Blestemul lui Ernest Maftei

Ernest Maftei Blestemul

Pe 19 octombrie 2006, la orele 05.00, înceta din viață, după o grea suferință, „Bădia” Ernest Maftei, fost deținut politic și adept al Mișcării Legionare. S-a născut la 6 martie 1920 în comuna Prajești, lângă Bacău.

În lutul greu din care am plecat
Am frãmântat simțire.
Din urã am clãdit iubire.
Între seninul din Înalt
Și jalnicul de jos
Mereu m-am întors
În lutul greu din care am plecat.
N-am fost învins,
Dar nici n-am câștigat.
Mi-e barba albã, încâlcitã, roasã.
Pãrinte, o să vin curând acasă.

„Viața este așa cum mi-a spus tata, pentru că era răzeș deștept: ′Mă băiete, asta este o cărare pe care mergi tu în viață. De o parte și de alta sunt numai flori. Cărarea o pângăresc toți golanii. Tu să alegi florile sau rahatul′. Și eu văd numai florile”
„M-am născut pe malul Siretului, ca un ′țăran sărac′, care avea numai vie două hectare. A trebuit să scriu ′țăran sărac′ în biografie, altfel comuniștii nu m-ar fi angajat. Școala primară am urmat-o la țară. Am plâns că nu m-a dat tata la seminar, îmi doream să devin preot. Încă de mititel pesemne că vedeam slujba ca un fel de teatru. Tata nu a vrut și m-a dat la Școala normală din Bacău. Nu am profesat ca învățător și am dat diferența de bacalaureat, mergând la Iași, unde m-am înscris la Conservatorul de Artă Dramatică”
„Mi-am dat seama că, dacă rămâneam învățător făceam un sat model. Dar atunci m-am dus la Iași, am făcut Institutul să fiu învățătorul întregului neam. Și unul dintre cele mai formidabile momente a fost când tata știa că eu studiam la medicină, dar eu m-am dus teatru. Când a aflat țăranul de tata, zice: ′Ce faci? Joci pe sârmă?!′. Atunci l-am dus să vadă un spectacol cu mine și când am ieșit din sală, lumea pe stradă zicea că a fost grozav ăla, iar el se oprea în loc și spunea: ′E feciorul meu!′. A fost fenomenal.
Am fost bucuros c-am convins pe tata că a fi artist de teatru, de film este o menire mare. Iar ca personaj, singur, prima oară când am avut succes mare, succesul meu a fost așa de mare încât – eu aveam vreo 27 ani – m-am dus acasă și am plâns toată noaptea și am zis: ′Ce știți voi, asta-i nimic! Eu vreau să strâng lumea în mână! Să cuceresc prin artă lumea′. Adică am fost nefericit că prea mă lăudau! Pentru că lauda este foarte greu de suportat; este mai greu de suportat ca insuccesul”
„După ce am absolvit Institutul la Iași și am venit în București, luam la mine agheasma, pentru că auzeam numai prostii. În primul turneu, artistele din București m-au văzut că sunt un țăran blând și m-au întrebat dacă am pupat vreodată o femeie peste tot locul. Repede m-am dus și am înghițit o gură de agheasmă. Eram de o pudoare până la Dumnezeu. Și românii așa au fost, pudici. Acum, nepoțelul meu de șase ani a văzut la televizor o partidă de amor și i-a pus mâna la ochi noră-mii, zicându-i: ′Mama, nu te uita, că nu-i frumos′. Dar el era cu ochii-n televizor.
Televiziunea nu mai are un rol educativ. Fetele aistea dau cu buricul și cu țâțele-n ecran și, gata, sunt vedete. Nu-i în regulă. Sexul îl fac și câinii, dar noi, oamenii, nu suntem mai presus? Sexul se face discret și trebuie să fie ceva frumos. De exemplu, pe noi ne stăpânesc trei stări: jocul, iubirea și înțelepciunea. Lucian Blaga a scris că, pentru copii, iubirea și înțelepciunea sunt jocul. Pentru tineri, jocul și înțelepciunea sunt iubirea. Pentru cei cu barba albă ca mine, jocul și iubirea sunt înțelepciunea”

Ernest Maftei (6 martie 1920 – 19 octombrie 2006)

Despărțire

Când noi nu vom mai fi
De mult
Şi şterse urmele vor fi
Pe unde am trecut
Noi doi,
Cei ce vor trece după noi
Vor tresări…
Vor crede că li s-a părut
C-aud ceva ce vine de demult,
Din veşnicie.
Şi şterse urmele de-or fi
Pe unde am trecut
Noi doi,
Cei ce vor trece după noi
Se vor iubi…

Loading...
loading...

5 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.