Regionalizarea, între trecut și viitor

La mijlocul lui 2013, regionalizarea administrativă a ajuns la serviciile de ambulanță. …Dar regionalizarea nu a început, pentru că nu există un proiect de regionalizare. Ba da, și merge mai departe! Regionalizarea, o temă atât de discutată în 2013, a început deja de mult timp, sunt pregătiți să spună unii. Și trebuie să fim de acord cu ei. Serviciul de Ambulanță este ultima dintre structurile care se regionalizează. Nu i se întâmplă altceva decât că se „regionalizeze”, o spune chiar guvernul.

Regionalizarea nu a început încă, spun, în același timp, alții. Și suntem obligați să fim de acord cu ei. Agenția de presă a guvernului, Agerpress, organiza, la începutul lui august 2013, o serie de dezbateri în județele țării despre nimic altceva decât regionalizare, despre proiectele de regionalizare, despre ce va însemna regionalizarea. Autoritățile locale au fost invitate să problematizeze și discute despre regionalizarea care va să vină, la timpul viitor, discutând în același timp nimic altceva decât… efectele regionalizării, primele efecte, la timpul trecut, așadar.

Nimeni nu a sesizat nicio „discrepanță majoră”, nicio „fractură logică”, după niște expresii pe care le folosim intens astăzi.

Regionalizarea a început deja, deși nicio decizie nu s-a luat în acest sens, nu există niciun proiect definitiv, nimic prestabilit. Cum să faci o împărțire a unor unități administrative-teritoriale dacă nu știi cum vor arăta acestea, dacă nu ai idee despre delimitările geografice ale regiunilor, nu știi numărul lor și nici care vor fi capitalele, nici ce populație vor cuprinde, nici ce teritoriu sau putere economică vor avea. Se pare că numai Guvernul, în infinita sa înțelepciune, are răspunsuri la aceaste întrebări.

În fiecare zi avem parte de știri dinspre autorități despre regionalizare, ea se produce deja și produce efecte la diverse instituții. Cu toate acestea, discuțiile și dezbaterile despre regionalizare nu s-au încheiat, Guvernul a amânat luarea unei decizii, iar președintele a declarat că Guvernul USL nu este în stare să facă regionalizare. Deci nu se face regionalizarea! …Ba se face!

La sfârșitul lunii iulie 2013, întrunit în ședință, Guvernul hotăra restructurarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) prin înfințarea unor centre regionale. Premierul Victor Ponta declara: „Astăzi închidem și discuția cu ANAF-ul, cu centrele regionale”. S-au desemnat și opt directori ai centrelor regionale ale instituției. Asta pentru că România va avea opt regiuni? Asta nu se știe… Capitalele, cel puțin capitalele acestei agenții vor fi la Ploiești, Timișoara, Cluj, Iași, Brașov, Craiova, Galați, București. Presa a titrat: „ANAF s-a regionalizat”. La timpul trecut, prin urmare. Se vorbește însă de cel puțin alte două regiuni, cu capitala la Constanța sau la Suceava, care nu vor avea nicio reprezentanță ANAF, în aceste condiții.

A urmat regionalizarea Fiscului. Salariații direcțiilor generale ale finațelor publice au fost loviți cu disponibilizări. Și știu ce i-a lovit: regionalizarea. …Dar regionalizarea nu a început! Cum este posibil?!

Guvernul Ponta a hotărât că Finanțele Publice din județe, alături de celelalte instituții din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală vor trece la direcții financiare regionale. Totul a fost stabilit: cele opt instituții din subordinea direcților financiare regionale și organigramele acestora, dar și sediile regionale ale Direcțiilor Antifraudă din cadrul ANAF. Cele opt noi Direcții Regionale de Finanțe vor funcționa la Iași, Cluj-Napoca, Brașov, Timișoara, Craiova, Ploiești și București. Pentru Antifraudă s-a decis că sediul regional va funcționa la Suceava pentru zona Moldovei. Dar Suceava va face parte din aceași regiune cu Vasluiul în viitor? Asta nu s-a hotărât… În sudul Transilvaniei sediul regional al ANAF este la Brașov, iar la Sibiu este sediul direcției antifraudă. Dar cele două orașe vor face parte din aceeași regiune? Nu se știe încă…

Regionalizarea va începe sau se va termina?

În același timp în care despre regionalizare se vorbea la trecut, agenția de presă a guvernului, Agerpress, organiza dezbateri de înaltă ținută intelectuală despre regionalizare… la viitor. În municipiul Vaslui, spre exemplu, paradoxul a prins viață atunci când participanții, primari și parlamentari, au căzut de acord cu toții că nu prea au despre ce vorbi. Asta pentru că regionalizarea nu exista pentru ei la viitor, ci numai la trecut, nu exista ca plan, nu a existat niciodată un plan sigur, ci numai ca efecte… Urmări ale unei regionalizări care nu există…

Deputatul PSD Adrian Solomon s-a exprimat foarte tranșant: „Nu avem ce dezbate. Nu avem o expunere de motive, nu avem studii seriose, nu avem nimic”. Senatoarea PSD Gabriela Crețu spunea: „Noi punem căruța în fața cailor, neavând nici măcar noi, parlamentarii, un draft al proiectului pe care să discutăm”. Despre regionalizare vor putea vorbi, deci, dar în viitor.

Putem trage foarte ușor concluzia că parlamentarii vasluieni habar nu au ce presupune această regionalizare. Dar dacă nu ei, atunci cine, pentru că, așa cum putem vedea, regionalizarea se petrece sub ochii noștri.

O zi mai târziu, Prefectura Vaslui a organizat o ședință a Comisiei de Dialog Social pentru ca să se discute, așa cum a spus chiar prefectul Radu Renga: „problemele apărute ca urmare a regionalizării”. Carevasăzică, la timpul trecut! Păi, parcă Guvernul USL nu se apucase de regionalizare. Ori o începe, ori o termină? 

Precese de restructurare cunosc și alte instituții, iar efectele, precum disponibilizările de la Finațe, se resimt.

Prezent la aceeași ședință, Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui, punea și el începutul regionalizării la timpul trecut, dar sfârșitul la timpul viitor: „Regionalizarea duce, într-adevăr la o restructurare funcționărească. Sper că regionalizarea să nu fie atât de devastatoare”.

Ca un înțelept al locului, Buzatu e intim cu regionalizarea, știe deja ce presupune, dar nu-i cunoaște finalitatea.

La acest moment am fi pregătiți pentru o concluzie: suntem în plin process de regionalizare. Mai ales că, atunci când vorbesc despre aceste schimbări, guvernanții nu le numesc altfel decât regionalizare. Cu toate acestea, pentru aceiași guvernanți regionalizarea este un proces care se va petrece în viitor.

Prezent la Suceava la mijlocul lunii august 2013, Victor Ponta declara: „Nu știu cum va arăta în final harta regiunilor din România, e o decizie pe care nu pot să o iau doar eu ca prim-ministru, o va lua Parlamentul României”. El nu poate decât să fixeze centre regionale, dar regiuni nu…

Ultimul demnitar care a vorbit despre regionalizare a fost vicepreședintele PNL Sorin Frunzăverde. El a spus că regionalizarea se va face cel mai devreme în 2014…

Prin urmare, regionalizarea are numai trecut și viitor, prezent nu!

În loc de concluzii…

În loc de concluzii sau stând, într-adevăr, strâmb și judecând drept, oamenii aceștia din guvern ori sunt atât de proști încât nu știu ce fac, ori atât de deștepți încât totul este plănuit în detaliu pentru a duce în final întreaga operație, inclusiv ”travaliu democratic” al dezbaterilor publice și parlamentare, la ceea ce ei au stabilit deja. Personal, prin prisma experienței dobândite, înclin spre prima posibilitate.

Dar chiar dacă proști ca ăștia nu se vor epuiza niciodată, ce este cu adevărat îngrijorător este altceva. Ne-am dezobișnuit să gândim lucid, ne-am rupt de uzul rațiunii și logicii elementare. Sub amalganul de informații și idei care ne înconjoară, ne bombardează, pretindem că le înțelegem pe toate și nu înțeleg nimic cu adevărat, de fapt. Nu ne mai punem cele mai simple întrebări, pentru că nimic nu mai este simplu, ci a dracu’ de complicat, astfel încât avem nevoie de explicațiile unora sau altora pentru orice. Și mergem astfel mai departe pretinzând că am ști, că am înțelege ce ni se întâmplă, doar pentru că ne spune cineva, unul dintre ăștia, un ziarist sau un om politic care pot astăzi să vorbească despre regionalizare la timpul trecut și la timpul viitor în aceeași propoziție, fără să fie deranjat de nimic…

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.