Un premiu Nobel pentru doamna Clinton

Interminabilul document citit ieri de Nobelul Oscar Arias este mult mai rău decât cele 7 puncte ale actului de capitulare pe care-l propusese la 18 iulie.

Nu se comunica cu opinia internaţională printr-un cod Morse. Vorbea în faţa camerelor de televiziune care  îi transmiteau imaginea şi toate detaliile feţei umane, care în mod obişnuit are atâtea variabile ca şi amprentele digitale ale unei persoane. Orice intenţie mincinoasă se poate descoperi cu uşurinţă. Eu îl observam cu atenţie.

Printre telespectatori, imensa majoritate ştia că în Honduras a avut loc o lovitură de stat.  Pe această cale s-au transmis discursurile rostite la OSA, la ONU, la SICA, la Conferinţa Ţărilor Nealiniate şi alte foruri; se văzuseră loviturile, abuzurile şi represiunile asupra poporului la manifestaţiile care ajunseseră să adune sute de mii de persoane care protestau contra loviturii de stat.

Cel mai ciudat este că atunci când Arias îşi expunea noua sa propunere de pace, nu delira; credea ceea ce spunea.

Deşi foarte puţini în Honduras puteau să vadă imaginile, în restul lumii multe persoane au văzut şi l-au văzut şi pe el când a propus faimoasele 7 puncte la 18 iulie. Ştiau că primul spunea textual: „Legitima reinstalare a lui Jose Manuel Zelaya la Preşedinţia Republicii până la sfârşitul mandatului constituţional pentru care a fost ales…”

Toţi voiau să ştie ce ar spune ieri seara mediatorul. Recunoaşterea drepturilor Preşedintelui Constituţional al Honduras, cu prerogativele reduse aproape la zero în prima propunere, a fost trecut pe locul şase în al doilea proiect al lui Arias, în care nici măcar nu se foloseşte fraza „legitima reinstalare”.
Multe persoane oneste sunt mirate şi poate atribuie unor manevre obscure ceea ce a spus ieri. Poate că eu sunt unul din puţinele persoane din lume care înţelege că este vorba de o autosugestie, mai degrbă decât o intenţie deliberată în cuvintele Nobelului pentru Pace. Mi-am dat seama de acest lucru în special când Arias, cu un accent special şi cuvinte întretăiate de emoţie, a vorbit despre mulţimea de mesaje pe care preşedinţi şi lideri din lume,  emoţionaţi de iniţiativa sa, i le trimiseseră. Este ceea ce îi trece prin cap; nici măcar nu-şi dă seama că alte Premii Nobel pentru Pace, oneşti şi modeşti, ca Rigoberta Menchu şi Adolfo Perez Esquivel, sunt indignaţi de ceea ce s-a întâmplat în Honduras.
Fără nicio îndoială că o mare parte din guvernele civile din America Latină, care ştiau că Zelaya aprobase primul proiect al lui Arias şi aveau încredere în înţelepciunea puciştilor şi a aliaţilor ianchei, au răsuflat uşuraţi, lucru care a durat numai 72 de ore.
Văzut din alt unghi, şi întorcându-ne la lucrurile care prevalează în lumea reală, în care imperiul dominant există şi aproape 200 de state suverane trebuie să se lupte cu tot felul de conflicte şi interese politice, economice, de mediu, religioase şi altele, mai lipseşte numai să premiezi geniala idee ianchee de a se fi gândit la Oscar Arias, pentru a încerca să câştige timp,  să consolideze lovitura şi să demoralizeze organismele internaţionale care-l sprijină pe Zelaya.
La a 30-a Anviersare a Triumfului Revoluţiei Sandiniste, Daniel Ortega, amintind cu amărăciune rolul jucat de Arias în primul Acord de la Esquipulas, a declarat în faţa unei mulţimi enorme de patrioţi nicaraguaieni: „Iancheii îl cunosc bine, de aceea l-au ales ca mediator în Hondruas”. La aceeaşi manifestaţie, Rigoberta Menchu, de origine indigenă, a condamnat lovitura.
Dacă se îndeplineau pur şi simplu măsurile convenite la reuniunea  de miniştri de externe de la Washington, lovitura de stat nu ar fi putut supravieţui rezistenţei paşnice a poporului hondurian.
Acum puciştii se mişcă deja în sferele oligarhiei din America Latină, dintre care unele, de pe înalte poziţii de stat, nici nu mai roşesc atunci când vorbesc de simpatiile lor pentru lovitură şi imperialismul pescuieşte în râul învolburat al Americii Latine. Este exact ceea ce Statele Unite voiau cu iniţiativa de pace, în timp ce  accelerau negocierile pentru a înconjura cu baze militare patria lui Bolivar.
Trebuie să fim drepţi şi, în timp ce aşteptăm ultimul cuvânt al poporului  din Honduras, trebuie să cerem un Premiu Nobel pentru doamna Clinton.

FIDEL CASTRO RUZ
23 iulie 2009
Ora 2:30 pm.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.