Ziua în care a fost inaugurată Coloana Infinită

Coloana infinitului

27 octombrie 1938 este ziua în care a fost inaugurată Coloana Infinită, opera lui Constantin Brâncuși.

În anul 1934, sculptorul Constantin Brâncuși a fost invitat să ridice un monument întru cinstirea faptelor eroice ale gorjenilor și, cu deosebire, a rezistenței populației orașului Târgu-Jiu, din timpul Primului Război Mondial.
Artistul dorise dintotdeauna „să facă ceva pentru țară”, așa încât a acceptat bucuros comanda, socotind-o un punct culminant în cariera sa.
În februarie 1935, Brancuși îi scrie Militei Petrașcu – fosta sa elevă, cea care o sfătuise pe Aretia Tătărescu, președinta Ligii Naționale a Femeilor Gorjene, să i se adreseze – că este „ca un ucenic în ajun de a deveni calfă, așa că propunerea nu putea să cadă mai bine”.
Brâncuși a avut de multe ori intenția să ridice monumente de for public, dar, cu excepția ansamblului de la Târgu-Jiu, niciunul din proiectele sale nu s-a materializat.
Unele proiecte au fost respinse chiar de comanditarii monumentelor, incapabili să se ridice la înălțimea concepției artistului. «Fântâna arhaică», menită să cinstească amintirea savantului Spiru Haret, fost ministru al învățământului, a fost refuzată în 1914 de ministrul de interne de atunci, V.G. Mortun. Fântâna propusă ca monument în memoria dramaturgului Ion Luca Caragiale a fost respinsă în 1931 de către comitetul de inițiativă din Ploiești.

Fântâna și vatra fumegândă, gândite ca monument funerar pentru poetul Octavian Goga, nu au fost acceptate, în 1938, de către văduva scriitorului. Nici fântâna sau portalul menite să comemoreze eroii din comuna sa natala, Peștișani, căzuți în Primul Război Mondial, nu au întrunit consensul autorităților locale, în 1923.
Propria exigență a artistului în materie de desăvârșire materială l-a făcut să renunțe el însuși la unele lucrări în aer liber de mari dimensiuni.
În 1927, a abandonat proiectul unei «Păsări în văzduh» din oțel inoxidabil, de 50 de metri înălțime, pentru vila lui Charles de Noailles de la Hyeeres, din sudul Franței, nedorind să accepte riscul unor deficiențe în executarea lucrării.
În 1939, dificultățile tehnice l-au făcut să respingă ideea unei «Coloane Infinite», de mari dimensiuni, din oțel inoxidabil sudat, propusă spre executare de către Societatea Budd de lângă Philadelphia.
Conform mărturiei lui Isamu Noguchi, acest mod de lucru i-ar fi contrazis crezul.
În 1949, o comandă pentru o versiune colosală, în oțel inoxidabil, a «Cocoșului», venită din partea muzeului din Philadelphia, rămâne neonorată. Perfecționismul artistului l-a împiedicat să realizeze, în 1955, «Pasărea în văzduh» monumentală în fața clădirii Seagram din New York, precum și sculptura, proiectată în 1956, din fața clădirii UNESCO din Paris.
Din varii motive, niciunul din proiectele sale arhitecturale de clădiri în formă de «Coloana Infinită» nu s-a realizat.
Exegeza consideră «Coloana Infinită» o temă des întâlnită în opera lui Brancuși, drept „cea mai radicală sculptură din istoria modernismului clasic”.
«Coloana Infinită» nu s-a materializat însă în metal nici în Parcul Central din New York, sub forma unui bloc de locuințe, așa cum îl visase Brancuși în 1926, și nici ca un zgârie-nori din oțel inoxidabil, înalt de 400 de metri la Chicago (1939). Au rămas doar în stadiul de proiect «Coloana Infinită» pe care artistul intenționa s-o ridice în 1930 în capitala României, ca și coloana gigantică din oțel inoxidabil șlefuit, menită să se ridice în 1956 pe malul lacului Michigan, ca „una din minunile lumii”.
Nu s-au elucidat nici până în prezent cauzele care l-au împiedicat pe Brancuși să realizeze în 1938 un alt proiect arhitectural al său – «Templul Meditației», din Indore, în India.
Constantin BrancusiUn lucru este cert: Brancuși a dus până la capăt un singur proiect de for public – ansamblul de la Târgu-Jiu, cunoscut și admirat în întreaga lume.
Ridicat în județul natal al sculptorului, ansamblul este socotit una din realizările sculpturale majore ale secolului XX, „singura sculptură a timpurilor moderne care poate fi comparată cu marile monumente ale Egiptului, ale Greciei sau ale Renașterii”.

Brancuși a hotărît că la Târgu-Jiu o «Coloană Infinită» de mari dimensiuni era cel mai potrivit monument pentru comemorarea eroilor căzuți în război. A avut șansa să primească acordul necondiționat al comanditarei.
Aretia Tătărescu i-a acordat deplina libertate de acțiune și l-a ajutat să obțină sprijinul financiar necesar.
Se cuvine relevat faptul că inițiativa Aretiei a fost susținută de soțul ei, Gheorghe Tătărescu, prim-ministru în cabinetul liberal, în perioada 5 ianuarie 1934 – 28 decembrie 1937.
Brancuși a mai cerut și ca de toate aspectele tehnice ale realizării monumentului să se ocupe o persoană în care avea deplină încredere: Ștefan Georgescu-Gorjan. Acest tânăr era inginer-șef și adjunct al directorului la Atelierele Centrale Petroșani din cadrul Societății «Petroșani». Conducea biroul de proiectare, turnătoria și laboratoarele și cunoștea foarte bine forța de muncă de înaltă calificare. Societatea «Petroșani» era o societate pe acțiuni cu capital liberal, iar directorul general, inginerul Ioan Bujoiu, era un membru marcant al partidului liberal și ministru în cabinetul Tătărescu.
La cererea premierului, societatea a fost de acord să suporte costul execuției și montării monumentului, precum și să asigure personalul calificat.
Conducerea societății i-a dat mână liberă inginerului Gorjan să supravegheze întreaga operație.
Oare de ce i-a acordat Brancuși încredere lui Gorjan? Acesta era fiul unui vechi prieten al său din Gorj, care-l ajutase în tinerețe. În 1902, ca absolvent de Belle-Arte, Brancuși realizase un bust în ghips al lui Ion Georgescu- Gorjan, în semn de afecțiune. În decembrie 1934 și ianuarie 1935 Ștefan l-a vizitat pe sculptor în atelierul său parizian și au stat mult de „taină”, ca doi olteni…
Sculptorul a constatat cu plăcere că tânărul inginer îmbina temeinica pregătire profesională cu buna cunoaștere a limbilor străine și cu aplecarea spre filosofie, istorie, literatură și artă. Tânărul inginer era conștient de genialitatea sculptorului și a reușit să-i intuiască intențiile cu privire la «Coloana Infinită».
A oferit o soluție tehnică la problema pusă de construirea unei structuri din metal de mari dimensiuni: „Să se încastreze baza unui stâlp solid de oțel într-o fundație masivă din beton și să se tragă pe stâlp, suprapunându-se ca niște mărgele uriașe, goale în interior, ‘elementele’ spațiale identice ale coloanei”.
Perfecta suprapunere a acestor „elemente” avea să asigure impresia de continuitate. Coloana va părea că tâșnește ca o tulpină, avântându-se spre infinit. Această concepție tehnică s-a bucurat de aprobarea artistului, care l-a invitat pe inginer să-l secondeze în realizarea proiectului pentru Târgu-Jiu.
Data nașterii concepției tehnice este consemnată pe catalogul dăruit de artist viitorului său asistent tehnic: 7 ianuarie 1935.
Sculptorul și inginerul s-au mai întâlnit la Paris în decembrie 1936 și mai 1937, pentru a discuta diverse detalii. Brâncuși a precizat că la turnarea modulelor (pe care le numea „elemente” sau „mărgele”) se va folosi fonta, pe care o socotea cea mai rezistentă. Metalizarea cu alamă urma să asigure un aspect galben-auriu.
În iunie 1937, Brancuși a sosit la Bucuresti și a luat legatura cu conducerea Societății «Petroșani» pentru a discuta probleme financiare și organizatorice. A mers la Poiana-Gorj și a stat la familia Tătărescu, apoi a vizitat Târgu-Jiul cu Aretia, pentru a alege amplasamentele.
Ansamblul avea să cuprindă în final: «Masa Tăcerii», în apropierea podului de peste Jiu, unde locuitorii orașului își apărasera urbea în fața dușmanului în octombrie 1916, «Poarta Sărutului», aproape de intrarea în parcul municipal, și «Coloana Infinită», la răsărit, având munții Parâng în fundal.
La sfârșitul lui iulie, Brâncuși și Gorjan s-au întâlnit la Târgu-Jiu și au vizitat locul ales de artist pentru «Coloana» sa. Gorjan a fotografiat respectivul teren.
Pe mica fotografie Brancuși a schițat silueta unei coloane cu douasprezece module, un rond, alei și câțiva plopi.
Le-a desenat cu ajutorul stiloului inginerului, cu penița cam boantă și cerneală albastră. Desenul făcut de Brâncuși este giuvaerul colecției Gorjan.
Montaj coloana infinituluiÎn tot cursul lunii august 1937, Brâncuși a locuit la Petroșani, în casa lui Gorjan. Timp de două săptămâni, artistul și inginerul s-au străduit să stabilească dimensiunile monumentului, punând de acord viziunea artistică a sculptorului cu posibilitățile tehnice și limitele financiare.
Brâncuși cerea să se respecte legea armoniei plastice, în privința dimensiunilor unui „element” (așa numea el modulul). Proporția între latura mică, latura mare și înălțimea unui modul trebuia să fie de (1) : (2) : (4). Zile și nopți de nesfârșite discuții, calcule și schițe au dus în cele din urma la alegerea dimensiunilor ideale: (450 mm) : (900 mm) : (1.800 mm). Coloana urma să aibă cincisprezece module întregi și două semimodule, respectând o așa-numită formulă de suplețe: 1+15+1/2.
Semimodulul de jos se continua la bază cu o prismă pătrată, asemenea unora din coloanele de lemn. Înălțimea întregii coloane urma să fie de 29,35 metri.
La mijlocul lunii august, Brâncuși a început ciobombate, realizate de tâmplarii de modele de la Atelierele Centrale «Petroșani».
În paralel, la biroul de proiectare se definitiva planul miezului din oțel al «Coloanei». Inginerul Nicolae Hasnas a efectuat calculele de detalii, sub supravegherea inginerului Gorjan, iar Gavrila Somlo, cel mai bun proiectant al Atelierelor, a realizat desenele de execuție.
Inginerul Gorjan relata că sculptorul a cioplit cu migală o fațetă a modulului, smulgând lemnului, cu răbdare, „fibră după fibră, talas după talas, prisosul, învelișul de crisalidă care ascunde suprafețele căutate, așteptate”. Oficia „ca un sacerdot, ca un inițiat”.
În final, a obținut o curbură abia perceptibilă a suprafeței, în contrast cu curbura accentuată a modulului brut. Celelalte fațete au fost definitivate de excepționalul tâmplar de modele Carol Flisek. La sfârșitul lui august, Brâncuși a fost rechemat în Franța. Modulul de turnătorie a fost gata la 1 septembrie, la fel ca și planul miezului.
Întrucât artistul a revenit abia la începutul lui noiembrie, întreaga răspundere a lucrării i-a revenit inginerului Gorjan. Inginerul s-a îngrijit ca laminatele din oțel să fie livrate în timp record de oțelăria de la Reșița. În secția de structuri metalice, o echipă pricepută, condusă de neîntrecutul meșter Ion Romoșan, a confecționat stâlpul central.
Acesta a fost proiectat din trei tronsoane, pentru a putea fi transportat pe defileul sinuos al Jiului, de la Petroșani la Târgu-Jiu. Sudura electrică a fost efectuată de meșterul Victor Borodi, cel mai bun sudor din Valea Jiului.
Pentru a proteja stâlpul împotriva coroziunii, s-au aplicat două straturi de vopsea de miniu de plumb, în atelier. Turnarea modulelor în turnătorie a fost executată de echipa condusă de Emeric Szabo și Gheorghe Anastasiu.
S-a efectuat și un montaj de probă în atelier, iar modulelor li s-au ștanțat numere de ordine, pentru o corectă montare pe șantier. S-au făcut și metalizări de probă cu alamă, folosindu-se un pistol de metalizare special.
La Târgu-Jiu, în octombrie, echipa condusă de meșterul Augustin Perini a executat fundația. Firma Wildmann, din Brașov, a prestat servicii gratuit. Groapa de fundație avea forma unui trunchi de piramidă, cu baza mare un pătrat cu latura de 4,5 metri și adâncimea 5 metri. S-au turnat 75 de metri cubi de beton (165 tone).
În blocul de beton s-a încastrat o structură specială – o capră în cruce de trei metri – ancorată de baza blocului cu buloane de scelement de doi metri. Schela, de 35 de metri înălțime, s-a înălțat treptat.
A fost păstrată până vara următoare, când s-a executat metalizarea, în prezența lui Brâncuși. Inginerul Gorjan a fotografiat principalele momente ale construirii monumentului. Fotografiile sale, împreună cu cele luate de unii lucrători, se constituie într-un adevărat „film”. Din fotografii se vede că structura tronsonului superior al stâlpului este mai simplă decât a celorlalte două, supuse la solicitări mai mari. Se prezintă și organizarea de șantier: care trase de boi sau cai aduc pietriș sau o cisternă cu apă. O locomobilă încălzește aburul, un motor electric este cuplat printr-o curea.
În unele fotografii se vede portalul din lemn cu un palan manual suspendat, folosit la descărcarea modulelor aduse de la Petroșani cu autocamionul.
În fotografii apar și autocamioane, dovedind că acestea au fost mijloacele de transport folosite pentru componentele din oțel și fontă ale monumentului, cu o greutate apreciabilă.
Ingeniosul dispozitiv folosit pentru tragerea modulelor pe stâlp este, de asemenea, vizibil: o brațară strânsă cu buloane de modul, patru inele și două perechi de tije rigide.

„Filmul” începe cu imaginea locului ales pentru viitorul monument. Următoarea imagine este desenul făcut de Brâncuși. Vin apoi fotografiile realizate la Petroșani: modulul brut și montajul de probă. La Târgu-Jiu se ilustrează principalele momente ale înălțării construcției. Se vede tronsonul inferior la sol, apoi în curs de ridicare. Sunt urmăriți betoniștii în acțiune.
O fotografie prezintă aplicarea celui de al treilea strat de miniu de plumb pe stâlp. Se mai poate vedea și felul în care se aplică chitul metalic de etanșare la rosturile dintre module, precum și fixarea modulelor de miez cu ajutorul unor pene metalice subțiri.
Tronsoanele stâlpului s-au ridicat cu ajutorul unor cricuri și a unor scripeți. Au fost sudate între ele de către meșterul Borodi, care nu apare însă în imagini. Principalele „personaje” în film sunt meșterul Francisc Hering, care a supravegheat operațiile de montare, și meșterul Augustin Perini, care a avut în grijă fundația și schela.
Inginerul Gorjan, care făcea fotografiile, nu apare în imagini. Brâncuși poate fi văzut din spate, în doar două imagini.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.