Inscripțiile pe pereți și naționalismul

În noaptea de 30 septembrie spre 1 octombrie 1970, două adolescente din Chişinău, Lilia Neagu şi Asea Andruh, au scris zeci de mesaje antisovietice pe principalele clădiri din centrul oraşului. Gestul celor două tinere de 19 ani şi, respectiv, 16 ani a tulburat autorităţile sovietice comuniste.

Lilia Neagu şi Asea Andruh nu se limitau doar la împărtăşirea opiniilor lor prietenilor şi colegilor. În noaptea din 30 septembrie spre 1 octombrie 1970, aproape de miezul nopţii, ele se trezesc din somn, după planul stabilit de cu seară, şi vin pe jos din cartierul Malina Mică în centrul oraşului Chișinău.

Ideea iniţială era de a răspândi foi volante, dar întrucât n-au reuşit să le tipărească la o maşină de scris, au decis să scrie mesajele de mână, cu guaş, pe diferite clădiri din Chişinău: sediul Ministerului de Interne, pe cămine universitare, clădirile Universităţii de Stat din Chişinău, edificile editurilor «Ştiinţa» şi «Cartea Moldovenească», dar şi pe Școala numărul 1, în total vreo 40 de inscripţii într-o singură noapte: „Trăim la ruşi cu  pielea şi-n mănuşi”; „Scoală, Ştefane сel Mare, scoală, scoală din mormânt, ia-ţi tu sabia cea mare, fă dreptate pe pământ”; „Cadre moldoveneşti”; „Moarte cotropitorilor!”; „Întoarceţi-ne alfabetul latin!”; „Întoarceţi-ne litoralul!”.

Majoritatea lozincilor erau împotriva ocupării Moldovei de către ruşi. Unele inscripţii, după cum se observă din dosarul de la KGB, au un caracter naţional pronunţat, se exprimă pentru alfabet latin, respectarea drepturilor moldovenilor în propria lor ţară, revendică sudul Basarabiei de la Ucraina sau critică comportamentul şovin al ruşilor din Moldova.

Un mesaj special este adresat liderului Partidului Comunist al Republicii Sovietice Socialiste Moldova de atunci: „Bodiul, marş din Moldova”. Lilia şi Asea aveau percepţia că mulţi ruşi, dar şi evrei rusificaţi, se bucură de prea multe privilegii, ocupând funcţii înalte, iar moldovenii sunt discriminaţi la ei acasă şi sunt trataţi drept străini. De aceea, unele lozinci au un caracter anti-evreiesc.

Autorităţile sovietice au catalogat aceste apeluri ca fiind toate cu caracter antisovietic, care ar fi periclitat existenţa Uniunii Sovietice.

Regimul era deranjat mai mult de caracterul pro-românesc al lozincilor, de faptul că noua generaţie de moldoveni se identifica drept români, decât de caracterul antirusesc şi antievreiesc al celorlalte inscripţii.

Lilia, studentă în anul doi la şcoala de medicină din Chişinău, stătea în gazdă la părinţii Asei, pe Dealul Schinoasei. Era după concertul de pomină al formaţiei «Mondial» la Teatrul Verde din Chişinău. Fetele au ajuns acasă, pe la orele 4 dimineaţa, peste câteva ore au mers la şcoală. Abia la câteva zile după eveniment, la 5 octombrie 1970, cele două adolescente au fost arestate.

Potrivit afirmaţiile lor recente, de vină n-ar fi fost colegii lor de clasă cărora le-a spus păţania, ci faptul că poliţia politică era pe urmele Liliei Neagu.

KGB a efectuat analiza grafologică a inscripţiilor şi a stabilit foarte uşor paternitatea acestora, dat fiind faptul că aveau mostre ale scrisului Liliei Neagu din 1969, când a fost ”profilaxiată”.

Aşa cum reiese din dosarul de arhivă păstrat la Serviciu de Informații și Securitate al Rebublicii Moldova, Lilia Neagu a atenţionat-o pe Asea Andruh în noaptea cu pricina (30 septembrie-1 octombrie 1970) că cei de la KGB au mostra scrisului său şi va fi identificată uşor, dar Asea Andruh a insistat ca inscripţiile să fie făcute de ambele. Această imprudenţă a permis KGB-ului să le deconspire în timp record.

KGB era foarte curios să afle sursele atitudinilor “naţionaliste” ale celor două adolescente. Neagu şi Andruh au declarat recent că ele ascultau acum 40 de ani posturile de radio Europa Liberă şi Vocea Americii şi erau abonate la diferite publicaţii din România.

Asea Andruh avea şi o prietenă din România, Gabriela, pe care a cunoscut-o în timpul concertului grupului «Mondial» la Chişinău. Totodată, cele două “inculpate” spuneau că erau revoltate atunci când auzeau la şcoală că regimul românesc interbelic ar fi subjugat basarabenii şi i-ar fi impus să vorbească limba română: „Cum să fii impus să vorbeşti română, dacă limba noastră este română?” Cele două tinere erau revoltate şi de faptul că în transportul public, pe stradă, vorbitorii de rusă se uitau de sus la cei care comunicau în limba română şi îi jigneau, iar acestora le era frică să dea o replică pe măsură, ştiind că miliţia le va da dreptate ruşilor.

Din 5 octombrie 1970 până la 10 martie 1971, Lilia Neagu a fost închisă la sediul KGB. Asea Andruh nu fusese arestată, fiind adusă de acasă pentru interogatoriu. La 10 martie 1971 s-a organizat şedinţa de judecată la Curtea Supremă de Justiţie, la care Lilia Neagu declară că anchetatorul de la KGB, maiorul Mămăliga, i-a vorbit mult despre istoria Moldovei, încercând să-i schimbe convingerea greşită.

Ambele fete reconfirmă la proces crezul lor: de ce sunt închise bisericile în Moldova, de ce sudul Basarabiei a fost cedat Ucrainei, de ce nu avem alfabet latin, adevăratul veşmânt al limbii “moldoveneşti”, şi de ce ni se impune limba moldovenească în locul celor române.

Alte motive de revoltă a tinerelor împotriva puterii sovietice erau acelea că în URSS nu existau condiţii adecvate pentru petrecerea timpului liber de către tineret, aşa cum sunt în Occident.

Pe de o parte, ele sunt convinse că există organizaţii clandestine cu caracter antisovietic şi ele nu fac decât să se înscrie în rândurile celor mai curajoşi care spun deschis ceea ce gândesc. Printre persoanele pe care le pomenesc sunt Andrei Vartic, pe atunci student la Facultatea de Matematică a Universităţii de Stat şi Mihai Moroşanu, condamnat câţiva ani mai devreme pentru „naţionalism”.

Pe de altă parte, atunci când au fost întrebate în sala de judecată ce scopuri urmăreau atunci când au făcut inscripţii pe clădirile amintite în noaptea de 30 septembrie spre 1 octombrie 1970, ambele au răspuns că sperau astfel să convingă studenţii să creadă în existenţa organizaţiilor naţionale clandestine şi astfel să-i îndemne la acţiune pentru respectarea intereselor şi drepturilor moldovenilor.

Din dosarul de la KGB reiese că Asea Andruh a fost achitată, ea fiind, de fapt, din start chemată ca martor în dosarul Liliei Neagu, nu ca învinuită. Atunci când i-a fost pronunţată sentinţa, Asea plângea: „De ce trebuie să sufere doar Lilia?! Am scris împreună aceste lozinci! Judecaţi-mă şi pe mine alături de ea!” Asea Andruh a fost şi ea condamnată, dar pe linie administrativă, nu penală, verdictul fiind pronunţat de către comitetul executiv al raionului Lenin din oraşul Chişinău. Mai întâi, fusese exmatriculată de la şcoală şi apoi angajată, ca formă de pedeapsă, la fabrica de tricotaje «Steaua Roşie». Datorită unor împrejurări favorabile şi a riscului pe care şi l-a asumat şefa de tură de la «Steaua Roşie», pedeapsa a fost suspendată după câteva luni.

Pentru fapta lor, Lilia a stat doi ani la puşcăria de la Rusca, împreună cu deţinuţii de drept comun, iar Asea a fost exmatriculată de la Şcoala nr. 1, actualmente Liceul «Gheorghe Asachi», „pentru purtare nedemnă, uşuratică”. „Vă imaginaţi ce au scris potlogarii?! A fost obligată să lucreze la «Steaua Roşie» şi a învăţat la şcoala serală. Tatăl meu a fost dat afară, însă ceea ce a fost cel mai ridicol, l-a dat afară chiar o rudă de-a noastră, care spunea că părinţii mei au crescut o criminală”, spune femeia.

Când s-a întors din închisoare avea 23 de ani. Nu putea să se angajeze nicăieri. Şi atunci a mers la KGB şi le-a spus că nu are din ce trăi. Până la urmă a fost angajată la fabrica de lactate din Leova. Însă cea mai mare dezamăgire a trăit-o când o evita toată lumea: „Moldovencele fugeau de mine. În pofida resentimentelor mele faţă de ruşi, pentru care am stat în puşcărie, cele cu care m-am împrietenit la fabrică au fost patru rusoaice. Una dintre ele m-a întrebat: ‹Lilicika, ai făcut puşcărie?›. ‹Da.› ‹Atunci vino cu noi, eşti de-a noastră!›”.

S-a căsătorit cu un băiat pe care l-a cunoscut încă în anii de studenţie. „A suferit şi el, a fost chemat la comitetul de partid şi a fost întrebat: ‹Tu ştii cu cine te căsătoreşti?…› A tăcut… Iar fratelui meu, când a absolvit facultatea, i s-a spus: ‹Cariera ta s-a terminat înainte de a începe›”.

Directoarea şcolii de medicină a dat-o afară pe diriginta grupei în care a învăţat. „De unde să fi ştiut sărmana femeie ce intenţionam să facem noi în seara aceea? Chiar şi soţul ei a fost sancţionat, era profesor la universitate.”

„Copiii mei au crescut într-o sărăcie cumplită. Mama îmi dădea  nişte făină pe care o preparam la căminul studenţesc unde lucram, pentru că acasă nu aveam lumină. Fetiţa mea îşi făcea lecţiile în coridor… Băiatul, elev la şcoala de muzică, aşeza oglinda astfel încât lumina din coridor să bată peste clapele pianului. Fetiţa mea stătea mai mult acasă şi la spital decât la şcoală, din cauza alimentaţiei de după naştere. Când am mers la maternitate, soţul meu s-a îndrăgostit de o tătăroaică din Ufa. Din această cauză, am pierdut laptele, am hrănit fata cu lapte din magazin şi i-am distrus sănătatea”.

După 2009, Lilia Neagu şi Asea Andruh au fost înaintate la «Ordinul Republicii», însă preşedintele Mihai Ghimpu a decis să le acorde «Meritul Civic». „Meritul Civic este o medalie care se acordă pentru merite deosebite în toate domeniile de activitate social-economică. Ce merite avem noi în domeniile social-economice? Am refuzat această medalie”.

Lilia Neagu s-a născut la 14 mai 1951 în oraşul Leova, a absolvit Școala medie numărul 2 din localitate, iar în 1969 intră la Şcoala de medicină din Chişinău. În primul an de studii, este preîntâmpinată de KGB să nu mai repete afirmaţii cu caracter antisovietic pe care le face în discuţiile cu colegii şi prietenii ei.

Dar avertismentul nu a înfricoşat-o, ea continuând “agitaţia naţionalistă”.

Asea Andruh s-a născut la 16 februarie 1954. În momentul arestării avea 16 ani şi era elevă la Școala numărul 1 din Chişinău, azi Liceul «Gheorghe Asachi». A făcut cunoştinţă cu Lilia Neagu la începutul lui septembrie 1970, când cea din urmă a fost primită să locuiască la familia Andruh. Asea Andruh este cea care a scris pe clădirea Școlii nr. 1, în vara anului 1970, inscripţia „Mondial, noi suntem cu tine”. În acea vară faimoasa trupă românească a concertat la Chişinău.

Lilia a scris şi mai scrie poezii de înaltă respiraţie patriotică. „Versurile mele – păsări călătoare,/ Eu le ţin de aripi, ele vor să zboare,/ Vor să zboare-n zare peste-acest pământ…/ Au nu văd că ţara-mi este un mormânt,/ Au n-aud cum doine iarăşi urcă-n sus/ Şi ne-neacă-n sânge iar soldatul rus?/ Ele bat din aripi, se avântă-n zbor,/ Eu le-ngrop. În suflet. Şi cu ele mor…”

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.