Regiuni românești care nu au făcut parte din România

Romanii - Harta etnica - Balcani

Regiunile locuite de români (ca majoritate locală, sau ca minorităţi răzleţe) din vecinătatea României, care nu au făcut parte niciodată din ţara noastră, de la constituirea ei în 1859.

– Valahia moravă (Moravska Valašska) din răsăritul Cehiei, cu capitala la Valašske Mežirice, a fost o regiune autonomă din regatul Boemiei, întemeiată probabil de păstori maremureşeni, bănăţeni sau ardeleni, a cărei limbă a dispărut în secolul al XVIII-lea.

Partea de apus a Crişanei (Körösalföld), teritoriu maghiar cuprins între Tisa şi actuala frontieră maghiaro-română. A fost ocupată de două ori de armata română, în 1919 şi în 1945.

– Partea de nord (Rutenia subcarpatică) a Marmaţiei, fost voievodat din secolul al XIII-lea, devenit un comitat al regatului ungar în secolul al XIV-lea. A fost cehoslovacă între 1918 şi 1939, maghiară în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, sovietică între 1945 şi 1991, ucraineană de atunci încoace. Partea de sud este Maramureşul românesc.

Pocuţia este teritoriu cuprins între Bucovina (sau parte a sa) şi Maramureş. Nu a făcut niciodată parte din România, dar a fost un fief personal al voievozilor din Moldova.

Transnistria este teritoriul ucrainean dintre Nistru şi Bug care a fost ocupat de România în perioada 1941-1944. A fost formal anexat şi împărţit în judeţe, dar nu a avut niciodată o administraţie civilă românească, nu a fost supus legilor civile româneşti, anexarea nu a fost niciodată ratificată nici internaţional recunoscută, şi, ca atare, nu a făcut efectiv parte din regatul României, ci a fost o zonă de ocupaţie militară. Corespunde cu regiunile istorice Podolia (la nord) şi Edisan (la sud). În 1924, Uniunea Sovietică a creat în această regiune, în zona unde minorităţile române erau mai numeroase, o Republică autonomă socialistă sovietică moldovenească cu capitala la Balta (azi în Ucraina), Republică desfiinţată în august 1940, teritoriul său fiind împărţit între Ucraina şi noua Republică unională moldovenească cu capitala la Chişinău. Astăzi Transnistria este împărţită între Ucraina şi Republica Moldova. Pe teritoriul transnistrean al acesteia din urmă (şi în municipiul Tighina) s-a autoproclamat în 1991 Republica Moldovenească Nistreană, nerecunoscută internaţional, dar recunoscută de guvernul Republicii Moldova ca Unitate teritorială autonomă din stânga Nistrului. Din Transnistria, doar zona oraşului Dubăsari a aparţinut temporar Moldovei istorice, sub domnia voievozilor Ştefan ce Mare şi Vasile Lupu.

Ţările românofone din sudul Dunării cuprind:

Tribalia (sau Craina sau Timocul): acest neologism recent, inspirat de numele unui trib geto-dac din Antichitate, Tribalii, denumeşte teritoriul aflat la sud de Dunăre între râurile Yantra din Bulgaria şi Morava din Serbia. Locuit de românii timoceni, nu a făcut niciodată parte din România, ci doar, în mod trecător, din Banatul de Severin în secolul al XIII-lea, când acesta era vasal al Ungariei, şi din Ţara Românească în secolul al XIV-lea, când s-a aflat temporar sub ascultarea voievozilor români Vladislav Vlaicu şi Radu I.

Regiunea Timoc din Serbia, formata din kraiurile (plasele): Zăiceari, Bolievăţ, Timoc (plasa) şi Jaglavăţ.

– Regiunea Craina din Serbia, formata din kraiurile (plasele): Craina, Negotin, Poreţ, Bârza-Palanca şi Kljuc.

– Regiunea Pojarevăţ din Serbia, formata din kraiurile (plasele): Pojarevăţ, Ram, Golubăţ, Morava, Mlava, Homolie, Zvijd.

– Regiunea Morava din Serbia, formată din kraiurile (plasele): Reşava, Despotovăţ, Ravaniţa, Beliţa, Levaţ, Temnici, Paracin.

– Regiunea Bădin (Vidin) – Lom – Rahova din Bulgaria.

– Regiunea Montana din Bulgaria.

Din punct de vedere lingvistic, Tribalia aparţine limbii Daco-Române: regiunile Timoc, Craina şi Vidin ar putea fi „afiliate” Olteniei, iar Pojarevăţ şi Morava la Banat.

Celelalte Ţări românofone din sudul Dunării aparţin limbilor Istriană, Aromână şi Meglenită înrudite cu limba Română:

– regiunea răsăriteană a peninsulei Istria din Croaţia, a cărei limbă a dispărut în primii ani din secolul al XXI-lea;

– regiunile Vlasići, Romania Planina şi Stari Vlah din Bosnia, a căror limbă a dispărut în secolul al XVIII-lea;

– regiunea Durmitor din Muntenegru, a cărei limbă a dispărut în secolul al XVII-lea;

– regiunea Vlasiči din Serbia, a cărei limbă a dispărut în secolul al XIX-lea;

– regiunea Vlahina de la frontiera dintre Macedonia şi Bulgaria, a cărei limbă a dispărut în secolul al XX-lea;

– regiunea Moshopole din Albania, a cărei limbă a dispărut în secolul al XX-lea;

– regiunile Florina, Custura şi Cojani din Macedonia occidentală Grecească,

– regiunea Meglen de la frontiera dintre Macedonia şi Grecia, a cărei limbă a dispărut în secolul al XX-lea;

– alte câteva: Vlahoclisura, Furca, Vlahata şi alte Meţova din Grecia. La acestea se pot adăuga regiunile istorice menţionate de cronicarii bizantini din secolul al IX-lea şi secolul al X-lea, anume :

– Mavri Valacheia (Valahia neagră din Dalmaţia, Bosnia, Muntenegru şi Serbia ai cărei locuitori erau numiţi de Slavi Morlaki: „Valahii dinspre mare” a căror limbă a dispărut în secolul al XVII-lea),

– Megali Valacheia (marea Valahie) din Tesalia, a cărei limbă a dispărut în secolul al XV-lea;

– Halkidiki Valacheia (Valahia din Halkidica, la răsărit de Tesalonic), a cărei limbă a dispărut în secolul al XV-lea.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.