«Mâna murdară a Chevron»

Preşedintele ecuadorian Rafael Correa a lansat campania «Mâna murdară a Chevron».

Între 1964 şi 1990, compania Texaco a extras petrol din pădurile amazoniene din Ecuador, timp în care a deversat în zonă circa 18,5 miliarde de galoane de deşeuri toxice. În 2011, o curte de justiţie ecuadoriana a decis că Chevron, care cumparase Texaco în 2011, trebuie să plătească despăgubiri de 19 miliarde de dolari.
În timp ce compania Chevron încearcă de doi ani să conteste decizia judecătorească, iar Statele Unite ar fi refuzat de curând să acorde vize unei delegaţii ecuadoriene care să prezinte cazul la o adunare a Naţiunilor Unite din New York, preşedintele Rafael Correa a lansat campania «Mâna murdară a Chevron».

Correa a mers într-una din zonele grav afectate de poluare în urma deversărilor toxice şi şi-a scufundat mâna într-o baltă de petrol rămasă deschisă, invitând apoi presa să-l fotografieze. „Ceea ce a făcut Chevron este de neiertat”, a declarat preşedintele ecuadorian, precizând că această deversare „este cel mai mare dezastru ecologic din istoria planetei. Respectiv, de 85 de ori mai grav decât deversarea din Golful Mexic, cauzată de British Petroleum, şi de 18 ori mai gravă decât deversarea din Alaska, provocată de Exxon Valdez.”

Cu toate acestea, potrivit ultimelor demersuri juridice, compania Chevron pare să fie pe punctul de a câştiga bătălia cu ecuadorienii, printre care şi 30.000 de indigeni direct afectaţi de acest dezastru ecologic.

Conform ABC News, Chevron a apelat la numeroase curţi judecătoreşti de pe trei continente, în încercarea de a căpăta un verdict favorabil în procesul care durează de două decenii. În cele din urmă, o comisie internaţională de arbitrare formată din trei judecători, a decis la Haga că un anume acord semnat în 1995 de Texaco Corp., cumpărat ulterior de Chevron, scuteşte compania petrolieră de orice responsabilitate financiară. Totodată, consilierul general al Chevron susţine că acuzaţiile aduse de guvernul ecuadorian sunt frauduloase şi că „înainte de toate, nu ar fi trebuit înaintate”.

În acelaşi timp, Ricardo Patino, ministrul de externe al Ecuadorului, a postat pe Twitter un mesaj de nemulţumire, susţinând că „Chevron îşi continuă campania mincinoasă” şi a afirmat că tribunalul din Haga ar fi absolvit compania de responsabilitate. Potrivit acestuia, singurul aspect rămas deschis în urma procesului de la Haga ar viza decizia judecătorească din 2011 şi încadrarea acesteia la faptele cauzatoare de vătămare la nivel individual. Totodată, preşedintele Rafael Correa speră ca prin campania sa, «Mâna murdară a Chevron», să atragă atenţia la nivel internaţional asupra a ceea ce el numeşte o uriaşă nedreptate.

Preluare: Think Outside the Box

Citeşte şi:
Cum am putea avea incredere in Chevron?!
„Dezastrele ecologice sunt delicte contra umanitatii: trebuie pedepsite ca atare”
„Ecuadorul nu mai este de vanzare”
La sud de granita

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.