Am fost șapte miliarde de oameni… și toți tâmpiți!

Pamant populatieOare câți oameni mai sunt pe planeta Pământ? Nu ne mai interesează, nu mai este captivant, a trecut… Însă în urmă cu ceva ani, în 2011, subiectul făcea o mare vâlvă și ne dădea o mulțime de idei. Pe 31 octombrie 2011 se anunța ”oficial” și serios că am ajuns la șapte miliarde. Sau, altfel spus, se anunța nici mai mult, nici mai puțin că suntem nici mai mult, nici mai puțin decât șapte miliarde.
Trăim sub imperiul împlinirilor rotunde, al cifrelor semnificative și al evenimetelor căutate, create manufacturial pentru uzul cotidian, precum zilele de toate felurile (împotriva cancerului și pentru diversitate) sub semnul evenimențialului și al artificialului, în vremurile în care ne umplem timpul cu evenimente prefabricate, lipsite de orice strălucire, căutând semnificație în orice, poate din lipsa unor sensuri superioare în viața noastră.

La sfârșitul lui 2011 aflam că suntem șapte miliarde de oameni pe planeta aceasta, șapte în cap și-n coadă, și am tras o mulțime de concluzii din numărul acesta, așa cum nu am fi reușit nicidecum pe când am fi fost 6.967.129.457 de oameni, de exemplu.
Poate că om fi fost oameni fix șapte miliarde, printr-o uluitoare întâmplare, dar ce-i mult mai probabil este că eram toți tâmpiți.
Nu numai că au stabilit la nivel mondial că pe 31 octombrie 2011 am fost la șapte miliarde și …punct!, dar au stabilit și cine este al șaptelea miliard de bucată om născut de mama lui…
La început și l-au disputau pe al șaptelea miliard două țări, China și Filipine. Puteai să te aștepți să-și declare război cele două state și să înfăptuiască câte-o pruncucidere, precum în vremea lui Irod. Nu mă mai mira nimic. Apoi au stabilit că a șaptea miliarda de persoană umană e o filipineză de două kilograme jumătate. Părinții nici nu știau ce făceau când o făceau, cum s-ar spune. Au ajuns să fie felicitați de Națiunile Unite pentru performanță. Să ne închipuim cum i-au primit oamenii aceia pe reprezentanții Națiunilor Unite veniți cu scrisori de mulțumire în numele întregii umanități. „Vai, dar nu trebuia să vă deranjați domnilor Națiuni Unite! Nu am făcut decât să ne facem datoria și o mică plăcere, ce-i drept! Dar datoria, în primul rând!”.
Cum au putut oamenii aceia stabili, sau cum ar putea oricine stabili că am ajuns la șapte miliarde fix, când nu s-a terminat recensământul în România nici în ziua de azi?! Și apoi prin sudul Olteniei, de exemplu, recensământul ăsta poate fi plin de surprize nebănuite. Prin Strehaia, spre un exemplu și mai bun, în comunitatea r-urilor de omini, nici bulibașa nu știe câți s-au născut …azi. Dar să ne amintim de cei de prin pădurile Amazoniene care aruncau cu sulițe după elicoptere? Pe ei nu-i mai văzuse nimeni vreodată, darămite să-i numere…
O să spuneți că cifra avea mai mult o valoare de semnificație și este un lucru mai mult simbolic. Dar pretențiile au fost altele, de matematică pură. Sau, dacă este așa, și simbolismul acesta trebuia să se bazeze pe ceva cât de cât real, plauzibil, și nu pe o fantasmagorie deplină. E ca și cum te-ai uita peste un mușuroi de furnici și ai spune: „Aici sunt 137 de furnici!”

Să încercăm să fim serioși și să ne păstrăm luciditatea: cum să poți crede măcar că ai capacitatea de a determina care a fost al șaptelea milliard persoană de individ?! Cât de aberantă este o asemenea pretenție, în condițiile date? Trăim în plin absurd și trăim din plin absurdul într-o asemenea măsură încât nici nu ne mai dăm seama, nu mai realizăm și nici nu mai facem diferența…

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.