De ce a fost America atacată?

O avalanșă de argumente, care mai de care mai credibile. Da, americanii ar trebui să se întrebe ce au arabii cu America? Dar oare evreii de rând își pun o astfel de întrebare? A nu te opri la suprafața unui fenomen este condiția esențială ca să-l poți înțelege. Vă îndemn, deci, la răbdare întru parcurgerea acestui lung material…

De ce a fost America atacată? Indiferent de motivațiile sale, dacă bin Laden a fost în spatele ororilor atacului de la 11 septembrie, trebuie pedepsit pentru uciderea atât de multor civili nevinovați. În același timp, este esențial pentru noi să știm de ce bin Laden și milioane de alți oameni de pe tot întinsul globului urâsc atât de mult America. De ce atât de mulți oameni sunt gata să-și riște viețile pentru a ne lovi?

Sper că niciunul dintre cei ce citesc acest articol nu este atât de naiv încât să creadă că milioane de oameni urâsc America pentru că noi suntem ”liberi”. Această gogoașă este cea mai ridicolă explicație vândută americanilor. Pentru a termina cu terorismul împotriva poporului american, trebuie ca noi să cunoaștem adevăratul motiv pentru care suntem atât de urâți. Tehnologiile moderne fac ca actele de crimă pe scară largă și de terorism să poată fi înfăptuite extrem de ușor de aproape oricine. Acest fapt face ca aceste acte să nu poată fi oprite prin mijloace militare. De fapt chiar și forța brută pe care noi o folosim în Afganistan pentru a eradica terorismul face ca, la nivel mondial, ura față de America să crească, astfel încât la fiecare terorist pe care noi îl ucidem să apară alți o mie. De asemenea mă întreb care e raportul teroriștilor uciși în Afganistan. Probabil că la fiecare membru al rețelei Al-Qaida ucis, alți 10 soldați și civili afgani fie uciși. Sau poate că raportul este de 1 terorist la 100 de afgani. Dar bănuiesc că raportul real este de 1.000 de afgani uciși pentru fiecare terorist ucis.

Ar trebui să avem curajul de a cunoaște adevăratele motive pentru care atât de multă lume ne urăște. Doar când vom cunoaște aceste motive, nu acel stupid: „Ei ne-au atacat pentru că urăsc libertatea noastră”, vom putea decide cele mai bune căi de a ne proteja în viitor.

Apropo, cum definim noi ”atacul împotriva libertăților americane?”. Eu cred că adevăratul ”atac împotriva libertăților americane” este tocmai aruncarea la gunoi a Declarației Drepturilor Omului și a Constituției Statelor Unite. Cele 10 amendamente sunt, de fapt, inima libertății americane de azi. George Bush și Congresul Statelor Unite, emițând așa-zisul Document Patriotic al SUA, au făcut mult mai mult împotriva libertăților noaste constituționale decât ar fi putut face vreodată bin Laden.

Adevăratul motiv pentru care noi suntem ținta atacurilor teroriste este șocant de simplu. Prea mulți politicieni americani au trădat poporul american sprijinind orbește cea mai teroristă țară de pe suprafața pământului: Israel.

Dacă atacurile împotriva Afganistanului sunt motivate pentru că acest stat i-a ajutat și sprijinit pe teroriștii Al-Qaida, atunci, în mod natural, unii palestinieni vor considera normal să atace America pentru ajutorul și suportul militar acordat Israelului, stat care a comis nenumărate acte de terorism împotriva poporului palestinian. Trădători ai Statelor Unite au permis unei puteri străine teroriste să controleze Guvernul Statelor Unite. Unii cititori cred poate că e ridicol să susțin că o putere străină controlează America. Acestora le spun să ia în considerare că însuși fostul șef al Comitetului pentru Relații Externe al Senatului Statelor Unite, William Fulbright, a spus exact același lucru. În cadrul emisiunii “În fața națiunii”, din data de 15 aprilie 1973, a canalului tv CBS acesta a precizat textual că „Israelul controlează Senatul Statelor Unite”. Și nu putem spune că senatorul Fulbright a fost un prost; de menționat că cei mai străluciți studenți se întrec pentru a obține o bursă “Fulbright”.

Nu numai senatorul Fulbright a făcut afirmații de genul ăsta, fostul Președinte al Comitetului Șefilor Statelor Majore Reunite (Joint Chiefs of Staff), George Brown, la fel ca și mulți alții au spus, în esență, același lucru. „Noi putem spune că nu este posibil ca Congresul să susțină un program israelian ca acesta. Și ei spun că nu le pasă de Congres. Că o să aibă grijă de Congres. E adevărat că e vorba despre altă țară, dar ei pot face asta. Doar știți că ei sunt proprietarii băncilor din această țară, a ziarelor din această țară. Doar uitați-vă unde sunt banii evreilor” – Generalul George S. Brown, fostul Președinte al Comitetului Șefilor Statelor Majore Reunite (Joint Chiefs of Staff.

Bineînțeles că generalul Brown s-a referit la controlul evreilor asupra mass-media. Este adevărat că evreii controlează cele mai influente ziare din America, incluzându-le pe principalele trei: New York Times, Washington Post și Wall Street Journal. De asemenea, ei stăpânesc și cele mai importante săptămânale: Time, Newsweek și US News and World Report. Dar, și mai important, ei stăpânesc cele mai importante canale tv și posturi de radio, primele două conglomerate mass-media, Time Warner și Disney, primele trei rețele de televiziune: ABC, CBS și NBC. (…) Caracterul extrem de partizan în favoarea Israelului al mass-media americane este motivul pentru care majoritatea americanilor cunosc atât de puțin despre actele de terorism ale Israelului. Acest articol este doar o picătură în oceanul propagandei israeliene. Vă voi prezenta dovezi clare că în ultimii 50 de ani Israelul a înfăptuit mult mai multe acte de terorism sângeros decât oricare altă națiune; și că datorită suportului acestui comportament criminal, America este acum ținta urii fanatice a milioane de oameni de pe tot întinsul globului. Majoritatea americanilor nu realizează gravitatea actelor de terorism ale Israelului din cauza controlului mass-media de către evrei, cum a menționat și generalul Brown.

Un exemplu pertinent al incredibilei puteri a mass-mediei controlate de ei este și abilitatea cu care a fost susținută marea minciună că atacurile din 11 septembrie nu au nicio legătură cu Israelul, că acei atacatori kamikaze au urât și atacat America pentru că noi suntem ”liberi”. Marea Minciună a mass-media americană și a politicienilor americani controlați de Israel care nu doresc ca poporul american să realizeze prețul incredibil de mare pe care America îl plătește din cauza suportului orb pentru Israel. Chiar și președintele Bush, în zilele care au urmat atacului din 11 septembrie, a repetat această minciună, susținând că atacul s-a datorat urii atacatorilor față de libertățile noastre. Dacă bin Laden este în spatele acestui atac, așa cum susține mass-media, atunci ei știu că motivul atacului nu este ura împotriva sistemului nostru de guvernare.

Doar cu trei ani în urmă, în timpul administrației Clinton, într-un interviu care a fost difuzat pe canalele de televiziune ABC și PBS, bin Laden a specificat clar de ce luptă împotriva Americii: „Ei (americanii) s-au lăsat în mâna unui Guvern neloial, … care este de fapt Israelul din interiorul Americii. Luați, de exemplu, ministerele importante, ca cel de Externe, cel al Apărării, CIA, și veți vedea că sunt controlate de către evrei. Ei folosesc America pentru a controla lumea…”

„Pentru aproape o jumătate de secol, musulmanii din Palestina au fost atacați, umiliți, jefuiți de proprietățile lor. Casele le-au fost aruncate în aer, recoltele le-au fost distruse… Acesta este mesajul meu către poporul american: să-și aleagă o conducere responsabilă, care să lupte pentru interesele americanilor și să nu atace alte popoare…”

În niciuna din declarațiile sale bin Laden nu a spus niciun cuvânt împotriva democrației. Mass-media a inventat această minciuna despre atacul împotriva democrației pentru a ascunde adevărul; că America a fost atacată datorită suportului Guvernului american pentru politica teroristă a Israelului în Orientul Mijlociu. Tocmai unanimitatea cu care mass-media americană a propagat această uriașă minciună ar trebui să pună în alertă pe orice persoană și să o facă conștientă că americanilor nu le este prezentat tot adevărul.

În primul rând să vedem actele de terorism ale Israelului împotriva palestinienilor.

Israel: un ucigaș sângeros

Șef al statului, primul-ministru al Israelului, Ariel Sharon, este unul din cei mai sângeroși teroriști. El este responsabil pentru uciderea cu sânge rece a cel puțin 1500 bărbați, femei și copii în taberele de refugiați de la Sabra și Chatila, de lângă Beirut. Chiar și o comisie israeliană l-a găsit responsabil pe Sharon de masacrul libanez. În 1982, ca ministru al apărării, Sharon a condus invazia Israelului în Liban și bombardarea și devastarea Beirutului (în Liban au murit de cinci ori mai mulți oameni decât în atacul din septembrie asupra New Yorkului). Aceste bombardamente barbare au fost executate de evrei folosind avioane de luptă și bombardiere livrate de Statele Unite. După ocuparea militară și devastarea de către Israel a Libanului, luptătorii din rezistența palestiniană au fost expulzați din această țară, lăsând în urma lor, în taberele de refugiați din apropierea Beirutului, o mulțime de femei, copii și bătrâni. Statele Unite au garantat în mod public siguranța refugiaților și li s-a promis (luptătorilor din rezistență expulzați, n.n.) că în scurt timp își vor revedea familiile. Când Sharon a planuit asasinarea refugiaților, el nu a pus la cale doar un act de terorism împotriva refugiaților, ci a și trădat Statele Unite făcând astfel să crească exponențial ura împotriva Americii. În noaptea de 16 septembrie 1982, Sharon a trimis câteva echipe de ucigași în cele două tabere de refugiați de la Sabra și Chatila. În timp ce tancurile și trupele israeliene au înconjurat cele două tabere pentru a zădărnici orice tentativă de scăpare a palestinienilor, echipele de asasini, folosind mitraliere și baionete, au ucis civili palestinieni toată noaptea, a doua zi și noaptea următoare; în tot acest timp trupele israeliene care înconjuraseră taberele puteau auzi rafalele de mitralieră și țipetele deznădăjduite care răzbăteau din interior. Apoi Sharon a trimis buldozerele pentru a acoperi cât mai mult din atrocitățile comise. Cel puțin 1.500 de palestinieni, bătrâni, femei și copii au fost măcelăriți atunci, dar mai realist numărul victimelor este în jur de 2.500 (conform unei anchete libaneze oficiale). Chiar și după ce buldozerele lui Sharon și-au făcut treaba, multe cadavre au rămas neîngropate, Crucea Roșie găsind familii întregi, incluzând bătrâni și copii mici cu gâturile sau capetele tăiate. Un număr necunoscut de femei și fete au fost violate înainte de a fi măcelărite. Ariel Sharon este cercetat de tribunalul internațional de la Haga, același tribunal care-l judecă și pe fostul președinte al Iugoslaviei, Slobodan Miloșevic, pentru crime împotriva umanității în Kosovo. Sharon nu călătorește în Belgia de teamă de a nu fi arestat pentru aceste masacre. Pe lângă faptul că este cercetat pentru crimele din taberele de refugiați de la Sabra și Chatila, Sharon poate fi judecat pentru alte zeci de masacre comise de-a lungul carierei sale, crime împotriva umanității care pot fi găsite începând cu anul 1953. Ziarul israelian Ha’aretz îl face responsabil pe Sharon pentru masacrul din satul Kibya din 1953: „Soldații maiorului Ariel Sharon au ucis 70 de palestinieni într-un raid de represalii, majoritatea dintre ei fiind femei și copii”.

America, care a făcut presiuni pentru arestarea și judecarea lui Miloșevic la Haga, pretinde a nu ști nimic despre crimele în masă săvârșite de Sharon. În loc să-l aresteze pentru atrocitățile comise și să-l pună acolo unde îi este locul, președintele Bush îl felicită, îi strânge mâna și îl îmbrățișează pe Sharon. Ce să creadă lumea când îl vede pe Bush vorbind cu Sharon despre ”lupta împotriva terorismului”? Dacă președintele Bush este serios când vorbește despre pedepsirea națiunilor care susțin sau practică terorismul, ar trebui să înceapă în primul rând cu Israelul, o națiune care a ales prin vot ca și șef al statului pe unul dintre cei mai sângeroși teroriști. Va pedepsi Senatul american, controlat de Israel, Israelul pentru adăpostirea teroriștilor? Nu, în schimb noi susținem acești teroriști cu miliarde de dolari plătiți de contribuabilul american și cu cele mai noi arme.

Crimele israeliene din taberele de refugiați palestiniene, după ce Statele Unite au garantat public siguranța refugiaților, nu sunt doar crime împotriva umanității, ci și un act de trădare a Americii. Lui Sharon și celorlalți teroriști implicați în aceste crime nu le-a păsat deloc de garanțiile ferme ale Americii pentru siguranța refugiaților. Masacrele din taberele de la Sabra și Chatila au fost principalele motivații ale atacului libanez sinucigaș în urma căruia au fost uciși 241 de pușcași marini americani în Beirut după mai puțin de un an de zile și a demonstrat clar consecințele teribile la care se expun Statele Unite susținând terorismul israelian. Ziarul Los Angeles Times, comentând dezvăluirile unei cărți scrise de un fost agent Mossad (serviciul secret israelian), a arătat că Mossadul știa dinainte de atacul terorist care se pregătise asupra pușcașilor marini americani din Liban din 1983, dar nu au avertizat America: „Una din cele mai șocante dezvăluiri ale lui Ostrovsky este faptul că Mossadul nu a dezvăluit serviciilor secrete americane planurile atacurilor sinucigașe din 1983 asupra taberei pușcașilor marini americani din Beirut, atacuri care au dus la uciderea a 241 soldați americani”.

Statul Israel: fondat prin teroare împotriva britanicilor și palestinienilor

În efortul său de a smulge Palestina de sub controlul britanic, mișcarea sionistă a declanșat o campanie de teroare, incluzând bombardarea hotelului “King David”, bombardament în urma căruia au fost ucise 93 de persoane. Ei au ucis cu sânge rece oficiali britanici și soldați. Sioniștii i-au ucis pe toți cei care li s-au opus, inclusiv mediatorul Națiunilor Unite, contele Folke Bernadotte, binecunoscut și respectat în toată lumea, care nu a încetat să avertizeze lumea despre teroarea sionistă și campaniile de asasinate ale acestora. O tactică favorita a bandelor teroriste Irgun și Stern era răpirea și torturarea metodică a soldaților britanici până la moartea acestora.

Israelul a fost prima națiune care a apelat la tehnicile teroriste moderne de trimitere a bombelor prin poștă. De-a lungul anilor sute de astfel de bombe au fost expediate, ucigând zeci de inamici ai lor în toată lumea. Actele curente de terorism cu antrax folosind sistemul poștal este o urmare firească a acestor bombe trimise prin poștă. Teroarea de la Deir Yassin – Palestinienii au fost principalele victime ale terorii israeliene de-a lungul ultimilor 50 de ani.

De fapt Israelul a fost fondat în locul Palestinei printr-o politică deliberată de teroare în masă împotriva palestinienilor. Prin asemenea acte de teroare au fost izgoniți peste 800.000 de palestinieni din casele lor. În cartea sa, Revolta, fostul prim-ministru israelian, Menachem Begin, vorbește despre rolul său în masacrarea a 254 de palestinieni în Deir Yassin. (Majoritatea victimelor erau oameni în vârstă, femei și copii care au rămas în satul ocupat de Israel). În cartea sa, Begin spune că masacrele de la Deir Yassin, ca și alte massacre, au cauzat panică între rezidenți, aceștia părăsind terorizați propriile case. Aceste acte teroriste au permis sioniștilor să preia controlul asupra Palestinei. Și trebuie precizat că refugiaților nu li se permite întoarcerea acasă nici după jumătate de secol!

Ce au făcut de fapt teroriștii sioniști la Deir Yassin și în alte sate astfel încât palestinienii au preferat să se refugieze terorizați din calea lor? Un doctor al Crucii Roșii, Jacques de Reynier, șeful Comitetului Internațional al Crucii Roșii din Ierusalim face câteva afirmații șocante despre masacre în raportul său oficial. De Reynier a ajuns în sat a doua zi după masacre și a văzut cum terminau treaba teroriștii israelieni. S-au folosit mitraliere, grenade și cuțite. Evreii au decapitat unele dintre victime și au mutilat 52 de copii chiar în fața mamelor lor. De asemenea ei au tăiat burțile a 25 de femei gravide și au măcelarit feții în fața mamelor. Israelienii prezenți la Deir Yassin au confirmat aceste atrocități. După retragerea sa din 1972, colonelul Meir Pa’el, fost ofițer al Haganah, a spus următoarele în ziarul israelian Yediot Ahronot despre Deir Yassin: „Oamenii Irgun-ului și ai LEHI au ieșit din ascunzători și au început să “curețe” casele. Au împușcat tot ce a mișcat, inclusiv femei și copii, comandanții lor nu au încercat să oprească masacrele… ei se plimbau între Deir Yassin și Giv’at Shaul ucigând cu sânge rece…” Comandantul unității Haganah care a controlat Deir Yassin după mascare, Zvi Ankori, a făcut următoarele dezvăluiri în ziarul israelian Davar: „Am intrat în șase sau șapte case. Am văzut organe genitale tăiate și femei cărora li se deschiseseră burțile. După semnele gloanțelor din corpuri a fost vorba de crime directe”. Ați văzut dumneavoastră vreun documentar TV sau vreo producție de la Hollywood despre teroarea israeliană de la Deir Yassin sau despre vreun alt act de terorism din miile comise de israelieni împotriva palestinienilor? Sunt sigur că ați auzit nenumărate concerte în memoria victimelor evreiești ale lui Hitler, dar ați auzit de vreun concert în memoria femeilor de la Deir Yassin cărora le-au fost scoase sarcinile din corp cu baioneta de către rasiștii evrei? Ați auzit de vreun concert în memoria măcar uneia din miile de victime palestiniene ale lui Begin, Shamir, Barak sau Sharon? Pe lângă nenumăratele acte de terorism împotriva palestinienilor, israelienii au și dezgustătorul obicei de a alege în fruntea lor pe unii din cei mai notorii și mai sângeroși criminali.

Statele Unite au în cadrul Departamentului Justiției o întreagă diviziune care se ocupă cu vânarea și arestarea criminalilor naziști care au comis crime împotriva umanității. În timp ce America judecă germani bătrâni acuzați de crime de război, președintele său onorează cu un dineu oficial unul din criminalii de război evrei! Domnul Bush a vorbit despre stârpirea actelor teroriste diavolești, dar eu întreb masacrele ca cele de la Deir Yassin nu sunt acte diavolești?

Așa cum Menachem Begin arăta în cartea sa, Revolta, teroarea împotriva palestinienilor a fost un factor crucial la fondarea statului evreu. Aceste acte au dat tonul actelor de terorism împotriva poporului palestinian din ultima jumătate de secol.

52 de ani de teroare continuă împotriva palestinienilor

Începând cu anul 1948 palestinienii au trebuit să facă fața terorismului continuu din partea Israelului. Sute de sate au fost practic rase de pe fața pământului. Zeci de mii de case au fost bombardate, dărâmate cu buldozerele sau dinamitate pe timp de pace! Zeci de mii de bărbați, femei și copii au fost uciși. Un număr și mai mare au fost desfigurați, mutilați, brutalizați. Sute de mii au fost aruncați în pușcării și torturați. În lupta lor împotriva rezistenței palestiniene, Israelul nu s-a abținut de la bombardarea taberelor de refugiați pline de femei și copii. Tancurile, elicopterele și avioanele de luptă israeliene sunt folosite pentru a bombarda cartierele de locuințe și taberele de refugiați palestiniene. Aceste bombe nu pot face diferența între un presupus terorist și o fetiță de 8 ani. Casele palestinienilor suspectați de activități de rezistență în fața ocupației israeliene din West Bank și Gaza au fost atacate de tancurile israeliene sau bombardate. Chiar și după ce suspectul palestinian era ucis sau arestat, buldozerele armatei israeliene distrugeau casa familiei sale. Mii de case au fost distruse în acest mod. De asemenea, Israelul a ucis sute de lideri ai rezistenței palestiniene prin asasinate și atacuri teroriste. Aceste atacuri au dus deseori și la moartea altor victime inocente. Majoritatea victimelor acestor asasinate au fost poeți, scriitori sau cântăreți a căror principală vină a fost faptul ca au folosit puterea cuvintelor și a cântecelor pentru a da glas dorinței compatrioților lor pentru libertate.

Înaintea lui Ariel Sharon, prim-ministru al Israelului, a fost Ehud Barak. În anul 1972, în timp de pace între Israel și Liban, acesta a condus o echipă de comando israeliana în Beirut unde chiar el personal l-a ucis pe scriitorul palestinian Kamal Edwan. În miez de noapte, folosind arme prevăzute cu amortizor, Edwan a fost ucis în propriul dormitor. Când noul prim-ministru israelian, Ehud Barak, a venit în vizită la New York și Washington, mass-media controlată de evrei a prezentat crima sa ca pe un act de eroism. Dublul standard de judecare a lucrurilor de către americani nu cred că se va încheia vreodată. Când un membru al guvernului israelian, Rechavam Zeevi, a fost asasinat de palestinieni în octombrie 2001, Sharon și unii oficiali americani au denunțat actul ca ”terorism”. Dacă asasinarea lui Zeevi este un act de terorism, atunci cum pot fi considerate sutele de asasinate a politicienilor, filosofilor, scriitorilor, cântăreților palestinieni de-a lungul anilor? De ce presa nu a scos în evidență că Zeevi a fost el însuși un evreu rasist care considera că palestinienii care locuiau și munceau ilegal în Israel erau ”păduchi” și un „cancer pe trupul nostru”. Zeevi însuși a fost un terorist care a militat pentru expulzarea forțată a palestinienilor din toate zonele ocupate și asasinarea celor care opuneau rezistență. Chiar a făcut apel public pentru asasinarea lui Yasser Arafat. Da, aceeași presă care a socotit asasinarea sa ca un ”act de teororism” nu l-a socotit niciodată pe Zeevi, un adept al asasinatelor teroriste, ca fiind terorist sau rasist. Asasinarea lui Zeevi a fost de fapt un răspuns la asasinarea unui lider palestinian doar cu câteva săptămâni înainte. În 1991, la o ședință a guvernului israelian, Zeevi a spus că președintele George Bush, care făcea presiuni asupra Israelului să treacă la masa negocierilor, este de fapt „un dușman al Israelului” și că „America plănuiește un al doilea Holocaust”. Cu ”aliați” ca aceștia, mai are nevoie oare America de alți inamici?

Influența evreilor asupra mass-media internaționale a făcut ca sute de acte teroriste și asasinate israeliene să nu fie menționate. De fapt, chiar înainte de atacurile teroriste din septembrie 2001 asupra World Trade Center, BBC-ul și-a instruit reporterii să numească asasinatele israeliene ”acte de pedepsire” și nu asasinate, așa cum de fapt erau. Oricum, BBC (care are în conducerea sa executivă o mulțime de evrei) a numit uciderea lui Zeevi ca fiind asasinat și nu ”act de pedepsire”. Astfel publicul a fost manipulat de-al lungul anilor în favoarea Israelului. Nu este de mirare că majoritatea britanicilor, ca și majoritatea americanilor, nu știu aproape nimic despre terorismul israelian. Acesta este motivul pentru care nu pot incrimina americanii de rând pentru ignoranța lor în problema terorismului israelian.

Rezultatele terorii israeliene: cel puțin 150.000 de victime

Torturarea brutală a mii de inamici trebuie considerată ca o formă particulară de terorism. Zeci de mii de palestinieni au fost torturați în închisorile israeliene. Un raport al unei organizații evreiești pentru apărarea drepturilor omului din Israel a menționat într-un raport de 60 de pagini că aproximativ 85% dintre palestinienii arestați sunt supuși torturilor. Și trebuie menționat că aceste torturi sunt unele dintre cele mai negre coșmaruri de care-și va aminti fiecare palestinian care le-a îndurat. Trebuie spus că torturile israeliene iau diverse forme, de la băgarea capului victimei într-o pungă plină cu urină și fecale, până la șocuri electrice, violuri anale și mutilări. Adeseori torturile din închisorile israeliene duc la moartea victimei, a cărei corpur dispare pur și simplu. Mii de palestinieni și libanezi au murit astfel pe când erau reținuți de israelieni.

Într-un articol al lui Joel Greenburg, care a apărut în ziarul pro-evreu New York Times, se spune că Israelul torturează între 500 și 600 de palestinieni în fiecare lună. Luând de bune aceste estimări, care probabil sunt inferioare celor reale, având în vedere că au apărut într-un ziar pro-evreu, observăm că numărul victimelor se ridică la cel puțin 6.000 anual. Torturarea palestinienilor a început încă din 1948 (53 de ani în urmă). Chiar dacă am înjumătăți numărul victimelor despre care spune domnul Greenburg că sunt torturate lunar în Israel, tot ajungem la un total de cel puțin 150.000 de victime torturate în închisorile israeliene de la fondarea statului evreu.

Datorită faptului că torturarea era legală în Israel, fapt ce dăuna imaginii sale publice, în 1999 Curtea Supremă a Israelului a dat o lege vagă în care se menționează că în unele cazuri tortura este ilegală. Chiar și așa, organizații pentru apărarea drepturilor omului, atât israeliene cât și palestiniene, au adus dovezi că această lege a fost dată doar pentru a cosmetiza imaginea Israelului în fața opiniei publice și că torturile au fost folosite în același mod ca și înainte de emiterea legii.

Urmând exemplul Israelului, jurnaliștii evrei militează acum în favoarea introducerii torturii și în America! În acest sens menționăm un articol de prima pagină, apărut într-un număr recent al săptămânalului Newsweek și intitulat „Este timpul să regândim tortura”: „Trăim într-o lume nouă în care pentru a supraviețui trebuie să reconsiderăm folosirea unor vechi tehnici pe care le credeam de domeniul trecutului.” Chiar și un militant evreu al libertăților civile de talia lui Alan Dershowitz și-a schimbat opiniile și acum susține tortura.

Victor Ostrovsky, un fost agent Mossad, a scris două cărți desre metodele de teroare folosite de Israel împotriva inamicilor săi. Într-una din ele el menționează cazul unui palestinian care a trecut ilegal granița în căutare de lucru în Israel. Mii de astfel de tineri dispar pur și simplu și nu se mai aude nimic de ei după ce sunt capturați de forțele israeliene. Unii dintre ei sunt duși în laboratoare speciale, ABC, unde sunt experimentate pe corpul lor tot felul de arme chimice, nucleare și biologice. ABC sunt inițialele cuvintelor atomic, bacteriologic și chimic. Aceste laboratoare sunt locuri în care oameni de știință lucrează la dezvoltarea diferitelor arme neconvenționale, de care s-ar putea să fie nevoie pe timp de război. Folosind cobai umani se pot urmări efectele acestor arme asupra organismului uman lucrându-se la îmbunătățirea acestora pentru a le face cât mai eficiente.

Teroarea impotriva populatiei libaneze

În timpul ocupației israeliene a Libanului, între 1978 și 2000, cel puțin 15.000 de civili libanezi au murit.

Un exemplu al terorismului israelian este bombardarea intenționata a centrului Națiunilor Unite din Qana, Liban, din urma cu 5 ani.

Următorul articol nu a fost scris de vreun palestinian, arab sau musulman, ci de englezul Robert Fisk, unul dintre cei mai respectați jurnaliști britanici care lucrează în Orientul Mijlociu. Articolul a apărut în ziarul englez, “The Independent”. Pentru un american care vrea să înțeleagă ura generată de Israel împotriva Americii, ar trebui să citească acest articol și să privească cu atenție pozele care-l ilustrează pentru a înțelege terorismul israelian. Majoritatea americanilor au citit nenumărate materiale despre ororile holocaustului împotriva evreilor sau despre victimele israeliene ale atacurilor sinucigașe ale palestinienilor. Au văzut o mulțime de filme și documentare despre victimele israeliene, dar nu au citit niciodată un articol ca cel reprodus în continuare. Și nici nu veți citi vreodată un asemenea articol în niciunul din ziarele americane.

„Qana, sudul Libanului. A fost un masacru. De la masacrele de la Sabra și Chatila nu am mai văzut așa ceva. Mormane de cadavre de bărbați, femei și copii, unora lipsindu-le mâinile, picoarele sau alte părți ale corpului. Erau mai bine de 100. Un corp de copil fără cap. Au fost atacați de către israelieni în timp ce se aflau sub protecția Națiunilor Unite și credeau că sunt în siguranță.

Ca și musulmanii de la Srebrenica, musulmanii de la Qana greșeau grav. În fața clădirii în flăcari în care-și avea sediul batalionul ONU de menținere a păcii, o fată legăna în brațele sale cadavrul unui bărbat cărunt ai cărui ochii deschiși se uitau la ea, plângând și țipând în continuu: „Tatăl meu, tatăl meu!” Un soldat din forțele ONU ținea în brațe, fără să spună un cuvânt, corpul decapitat al unui copil. … Când m-am îndreptat spre el, am alunecat pe un braț omemesc… Acest masacru israelian al civililor libanezi, 206 victime până noaptea trecută, în urma unei ofensive de 10 zile, a fost atât de feroce încât niciun libanez nu cred că-l va uita vreodată. Sâmbătă a fost atacată o ambulanță, o călugăriță a fost ucisă în Yohmor cu o zi în urmă, o fetiță de doi ani a fost decapitată de o bombă israeliană cu patru zile în urmă. Și în timpul dimineții de ieri, israelienii au masacrat o familie compusă din 12 membrii, cel mai tânăr un bebeluș de patru zile, în urma bombardării casei lor de un elicopter israelian. Puțin după aceea un avion de bombardament israelian și-a lansat bombele doar la 250 metri distanță de un convoi ONU cu care călătoream și eu, distrugând o casă care a sărit 10 metri în aer în fața ochilor mei.

Călătorind noaptea trecută înapoi spre Beirut pentru a transmite articolul despre masacrul de la Qana am văzut cum un vas de război israelian trăgea după mașinile civile care se aflau pe podul de la nord de Sidon… Un soldat francez din trupele ONU murmura ceva neinteligibli în timp ce deschidea o pungă în care adunase părți din picioare, degete, bucăți de brațe… Deodată, din soldați ONU sau jurnaliști, noi am devenit occidentali, aliați ai Israelului și ținta urii localnicilor. Un bărbat bărbos, cu tenul închis și cu ochii scânteind de furie a urlat la noi: „Voi sunteți americani! Americanii sunt niște șacali. Voi ați făcut asta. Americanii sunt niște șacali!” Președintele american Bill Clinton era aliatul israelienilor în ”lupta împotriva terorismului” și libanezii nu uitaseră asta. Scuzele oficiale ale Israelului au fost ca un pumn de sare pe o rană deschisă. „Aș vrea să fiu o bombă și să explodez în mijlocul israelienilor”, spunea un bătrân…”

Dacă fiecare american ar citi articolul de mai sus, scris de Robert Fisk, ar începe să înțeleagă de ce America este atât de urâtă și de ce trebuie să facem față acum teroriștilor kamikaze. Dacă doriți să înțelegeți adevăratele motive ale teroriștilor lui Osama bin Laden trebuie să citiți interviul acestuia din 21 septembrie 1998 apărut în revista The Nation în care acesta descrie reacția sa la masacrul israelian de la Qana. „Când l-am văzut ultima oară pe bin Laden încă era obsedat de masacrarea de către israelieni a 107 refugiați libanezi în tabăra Națiunilor Unite de la Qana, din aprilie 1996. Israelul a pretins că a fost o ”greșeală”, Națiunile Unite au admis această explicație în timp ce președintele Clinton a numit-o o ”tragedie”, ca și cum ar fi fost un dezastru natural. A fost un act de ”terorism internațional”, a spus bin Laden. Trebuie să se facă dreptate și autorii săi israelieni să fie judecați, a spus în continuare bin Laden. Clinton a folosit aproape aceleași cuvinte despre bin Laden și suporteri săi din august. Dar, ca de obicei, a vorbit pentru pereți.”

Majoritatea americanilor nu vor citi niciodată articole de genul celui scris de Robert Fick despre masacrul de la Qana. Controlul israelian asupra mass-media americane a stopat orice tentativă de aducere la cunoștință opiniei publice americane a actelor de terorism ale Israelului împotriva palestinienilor.

În continuare vă voi arăta cum au fost acoperite chiar și actele de terorism ale Israelului împotriva Americii.

Terorismul israelian împotriva Americii

În 1954 guvernul Israelului a lansat o operațiune secretă de terorism împotriva Statelor Unite intitulată ”Operațiunea Suzannah”. Au plănuit să omoare americani și să arunce în aer instalațiile americane din Egipt. Planul lor era să lase în urmă dovezi false care să-i incrimineze pe egipteni, astfel încât America să se alăture Israelului în războiul său împotriva Egiptului. Agenții evrei au reușit să arunce în aer câteva oficii poștale și librării americane din Cairo și Alexandria. În timp ce încercau să arunce în aer un cinematograf american, cinematograful Metro-Goldwyn-Mayer, bomba a fost declanșată prematur de un agent israelian. Datorită acestei greșeli, planul a fost deconspirat și stopat. Datorită capturării agentului israelian lumea a aflat despre trădarea Israelului față de America și ministrul apărării al Israelului, Pinhas Lavon, a fost nevoit să demisioneze. Întregul episod a rămas cunoscut ca Afacerea Lavon.

Din cauza controlului mass-media americane de către evrei, astăzi prea puțini dintre americani cunosc ceva despre acest act de trădare a Israelului. De exemplu, în populara enciclopedie Encarta există doar o scurtă referință la afacerea Lavon. Și această referință este într-un articol pro-sionist despre Ben Gurion scris de Bernard Reich: „Ben Gurion s-a întors în politică în 1955 pentru a-l înlocui pe fostul ministru al apărării Pinhas Lavon, care a demisionat după o încercare eșuată de a sabota relațiile Egiptului cu puterile occidentale” Vă rog să luați aminte la fraza „încercare eșuată de a sabota relațiile Egiptului cu puterile occidentale”. Ce înseamnă asta? ”Sabotarea relațiilor” sună ca și cum Israelul i-a bârfit pe egipteni americanilor și reciproc. Distorsionarea adevărului este o practică obișnuită a evreilor. De fapt referința din enciclopedia Encarta ar trebui să sune cam așa: „… care a fost forțat să demisioneze după ce a fost deconspirat planul terorist al Israelului de a ataca obiective americane cu intenția de a atrage America în război împotriva inamicilor Israelului”.

Sunt sigur că 90% dintre cei ce mă citesc acum habar n-aveau de aceste lucruri. Unii pot crede că eu am inventat toate aceste lucruri. Pentru cei care nu cred că Israelul a comis acte de terorism împotriva Americii în Egipt, redau în continuare dintr-un articol recent scris de Samuel Katz și apărut într-o revistă evreiasca cu tiraj redus, Moment. În continuare cuvântul ”terorism” este omis, un cuvânt folosit însă de israelieni când palestinienii aruncă în aer cinematografe sau librării evreiești: „și eșecul a fost la fel de spectaculos ca și un succes. La mijlocul anilor ’50, A’man (Agenția de Apărare Israeliană) a suferit un răsunător eșec în cursul infamei “Operațiuni Suzannah”, când agenți ai Israelului au fost instruiți să atace ținte americane și britanice în Egipt care să ducă la exacerbarea sentimentelor anti-occidentale ale localnicilor. Mulți evrei au fost arestați, unii au fost executați. Eșecul operațiunii a fost o grea povară pentru guvernul prim-ministrului David Ben-Gurion și pentru ministrul apărării, Pinhas Lavon”.

Deci, din Afacerea Lavon am putut vedea cum Israelul „cel mai bun prieten al nostru din Orientul Mijlociu”, răspunde sprijinului nostru necondiționat, în arme și bani: comițând acte de terorism împotriva noastră! Gândiți-vă la faptul că majoritatea americanilor nu au auzit în viața lor de aceste atacuri teroriste împotriva noastră. Dacă Egiptul ar fi fost în spatele acestor acte de terorism împotriva Americii, cu siguranță că noi le-am fi considerat acte de război și am fi atacat imediat Egiptul, exact cum am făcut în Afganistan. Și presa ar fi susținut acest lucru, exact cum susține și atacul asupra Afganistanului. De fapt motivele pentru care am atacat Afganistanul sunt mult mai puțin grave dacât motivele pe care le-am avea să atacăm Israelul. Nu există nicio dovadă că Afganistanul a aprobat sau măcar a știut despre atacurile de la World Trade Center, pe când în Afacerea Lavon guvernul Israelului a comis un act direct de război împotriva Statelor Unite. Noi, bineînțeles, nu am bombardat Tel Aviv-ul pentru asta. Nu am întrerupt relațiile diplomatice cu ei. De fapt nici măcar nu am oprit ajutorul de miliarde de dolari, în bani și tehnică militară, pe care îl oferim Israelului! Orice guvern american care ar fi oferit ajutor japonezilor după atacul de la Pearl Harbor ar fi fost considerat trădător al Statelor Unite. Aceste guverne americane care au continuat să susțină Israelul după ce acesta a comis acte de terorism împotriva noastră sunt niște guverne trădătoare.

Dacă liderii americani, după atacul terorist al Israelului împotriva noastră din cazul Afacerii Lavon ar fi stopat pur și simplu ajutorul către Israel, aceste acte de terorism, atacurile de la World Trade Center și Pentagon, nu ar mai fi avut loc.

Atacul terorist al Israelului asupra navei USS Liberty

În 1967, în timpul Războiului de 6 zile, Israelul a comis un alt act de terorism împotriva Statelor Unite.

În 8 iunie Israelul a folosit avioane de bombardament fără însemne în timpul unui atac de o oră și jumătate asupra navei de război USS Liberty, atac în urma căruia 34 de americani au fost uciși, alți 174 fiind răniți. Prima țintă a israelienilor a fost turnul radio al navei Liberty pentru a tăia posibilitățile de comunicare ale acesteia cu restul navelor din flota a VI-a astfel încât să nu se afle că atacatorii sunt israelieni. După ce avioanele nemarcate au bombardat nava Liberty, asupra navei au fost trimise torpile subacvatice pentru a se termina treaba. De asemenea au mitraliat puntea navei, căutând să omoare tot ce mișca, pentru a nu rămâne martori care să poate dezvălui cine au fost atacatorii. Doar eroismul căpitanului și a membrilor echipajului de pe nava USS Liberty au făcut ca planurile israeliene să eșueze. Ei au fost capabili să mențină nava în stare de plutire și să anunțe flota americană că atacatorii sunt israelieni, și nu egipteni. Văzând că planul eșuează, Israelul a susținut că totul nu a fost decât o gravă confuzie. Ei au susținut că au confundat nava USS Liberty cu o navă egipteană. Secretarul de Stat al Statelor Unite de la acea vreme, Dean Rusk, ca și Șeful Statelor Majore Reunite, amiralul Thomas Moorer, au susținut că atacul nu a fost o greșeală și că Israelul a atacat în mod deliberat nava USS Liberty. De menționat că în ziua atacului cerul a fost senin, bătea un vânt ușor, iar nava USS Liberty avea arborat un uriaș steag american și avea numere de identificare clar marcate. Înainte de a trece la atac, avioanele israeliene au sâcâit nava, zburând atât de aproape încât membrii echipajului au putut vedea chiar și cum piloții le făceau cu mâna. Ca și în cazul Afacerii Lavon, Israelul dorea să arunce în cârca egiptenilor acest atac asupra navei de război americane. Mass-media americană, controlată de evrei, nu s-a revoltat la aflarea veștilor, acceptând explicațiile cusute cu ață albă ale Israelului. Chiar și după ce propriul nostru Secretar de Stat și propriul nostru Șef al Statelor Majore Reunite au spus clar că atacul israelian asupra navei USS Liberty a fost deliberat, puternicul lobby evreiesc a fost în stare să prevină emiterea de către Congres a unui act de condamnare formală a atacului.

Într-o manieră total opusă s-au petrecut lucrurile anul următor (1968), când nava-soră a USS Liberty, USS Pueblo, a fost capturată de către Coreea de Nord, atac în urma căruia a murit un singur soldat american. În acest caz, în același an, Congresul Statelor Unite a emis un act de condamnare a atacului. Nici cu această ocazie nu a fost condamnat atacul israelian asupra navei USS Liberty. Comandantul navei USS Liberty, comandorul William McGonagle, a fost răsplătit cu cele mai înalte onoruri americane, Medalia de Onoare a Congresului, pentru splendidul său curaj din timpul atacului israelian. Dar ceremonia de decernare a medaliei s-a desfășurat în curtea unei baze militare, și nu la Casa Albă, așa cum se obișnuiește, pentru a nu-i jigni pe cei care au ordonat atacul în urma cărora 34 dintre camarazii săi au fost uciși, alți 174 fiind răniți.

Cum au răspuns conducătorii politici ai Statelor Unite la aceste acte de război ale Israelului? A bombardat cumva America Tel Aviv-ul, așa cum a fost bombardat Kabulul, capitala Afganistanului? Bineînțeles că nu. Mass-media americană aflată sub control evreiesc a minimalizat aceste acte clare de terorism, în timp ce guvernul american controlat de Israel a continuat să trimită miliarde de dolari din taxele americanilor sub formă de ajutor statului evreu. Încă odată invoc cazul atacului de la Pearl Harbor. Orice guvern american care ar fi acordat ajutor Japoniei după atacul din 1941 ar fi fost judecat și condamnat pentru acte de trădare a Americii. Eu consider că toți acești oficiali guvernamentali americani, care au colaborat cu cercurile de influență evreiești continuând să susțină Israelul după atacul acestuia împotriva navei USS Liberty, sunt, de asemenea, trădători ai Statelor Unite ale Americii!

Dacă măcar după atacul trădător al Israelului asupra navei USS Liberty, noi am fi oprit ajutorul acordat acestui stat terorist, în mod sigur nu am fi suferit atacurile teroriste din 11 septembrie 2001.

Israelul, o națiune care spionează America și ne vinde secretele celor mai mari dușmani ai noștri

În cursul anilor ’80, Israelul a recrutat un evreu american, Jonathan Pollard, pentru a ne spiona. După ce acesta a fost deconspirat și arestat, Israelul a susținut că Pollard este un ”escroc”, ulterior admițând că Pollard a lucrat pentru ei de la început. Probabil că doar spionii evrei Ethel și Julius Rosenber, care au vândut secretul bombei atomice sovieticilor, au provocat mai multe pagube Statelor Unite decât Pollard. Informațiile furnizate de Pollard Israelului, stat care beneficiază de ajutoare de miliarde de dolari din partea noastră, au compromis toate operațiunile noastre secrete din estul Europei și Uniunea Sovietică. Unii dintre cei mai buni agenți ai noștri din lumea comunistă au fost executați din cauza informațiilor vândute de Pollard Israelului, informații vândute mai departe de statul evreu Uniunii Sovietice. KGB-ul a avut astfel acces la o mulțime de informații secrete, unele obținute direct de la Israel, altele obținute prin acțiuni de spionaj în Israel. Pe scurt, putem spune că trădarea lui Pollard a cauzat unele din cele mai mari dezastre în domeniul securității din istoria noastră modernă. Chiar și după prinderea lui Pollard și prezentarea de scuze publice, Israelul a continuat să spioneze America.

Astfel, în 1997, în ziarul Los Angeles Times a apărut un articol în care se spunea că un alt evreu american, David A. Tenenbaum, admitea că „a divulgat secrete Israelului”: „Un inginer civil care lucra la o fabrică a armatei din apropiere de Detroit a recunoscut că în ultimii 10 ani a divulgat informații militare secrete Israelului.” Chiar și după aceste cazuri de spionaj, președintele Clinton a numit în funcția de președinte al Consiliului Național de Securitate, cea mai înaltă funcție în domeniul informațiilor de la Casa Albă, un evreu, Samuel R. Berger, prezentat în ziarul israelian Maariv, ca fiind un „prieten apropiat al Israelului”.

Aceste cazuri de spionaj, și mai ales faptul că deconspirarea lor nu a dus la scandaluri în mass-media americană sau la oprirea ajutorului pe care noi îl acordăm Israelului, dovedește puterea imensă pe care Israelul o are asupra Statelor Unite. În aceste condiții nu mai este de mirare ce i-a spus Ariel Sharon, primul-ministru al Israelului, lui Shimon Peres, când acesta din urmă atenționa că Israelul poate pierde ajutorul american dacă incursiunile armate în zonele controlate de Autoritatea Palestiniană nu încetează: „De fiecare dată când noi facem ceva tu îmi spui că America va face asta sau aia… Vreau să-ți spun ceva foarte clar: Noi, evreii, controlăm America și americanii știu asta” – Ariel Sharon, 3 octombrie 2001.

Nu doar Jonathan Pollard a trădat America. Toate aceste guverne americane, care continuă să susțină cu bani și material militar o națiune străină care ne spionează, prvocând astfel imense pagube serviciilor noastre secrete, trădează America. Ca răspuns la aceste acte de spionaj, un guvern care ar fi patriotic, ar trebui, cel puțin, să suspende ajutorul acordat Israelului.

Atacul de la World Trade Center

Deci dovezile sunt clare. Israelul este cel mai terorist stat de pe suprafața Pământului. Israelul, în frunte cu liderii săi teroriști ca Begin, Shamir sau Sharon, timp de jumătate de secol au comis un adevărat genocid împotriva popurului palestinian. De asemenea, Israelul a comis numeroase acte de trădare și terorism împotriva Americii, așa cum am arătat, cu dovezi, în cazurile Lavon, Pollard și în atacul împotriva navei USS Liberty. Din cauza controlului Israelului asupra mass-media și a guvernului american, Statele Unite continuă să susțină material și moral cea mai teroristă națiune, lovind astfel în propriile noastre interese. Astfel cei ce au trădat America Israelului sunt la fel de vinovați de atacurile din 11 septembire, în care și-au pierdut viața aproape 5.000 de cetățeni americani, ca și teroriștii care au deturnat avioanele care au lovit turnurile World Trade Center și Pentagonul.

În ultimii doi ani relațiile externe ale Israelului s-au deteriorat grav, ajungând la cel mai jos nivel din întreaga sa existență. Alegerea unui criminal în masă, Ariel Sharon, ca prim-ministru a fost un act care a șocat milioane de oameni de pe tot cuprinsul globului. Conferința Națiunilor Unite privind rasismul a etichetat Israelul ca un „stat care practică apartheidul”, a fost un alt semnal al distanțării națiunilor de practicile Israelului. Apoi, deodată, a fost atacul de la World Trade Center, atac care a făcut ca lumea să privească cu simpatie Israelul. A fost asta doar o coincidență? Așa cum am arătat mai sus în acest articol, Israelul a lansat câteva atacuri teroriste împotriva noastră, atacuri pe care le-au camuflat ca fiind din partea unor națiuni arabe, știind astfel că America i se va alătura în războiul lor împotriva arabilor. Și cu cât efectele unui astfel de atac ar fi mai șocante și cu un număr de victime cât mai mare, cu atât mai bine pentru Israel. Ariel Sharon a învățat o importantă lecție în Beirut. Că decât să atace direct America, cum s-a întâmplat în afacerea Lavon, mai sigur este să comită atrocități împotriva arabilor, cum au fost cele de la Sabra și Chatila, făcând astfel ca resentimentele și ura arabilor împotriva americanilor să crească. Tocmai asta este explicația atacului arabilor împotriva trupelor pușcașilor marini din Beirut, ca și a atacului asupra celor două turnuri ale World Trade Center.

Care a fost rolul Israelului în atacul de la World Trade Center? În ziarul Washington Post din 10 septembrie 2001, a apărut un studiu de 68 de pagini al Academiei de Studii Militare Avansate (SAMS) în care erau prezentate pericolele care ar decurge în urma trimiterii de trupe americane în zona Orientului Mijlociu. În acest articol a apărut și următorul pasaj: „Despre Mossad, serviciul secret israelian, ofițerii SAMS atrag atenția: Viclean și neîndurător. Capabil de a ataca forțele americane, făcând ca totul să pară opera palestinienilor/arabilor”. În mod ironic, la doar 24 de ore după publicarea studiului, turnurile de la World Trade Center și Pentagonul au fost atacate.

Mossadul este unul dintre cele mai complexe, viclene și bine organizate servicii secrete din lume. Nicio altă națiune din Orientul Mijlociu nu se poate lăuda cu ceva care măcar să se apropie de Mossad. Cunoscând toate acestea, putem considera, fără a greși prea mult, că Mossadul a penetrat una din cele mai teroriste organizații arabe de pe Pământ: organizația lui bin Laden, Al-Qaida. FBI-ul și CIA au căzut de acord că atacul asupra World Trade Center și Pentagonului a fost o uriașă operațiune secretă, al unei rețele internaționale cuprinzând sute de teroriști cu ramificații pe trei continente. Era oare posibil ca agenții Mossad din interiorul Al-Qaida, ca de altfel niciunul din miile de agenți și informatori ai săi să nu fi aflat nimic despre această operațiune? Bineînțeles că este extrem de dificil să dovedim că un serviciu secret ca Mossadul a avut vreun rol în acest atac terorist. Dar dovezi puternice indică faptul că Israelul a știut dinainte de atacul din 11 septembrie.

Dar să vedem în continuare dovezile că Mossadul a avut cunoștință de acest atac înainte de a se produce.

Dovezi ale trădării Mossadului în atacul de la World Trade Center

În ziua următoare a atacului asupra World Trade Center, ziarul Jerusalem Post, cel mai faimos și respectat ziar israelian, a precizat că 4.000 de evrei sunt dați dispăruți în urma atacului de la World Trade Center. Această cifră a fost avansată de Ministerul de Externe al Israelului care a fost contactat în orele de după atac de rude sau prieteni ai evreilor care în ziua respectivă lucrau sau aveau programate întâlniri de afaceri în turnurile World Trade Center sau în clădirile din imediata apropiere. Chiar și fără să citim acel articol, logica ne-ar spune că la ora atacului ar fi trebuit să fie sute, dacă nu mii de evrei în cele două turnuri. Implicarea evreilor în lumea bancară și financiară este legendară. De exemplu, două din cele mai bogate firme din New York sunt Goldman-Sachs și Solomon Brothers, ambele cu birouri în cele două turnuri. Mulți directori ai acestor firme făceau dese deplasări în Israel. New Yorkul este centrul financiar al evreilor, iar World Trade Center era epicentrul. Acest lucru ne duce la concluzia că numărul victimelor israeliene ar trebui să fie foarte mare. Ziarul Jerusalem Post a ajuns la aceeași concluzie. Iată în continuare începutul articolului respectiv: „Mii de israelieni dispăruți la World Trade Center și Pentagon. Ministerul de Externe israelian a primit până acum numele a 4.000 de israelieni care se crede că au fost în zona turnurilor de la World Trade Center și a Pentagonului la ora atacului”

George Bush, în cuvântarea ținută în fața Congresului, a mai făcut o greșeală în afară de aceea în care a spus că teroriștii ne-au atacat pentru că „urăsc libertatea noastră”. Astfel, el a spus că, pe lângă miile de americani, au murit și 130 de israelieni în atacul de la World Trade Center. Intenția sa a fost de a arăta că și Israelul suferă alături de noi. Cifra de 130 de victime israeliene mi-a sunat extrem de suspicios. Dacă 4.000 de israelieni au fost în turnurile de la World Trade Center la ora atacului și dacă numărul victimelor atacului a fost de 4.500 (cam 10% din cei 45.000 de oameni care în mod normal se aflau în cele două turnuri la ora atacului), atunci numărul victimelor israeliene ar trebui să fie în jur de 400, respectiv 10% din 4.000, și nu 130. Ca un loc în care se făceau afaceri mari, cei ce lucrau în World Trade Center nu erau oameni de genul celor ce lucrează pentru McDonalds, având în vedere salariile mari, tehnica de vârf folosită și înalta calificare de care aveau nevoie cei ce lucrau acolo, în primul rând în domeniul financiar, bancar și bursier. În aceste condiții mi-am pus întrebarea cum de numărul victimelor israeliene era de doar 130, în condițiile în care se estima că erau 199 victime de origine columbiană și 400 de victime de origine filipineză?

Într-un articol precedent despre atacul din 11 septembrie nu am scris nimic despre aceste suspiciuni pentru că nu-mi place să afirm ceva fără a avea dovezi solide. Dar, în urma cercetării intense, am ajuns la o concluzie șocantă. Am descoperit un fapt simplu care are enorme semnificații în legătură cu atacul terorist din septembrie 2001. Căutând în ziare informații despre numărul victimelor israeliene, am descoperit în ziarul New York Times un articol care aduce precizări în privința numărului de victime israeliene. Astfel, din cei 130 de israelieni despre care președintele Bush a spus că au murit la World Trade Center, 129 erau de fapt în viață. Practic un singur israelian a murit. Am rămas înmărmurit, murmurând pentru mine: „O, Doamne, doar un israelian!”. Dar iată în continuare un fragment din articolul din New York Times despre care vorbesc: „Oficiali de la Consulatele din oraș, intervievați vineri, au spus că listele cu cei dispăruți variază de la o zi la alta. De exemplu, oficiali de la Primărie au primit informații că mulți cetățeni israelieni au fost declarați dispăruți la World Trade Center, președintele Bush avansând cifra de 130 de victime israeliene în urma atacului. Dar vineri, Alon Pinkas, consulul general al Israelului la New York, a spus că lista celor dispăruți la World Trade Center include și persoane declarate dispărute de rude sau prieteni care i-au sunat dar nu i-au găsit. De fapt, au fost doar trei victime israeliene confirmate, două în avioanele prăbușite și una care tocmai se afla în unul din cele două turnuri pentru o întâlnire de afaceri”. (New York Times, 22 septembrie 2001)

Cifra de 130 de victime israeliene avansate inițial, m-a făcut să bănuiesc că mulți israelieni fuseseră preveniți despre iminența atacului. Ulterior, când am văzut că de fapt doar un israelian a murit în cele două turnuri, am fost convins că aceștia fuseseră preveniți dinainte. Statistic este imposibil ca din 4.500 de victime doar una să fie de naționalitate israeliană. Acest lucru se poate datora fie faptului că în 11 septembrie a fost o mare sărbătoare evreiască, fie faptului că israelienii fuseseră avertizați.

Avertizări ale israelienilor

După aceea am încercat să aflu dacă israelienii au fost avertizați înainte de atac. Imediat am găsit un articol în Newsbyte, un serviciu de știri al ziarului Wasinghton Post, cu următorul titlu: „Mesaje de avertizare ale israelienilor despre atacul de la World Trade Center”. Ziarul israelian Ha’aretz confirmă aceste mesaje și spune că FBI-ul a deschis o anchetă în această privință. Articolul precizează că o firmă israeliană, Odigo, cu birouri în ambele turnuri și în Israel, a primit câteva mesaje de avertizare cu două ore înainte de atac: „Mesaje de avertizare ale israelienilor despre atacul de la World Trade Center. Oficiali din cadrul firmei Odigo au confirmat astăzi că doi dintre angajații săi au primit mesaje de avertizare cu două ore înainte de producerea atacului terorist de la World Trade Center. De asemenea, Alex Diamandis, vicepreședinte economic al companiei, a confirmat că angajați ai Odigo din Israel au primit mesaje de avertizare de la un alt angajat al Odigo, cu două ore înainte de primul atac”. (Washington Post Newsbyte) Aceste informații dovedesc că Israelul a avut cunoștință despre iminența producerii atacului.

În primul rand, nu este posibil ca fără atenționări prealabile, să fie doar o singură victimă israeliană. În al doilea rand, avem dovada că o firmă care avea birouri atât în cele două turnuri, cât și în Israel a primit mesaje de avertizare despre iminența unui atac terorist. Cine altcineva, dacă nu Mossadul, ar fi putut fi la originea acestor atenționări? Faptul că guvernul israelian a atenționat doar cetățenii isralieni despre iminența atacului, lăsând astfel ca mii de americani nevinovați să moară, îi face pe aceștia la fel de responsabili ca și teroriștii arabi care au deturnat avioanele.

Ce este bun pentru Israel este rău pentru America

Puteți fi siguri că teroriștii israelieni au tresăltat de bucurie când au văzut fumul care se ridica din cele două turnuri. FBI-ul chiar a arestat cinci cetățeni israelieni care se aflau pe acoperișul unei clădiri din apropiere și care, bucuroși, filmau întreaga scenă. Ei știau că rezistența întregii lumi împotriva Israelului, ca și toate acuzele de terorism care îi fuseseră aduse, se risipeau ca un fum odată cu prăbușirea celor două turnuri. Probabil că reporterul de la New York Times care l-a intervievat pe fostul prim-ministru al Israelului, Benjamin Netanyahu, care este chiar mai radical decât Ariel Sharon, a surpins esența celor ce tocmai se petreceau: „Întrebându-l în seara asta ce influență vor avea atacurile asupra World Trade Center asupra relațiilor viitoare dintre Statele Unite și Israel, fostul prim-ministru Benjamin Netanyahu a spus: „Este foarte bine”. Pentru că imediat să rectifice: „De fapt nu e foarte bine, dar cu siguranță va genera multă simpatie pentru noi”.

După cum observăm, atacul de la World Trade Center a fost benefic pentru Israel; de fapt Israelul e singura țară care beneficiază în urma atacului. Toate evidențele despre atacurile teroriste ale Israelului din ultimii 50 de ani sunt șterse cu buretele în urma acestui spectaculos atac terorist. Când mass-media americană, controlată de evrei, a prezentat imagini cu câțiva palestinieni care se bucurau de pe urma atacurilor, palestinienii au devenit, în ochii lumii, autorii acestor atacuri, chiar dacă toate organizațiile palestiniene au condamnat atacul și niciun palestinian nu a fost dovedit ca fiind implicat în atac. Bineînțeles că națiunea care a suferit cel mai mult a fost cea americană, cu aproape 5.000 de victime, o economie rănită și o limitare drastică a libertăților constituționale.

Afacerea Lavon, atacul asupra navei USS Liberty, spionajul lui Jonathan Pollard și moartea a 5.000 de cetățeni americani, toate acestea au fost bune pentru Israel, dar extrem de grave pentru America. Când vom realiza oare că ceea ce este bun pentru statul terorist israelian este extrem de nociv pentru Statele Unite ale Americii? Când oare îi vom pedepsi pe agenții Israelului și pe trădătorii americani care timp de 50 de ani au susținut terorismul israelian și au trădat țara noastră? Eu mi-am dedicat viața pentru o Americă liberă, sigură și suverană, o Americă a americanilor, pentru americani, nu o America care susține o putere străină teroristă. Oricare vor fi consecințele asupra mea, voi continua să lupt pentru aceste deziderate.Vă rog să vă grăbiți și să vă alăturați luptei noastre.

Răspândiți informațiile din acest articol către alți americani și către restul lumii. Să spunem cu toții adevărul despre cea mai teroristă națiune de pe Pământ: Israelul. Făcând aceasta nu vom ajuta doar poporul Palestinian, ci vom face ca americanii să trăiască în libertate în America.

David Dukefost, membru al Camerei Reprezentanților, statul Louisiana, Statele Unite ale Americii

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.