„România este în stare de ocupație nedeclarată“

5

Mugur IsarescuCei care conduc destinele Romaniei după 1989 sînt trădători de ţară. După asasinarea Ceauşeştilor România este în stare de ocupaţie nedeclarata şi plăteşte tribut. Cum altfel explicaţi distrugerea economiei sistematic, din ordinul şi cu supervizarea celor aflaţi la putere, înstrăinarea avuţiei naţionale pe comisioane luate de cei cu drept de semnătură şi ştampilă, recunoaşterea holocaustului care nu a avut loc în România, plata pretenţiilor Israelului  de despăgubiri de 60 miliarde dolari, din care Băsescu şi Isărescu au dat o treime etc. În România nu se mai produce nimic.

Între cei mai ticăloşi trădători şi vînzători de ţară este Mugur Isărescu

Isărescu a fost adus la BNR prin intermediul marelui tradător de ţară Iulian Vlad şi Iliescu.

În ianuarie 1990, Isărescu a refuzat să semneze, cu acordul lui iliescu, plata combustibilului cu care trebuiau aprovizionate 128 de nave de mare tonaj aflate în diverse locuri în lume, lăsîndu-le arestate în porturi şi pierdute de România pentru neplata taxelor portuare. BNR deţinea peste două miliarde de dolari în rezerve. Iliescu a ştiut şi a fost de acord cu acest jaf. Isărescu a fost primul care a pus umărul la dispariţia flotei. A urmat Băsescu şi alţi   miniştri la transporturi în cîrdăşie cu reprezentanţi marcanţi ai partidelor de guvernămînt.

Isărescu era prim-ministru în timpul lui Emil (Cazbici) Constantinescu, Becovici Berceanu fiind semnatar al contractului cu Gold Corporation . Emil Cazbici Constantinescu, dar şi toţi cei din conducerea Partidului Democrat au căpătat acţiuni la Gold Corporation, la fel ca şi mulţi reprezentanţi ai guvernului de atunci.

După 1944, la liceul internat Brătianu devenit Horia, Cloşca şi Crişan din Piteşti, Emil Cazbici, zis şi minuta, (fiindcă are o mină atrofiată) bătea elevii în calitate de şef UTM, ameninţînd că el e născut în Uniunea Sovietică.

În mandatul de preşedinte al lui Emil Cazbici Constantinescu, acesta, în cîrdăşie cu directorii SRI şi SIE, au decis vînzarea pe şestache şi pe comisioane mici a întregii documentaţii privind prospecţiunile geologice şi zăcămintele de aur ale României, aflate în camerele seifuri de la institutul de Geologie. Într-o noapte au fost scoase din Instituul de Geologie toate documentele şi au fost scoase din ţară. Atunci au venit la fix, prin intermediarul Frank Timiş, din Canada să cesioneze nu numai Roşia Montana dar şi alte  mari zăcăminte de aur. Mai mult, se ştia că zăcămintele respective conţin şi metale rare, mult mai preţioase, nu doar aur şi argint. Actualmente, întreaga documentaţie privind pospecţiunile geologice şi rezervele de aur ale României umplu rafturile într-un birou evreiesc de avocatură din Toronto, la etajul 52 din bocul Turn. În cîrdăşie cu interesele jidoveşti, Isărescu a sistat cumpărarea aurului extras din minele de aur din România.

Mugur Isărescu a trimis aurul României din BNR în bănci străine, pentru o dobîndă mică, şi apoi s-au făcut presiuni ca Băsescu şi Isărescu să facă împrumutul de 20 miliarde euro, împrumut neaprobat în parlament îndatorînd populaţia României pentru multe generaţii. În condiţiile în care nu mai avem producţie (a fost distrusă economia prin aşa zisa privatizare strategică), nu mai creăm plusprodus, vom vedea aurul înapoi ca pe tezaurul de la Moscova.

Din ordinul lui Ceauşescu, în minele de aur, atunci cînd se dădea de un filon, se sigila capătul filonului de aur şi se punea sigiliul Băncii Naţionale a României. Exploatarea filoanelor era interzisă. Periodic erau trimise echipe care verificau dacă sigiliile puse erau la locul lor şi se treceau în inventar şi filoanele nou descoperite. În minele de aur din România sînt zeci de mii de filoane de aur sigilate în vremea lui Ceauşescu. Înainte de 1990, periodic erau delegate echipe de securişti care inventariau sigiliile filoanelor de aur din mine.

Anual numai din aluviuni, erau înregistrate la Banca Naţională peste zece tone de aur. Aurul colectat din aluviuni în 1989 nu a mai fost înregistrat de noul guvernator al BNR, Mugur Isărescu, fiind scos lingou cu lingou din ţară de persoane sub directa supraveghere a lui Stănculescu şi Chiţac. Din pricina că un lingou a dispărut, a avut loc crima din Precupeţii Vechi.

După ce Ceauşescu a anunţat în martie 1989 plata datoriilor externe şi în aprilie a şters toate datoriile CAP-urilor şi IAS-urilor, în fiecare săptămînă soseau pe aeroportul Otopeni lingourile din aur cu care România garantase împrumuturile externe.

Mai mult, statului român revenindu-i foarte puţin din zăcămînt, înseamnă să dăm aurul pe gratis. Mai ales cu contribuţia lui Isărescu, cel care spune că România şi BNR nu au nevoie de rezerve de aur. Întrebaţi-vă de ce nu face referiri la dezvoltarea durabilă…

Cînd a venit pentru cesionarea zăcămintelor de la Roşia Montana, Gold Co, a spăguit în mod special pe reprezentanţii puterii, mai ales membrii PD, care au acţiuni la firmă, mai multe decît statul român. Cum explicaţi că în 2004 Berceanu a zis că exploatarea de la Roşia Montana trebule să continuie, la fel şi Băsescu, care în vizită la Roşia Montana, chiar înainte de alegeri a zis acelaşi lucru. Director pe bani mulţi şi cu acţiuni la Gold Corporation a fost numit un membru marcant al PD, plecat de la Ministerul Mediului, Gabriel  Dumitraşcu .

Cum au mai făcut averi colosale cei cu funcţii? Un mic exemplu. Era pe vremea cînd prim-ministru era Stolojan, Băsescu, ministru la transporturi l-a trimis pe frate-său pe o navă, pentru reparaţii în Japonia, (că noi n-am fi avut şantiere navale), cu 3.000.000 dolari. Ajuns acolo, Mirciulică a trimis un fax lui frate-său la minister cum că ar fi necesari încă 3.000.000 dolari pentru reparaţii, fără notă justificativă sau deviz de lucrări. Frate-său Traienică a dat aviz favorabil, fără nici o notă justificativă şi a trimis-o lui Stolo. Stolo, fără a solicita lămuriri ori notă justificativă, a semnat favorabil şi a trimis-o lui Isărescu, cel care a aprobat trimiterea în contul lui Mirciulică a încă 3.000.000 dolari . Poate aşa înţelegeţi de ce Dragă Stolo şi Isprescu sînt aşa de mediatizaţi ca tehnocraţi. La corpul de control al guvernului lucra atunci Ionel Blănculescu şi vă poate confirma.

În dec. 1989, în CC era un metru cub de dolari care au fost depozitaţi într-o cameră şi păziţi de Pluto şi Furdea Dumitru. În cameră au fost iniţial depuse şi trei mape din piele conţinînd conturile secrete ale României în străinătate. La cîteva ore după depunerea acestora, a venit Petre Roman şi a cerut cele trei mape şi i-a spus lui Furdea să zică dacă e întrebat că nu ştie nimic despre mape…

Crin Antonescu la nunta cu Vlădean a primit cadou de nuntă de la Dinu Patriciu acţiuni la Roşia Montana de 100.000 euro. Şi Daciana Sîrbu, europarlamenter ca şi Vlădean, susţin deschiderea exploatărilor la Roşia Montana.

Credeţi cumvă că refuzul lui Isărescu de a mai înregistra la BNR  aurul din exploatări a fost întîmplător. Asta a dus la închiderea minelor de aur. Tot Isărescu a dispus vînzarea rezervelor de argint ale României.

Rezervele de aur ale României sînt pentru generaţii, iar cei care au devastat România, în scimbul unor comisioane personale, substanţiale, au avut şi au dreptul de semnătură şi ştampilă.

Iulian Vlad şi Securitatea nu l-au trădat pe Ceauşescu, au trădat România. Nu Ceauşescu a subminat economia naţionala ci cei ce au luat frîiele puterii, au păstrat dreptul de semnătură şi ştampila ca să îşi umfle buzunarele şi conturile din străinătate. Ceauşescu nu a avut conturi personale în străinătate, dar cei care au păstrat după 1990 funcţiile la stat, sînt multimiliardari, pentru că şi-au însuşit drepturile de proprietate ale românilor şi au înstrăinat tot ce se poate, determinînd pe tineri şi pe cei apţi de muncă să părăsească ţara, ca ei să jefuiască liniştiţi.

Noi nu mai producem aproape nimic, iar din cei 20 miliarde euro împrumutaţi nu se fac nici un fel de investiţii pentru a avea producţie, dar vindem tot. Ei ştiu doar să vîndă ce nu le aparţine.

Dacă după război sovieticii, ca armată de ocupaţie au impus în funcţiile de conducere majoritar evrei, care au dispus arestarea şi uciderea a aproape 2.000.000 de români, dupa uciderea Ceauşeştilor, s-au cocoţat în funcţii tot numai evrei, ei şi masoneria coordonează exterminarea românilor. Nu-i de ajuns că Israel ne- cerut şi ne obigă să îi plătim peste 60.000.000.000 dolari în contul falsului holocaust. Tocmai ei care au făcut holocaust cu românii după 1944.

Dacă Iliescu, în 2001, a acceptat falsa recunoaştere a holocaustului iar Băsescu a dispus plata a o treime din suma promisă Israelului, acesta din urmă prin Răzvan Ungureanu a refuzat recuperarea tezaurului de la Moscova. În acest timp evreii au cerut ruşilor tezaurul României, în contul holocaustului.

Ce mai contează după ce Băsescu a îndatorat România pentru generaţii, iar USL a făcut împrumuturi suplimentare şi ne-a îndatorat şi mai mult.

Străinii ştiu cît de corupţi sînt cei ce ne conduc şi îi susţin în ticăloşiile lor şi se folosesc de ei.

ZĂCĂMINTELE DE AUR SÎNT ALE ROMÂNILOR!!! N-au ce căuta străinii.

Puteţi cere NAŢIONALIZAREA

Verificaţi dacă nu credeţi!

Daţi mai departe şi trimiteţi pe reţele informaţiile,

Formulaţi cţt mai multe plţngeri penale la Parchet, DIICOT şi DNA!

Nota redacţiei: Mă pregăteam să scriu un text pe subiectul Emil Constantinescu şi Roşia Montană. De ce nu se aude vocea, opinia legitimă a geologului, a primului geolog din România? Au circulat despre nevrednicul nostru preşedinte acuzaţii că a avut, înainte de 1990, probleme cu securitatea, suspectat fiind că a vîndut secrete de stat privind zăcămintele preţioase din subsolul României. Se cam leagă lucrurile.

Personal am avut o mirare: cum de a făcut Emil Constantinescu două facultăţi la zi? Legile de atunci nu dădeau voie să faci a doua facultate decât la FF – la Fără Frecvenţă. A făcut mai întâi facultatea de drept, apoi pe cea de geologie! Cumva cu misiune?

Ce se ştie sigur este că mama lui Emil vorbea stricat româneşte. Asta am aflat de la un coleg de grupă al neisprăvitului… Se trăgea dintr-o familie de evrei expulzaţi din Elveţia pentru activităţi anarhiste, teroriste, inspirate de isprăvile evreilor din Rusia. Ajunşi în Rusia, bunicii lui Emil al nostru, dar mai mult al altora, s-au stabilit în Basarabia!… N-a avut curajul să spună că bunicii săi erau franţuji, minciuna ar fi fost prea mare, ci a zis că erau francofoni!…

Preluare: ioncoja.ro

 

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

5 COMENTARII

  1. ASA E ! ROMANIA E CA O CAPRIOARA INCA VIE DIN CARE „HIENELE LUMII” SMULG HALCILE CELE MARI IAR ” SACALII DIN INTERIOR” SE MULTUMESC CU BUCATI MAI MICI ! NU SE MAI SATURA NENOROCITII !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.