Testamentul lui Muammar al-Gaddafi

1

Muammar Gaddafi a fost ucis pe 20 octombrie 2011 în timpul bătăliei din oraşul Sirte, fiind capturat de către forţele Consiliului Naţional de Tranziţie. A fost împușcat după ce a fost torturat.
A condus Libia din 1969, când un grup de tineri ofiţeri conduşi de el a dat o lovitură de stat fără vărsare de sânge. Consiliul Comandamentului Revoluţiei Libiene (CRC), condus de Gaddafi, a abolit monarhia şi a proclamat noua Republică Arabă Libiană, care trebuia să existe sub deviza „libertate, socialism şi unitate”, abolind monarhia şi proclamând Republică Arabă a Libiei, ulterior. În 1977, Gaddafi a redenumit statul libian în „Jamahiriya Arabă Socialistă Populară Libiană”.

La începutul lui 2011, în ţară a început un război civil, forțele anti-Gaddafi formând un comitet denumit „Consiliul Naţional de Tranziţie”, la 27 februarie. După luptele care au avut loc între rebeli şi forţele loiale, la 21 martie, la iniţiativa Franţei, forţele NATO intervin în războiul din Libia în favoarea rebelilor, susţinând că au scopul de a proteja civilii împotriva atacurilor forţelor regimului. Curtea Penală Internaţională a emis un mandat de arestare împotriva lui Gaddafi şi a anturajul său, la 27 iunie 2011. Rebelii cuceresc capitala Tripoli la 20 august 2011, însă rezistenţa trupelor fidele continuă, mai ales în oraşul natal al lui Gaddafi, Sirte, care a fost declarat noua capitală a Libiei la 1 septembrie 2011. Căderea acestui ultim bastion al rezistenţei se produce pe 20 octombrie, forţele NATO aducându-şi aportul până la capăt pentru victoria forţelor anti-Gaddafi.

Pe 4 aprilie, Muammar al-Gaddafi rosteşte ultimul său discurs către poporul libian:

„În numele lui Allah, binefăcătorul şi milostivul …
Timp de 40 de ani, sau au fost mai mulţi, nu mai ţin minte, am făcut tot ce am putut să dau oamenilor case, spitale, şcoli, iar când le-a fost foame le-am oferit hrană.
Am transformat chiar Benghazi în zonă agricolă din deşert, am înfruntat atacurile de la acel cowboy Reagan, când mi-a omorât fiica adoptată de la orfelinat, el încerca să mă ucidă, în loc de asta el a ucis-o pe sărmana fetiţă inocentă.
Apoi i-am ajutat pe fraţii şi surorile mele din Africa, cu bani, pentru Uniunea Africană. Am făcut tot ce am putut să-i învăţ pe oameni ce înseamnă conceptul unei democraţii reale, unde comitetele oamenilor conduceau ţara.
Dar aceasta nu a fost niciodată de ajuns, aşa cum unii mi-au spus, chiar oamenii ce aveau case cu 10 camere, costume şi mobilier nou, aceştia nu erau niciodată mulţumiţi, aşa egoişti cum erau vroiau mereu mai mult.
Ei au spus americanilor şi altor vizitatori că aveau nevoie de democraţie şi libertate, fără să realizeze vreodată că era vorba de un sistem de „tăiat gâtul”, unde câinele mai mare îi mănâncă pe restul, însă ei erau vrăjiţi de aceste cuvinte, fără să realizeze măcar că în America nu există medicamente gratuite, spitale gratuite, case gratuite, educaţie gratuită şi nici mâncare gratuită, cu excepţia faptului când oamenii trebuie să cerşească sau să stea la cozi interminabile pentru o farfurie de supă.
Nu, indiferent de ce făceam, nu era niciodată de ajuns pentru unii, însă pentru alţii, ei ştiau că eram fiul lui Gamal Abdel Nasser, singurul lider arab şi musulman veritabil care a existat de la Salah-al-Deen încoace, când el a
revendicat Canalul Suez pentru oamenii săi, la fel cum am revendicat şi eu Libia, pentru oamenii mei, erau paşii lui cei pe care am încercat să-i urmez, ca să-mi ţin oamenii liberi de la dominaţia colonială – de le hoţii ce vroiau să fure de la noi.
Acum sunt sub atacul celei mai mari forţe militara din istorie, fiul meu cel mic african, Obama vrea să mă ucidă, să ia libertatea acestei ţări, să ia gratuitatea caselor noastre, medicamentele noastre gratuite, educaţia noastră gratuită, hrana noastră gratuită, şi să o înlocuiască cu stilul hoţoman american, numit “capitalism”, însă noi toţi din lumea a treia ştim ce înseamnă asta, înseamnă corporaţii ce conduc ţările, conduc lumea, iar oamenii suferă.
Astfel, nu există alternativă pentru mine, trebuie să iau poziţie, iar dacă Allah doreşte, voi muri urmând calea Sa, cale ce a făcut din ţara noastră o ţară cu teren agricol bogat, cu hrană şi sănătate şi chiar permiţând şi ajutând fraţii şi surorile noastre africane să lucreze aici alături de noi, în Jamahiriya Libiană.
Nu-mi doresc să mor, însă dacă se ajunge la asta, pentru a-mi salva pământul şi miile de oamenii care-mi sunt copii, atunci fie.
Fie ca acest testament să fie vocea mea în lume, că m-am ridicat împotriva atacurilor cruciaţilor din NATO, m-am ridicat împotriva cruzimii, trădării, împotriva vestului şi ambiţiilor colonialiste şi că am stat alături de fraţii mei africani, adevăraţii fraţi arabi şi musulmani, ca şi o rază de lumină.
Când alţii îşi construiau castele, eu am locuit într-o casă modestă şi într-un cort.
Nu mi-am uitat niciodată copilăria din Sirt, nu am cheltuit nesăbuit banii ţării şi precum Salah-al-Deen, marele nostru lider musulman, care a salvat Ierusalimul pentru Islam, am luat doar puţin pentru mine…
În vest, unii m-au numit nebun, dement, însă ei ştiu adevărul, deşi continuă să mintă, ei ştiu că pământul nostru este independent şi liber, nu sub control colonial, ei ştiu că viziunea mea, calea mea este, iar asta a fost limpede pentru oricine, pentru oamenii mei şi că voi lupta până la ultima suflare ca să rămânem liberi, fie ca Allah cel atotputernic să ne ajute să rămânem încrezători şi liberi.

Col. Mu’ummar Qaddafi,
2011/05/04

Testamentul scris:

„Acesta este testamentul meu.
Eu, Muammar bin Mohammad bin Abdussalam bi Humayd bin Abu Manyar bin Humayd bin Nayil al Fuhsi Gaddafi, jur că nu este alt Dumnezeu în afară de Allah și că Mohamed este profetul lui Dumnezeu. Jur să mor musulman.
Dacă voi fi ucis, aș vrea să fiu îngropat conform ritualurilor musulmane în cimititul din Sirt, în hainele pe care le purtam la moartea mea și corpul meu nespălat, alături de familia și rudele mele.
Aș vrea ca membrii familiei mele, mai ales femeile și copiii, să fie tratați bine după moartea mea.
Poporul libian trebuie să își protejeze identitatea, realizările, istoria și imaginea onorabilă a eroilor și predecesorilor săi. Poporul libian nu trebuie să renunțe la sacrificiile celor mai buni oameni ai săi.
Fac apel la susținătorii mei să continue rezistența și să lupte împotriva oricărui agresor străin astăzi, mâine și întotdeauna. Oamenii liberi din lume să știe că nu ne-am putut vinde cauza în schimbul unei vieți personale sigure și stabile. Am primit mai multe oferte în acest sens, dar am ales să luptăm în avangardă, ca semn al datoriei și onoarei.
Chiar dacă nu vom câștiga imediat, vom da o lecție pentru generațiile viitoare: alegerea de a proteja națiunea este o onoare, iar vânzarea ei este cea mai mare trădare pe care istoria o va aminti întotdeauna, în ciuda încercărilor altora de a spune altfel“.

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.