Cum „s-au candidat” și „s-au ales”

Politician privilegiiEste fascinant cum se adaptează limbajul „politic” și nu numai la realitățile românești, cu sau fără vrerea celor care modelează aceste realități. Altfel spus, câteodată limbajul ne-o ia înainte și se face ca de abia după o vreme să înțelegem pe de-a întregul și cu toții ceea ce altădată ascultam sau pronunțat în deplină naivitate sau ignoranță.

În ultima vreme, am auzit în mod repetat, printre analiști și comentatorii ocazionali, expresia „s-a ales” cu referire la cei care au câștigat locuri în marea adunătură națională de amatori ai politicii și mai ales privilegiilor numită Parlament. Chiar la o discuție între prieteni, unul dintre comentatorii de ocazie a folosit-o cu detașare: X „s-a ales deputat”…

…„S-a ales”?! El pe sine?! Dar interlocutorul meu, un „trăitor” și trăncănitor al politicii românești, și-a continuat imperturbabil expunerea, care cuprindea această relatare ca parte a unui context mai larg și atât. S-a ales! Atât de des am sesizat-o în limbajul unora, încât cred că forma de exprimare merge către consacrare. Și pe bună dreptate! Nu am sesizat și tonul ironic la cei care o utilizau, deși l-am așteptat în mod neapărat, deși ironia îi era intrinsecă, după mine.

Ei se aleg pe ei, asta ne spune limbajul nostru, dar nouă ne mai trebuie timp pentru a înțelege realitatea pe care o descrie. Ba am auzit și expresia „s-a candidat”. Și am aprobat din nou…

Într-adevăr, oamenii aceștia „se aleg” deputați și senatori după ce „se candidează”. Și noi o știm deja, pentru că o spunem, dar ne va mai lua timp – oare cât timp? – până vom înțelege despre ce vorbim și dimensiunea a ceea ce spunem. Nu sunt puține lucrurile despre care vorbim astăzi fără să știm despre ce vorbim…

Dacă ai în vedere astăzi ce presupune o candidatură nu poți folosi o altă expresie decât „s-a candidat”. Sumele cunoscute și recunoscute pentru angajarea și susținerea campaniei electorale din 2012 au depășit 2.500 de euro de persoană interesată. Însăși sistemul partidelor a statuat că nu pot intra în rândurile sale decât cei care sunt dispuși să investescă în această bursă numită alegeri o sumă, dar mai ales au posibilitatea să o facă, o investiție care spune tocmai acest lucru: candidatura nu e pentru oricine, participanții la această bursă a investițiilor și a profiturilor personale se aleg dintr-o anumită categorie delimitată economic. Este un „vot cenzitar” inversat: o candidatură cenzitară.

Candidații au trebuit să depună într-un cont o sumă egală cu cinci salarii de bază minime brute pe țară, respectiv 3.350. Prevederea are, fără îndoială, o valoare de principiu, pentru că suma nu este atât de importantă, mai ales la acest nivel. Care este principiul? Acela că participarea intră în zona afacerilor personale, că depunătorul „se candidează”. După ce ai intrat în această afacere personală, ca să te și alegi, să fii un câștigător la această bursă a candidaturilor, a trebuit să investești strategic, mizând pe stratagemele optime ale unei alte dimensiuni, devenită tot mai mult la fel de pragmatică, a politicii: marketingul politic.

La fel ca la bursă, pentru ca să „se aleagă”, candidatul trebuie să folosească cele mai optime tactici electorale care se măsoară tot în termeni financiari, mai degrabă decât prin demonstrarea vreunui „talent politic” pe piața electorală, ca să nu mai vorbim de calități umane, administrative sau intelectuale. Ca să „te alegi” trebuie să investești în cea mai bună firmă de marketing politic sau să ai cei mai buni agenți electorali (și cei mai costisitori) care vin contra-cost cu cele mai strălucite manevre de înșelare a publicului asupra persoanei tale, a planurilor tale, a tot ceea ce pretinzi că reprezinți. Mai mult, cel mai indicat este ca al nostru candidat să investească „la pont”, alegându-și colegiul, dar chiar și partidul, în strânsă legătură cu oportunitățile de a „ieși”, de „a se alege”.

Așa cum cu toții ați putut realiza, am văzut aceste manevre la lucru: membri de vază ai partidelor, care trebuiau să „iasă”, mutați în colegii oportune, unde partidul se simte cel mai bine. Sunt acei oameni politici a căror contribuții la afacerile și visteria partidului s-au dovedit și se vor dovedi la fel de importante precum sunt ei pentru partid, pentru că partidul nu are vreun criteriu mai important de selecție decât potența financiară.

Pentru alții, în situația de față de la PDL, o formațiune „uzată” de guvernare, în limbajul analiștilor, compromisă definitiv, în cel al meu, investiția în alegere a început mult mai devreme decât campania, atunci când și-au schimbat planul de afaceri în direcția unei reorientări politice. Sunt cei care și-au mutat „capitalul politic” pe cealaltă platformă politico-economică care oferea garanții ferme de rentabilitate în viitor, traseiștii.

Partidul Poporului s-a dovedit supapa strategică pentru întreaga piață de candidați, ratați imagistic, dar nu și financiar, o supapă pentru toate spălăturile a căror investiții erau inoportune pentru celelalte partide.

Astfel „s-au candidat” cei care „s-au ales” senatori și deputați. Poporul alegător nu s-a găsit, în cadrul acestei uriașe burse naționale, decât în situația de a sprijini prin vot o investiție personală și de partid sau alta, poporul alegător nu s-a găsit nicio clipă în dificultatea de a nu reuși să aleagă potrivit între două oferte promițătoare, între două caractere ireproșabile și două sau mai multe strălucite personalități. Ca peste tot și dintotdeauna, frumoasa teorie democratică a „reprezentării poporului” este înfrântă fără drept de apel de o realitate care nu are niciun fel de inhibiții în fața pretențiilor filosofice ale „democultiștilor”.

Loading...
loading...

4 COMENTARII

  1. subtil dar decis, romanul incondeeaza cutumele politicianiste…
    POLITICA A DEVENIT “OCUPATIA DE BAZA” A CELOR CE SUNT ACUM IN POLITICA SI “CERCUL E INCHIS ” …!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.