Voința de oțel II

0
84

Când, în 1976, au avut loc cele mai grave acte de terorism contra Cubei şi în mod special distrugerea în plin zbor a unui avion cubanez care a decolat din Barbados cu 73 de persoane la bord – între care piloţi, personal auxiliar care lucra pe această linie, echipa completă de tineret care obţinuse toate medaliile de aur la Campionatul Central-american şi Caraibian de scrimă, pasageri cubanezi şi din alte ţări care călătoreau încrezători în acel avion -, faptele au provocat atâta indignare încât în Piaţa Revoluţiei s-au adunat pentru doliu cele mai extraordinare mase de oameni care s-au văzut vreodată şi despre care a rămas dovadă vizuală. Scenele de durere au fost şi sunt încă de neşters. Poate că niciun conducător al Statelor Unite, şi mulţi din lume, nu au avut posibiltiatea să le vadă. Ar fi ilutrativ ca asemenea scene să fie difuzate de mediile de presă pentru a se înţelege bine motivaţiile eroilor noştri luptători antiterorişti.

Bush tatăl era deja un important ofiţer al serviciilor de inteligenţă ale Statelor Unite când acestea au primit misiunea de a organiza contrarevoluţia în Cuba. CIA a înfiinţat cea mai mare bază de operaţiuni în emisfera occidentală cu sediul în Florida. Aceasta s-a angajat să realizeze toate acţiunile subversive în Cuba, inclusiv tentativele de asasinare a liderilor Revoluţiei şi şi-a luat răspunderea de a face planurile şi calculele care, dacă ar fi avut succes, ar fi însemnat un enorm număr de victime de ambele părţi, dată fiind hotărârea poporului nostru, demonstrată la Giron, de a lupta până la ultima picătură de sânge. Bush n-a înţeles niciodată că victoria Cubei a salvat multe vieţi, atât de cubanezi, cât şi de americani.
Crima monstruoasă din Barbados s-a produs când el era şef al CIA, aproape cu tot atâta autoritate ca şi Preşedintele Ford.
În iunie anul acela a convocat la Bonao, Republica Dominicană, o reuniune pentru a înfiinţa Coordonarea Organizaţiilor Revoluţionare Unite, sub supravegherea personală a lui Vernon Walters, pe atunci Director adjunct al CIA. Observaţi bine: ”Organizaţii Revoluţionare Unite”.
Orlando Bosch şi Posada Carriles, agenţi activi ai acestei instituţii, au fost desemnaţi ca lideri ai acestei organizaţii. Începe astfel o nouă etapă de acte teroriste contra Cubei. La 6 octombrie 1976, Orlando Bosch şi Posada Carriles conduc personal sabotajul pentru a face să explodeze în plin zbor avionul liniei cubaneze.
Autorităţile din Barbados au arestat patru persoane implicate şi le-au predat Venezuelei.
Scandalul a fost atât de mare încât guvernul acestei ţări, pe atunci aliată a Statelor Unite şi complice la crimele dinăuntrul şi din afara Venezuelei, nu a avut altă alternativă decât să-i pună la dispoziţia tribunalelor venezueliene.
Revoluţia Sandinistă a triumfat în iulie 1979. Sângerosul război murdar promovat de Statele Unite a izbucnit în această ţară. Reagan era deja preşedinte al Statelor Unite.
Când Gerald Ford l-a înlocuit pe Nixon, scandalul provocat de tentativele de asasinare a liderilor străini era atât de mare încât a interzis participarea funcţionarilor americani la asemenea acţiuni. Congresul a refuzat alocarea fondurilor pentru războiul murdar din Nicaragua. Era nevoie de Posada Carriles. CIA, prin aşa numita Fundaţie Naţională Cubano-Americană, a mituit cu sume mari personalul penitenciarelor şi pe terorist, iar acesta a ieşit din închisoare ca un vizitator. Transportat de urgenţă la Llopango, El Salvador, nu numai că a condus furnizarea de arme care au provocat mii de morţi şi mutilaţi în rândurile patrioţilor nicaraguaieni, dar tot cu cooperarea CIA a achiziţionat droguri din America Centrală, le-a introdus în Statele Unite şi a cumpărat arme americane pentru contrarevoluţionarii nicaraguaieni.
Pentru a economisi spaţiul omit numeroase date ale acestei istorii brutale.
Este imposibil de înţeles de ce ilustrul Premiu Nobel care prezidează guvernul Statelor Unite se complace să reitereze stupida idee că Cuba este o ţară teroristă, menţine în închisori izolate şi în condiţii inumane patru antiterorişti cubanezi, sancţiune care astăzi nu se mai aplică niciunui cetăţean din altă ţară adversară a Statelor Unite, nici măcar atunci când nicio forţă militară americană nu admite că ar fi fost pusă în pericol de aceştia, şi-i interzice lui Rene să se întoarcă în patrie lângă familie.
În aceeaşi duminică, 9 octombrie, în care Rene a transmis mesajul său curajos poporului Cubei, a înregistrat şi filmat alt frăţesc „Mesaj lui Fidel şi Raul”. La sfatul lui Ricardo Alarcon, preşedintele Adunării Naţionale, nu s-a publicat niciunul din mesaje până când Curtea Federală din Florida nu i-a comunicat formal condiţiile pe care le impune în cei trei ani de ”libertate supravegheată”.
Odată îndeplinită această cerinţă, am plăcerea să informez poporul despre conţinutul acestui mesaj care îi onorează atât de mult pe eroii noştri şi exprimă comportamentul lor exemplar şi voinţa de oţel:
„Dragă Comandante,
Mai întâi de toate o îmbrăţişare, sentimentul de apreciere nu numai pentru tot sprijinul pe care ni l-ai dat, pentru forma în care ai mobilizat tot poporul şi solidaritatea internaţională în favoarea cazului nostru, şi, în primul rând, pentru că ne-ai fost inspirator, ne-ai fost un exemplu pe care l-am urmat în aceşti 13 ani şi pentru că ai fost pentru noi un drapel după care n-am încetat niciodată să mergem.
Pentru noi această misiune nu a fost decât continuarea a tot ce aţi făcut voi, a ceea ce generaţia voastră a făcut pentru poporul cubanez şi restul omenirii.
Pentru mine este o plăcere enormă să vă trimit acest mesaj, să vă trimit o îmbrăţişare în timp, care va merge pe această cale, pentru că ştiu că ne vom îmbrăţişa până la urmă, oricât ar încerca adversarii noştri s-o împiedice, ştiu că ne vom îmbrăţişa. Știu că cei cinci ne vom întoarce, pentru că dumneavoastră aţi promis şi pentru că aţi mobilizat energia, ce are omenirea mai bun, voinţa întregii lumi ca să se întâmple aşa.
Pentru noi este o onoare să slujim cauza pe care aţi inspirat-o poporului Cubei, să fim urmaşii dumneavoastră, urmaşii drumului pe care dumneavoastră şi Raul l-aţi deschis şi nu vom înceta niciodată să vă fim recunoscători pentru această încredere pe care aţi investit-o în noi.
Pentru amândoi, dumneavoastră, Fidel, şi Raul, care acum ne ghidează în această nouă etapă dificilă, complexă dar glorioasă în care suntem implicaţi pentru a rupe dependenţa economică care ne leagă încă şi care nu ne lasă încă să reuşim să construim societatea pe care o vrem, vă trimit o îmbrăţişare din partea celor cinci, vă spun că întotdeauna am avut încredere în dumneavoastră. Când eram singuri în groapă, când eram rupţi de lume, când nu primeam veşti, când cei patru fraţi ai mei nu ştiau nimic despre familia lor, pentru că nu li se putea comunica nimic, mereu am avut încredere în dumneavoastră, mereu am ştiut că dumneavoastră nu vă veţi abandona fiii, pentru că mereu am ştiut că Revoluţia nu-i abandonează niciodată pe cei care o apără. De aceea merită să fie apărată şi de aceea o vom face mereu.
Și chiar dacă nu sunt sigur că merităm toate onorurile care ni s-au adus, vă pot spune totuşi că restul de viaţă care ne rămâne de trăit o vom dedica pentru a le merita, pentru că dumneavoastră ne inspiraţi, pentru că sunteţi drapelul care ne-a învăţat cum să ne comportăm şi până la sfârşitul zilelor noastre vom încerca să merităm încrederea pe care aţi investit-o în noi.
Pentru mine acum aceasta este o tranşee în care voi continua aceeaşi luptă la care m-aţi chemat şi merg până la capăt, până se va face dreptate, voi continua la ordinele dumneavoastră să fac ce trebuie făcut.
Și le spun lui Fidel si Raul: Comandanți, amândoi, ordonați!”

FIDEL CASTRO RUZ
17 octombrie 2011
Ora 10:35 pm

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here