Pâinea, otrava noastră cea de toate zilele

Poate că nu este român astăzi care să nu ştie cât de periculos este azbocimentul, din cauza compoziţiei sale, în special cei 10% azbest. Ceea ce nu ştie aproape niciun român, şi nu exagerăm cu nimic, este că pâinea lor de pe masă a fost produsă în cuptoare cu vatră de azbest. Practic, pâine noastră cea de toate zilele, românii fiind cei care consumă cea mai multă pâine din UE, este coaptă pe acest material recunoscut astăzi ca extrem de periculos pentru sănătate.

Orice român se va declara nepregătit pentru această mare “surpriză alimentară”: pâine este un produs extrem de periculos pentru sănătatea noastră. O informaţie pe care am obţinut de la un brutar şi care părea la început mai degrabă incredibilă: cea mai mare parte a cuptoarelor din România au componente din azbest şi, prin urmare, pâinea coaptă în acestea este cât se poate de dăunătoare sănătăţii. Este posibil? Discuţiile ulteriore pe care le-am avut cu diverşi brutari sau simpli salariaţi în industria de panificaţie nu au făcut decât să dea greutate informaţiei anterioare, chiar în ciuda rezervei pe care încă o mai păstram.

O salariată din una dintre cele mai mari fabrici producătoare de pâine ne-a confirmat că aceasta a fost situaţia până la un moment dat, când patronatul a decis înlocuirea plăcilor de azbest pe care se cocea pâinea cu un alt material. Un alt salariat al unei fabrici ne-a spus că doar unele componente ale cuptorului sunt din azbest, garniturile interioare. Alţi brutari au recunoscut deschis, cu detaşare şi în necunoştinţă de cauză că este chiar aşa: pâinea pe care o produc se coace pe acest „pat“ de azbest.

Cât de novic este azbestul

Asupra acestui material orice descriere mai mult sau mai puţin ştiinţifică insistă încă dintr-un bun început pe caracterul extrem de novic pe care îl are asupra sănătăţi. În fapt, nu se cunoaşte un nivel de expunere la azbest care să poată fi considerat inofensiv.

Europenii din vestul continentului au conştientizat prea târziu aceste pericolele şi acum culeg ponoasele. Efectele cele mai dramatice ale expunerii sunt azbestoza, cancerul pulmonar şi mezoteliomul.

Oamenii de ştinţă au constatat abia în anii ‘90 că expunerea îndelungată creşte riscul de apariţie a unei maladii legate de azbest. Pericolul nu este imediat: intervalul de timp dintre expunerea la azbest şi primele semne de boală poate ajunge până la 30 de ani.

Efectele expunerii din trecut sunt acum evidente în ţările din vestul continentului european.

În Marea Britanie, aproximativ 3.000 de persoane mor în fiecare

an din cauza bolilor cauzate de expunerea la azbest din trecut,

prevãzându-se o creştere a acestei cifre la aproape 10.000. În Suedia, numărul deceselor cauzate de efectele întârziate ale expunerii la azbest este mai ridicat decât numãrul total de accidente de muncă mortale. Trebuie să precizăm că este vorba despre expunere exterioară la acest material, oameni care au lucrat în construcţii sau în întreţinere.

Între profit şi necunoaştere

După 1990 domeniul panificaţiei a cunoscut o reală explozie în România, precum rar s-a mai întâmplat cu alte industrii. Producţia s-a diversificat, iar producătorii privaţi, l-a rândul lor, s-au înmulţit de la an la an.

Erau anii în care occidentalii luau la cunoştinţă în modul cel mai dramatic despre efectele acestui material asupra sănătăţii. Prin măsuri susţinute, mai ales legale, fabricarea şi utilizarea materialelor care aveau în componenţă azbest a fost interzisă. Întreaga industrie de panificaţie a trebuit să se adapteze imediat, micii producători dezafectând cuptoarele pe care le folosiseră până atunci.

În România se dezvolta, în aceeaşi perioadă, cea mai importantă «industrie» de după Revoluţie, aceea a achiziţionării de maşini şi utilaje din Occident la mâna a doua. Astfel s-au întâlnit două fenomene: pe măsură ce occidentalii scăpau de cuptoarele lor „neconforme”, industria de panificaţie românească, în plină dezvoltare şi lipsită de reglementări legale stricte, cunoştea o tot mai mare nevoie de utilaje. Bineînţeles, cu cât aceste utilaje erau mai iftine, cu atât mai bine!

Astăzi, într-un oraş de dimensiunile Vasluiului există peste 10 producători de pâine. Din informaţiile noastre, cei mai mulţi lucrează tocmai cu aceste tipuri de cuptoare care au printre componente plăci de azbest.

„Azbestul reprezintă o soluţie economicoasă, pentru că se încălzeşte repede şi se răceşte repede. Se aplică pe placa care se încălzeşte şi transmite uniform temperatura. Este, în acelaşi timp, şi o soluţie pentru a nu arde pâinea”, ne-a spus un brutar care a ţinut să-şi păstreze anonimatul. Tot el ne-a mărturisit : cuptoarele electrice sau cele din cărămidă nu sunt rentabile. „Toată lumea a dormit în bocanci şi nimeni nu a luat măsuri”, este concluzia sa.

Cum s-a petrecut acest import masiv despre care am vorbit? Nu există certificate de conformare, nu există norme de sănătate, nu a existat şi nu există un control minim asupra acestor cuptoare la frontieră sau ulterior. Există doar încrederea oarbă a românilor că tot ceea ce vine din Occident este doar bun! La intrarea în ţară, importatorul unor asemenea cuptoare nu trebuie să prezinte decât factura, ca pentru orice alt produs industrial.

„Pâinea făcută la vatră din pământ are acel miros şi gust specific pe care mulţi dintre noi l-am cunoscut. De ce? Pentru că este impregnată cu elementele naturale în care se află pe timpul coacerii. De acolo şi expresia ′pâine la vatră′. Închipuiţi-vă care este efectul acestui material asupra pâinii pe care o consumăm noi românii astăzi“, ne-a spus acelaşi brutar.  

Brutarii din România se împart în câteva categorii din acest punct de vedere. Unii sunt conştienţi de prezenţa azbestului printre componentele cuptoarelor lor, cunosc şi pericolul pe care îl reprezintă, dar aleg să nu vorbească despre acest lucru, din motive lesne de înţeles. Alţii ştiu că fac pâinea în prezenţa azbestului, dar nu cunosc caracterul nociv al acestui material, iar alţii care au achiziţionat cuptoare habar nu au de plăcile din acest material din cuptoarele lor. Tidem să credem că cei mai mulţi brutari din România fac parte din cea din urmă categorie.

De altfel, unul dintre brutarii care a recunoscut deschis prezenţa azbestulul în cuptoare ne-a şi spus: „Nu sunt vinovaţi cei care au cumpărat aceste cumptoare, ci distribuitorii. Oamenii habar nu au avut“. 

Povestea azbestului, o nouă poveste a E-urilor?

Subiectul pâinii este de mare actualitate astăzi. Ştirile ultimelor zile au vorbit despre faptul că românii au rămas poporul care consumă cea mai multă pâine din Europa. Un român mănâncă zilnic 546 de grame de produse de panificaţie. O altă ştire importantă pentru noi privea scăderea TVA la pâine, iar alta noile reguli de igienă privind comercializarea pâinii la care se gândeşte guvernul. Acestea nu pot să pară decât ridicole în contextul descris anterior, în care pâinea noastră cea de fiecare zi se fabrică în prezenţa azbestului. Autorităţile se bat cu pumnul în piept cu preocuparea lor pentru securitatea alimentară a românilor. Totul este, bineînţeles, aşa cum ne-am obişnuit, o bravadă politicianistă ordinară. O preocupare reală faţă de consumul acestui produs esenţial în alimentaţia românilor ar fi dus la măsuri care să reglementeze mai degrabă producerea, decât desfacerea.
Închipuiţi-vă numai că, pentru a se conforma legislaţiei europene împotriva azbestului, autorităţile române au interzis din 2007, anul intrării în UE, folosirea în construcţie a azbocimentului, material care are în componenţă ciment – 90% şi azbest – 10%. Dar nu pe un material din azbest se coace pâinea?
Am fi încă înclinaţi să credem că aşa ceva nu se poate întâmpla în ţara noastră. Suntem obligaţi însă să ne amintim cum ni s-a adus la cunoştinţă că alimentele pe care le consumam de ani buni conţineau zeci de aditivi alimentari (coloranţi, aromatizanţi, conservanţi şi stabilizatori), declaraţi toxici sau cancerigeni de instituţii internaţionale. Este vorba despre celebrele E-uri.
Din cauza faptului cã azbestul este cancerigen şi foarte periculos pentru sănătate, începând cu anii ‘80, multe ţări dezvoltate au început să-l interzică. În România, Hotărârea de Guvern nr. 124/2003 a transpus Directiva europeană 87/217, privind controlul poluării mediului cu azbest, impunând restricţii la comercializarea şi utilizarea azbestului şi a produselor care conţin azbest. Conform articolului 12 din această hotărâre, în scopul protejării sănătăţii populaţiei şi a mediului, de la 1 ianuarie 2007, odată cu intrarea ţării noastre în UE, se interzic toate activităţile de comercializare şi utilizare a azbestului şi a produselor care conţin azbest, inclusiv a produselor din azbociment.

Azbestul, denumirea comună a unui grup de substanţe minerale, este foarte rezistent la căldură, motiv pentru care, foarte mulţi ani, a fost utilizat la:
– materiale termoizolante (cum sunt învelişurile şi straturile de protecţie);
– materiale textile, hârtie şi plăci ignifugate;
– garnituri de ambreiaj şi de frână;
– produse din azbociment;
– materiale electroizolante;
– echipamente individuale de protecţie;
– cuptoare pentru brutării.
Deşi, în prezent, folosirea azbestului este practic interzisă în ţările UE, acesta încă se mai găseşte răspândit în diverse locuri.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.