Chavez, Evo și Obama II

0
49

Dacă Premiul nostru Nobel se autoînşală, lucru care rămâne de dovedit, asta explică incredibilele contradicţii ale raţionamentelor lui şi confuzia semănată printre ascultători.
Nu există niciun pic de etică, şi nici măcar de politică, în intenţia sa de a justifica anunţata decizie de a opune veto oricărei rezoluţii în favoarea recunoaşterii Palestinei ca Stat independent şi membru al Naţiunilor Unite. Până şi politicienii care nu împărtăşesc deloc o gândire socialistă şi conduc partide care au fost aliate strâns ai lui Augusto Pinochet proclamă dreptul Palestinei de a fi membru al ONU.
Cuvintele lui Barack Obama despre tema principală care se dezbate astăzi la Adunarea Generală a acestei organizaţii pot fi aplaudate numai de tunuri, rachete şi bombardiere ale NATO.

Restul discursului său sunt cuvinte goale, lipsite de autoritate morală şi de sens. Să observăm, de exemplu, cât de orfane de idei au fost, în timp ce lumea înfometată şi jefuită de transnaţionalele şi consumismul ţărilor capitaliste dezvoltate, Obama proclamă: „Pentru a depăşi bolile trebuie îmbunătăţite sistemele de sănătate. Vom continua să luptăm contra SIDA, tuberculozei şi paludismului; ne vom concentra pe sănătatea adulţilor şi copiilor, şi trebuie să detectăm şi să luptăm contra oricărui pericol biologic ca H1N1, sau o ameninţare teroristă sau o boală.”

Acţiunile în materie de schimbare climatică: „Trebuie să folosim resursele scăzute şi continuăm munca pentru a construi, pe baza a ceea ce s-a făcut la Copenhaga şi Cancun, pentru ca marile economii să continue cu angajamentul lor. Împreună trebuie să lucrăm pentru a transforma energia, care este motorul economiilor, şi să-i sprijinim pe alţii să avanseze cu economiile lor. Acesta este angajamentul pentru următoarele generaţii şi, pentru a garanta ca societăţile să obţină potenţialităţi, trebuie să permitem ca şi cetăţenii să-şi obţină potenţialităţile lor.”
Toată lumea ştie că Statele Unite nu au semnat Protocolul de la Kyoto şi au sabotat toate eforturile de salvare a omenirii de teribilele consecinţe ale schimbării climatice, în ciuda faptului că este o ţară care consumă o parte considerabilă şi disproporţionată din combustibilul şi resursele mondiale.
Să reţinem cuvintele idilice cu care vrea să măgulească pe oamenii de stat întruniţi acolo:
„Nu există un drum drept, niciun singur drum spre succes, venim din culturi diferite şi avem istorii diferite; dar nu putem să uităm că, atunci când ne-am adunat aici ca şefi de guverne, reprezentăm cetăţeni care împărtăşesc aspiraţiile fundamentale, aceleaşi: de a trăi în demnitate şi libertate; de a avea o educaţie şi a obţine posibilităţi; de a-şi iubi familia, şi de a iubi şi venera zeii lor; de a trăi într-o pace care face ca viaţa să merite a fi trăită; natura unei lumi imperfecte face să fi învăţat aceste lecţii de fiecare zi.
…De ce cei care care au trăit înainte de noi credeau că pacea este mai bună decât războiul, şi pacea este mai bună decât represiunea şi că prosperitatea este mai bună decât sărăcia. Acesta este mesajul care vine, nu de la capitale, ci de la popoare, de la oameni, şi când s-a fondat acest pilon, Truman a venit şi a spus: Naţiunile Unite sunt expresia de bază a naturii morale a aspiraţiilor fiinţei umane. Trăim într-o lume care se schimbă cu mare viteză, aceasta este o lecţie pe care nu trebuie s-o uităm niciodată. Pacea este dificilă, dar ştim că este posibilă, de aceea trebuie să decidem împreună pentru ca aceasta să fie definită de speranţe, şi nu de temeri. Împreună trebuie să obţinem pacea, o pace care să fie durabilă. Vă mulţumesc.”
Dacă-l asculţi până la final meriţi ceva mai mult decât gratitudine, meriţi un premiu.
Aşa cum am spus deja, în primele ore ale după-amiezii i-a venit rândul la cuvânt lui Evo Morales Ayma, Preşedintele Statului plurinaţional Bolivia, care a intrat rapid în temele esenţiale.
„…există o diferenţă clară între cultura vieţii faţă de cultura morţii, există o diferenţă clară între adevăr faţă de falsitate, o profundă diferenţă între pace faţă de război.
…Simt că va dificil să ne înţelegem cu politicile economice care concentrează capitalul în puţine mâini. Datele demonstrează că 1% din populaţia lumii concentrează 50% din bogăţii. Dacă există aceste diferenţe profunde, cum ar putea fi rezolvată problema sărăciei? Și dacă nu terminăm cu sărăcia, cum va putea fi asigurată o pace durabilă?

De copil îmi aduc perfect de bine aminte că înainte, când era o răscoală a popoarelor contra sistemului capitalist, contra modelelor economice de jefuire permanentă a resurselor noastre naturale, liderii sindicali, liderii politici cu tendinţe de stânga, erau acuzaţi că sunt comunişti ca să fie arestaţi; contra forţelor sociale se intervenea militar: izolare, exil, omoruri, persecuţii, încarcerare, acuzaţi de comunism, de socialism, de maoism, de marxism-leninism. Îmi pare rău, s-a terminat cu aceste lucruri, acum deja nu mai suntem acuzaţi de marxism-leninism, ci acum sunt alte instrumente, ca traficul de droguri şi terorismul…
…Pregătesc intervenţii când preşedinţii lor, când guvernele lor, când popoarele nu sunt pro-capitaliste, nici pro-imperialiste.

…Se vorbeşte despre o pace durabilă. Cum poate exista o pace durabilă cu baze militare americane? Cum poate exista pace durabilă cu intervenţii militare?
La ce slujesc aceste Naţiuni Unite, dacă aici un grup de ţări decide intervenţii, masacre?
Dacă vrem ca această organizaţie a Naţiunilor Unite să aibă autoritata pentru a face să fie respectate rezoluţiile, atunci trebuie să începem să ne gândim la refondarea Naţiunilor Unite…
În fiecare an, Naţiunile Unite decid aproape sută la sută din naţiuni, cu excepţia Statelor Unite şi Israelului, să fie deblocată, să se termine cu blocada economică contra Cubei. Și cine face să se respecte această decizie? Desigur, Consiliul de Securitate nu va face niciodată să se respecte această rezoluţie a Naţiunilor Unite (…) Nu pot înţelege cum într-o organizaţie a tuturor ţărilor din lume rezoluţiile ei nu sunt respectate. Ce înseamnă Naţiunile Unite?
Vreau să vă spun că Bolivia nu întoarce spatele recunoaşterii Palestinei la Naţiunile Unite. Poziţia noastră este că Bolivia urează bunvenit Palestinei la Naţiunile Unite.
Dumneavoastră ştiţi, amabili ascultători, că eu vin din Mişcarea Țărănească indigenă, şi familiile noastre când vorbesc de o întreprindere se gândesc că întreprinderea are mulţi bani, poartă mulţi bani, sunt milionari, şi n-ar putea să înţeleagă cum o întreprindere cere Statului să-i împrumute bani pentru investiţia corespunzătoare. De aceea spun că aceste entităţi financiare internaţionale sunt cele care fac afaceri prin întreprinderile private; dar cine trebuie să plătească? Tocmai popoarele sunt acelea care plătesc, Statele.
…Bolivia cu Chile, avem un proces istoric pentru a ne reîntoarce la ieşirea la mare cu suveranitate, la Pacific. De aceea, Bolivia a luat decizia de a apela la tribunale internaţionale, pentru a cere o ieşire utilă, suverană la Oceanul Pacific.
Rezoluţia 37/10 a Adunării Generale a ONU, din 15 noiembrie 1982, stabileşte că „a apela la un Tribunal Internaţional de Justiţie pentru a rezolva litigiile dintre State nu trebuie considerat ca un act inamical.
Bolivia se bazează pe drept şi raţiune pentru a apela la un Tribunal Internaţional pentru că claustrarea ei este rezultatul unui război injust, o invazie. A cere o soluţie în mediul internaţional reprezintă pentru Bolivia repararea unei injustiţii istorice.
Bolivia este un Stat pacifist care privilegiază dialogul cu ţările vecine, şi pentru aceasta menţine deschise canalele de negociere bilaterală cu Chile, fără de care ar însemna să renunţe la dreptul său de a apela la un Tribunal Internaţional…
Popoarele noastre nu sunt responsabile de claustrarea maritimă a Boliviei, responsabilii sunt oligarhiile, transnaţionalele care ca întotdeauna pun stăpânire pe resursele naturale.
Tratatul din 1904 nu a adus pacea, nici prietenia, a făcut ca peste un secol Bolivia să nu aibă acces la un port al său.
…În regiunea Americii se făureşte altă mişcare a tuturor ţărilor Americii Latine şi Caraibelor, aş spune o nouă OSA fără Statele Unite, ca să ne eliberăm de anumite impuneri, din fericire, cu mica experienţă pe care o avem din UASUR. (…) deja nu mai avem nevoie, dacă există vreun conflict între ţări (…) să vină cineva de sus şi din afară să facă ordine.
Și mai vreau să profit de această ocazie despre o temă centrală: lupta contra traficului de droguri. Lupta contra narco-traficului este folosită de imperialismul nord-american în scopuri net politice. DEA Statelor Unite în Bolivia nu lupta contra narco-traficului, ci controla narco-traficul în scopuri politice. Dacă era vreun lider sindical, sau vreun lider politic, antiimperialist, de aceea era DEA acolo: ca să-l implice. Mulţi lideri, mulţi oameni politici ne-am salvat de aceste urzeli atât de murdare ale imperiului de a ne implica în narco-trafic. Și acum continuă încă aceste încercări.
Săptămânile trecute spuneau unele medii de comunicare din Statele Unite că avionul preşedinţiei era reţinut cu urme de cocaină în Statele Unite. Câtă falsitate! Încearcă să dezorienteze populaţia, încearcă să facă o campanie murdară contra guvernului, chiar contra Statului. Totuşi, ce fac Statele Unite? Discreditează Bolivia şi Venezuela. Ce autoritate morală au Statele Unite ca să acrediteze sau să discrediteze ţări din America de Sud sau din America Latină, când Statele Unite este primul consumator de dorguri din lume, când Statele Unite este unul din producătorii de marihuana din lume, primul producător de marijuana din lume?! (…) Cu ce autoritate poate acredita sau discredita?! Este încă o formă de a înfricoşa sau intimida ţările, încearcă să pedepsească ţările. Totuşi, Bolivia, cu multă responsabilitate, luptă mai departe contra narco-traficului.
În acelaşi raport al Statelor Unite, adică al Departamentului de Stat al Statelor Unite, se recunoaşte o reducere netă a cultivării de coca, care a ameliorat interdicţia.
Dar unde este piaţa? Piaţa este originea narco-traficului şi piaţa este aici. Și cine discreditează Statele Unite pentru că nu a micşorat piaţa?
Azi dimineaţă, Preşedintele Calderon, al Mexicului, spunea că piaţa drogurilor continuă să crească şi că de ce nu există responsabilităţi pentru eradicarea pieţei. (…) Să facem o luptă comună. (…) În Bolivia nu ne temem, şi trebuie terminat cu secretul bancar dacă vrem să ducem o luptă frontală contra narco-traficului.
…Una dintre crize, pe lângă criza capitalismului, este criza alimentară. (…) avem o mică experienţă în Bolivia: se dau credite producătorilor de orez, porumb, grâu şi soia, cu 0% dobândă, şi chiar ei pot plăti cu produsele datoria, este vorba de alimente; sau credite blânde pentru încurajarea producţiei. Totuşi, băncile internaţionale n-au luat niciodată în consideraţie pe micul producător, nu iau în consideraţie niciodată asociaţiile, cooperativele, care pot foarte bine să contribuie dacă li se dă posibiltiatea. (…) Trebuie să terminăm cu comerţul aşa-numit de competitivitate.
Într-o competiţie, cine câştigă? Cel mai puternic, cel care are cele mai multe avantaje, întotdeauna transnaţionalele. Și ce este micul producător, ce mai este acea familie mică care vrea să răzbească prin efortul propriu? (…) Cu o politică de competitivitate, sigur nu vom rezolva niciodată problema sărăciei.
Dar, în fine, pentru a încheia această intervenţie vreau să vă spun că criza capitalismului a devenit deja de neplătit. (…) Criza economică a capitalismului nu este numai conjuncturală, ci este structurală, şi ce fac ţările capitaliste sau ţările imperialiste? Caută orice pretext pentru a interveni într-o ţară şi pentru a-i scoate resursele naturale.
În această dimineaţă preşedintele Statelor Unite spunea că Irakul s-a eliberat deja, că se va guverna singur. Irakienii vor putea să se guverneze, dar petrolul irakienilor în mâna cui este acum?
Au salutat, zice, că s-a terminat cu autocraţia în Libia, acum este democraţie; poate exista democraţie, dar petrolul Libiei în mâna cui rămâne acum? (…) bombardamentele nu erau din vina lui Gaddafi, din vina rebelilor, ci pentru că era căutat petrolul Libiei.
Prin urmare, criza, criza capitalismului, vor s-o depăşească, vor s-o depăşească luându-ne resursele noastre naturale, petrolul nostru, gazele noastre, resursele noastre naturale.
Avem o responsabilitate enormă: să apărăm drepturile Mamei Terra.
…Cea mai bună modalitate de a apăra drepturile omului este acum apărând drepturile Mamei Terra (…) aici avem o enormă responsabilitate de a aproba drepturile Mamei Terra. Recent, acum 60 de ani, au aprobat Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Recent, cu 60 de ani în urmă, şi-au dat seama la Naţiunile Unite că şi fiinţa umană are drepturile ei. Apoi drepturile politice, drepturile economice, drepturile popoarelor indigene, acum avem o enormă responsabilitate: cum să apărăm drepturile Mamei Terra.
De asemenea, suntem convinşi că creşterea infinită pe o planetă finită este insustenabilă şi imposibilă, limita de creştere este capacitatea degenerativă a ecosistemelor de pe Terra. (…) facem un apel la (…) un nou decalog de revendicări sociale: în sistemele financiare, resursele naturale, serviciile de bază, producţia, demnitatea şi suveranitatea, şi cu această bază să începem să refondăm Naţiunile Unite pentru ca Naţiunile Unite să fie instanţa supremă pentru soluţionarea problemelor păcii, sărăciei, demnităţii şi suveranităţii popoarelor lumii.
Sperăm ca această experienţă trăită ca Preşedinte să poată servi la ceva nouă tuturor, aşa cum şi eu învăţ de la dumneavoastră pentru a continua să acţionez pentru egalitate şi demnitatea poporului bolivian. Vă mulţumesc.”
După concepţiile esenţiale ale lui Evo Morales, preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene, Mahmud Abbas, căruia i-au dat cuvântul peste două zile, a expus suferinţele dramatice ale locuitorilor Palestinei: „…Injustiţia istorică crasă comisă la adresa poporului nostru, prin care s-a convenit stabilirea Statului Palestina pe numai 22% din teritoriul Palestinei şi, mai ales, teritoriul palestinian pe care l-a ocupat Israel în 1967. Acest pas istoric, pe care l-au aplaudat Statele lumii, a permis o temporizare istorică care ar permite pacea pe pământul păcii. (…) Poporul nostru va continua, prin rezistenţă paşnică populară, să se opună ocupaţiei Israelului, aşezărilor şi politicii lui de apartheid, precum şi construirii zidului de anexare rasistă (…), înarmat cu vise, curaj, speranţă şi devize în faţa tancurilor, gazelor lacrimogene, buldozerelor şi gloanţelor.

…Vrem să dăm mâna guvernului şi poporului israelian pentru impunerea păcii şi le spun: să construim împreună, urgent, un viitor pentru copiii noştri în care să se poată bucura de libertate, securitate şi prosperitate. (…) Să construim relaţii de cooperare care să se bazeze pe paritate, echitate şi prietenie între două State vecine, Palestina şi Israel, în loc de politici de ocupaţie, aşezări, război şi eliminarea celuilalt.”
A trecut aproape jumătate de secol de la acea brutală ocupare promovată şi sprijinită de Statele Unite. Totuşi, abia trece o zi fără ca zidul să nu se ridice, monstruoase echipamente mecanice distrug locuinţe ale palestinienilor şi câte un tânăr, sau chiar adolescent palestinian, să nu cadă rănit sau răpus.
Cât adevăr conţineau cuvintele lui Evo!

FIDEL CASTRO RUZ
26 septembrie 2011
Ora 10:32 pm

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here