Ultimul jucător al ”U” Cluj

Un fost portar al Universităţii Cluj a ajuns cetăţean de onoare al judeţului Cluj pe 18 iulie 2013, ziua în care împlinea 88 de ani.

Nicolae Szoboszlay ș-a născut în 1925 şi a fost portar la «U» între 1943 şi 1952.

Nicolae Szoboszlay a ajuns la «Universitatea» Cluj în toamna anului 1943, în ultimul an de liceu, fiind remarcat la un meci amical disputat de „studenţi” cu selecţionata Aiudului. Simbolul de astăzi al Universităţii îşi aminteşte că, încă de la început, a fost impresionat de cântecele echipei, fredonate de corul jucătorilor.
Nicolae Szoboslay este singurul supravieţuitor al echipei Universităţii Cluj plecată în bejenie, la Sibiu, în timpul dictatului de la Viena, după anexarea Ardealului la Ungaria. În iarna anului 1945 s-a reîntors în Ardeal, la Cluj. Apoi, timp de un an, a jucat la Ferar-Vasas Cluj, echipă care ulterior avea să se unească cu CFR Cluj, iar din 1946 s-a transferat din nou la «U» Cluj unde a jucat până în anul 1952, cu două pauze: Dermagand Târgu Mureş (1947-1948) şi CS Armata Bucureşti (1948-1949). Din anul 1953 a jucat la Armata Cluj, unde, în anul 1955, şi-a încheiat cariera.

Szoboszlay a fost şi antrenor pentru nu mai puţin de şase cluburi din Ardeal: Dermata Cluj, «U» Cluj, CFR Cluj, Arieşul Turda, ISCT şi Corvinul Hunedoara. Între 1976 şi 1985, a fost coordonatorul Centrului de copii şi juniori al «Universităţii» Cluj. Ca urmare a rezultatelor sale remarcabile în acest domeniu, în anul 1985 a primit titlul de antrenor emerit.

„Sunt profund impresionat că am astăzi atâţia susţinători. Această distincţie îmi îndulceşte ziua de naştere şi reprezintă un medicament pentru moralul şi sulfetul meu, care a avut, pe parcursul celor 70 de ani de activitate sportivă, multe răni, dar care astăzi se vindecă. Simt că nu rezultatele obţinute stau la baza acestei distincţii, ci felul în care m-am străduit să-mi menţin coloana vertebrală, cinstea, omenia şi fair-play-ul, mai ales de-a lungul carierei de antrenor”, a spus Szoboszlay Nicolae în cadrul ceremoniei în care i-a fost înmânat titlul de cetățean de onoare al județului Cluj.

Într-un articol al «Gazetei Sportului», Nicolae Szoboszlay rememora crâmpeie din activitatea sa de început.
„Ştii să cânţi? Atunci eşti măcar rezervă!” Acesta era botezul jucătorilor la Universitatea Cluj când Nicolae Szoboszlay era portarul „studenţilor”. „Cântarea la o echipă aplanează diferenţele intelectuale şi de cultură. Un pantofar poate să cânte mai frumos decât un medic. Pişti Kovacs mi-a povestit că la Charleroi, în fiecare miercuri, se întâlneau în vestiar fostul conducător, care era şi medicul curţii regale, un fost antrenor şi pantofarul, care era şi magazioner. Jucau cărţi şi cântau. Pe mine m-a fascinat cum au cântat băieţii de la Universitatea la banchetul la care fusesem invitat alături de ei.
Pe vremea noastră nu vinul era important, ci atmosfera pe care vinul o îndulcea. Mi-a plăcut şi echipamentul, combinaţia dintre alb şi negru conferă un stil domnesc”, rememora fostul portar, cu şase ani mai tânăr decât «U», clubul ce a împlinit 90 de ani în 2009. La banchetele de la mijlocul secolului trecut se intonau romanţe. „Ştiam “Am iubit doi ochi albaştri”. Încă n-am uitat-o, uite o strofă: Am iubit doi ochi albaştri/ Poate-i mai iubesc şi-acum/ Dar aseară am văzut alţii/ Mai frumoşi, mai nu ştiu cum!””.
„Jucam la Dermagand Târgu Mureş şi am avut meci cu Rapidul, la Bucureşti. Am apărat bine, iar, la final, spectatorii au aruncat cu ciocolată în semn de apreciere. Mi-am umplut cu ciocolată şapca”. „Nu eram adversari, ci parteneri de dispută”.
„Am debutat la Târgu Mureş într-un meci cu ITA, la care jucau foştii mei colegi de la Vasas, Reinhardt, Bonyhadi şi Petchovschi. “Bă, tu eşti nebun, să te prezinţi în faţa publicului cu noi?”, mi-a strigat Petchovschi. S-a terminat 5-2 pentru Arad. “Ai apărat foarte bine”, mi-a spus Reinhardt, în timp ce Petchovschi m-a consolat amical: “Bine, Lai!”. În alt meci, m-am ciocnit în aer cu Gică Popescu, fostul preşedinte al federaţiei, şi l-am doborît. Mi-am cerut imediat scuze şi m-a bătut pe umăr””.
„Astăzi fair-play-ul a dispărut din cauza banilor. Publicul era cunoscător de fotbal. Azi nu mai este, nu-i face nimeni educaţie. Lucrurile merg mână în mână, conducători, antrenori, ziarişti. Eu nu sînt pentru lumea de azi”.
„Sunt foarte pedant. Când eram jucător, îmi spălam şi şireturile de la ghete. Ţin la asta cât o să mă ţină buzunarul”.
Nicolae Szoboszlay a însoţit Universitatea, trei luni, în exilul de la Sibiu, pricinuit de anexarea Ardealului la Ungaria prin Dicatatul de la Viena. Îşi aminteşte cum un meci de la Ploieşti a fost amânat cu o zi din cauza ceţii provocate de bombardamentele aviaţiei americane. Pentru că era maghiar, a fost obligat să lucreze în 1944, timp de două luni, la construcţia căii ferate Bucureşti-Craiova.
„Aveam un simţ deosebit al balonului, al amortizării. Mingile erau din piele. Am avut un deget fracturat, dar nu din cauza intensităţii loviturii, ci din pricina unui reflex. Aveam probleme când era frig, ne frecam mâinile. Oricum, nu eram sensibili cum sunt cei de azi. Noi jucam pe zgură la Timişoara, Târgu Jiu sau Petroşani. La un meci la Petroşani, un fundaş localnic i-a aruncat cu zgură în faţă extremei. Purtam genunchiere şi pantaloni scurţi căptuşiţi pentru a ne proteja părţile laterale ale picioarelor. Eu nu foloseam nici cotierele, pentru că ştiam cum să nu mă lovesc la cot când cad. Alţii, în schimb, au făcut bursită din cauza loviturilor suferite la cot”.
Nicolae Szoboszlay apreciază portarii serioşi, precum Van der Sar, Casillas sau Coman.

„Eram rapid, aveam reflexe bune. Simţeam foarte bine centrările, am primit puţine goluri cu capul. Ştiam jocul, aveam plasament şi dirijam bine apărarea. S-au schimbat multe. Unul ca mine, la doar 1,79 metri, trebuie să aibă calităţi fizice foarte bune”.
„Din cauza timpului limitat de azi, copilul trebuie să fie în contact cu mingea în toate etapele de pregătire. Celor mici să le creăm condiţii civilizate de maidan într-un cadru organizat. Copiii nu mai vin la fotbal. Au multe preocupări obligatorii. Copilului să-i placă fotbalul, să plângă dacă lipseşte de la un antrenament. Au apărut televiziunea şi calculatorul. S-a constatat că atunci când colectivul e bine condus, educaţia e mai eficientă decât cea a părinţilor. N-am reuşit să excludem încă părinţii de la antrenamente. Nici la teatru nu se asistă la repetiţii”.
„Până la 14 ani, calităţile pedagogice primează în faţa celor tehnice. Trebuie să ai un caracter tare. Talente sunt, dar educaţia lor e pusă la îndoială. Fotbalul reflectă fidel nişte relaţii sociale. Nu poate fi un fotbalist mai cinstit decât parlamentarul care doarme în timpul şedinţei”.
„De ce e U Cluj iubită? Pentru acurateţea cu care a supravieţuit”.
„Aşa cum sunt în viaţă, aşa sunt şi pe teren. Un om nu are două eu-ri”.
„În afară de Dumnezeu şi de mine, nu vorbeşte nimeni în vestiar”.

S-a născut pe 18.07.1925 la Orăştie (jud. Hunedoara)
A jucat la «U» Cluj-Sibiu (1943-1944), Ferar-Vasas Cluj (1945-1946), «U» Cluj (1946-1947, 1950-1952), Dermagand Tg. Mureş (1947-1948), CS Armata Bucureşti (1948-1949), CS Armata Cluj (1953-1955).
În 1985 a primit titlul de antrenor emerit.
A participat la numeroase cursuri în străinătate în calitate de cursant şi de lector.
Corespondent al ziarului «Nemzeti Sport».
A antrenat pe Dermata Cluj, «U» Cluj, CFR, Arieşul, ISCT, Corvinul
Între 1976 şi 1985 a fost coordonatorul Centrului de copii şi juniori al Universităţii Cluj.
A contribuit la formarea jucătorilor Remus Cîmpeanu, Petru Emil, Vasile Suciu, Cîmpeanu II, Zoli Iaşko, Alpar Meszaros, Zsolt Muzsnay, Ioan Ovidiu Sabău, Tiberiu Bălan.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.