruncati din tren în timpul mersului, între garile Teius-Alba Iulia, trei evrei care calatoreau în acest tren, dintre care unul din cauza ranilor primite în timpul busculadei si din cauza caderii din tren, probabil ca a murit. Pîna în prezent nu s-a putut înca verifica. Militarii sus-mentionati erau foarte revoltati contra evreilor, fiind hotarîti a linsa orice evreu le-ar fi iesit în cale, întrucît asistasera la agresiunea evreilor împotriva ofiterilor si soldatilor români pe linia Cernauti-Dornesti, cu care ocazie se afirma ca ar fi fost omorît un ofiter superior si raniti mai multi ofiteri si soldati români.
Tot în ziua de l iulie a.c. la ora 18,30 la Bîrlad un grup de militari a împuscat mortal pe evreu Poise Leib Goldstein, comerciant din oras. Numitul a fost transportat la spital în stare de coma.
3. Propaganda antinationala
Înca înainte de retragerea de catre autoritatile românesti s-au constituit de catre evreii comunisti locali comitete orasenesti, care, pe lînga faptul ca au organizat primirea trupelor sovietice cu flori si pavoazari de drapele rosii, s-au dedat la manifestatiuni ostile împotriva autoritatilor în retragere, patronînd si îndemnînd în acelasi timp actiunea terorista. Conform instructiunilor acestor comitete, imediat ce s-a aflat de hotarîrea Consiliului de Coroana, evreii au înlocuit în graba firmele românesti cu altele rusesti.
Cu ocazia trecerii trupelor române prin sate, orase si gari, evreii manifestau ostil în unele cazuri aruncînd cu pietre. În exodul lor, refugiatii au avut de întîmpinat vexatiuni, umilinti si lovituri, iar în unele cazuri au trebuit sa lase în urma morti, numai datorita comunistilor evrei, care, în afara de acestea, i-au devalizat de putinele lucruri cu care mai scapasera. Pe de alta parte, pentru a împiedica retragerea populatiei românesti, evrei distrugeau vehiculele cu care se retrageau românii, iar în unele cazuri au încercat sa incendieze traversele de cale ferata pentru a provoca deraieri. Însisi copii evrei, dintre unii chiar strajeri, asteptau în gari trenurile refugiatilor pentru a-i injuria si a le arunca cu pietre sau orice obiecte ce le cadeau la îndemîna, creând o impresie dintre cele mai oribile. De asemenea, refugiatii basarabeni comenteaza faptul ca împreuna cu românii de peste Prut care se retrag în interiorul tarii sosesc grupuri de tineri evrei originari din Basarabia. Acesti tineri evrei au fost observati de catre refugiatii români ca au o atitudine de veselie si satisfactie, ceea ce nu ar cadra cu situatia celui ce îsi paraseste avutul, cît de modest. De asemenea, refugiatii români afirma ca ar fi observat la acesti tineri evrei ca poseda valuta forte, dolari si lire sterline, care nu ar putea fi justificată de ocupatiile lor si nici de veniturile normale, dupa cum nu ar fi necesara într-un caz de exod normal, cînd nevoile si le-ar putea satisface prin lei. Considerînd si faptul ca, actualmente, miscarea populatiei evreiesti basarabene este înspre Basarabia, nicidecum în sensul parasirii acestei provincii, cercurile mentionate formuleaza presupunerea ca acesti tineri basarabeni au de îndeplinit în tara noastra misiuni contra ordinei publice si sigurantei Statului.
ll. EVREII DIN RESTUL TARII
Comunicarea vestei acceptarii notei ultimative a avut ca efect brusca schimbare de atitudine în totalitatea cercurilor evreiesti. Parasind teama si atitudinea de rezerva manifestata pîna atunci, datorita masurilor cu caracter nationalist luate în cadrul noii organizatii politice de Stat, aceste cercuri au adoptat o atitudine de accentuata veselie, manifestata îndeosebi prin comentarii zgomotoase în grupuri numeroase pe strazi si în locuri publice, asupra evenimentelor în curs de desfasurare, din care nu au fost excluse aprecieri jignitoare la adresa tarii noastre, a conducatorilor Statului, a armatei si a tot ce este românesc si în acelasi timp o vie simpatie pentru actiunea Sovietelor, precum si atitudini sfidatoare fata de cetatenii români. Acestei veselii i-au corespuns o alta serie de manifestari, exprimînd neîndoios brusca dar nejustificata simpatie a evreilor, fata de comunism, Soviete si Armata Rosie.
Astfel, cu acest trist prilej, în toate casele evreiesti avînd aparat de radio-receptie s-au ascultat posturile emitatoare sovietice, neomitîndu-se sa se deschida larg ferestrele, îndeosebi în timpul cînd acestea transmiteau ,,Internationala”, care apoi a fost cu insistenta îngînata de catre ascultatori. S-au încercat apoi raspîndirea discreta a fotografiilor lui Stalin si a celorlalti conducatori sovietici, precum si confectionarea de steaguri rosii. Cu prilejul ultimelor examene, studentii evrei de la Politehnica au devenit provocatori fata de colegii lor crestini. Tuturor acestora li s-a adaugat o întreaga serie de zvonuri, colportate cu insistenta în toate straturile sociale, dupa care încearca sa se arate ca actiunea Sovietelor, nu este limitata si ca în scurt timp, Armata Rosie, depasind limitele indicate va ocupa diverse regiuni din tara. În acest sens, evreii cunoscuti ca avînd legaturi cu miscarea comunista, discuta ca tendinta reala a Uniunii Sovietice este de a extinde revolutia în primul rînd în Balcani, unde cadrele sînt pregatite dinainte si unde se asteptau numai prilejurile. Ocuparea Basarabiei si nordului Bucovinei – discuta cercurile comunistilor evrei –constituie o prima etapa pentru înfaptuirea planului sovietic, care actualmente urmareste cu persistenta sa exploateze orice eveniment si prin zvonuri abil lansate sau prin deformarea realitatilor sa creeze o stare generalizata de nemultumiri, iar la un moment dat sa gaseasca pretextul pentru o interventie a armatelor rosii în tara noastra care sa sprijine si sa fie paralela cu declansarea revolutiei comuniste în România.
Ca si la Bucuresti, în provincie si îndeosebi la Timisoara, populatia evreiasca locala la aflarea vestei, si-a manifestat satisfactia prin aceleasi gesturi si manifestari. Dupa raspîndirea în opinia publica a stirilor privind jaful si actiunea terorista întreprinsa de evrei la intrarea trupelor sovietice în provinciile ocupate, veselia ce cuprinsese cercurile evreiesti din Capitala si provincie disparînd, a facut loc unei acute îngrijorari fata de perspectivele unor ample represiuni ce se presupunea ca urmeaza a se întreprinde ca urmare a terorismului la care s-au dedat coreligionarii lor din Basarabia si Bucovina.
Sesizînd indignarea ce a cuprins întreaga suflare româneasca la aflarea celor petrecute în Basarabia si Bucovina, conducatorii evreilor în frunte cu dr. Filderman si Sef Rabinul Alexandru Safran au recomandat expres coreligionarilor lor, prin intermediul comunitatilor sa se abtina de la orice manifestare ce ar putea crea incidente cu populatia româneasca. S-a insistat în acest sens asupra necesitatii ca evreii sa se abtina în timpul liber de a circula pe strazi, si, stînd în case, sa evite orice contact cu populatia autohtona. Urmînd sfaturile primite, evreii s-au retinut în ultimele zile de la orice manifestatii publice, luînd în acelasi timp masuri pentru a reduce sau evita din efectele unor eventuale devastari. În acest sens, evreii, atît cei din Capitală cît si cei din provincie, s-au retras din timp în cadrul cercurilor lor, negustorii si-au închis magazine le stingînd luminile si trăgînd obloanele, iar diversele institutii si-au întarit paza prin posturi de alarma si grupuri de tineri sionisti.
Raspîndindu-se stirea ca autoritatile române ar studia modalitatea întreprinderii unui recensamînt al evreilor originari din Basarabia si Bucovina, aflati în alte provincii, în vederea expedierii lor în localitatile de origine, cei vizati si-au facut pregatirile de plecare, lichidîndu-si în graba întreprinderile, si în numeroase cazuri, parasind singuri localitatile unde-si aveau sediul pentru a se duce în provinciile ocupate.
Teama de eventuale represalii, precum si propaganda, întreprinsa de evrei basarabeni de a imita gestul lor, au creat, îndeosebi în rîndul evreilor apartinînd micii burghezii, un pronuntat curent de emigrare în provinciile ocupate. Aceasta actiune îsi gaseste în plus aprobarea unor cercuri conducatoare evreiesti în frunte cu dr. Filderman, Sef Rabinul dr. Safran si scriitorul Horia Carp, care întrevad astfel descongestionarea teritoriului tarii noastre de un important numar de evrei, ceea ce spera sa aduca într-o oarecare masura, o ameliorare, cel putin temporara a problemei evreiesti din România. În schimb se constata opozitia manifestata de catre cercurile evreiesti sioniste socialiste, care militeaza pentru emigrarea evreilor în Palestina. Desi cuprinsi de panica, o buna parte din evrei continua sa pastreze, fara a-si exterioriza prea mult sentimentele, o atitudine ostila tarii noastre, manifestînd îndeosebi prin lansarea de zvonuri privind o eventuala agravare a actualei situatii a tarii noastre, precum si în viata economica, printr-o categorică abtinere de la îndeplinirea oricaror actiuni comerciale si de credit. În afara de aceasta se constata ca evreii au refuzat în ultimele zile de a-şi achita obligaţiunile ce le au faţă de fisc. În afară de acestea, încercînd prin aceasta să creeze dificultăţi Statului după sistemul practicat în timpul guvernării Goga-Cuza.
Excepţie făcînd de la atitudinea manifestată de evrei în actualele împrejurări, membrii cercului ,,Mutualitatea”, cu sediul în str. Spătarului nr. 15, ce critică cu asprime acţiunea teroristă întreprinsă de coreligionarii lor din Basarabia şi Bucovina şi sînt decişi să participe cu maximum de mijloace al ajutorarea refugiaţilor. Explicaţia acestei atitudini constă în aceea că membrii acestui cerc sînt în majoritate bine situaţi materialiceşte şi în totalitatea lor se recrutează dintre refugiaţi din URSS care au avut de suferit de pe urma instaurării regimului bolşevic în acest stat.
lll. TRECEREA ÎN TERITORIUL OCUPAT DE SOVIETE
Acţiunea trupelor sovietice de ocupare a Basarabiei şi Bucovinei a avut ca urmare o emigrare a numeroşi evrei basarabeni din Capitală către aceste provincii. Se constată că totalitatea celor ce pregătesc plecarea din Capitală se recrutează din mici meseriaşi, comercianţi, misiţi şi unii studenţi, lipsiţi în general de o situaţie materială mai bună. De asemenea, încearcă să părăsească ţara şi o serie de liber profesionişti, intelectuali, majoritatea dintre aceia care au fost excluşi de la exercitarea profesiunilor lor din diverse motive sau care au fost decăzuţi din drepturile de cetăţenie. Motivul care îi determină pe aceşti evrei să părăsească ţara noastră, îl constituie în majoritatea cazurilor, credinţa abil susţinută de propaganda comunistă că sub regimul sovietic vor reuşi să-şi creeze situaţii mai înfloritoare decît cele avute în România, nemaifiind totodată nici obiectul presupuselor represiuni antisemite. Tendinţa de emigrare a acestor evrei, în general încurajată de către coreligionarii lor originari din Basarabia, este însă în mare parte combătură de către evreii din Vechiul Regat, ca şi de cei bine situaţi materialiceşte, care speră încă într-o ameliorare a situaţiei lor în ţara noastră. În general cadenţa trecerilor în Basarabia este în medie de aproximativ 10000 persoane pe zi …………………………………………………………………………………………
De asemenea se înregistrează plecarea din Bucureşti spre Basarabia şi Bucovina a unui număr de 70-80 de studenţi evrei de la Căminul Studenţilor Evrei Shuller din Capitală, cunoscut focar de propagandă comunistă. Este de relevat că faţă de eventualitatea de a rămîne lipsit de cadre, care în bună parte şi peste aproape tot cuprinsul ţării se recrutează din evrei basarabeni, Partidul Comunist din România a dat ordine severe în sensul că membrii care, fără autorizaţie conducerii partidului, vor părăsi localităţile unde au însărcinări, vor fi socotiţi trădători.

Intrarea tancurilor T-26 ale armatei sovietice în Basarabia în uralele populației locale prosovietică

Populaţia prosovietică salută intrarea armatei sovietice în Basarabia

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.