O licărire de patriotism

În Ungaria aproape că nu mai surprinde pe nimeni că discursurile politicienilor, de la miniştri până la primari sau consilieri locali au un conţinut „unguresc”.
Scuze, mai nou se numeşte „naţional” (adicã, nemzeti). Pentru cã la noi mai nou totul este „naţional”: impozitele, taxele, manualele, ţigările, reducerea taxelor la regie, nici cultura nu mai e maghiară, ci este naţională, poate până şi apa ce curge din robinet e tot naţională.
Orice vorbire a premierului sau a miniştrilor de la Budapesta, nu contează că e rostită în parlament, la inaugurarea unei statui sau a unui stadion de fotbal, conţine expresiile: maghiar, naţional, unitatea tuturor maghiarilor din lume, forţa ungurească, viitorul naţiunii noastre etc. Totul este maghiar şi unguresc, până la sufocare.
În astfel de condiţii, când prin presă şi prin toate canalele de informare, populaţia Ungariei, indiferent de naţionalitate, origine sau vârstă, este îndopată cu maghiarisme şi naţionalisme, nicio lege a naţionalităţilor, oricât de perfectă ar fi ea, nu reuşeşte să încurajeze păstrarea limbii materne şi a valorilor culturale, religioase proprii, nu poate întări identitatea unei naţionalităţi.

Tocmai din acest motiv a fost ca o pată de culoare cântecul cu conţinut patriotic românesc a lui Cornel Borza, «De eşti ardelean…», care după ce a stârnit lacrimi în ochii unora, a ridicat în picioare o sală întreagă, duminica trecută, la Centrul Cultural Românesc din Jula. Cântăreţul bihorean ne-a îndemnat la Festivalul «La obârşii, la izvor», prin frumosul său cântec care evocă numeroase personalităţi şi elemente din istoria românilor, ca „să fim cu toţi uniţi şi nu despărţiţi”.
Cei ce am participat la spectacolul bihorenilor (din România) am putut vedea că încă mai există o licărire de sentiment românesc şi printre românii din Ungaria, şi poate nu am ajuns încă în ceasul al 12-lea. Evenimentul organizat de Biserica Ortodoxă Română din Ungaria are, şi prin titlul lui, un scop clar: de a ne întoarce la obârşii, la origini.
Păcat, însă, că la manifestare am văzut aproape numai oameni de generaţia a treia şi foarte puţini tineri. Nu la copii ne gândim, căci pentru ei sunt organizate alte programe, decât că au lipsit cu desăvârşire acei credincioşi de 30 – 40 de ani, care în unele parohii, cum sunt Micherechi sau Jula, participă activ la viaţa bisericească.
Ar merita atraşi în viitor şi pe ei, nu doar pe părinţii şi bunicii lor. Gândindu-ne la patriotism sau patriot, ne trec prin minte în mod automat cuvintele: neam, naţiune, biserică, strămoşi, tradiţii şi obiceiuri. Şi, inspirându-ne de la conaţionalii noştri unguri, neapărat încă ceva: educaţie.

Fără o educaţie românească nu poţi să fii român. Dacă nu ştii cine a fost Mihai Eminescu sau Ştefan cel Mare sau Constantin Brâncuşi sau George Enescu, înseamnă că nu-ţi cunoşti istoria, cultura, şi în consecinţă nu o vei putea transmite nici copiilor, nepoţilor tăi. Toate acestea laolaltă, limba, credinţa, istoria şi cultura, pot menţine o naţionalitate în viaţă. Dacă numai una lipseşte, a apărut deja crăpătura, care va duce vrând-nevrând la desfiinţare, la dispariţie.
Patriotismul niciodată nu trebuie confundat cu xenofobia. Aceasta din urmă înseamnă preferinţa exclusivă pentru un singur neam, însoţită de marginalizarea minorităţilor şi de ostilitate, ură faţă de tot ce este străin. Să reţinem vorbele marelui istoric Nicolae Iorga, care ne învaţă: „Un patriot se recunoaşte prin faptul că iubeşte, respectă şi caută să adune şi să îmbunătăţească tărâmurile şi oamenii, pe când un şovinist urăşte tot ce nu-i seamănă şi dezbină oamenii”.

Puţinele noastre instituţii, şi în primul rând Şcoala şi Biserica, prin educaţie şi prin credinţă, au puterea de a ne aduna şi a ne uni pe noi, români cu români, de o parte şi alta a graniţei.

Eva Şimon – «Foaia Românească» – Ungaria

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.