Zorleni, reparații „într-o veselie”

Zorleni Festival Fanfare

Inundații și fanfare. Specificul vasluian trebuie păstrat, și este! Două alocări financiare face Consiliul Județean (CJ) Vaslui pentru comuna Zorleni, una pentru reparații în urma inundațiilor, iar alta pentru un festival de fanfare.

Zorleniul va rămâne o localitate veselă, în ciuda tuturor intemperiilor care au lovit-o, după cum locuitori comunei au demonstrat deja. Filmarea în care câțiva săteni erau plini de voie bună pe seama unui jandarm care lucra la un șanț le-a adus vasluienilor din nou celebritatea într-un mod aparte.

Dar vasluienii, pe lângă umorișți calificați, mai sunt și iubitori de fanfare. Vicepreședintele CJ Vaslui Corneliu Bichineț a anunțat două alocări financiare pe care le va face instituția, cu o singură destinație, Zorleni, dar în scopuri total diferite. Unul privește un festival al fanfarelor, „lucrare” la care va participa probabil toată lumea, pentru că e gratuit, iar al doilea este decolmatarea pârâurilor și înălțarea de diguri, „manifestări culturale” la care vor fi prezenți mult mai puțini localnici, și numai plătiți.

Un miliard de lei vechi acordă CJ pentru reparațiile devenite absolut necesare în urma inundațiilor de la mijlocul lunii septembrie 2013. Lucrările de decolmatare și ridicare de diguri urmează să se desfășoare pe acordul fanfarelor, care vor „cânta și încânta” locuitorii de la centrul comunei, pentru că viața trebuie să continue, indiferent de intemperii, precum într-o fotografie foarte cunoscută care înfășișează modul în care românii se pot comporta la vreme de inundații.

Zorleni – și la bal, și la spital!

Autorul anonim al zicalei „ori la bal, ori la spital” se dovedește a se fi aflat într-o gravă eroare. De acest lucru a ținut să ne convingă conducerea CJ Vaslui, care a propus, în ședință, o alocare financiară dublă.

„Transferurile din bugetul local al județului pentru acordarea unor ajutoare către unitățile administrativ-teritoriale în situații de extremă dificultate se suplimentează cu suma de 100.000 de lei pentru Zorleni, care are de rezolvat o serie de probleme în urma ploilor abundente care au afectat localitățile comunei la finele lunii septembrie anul curent”, scria implacabil în proiectul de hotărâre.

Astfel, comuna Zorleni a fost ajutată cu sume importante, într-un dublu scop: refacerea infrastructurii și organizarea unui festival de fanfare.

„Cum există viață după criză, există viață și după inundații!”, a explicat vicepreședintele Corneliu Bichineț, răspunzând unor consilieri PDL care se declaraseră nedumeriți de organizarea festivalului în condițiile produse de inundații.

„În următoarele zile, în comună se va organiza Festivalul Fanfarelor. De aceea, sunt într-o dilemă privind faptul că aceste sume chiar vor fi folosite pentru refacerea infrastructurii”, afirmase pedelistul Costică Ștefănescu.

„Sunt mai multe case afectate, în comunele Zorleni și Băcești, precum și un drum, la Grivița. Noi am făcut o informare la Ministerul Dezvoltării și am fost asigurați că vom primi un răspuns afirmativ. Vreau să precizez că locuitorii din Zorleni sunt tot acolo, nu au fost luați de apă. Am menținut acest eveniment stabilit, care se ține într-o altă locație. Viața locală se desfășoară într-o situație normală” – Dumitru Buzatu, președintele CJ.

Corneliu Bichineț a apărat încă o dată alocările financiare: „Festivalul Fanfarelor are un caracter itinerant. În perioada 13-14 septembrie, au fost ploi mai mari la Zorleni și e nevoie de intervenția și hotărârea noastră. Este nevoie acolo de lucrări de excavații și ar trebui șase miliarde de lei vechi. Festivalul Fanfarelor are finanțare aparte”.

„Pe viitor, vrem să aducem la Festivalul Fanfarelor formații din toată țara și chiar din străinătate”, a încheiat Dumitru Buzatu, fără a se adânci în enumerarea țărilor, puține, care se bucură de acest gen muzical. Ploaia vine sigur și singură… de la ruși!

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.