Voința catalanilor și democrația

Catalonia steagulDe multe ori este un adevărat miracol funcționarea democrației și aplicarea voinței poporului. Și totuși unii, și nu puțini, reușesc să aibă certitudini pe aceste subiecte.

Pe 10 septembrie 2012, peste un milion și jumătate de catalani au cerut în stradă, în cadrul unui protest popular prilejuit de Ziua Cataloniei, indendența regiunii. Și aici trebuie să ne oprim neapărat asupra cifrei, dar mai ales asupra proporției. Numai milionul și jumătate de oameni ieșiți în stradă la Barcelona reprezintă o parte extrem de importantă a celor 7,5 milioane de oameni care trăiesc în Catalonia, dar mai ales o proporție mai mult decât relevantă din cei 5,4 milioane, câți sunt cei cu drept de vot. Alături de cei care nu au reușit să se exprime în stradă, catalanii care doresc independența constituie o proporție copleșitoare din populația regiunii. Cu toate acestea, voința lor nu poate fi transpusă în realitate. Fără îndoială că aceasta poate fi considerat doar un sindrom al contradicțiilor acestui sistem prin ai cărui mecanisme mai degrabă se împiedică împlinirea voinței populare.

Însăși liderii naționaliști au preferat să vorbească mai mult despre pactul fiscal cu Spania, decât să susțină opțiunea cu care au fost ”investiți”, condiționând independența de negocieri financiare, de independența fiscală.

Asta în vreme ce puterea centrală spaniolă, prin primul-ministru Mariano Rajoy, a minimalizat importanţa manifestărilor de independenţă spunând că, în vremuri complicate, Spania are nevoie de unitate, nu de expresii separatiste şi de probleme şi mai mari.
Ziua Cataloniei, 11 septembrie, a constituit un prilej, în 2012, pentru partidele naționaliste din regiune de a chema poporul în stradă pentru liberă determinare.

Liderul guvernului regional, Artur Mas, a spus că dacă executivul central nu va admite gestionarea veniturilor din Catalonia la Barcelona, printr-o agenție fiscală regională, „drumul spre libertate este deschis”.
Catalonia a fost prima comunitate autonomă din Spania care a apelat la fondul de salvare economică pus la dispoziție de guvernul central în 2012, ca urmare a intrării în incapacitate de plată a administrațiilor regionale.
Sub lozinca generală „Catalonia, viitor stat european”, catalanii au cerut independența regiunii într-o zi specială, în care au fost organizate mai multe acțiuni ce au marcat ziua comunității autonome catalane, denumită Diada.
Marșul pentru independență a strâns susținători din toate colțurile regiunii. Ei au ajuns la Barcelona cu autocarele și au invadat centrul orașului. – Montaj realizat de o organizație a oamenilor de afaceri din Catalonia.

Participanții au cântat imnul regiunii și au scandat lozinci împotriva Spaniei și pro separare: „Vrem divorțul”, „Catalonia nu e Spania” sau „Yes, we can / Da, putem”.

Peste un milion de catalani au format un lanţ uman de aproximativ 400 de kilometri de-a lungul regiunii lor din nord-estul Spaniei. Protestul este organizat în fiecare an, făcând presiuni asupra politicienilor spanioli pentru a acorda independenţa Cataloniei, însă manifestaţia din 10 septembrie 2012 pare să fie cea mai mare.
Protestatari, îmbrăcaţi în tricouri galbene şi echipaţi cu bannere şi cu steaguri catalane, şi-au ridicat mâinile strânse arătând unitatea şi solidaritatea locuitorilor din oraşele traversate de lanţul uman. Evenimentul, organizat de ziua naţională a Cataloniei, şi-a propus să atragă atenţia internaţională asupra mişcării de independenţă din regiune.

„Ne dorim un referendum, pentru a vedea dacă există sprijinul majorităţii pentru independenţă. Problema este că Spania nu ne acordă atenţie. Singura noastră speranţă este ca Europa şi restul ţărilor să pună presiune pe guvernul spaniol” – unul dintre manifestanţi.

Recesiunea profundă şi reducerea cheltuielilor publice în Catalonia, regiune prosperă din nord-estul Spaniei care însumează o cincime din totalul producţiei economice a Spaniei, a creat nemulţumiri faţă de politicile guvernamentale. Unele sondajele de opinie arată că peste 50% din catalani susţin separarea de guvernul de la Madrid şi cer formarea propriei ţări.
Însă premierul spaniol Mariano Rajoy a declarat că un referendum pentru independenţa regiunii este neconstituţional şi a cerut judecătoriilor să blocheze o astfel de iniţiativă.

Organizatorii au transmis că au participat peste un 1,5 milioane de oameni care au format un lanţ uman pornind de la Munţii Pirinei, în nordul regiunii, până la graniţa cu Valencia, în sud. Poliţiştii au însoţit manifestanţii şi mai multe străzi au fost închise, însă şase membri ai unui grup de extremă dreapta au fost arestanţi din motive de securitate. Iniţiativa catalanilor este inspirată dintr-un eveniment asemănător petrecut în 1989, când Estonia, Letonia şi Lituania au folosit lanţul uman pentru a câştiga independenţa faţă de Uniunea Sovietică. În 2012, catalanii aşteaptau referendumul scoţienilor, din septembrie 2014, care va hotări asupra independenţei faţă de Marea Britanie şi pe care ar dori să-l folosească ca argument în favoarea secesiunii.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.