Meșterii manuirii monedei

Curios lucru mai este rolul evreilor la începuturile burgheziei şi  capitalismului.

Evreii, în genere, au fost constituiţi din două ramificări: descendenţii din Palestina şi descendenţii din alte popoare care au adoptat religia iudaică (mozaică).

Evreii descendenţi din vechea Palestină sunt evrei din neam, adică de sânge şi religie. Descendenţii din alte populaţii sunt evrei numai prin religie; aceştea, reieşind din diferite considerente, au adoptat în Evul mediu, religia mozaică.

Din apostolii iudaismului şi un segment al populaţiei spaniole convertită  acestei religii s-au format evreii sefarzii – spanioli. Activitatea prea hrăpăreaţă a sefarzilor a prilejuit alungarea lor din Spania (1492) şi răspândirea izgoniţilor în Europa apuseană şi Imperiul otoman.

O parte din turcii ozi, vorbitori ai dialectului ciuvaş, a adoptat, în sec. al VIII- lea e.n., religia iudaică. Iniţial, aceşti turci se numeau khazari. Denumirea provine de la cuvântul „nomad”. Ulterior, turcilor de religie iudaică li s-a spus askenazi.

Către începutul capitalismului, în Europa de Vest trăiau evreii palestinini şi sefarzii. În Europa răsăriteană se manifestau ”evreii” khazari.

Cu timpul, ramurile evreieşti din spaţiul european s-au contopit în mare măsură. Înainte încă de contopire, atât sefarzii cât şi khazarii se disting deja prin instinctul principal al evreilor de neam – tropismul spre ocupaţiile de mânuire a banilor. Deci acest tropism depinde, nu de componenta sângelui, ci de tipulorganizării comunităţilor evreieşti.

Uniţi printr-un de invidiat sistem tainic cu legături, de asociaţii informare şi solidaritate, evreii de oriunde ajung a stăpâni enorme sume de bani.

Materializate în monede şi podoabe de aur ori pietre scumpe, bogăţiile lesne  traversau oricând hotarele ţărilor, în orice direcţie necesară.

Organizarea cultural – economică a evreilor permite ca aurul lor să traverseze hotarele ţărilor, să apară în acel loc şi în acel moment, maximum de favorabile pentru extragerea unui profit maximal.

Se deosebesc 2 tipuri de evrei: 1) oameni inofensivi, cetăţeni obişnuiţi; 2) evrei – expansionişti sau evrei – imperialişti, orientaţi de vechea doctrină iudaică spre stăpânirea ideologică şi economică a popoarelor în mijlocul cărora trăiesc; o parte a acestor iudaici urmăreşte scopul de a deveni unicii stăpâni ai lumii.

Relaţia de apărare firească a popoarelor de imperialismul evreilor de tip iudaic trebuie numită nu antisemitism (nu toţi evreii sunt imperialişti!), ci antiiudaism. Fireşte, antisemitismul este incorect.

Prin secolele XII – XIII, timpul de înflorire a comerţului occidental cu Orientul bogat, negustorii apuseni începură a avea nevoie de împrumuturi considerabile de bani. Bănci nu existau. Împrumuturile se practicau sub forma cea mai jefuitoare posibilă – camăta. Cămătarii obţineau dobânzi excesive pentru sumele acordate cu împrumut.

Imoralitatea cămătăriei a stârnit reacţii de revoltă. Biserica catolică a pornit o luptă serioasă împotriva camătei. S-au emis legi speciale de interzicere a camătei. Cum legile bisericeşti se extindeau numai asupra creştinilor, împrumuturile au continuat să fie practicate numai de către “necredincioşi”, adică de către evrei.

Prin camătă, fără efort, evreii şi asociaţiile lor lesne adunaseră sume colosale.

Faptul încălcării sfidătoare a interdicţiei bisericeşti şi însuşirea enormelor bogăţii nemuncite explică ura religioasă şi economică a europenilor împotriva evreilor.

Fireşte, nu toţi evreii erau cămătari, o anumită parte practica argintăria, medicina, meseriile.

Până în secolul al XV – lea drumul comercial Occident – Orient avea branşe prin Marea Mediterană, prin Marea Neagră şi Ţările Române.

Astfel, venituri importante din acest comerţ, până în sec. al XV – lea se acumulau, producând o remarcabilă înflorire în sud – vestul latin al Europei (Italia, Portugalia, Spania) şi sudul Germaniei. De aceea, anume aici, pentru prima oară, se naşte mica burghezie. Evreii expansionişti, principalii mânuitori şi posesori de capital  primitiv, se pomeniră osatura noii clase. Aici era, pe acele vremuri, cea mai mare concentrare de evrei din Europa.

Dar situaţia s-a schimbat odată cu descoperirea, în 1498, a noului drum către India pe la Capul Bunei – Speranţe. Noul drum ocolea vămile interioare. Preţul mărfurilor orientale aduse pe mare s-a redus până la un sfert. Comerţul italian decăzu. Începu declinul splendorii oraşelor italiene.

Portugalia luă locul Veneţiei în comerţ. Apoi, descoperirea Americii, după atingerea coastei estice a continentului de către Columb (1504), deplasă căile comerciale (în sec. al XVI-lea) din sud spre nord – în Olanda, Anglia şi Franţa. Încolo se avântară şi  evreii expansionişti din sud, aducând cu sine enormele lor bogăţii.

La nord, evreii cămătari utilizau două noi modalităţi de a face bani: ruinarea prin camătă a clasei nobiliare şi exploatarea statelor prin camăta regilor.

Despre activitatea devoratoare – expansionistă a evreilor cămătari din Anglia un economist scria: „Nici a zecea parte din banii împrumutaţi cu dobândă în ţara noastră nu sunt daţi oamenilor de afaceri pentru a-şi exploata întreprinderile, banii se împrumută înainte de toate pentru cumpărături de lux…”.

Jefuirea de către cămătarii evrei a clasei nobiliare din Europa, treabă soldată cu decăderea economică a acestei clase, a curăţit terenul pentru afirmarea burgheziei (constituită în bună parte din evrei). Treaba a fost “revoluţionară”. Pentru istorie – sens “revoluţionar”, pentru neamul cămătăresc – aur în buzunar.

Vesteuropenii pe atunci nu prea se pricepeau la actualele subtilităţi filozofico – istorice. Ei vedeau  şi înţelegeau una şi …rea: îmbogăţirea nejustificată a veneticilor pe seama băştinaşilor. Activitatea evreilor cămătari a condus la ura feroce a europenilor împotriva evreilor în genere.

Evreii expansionişti nu se mărginiră cu ruinarea nobililor. Ei se apucară de exploatarea statelor, dând împrumuturi cu camătă… regilor! Statele europene medievale au avut de suferit mult din cauza exploatării lor de către cămătari.

Europenii se puseră pe măsuri de autoapărare în faţa pericolului evreiesc: adoptară legea de privare a evreilor de dreptul de a stăpâni pământul, legea despre privarea evreilor de dreptul de a ocupa anumite posturi etc.

Măsurile de autoapărare a popoarelor europene de imperialismul iudaic purtau amprentă antisemită, fiindcă nu era chip să deosebeşti evreul implicat în activităţi expansioniste de evreul cetăţean – loial.

La începuturile capitalismului, prin secolele XV – XVI, oraşele mici burgheze s-au văzut nevoite să alunge evreii din sânul lor. Aceasta s-a produs în Italia, Portugalia, Spania şi în oraşele sudice germane. Numai din Spania au fost alungaţi 900.000 de evrei bogaţi.

Weber scria că evreii posedau o dibăcie specială doar numai în mânuirea formelor distructive ale capitalismului, printre creatorii capitalismului constructiv naţional nu se găseşte nici un evreu.

Din unele ţări europene evreii au fost alungaţi de câteva ori.

Mari contingente de evrei izgoniţi din Germania s-au stabilit în Polonia şi Rusia. Acest spaţiu fiind preponderent agrar, evreii nu au putut practica cu amploare camăta.

Până la valul german de evrei, în Polonia şi Rusia existau deja elemente evreieşti constituie din askenazi, cărora populaţia şi sursele literare le spuneau jidovi ori jidani.

Stratul destul de subţire de askenazi provinea din valul de khazari rostogolit încoace sub presiunea mongolilor (sec. al XII – lea). Khazarii, în secolele  VII – X e.n. avuseră statul lor, întins între nordul Mării Caspice şi nordul Mării Negre şi cuprindea Donul, Volga, ajungând la Kiev şi Urali. Imperiul khazarilor stăpânea circa 30 de popoare (grecii şi goţii din Crimeea, bulgarii şi maghiarii pe când aceştea locuiau pe Volga, slavii, etc).

Imperiul khazarilor se numea kagan (de unde numele de familie evreieşti Kagan, Kaganovici, Kogan).

Conform cronicelor arabe, khazarii aveau tenul alb, părul roşu şi ochii albaştri („evreii roşii”).

Kaganul a adoptat oficial religia iudaică în anul 740 e.n. Turcii ciuvaşi de religie iudaică posedau clasica pentru toţi evreii atracţie pentru mânuirea şi acumularea banilor.

Dispersaţi de invazia mongolă, “evreii” khazari s-au precipitat pe teritoriile vecinilor în Polonia, vechea Rossie, Lituania şi Ungaria. Deosebit de mulţi khazari au rămas în Crimeea.

Cu timpul khazarii au fost, într-o măsură, asimilaţi de către evreii de neam veniţi din Levant (Imperiul otoman) şi din Germania.

În Polonia, Ungaria şi Lituania khazariişi-au cumpărat importanteprivilegii şi posturi mari.

La mijlocul sec. al XVII – lea (pe la 1648 – 1649), sub presiunea cazacilor lui B. Hmelniţki, care alungaseră pe askenazi din comunităţile de pe Nipru, evreii s-au răspândit în spaţiul Uniunii polono – lituaniene. Un mic număr de askenazi a pătruns şi în spaţiul românesc.

În Ţările Române în tot Evul mediu, populaţia evrească a fost foarte rară.

Ajunşi în Ungaria şi în Transilvania vasală ungurilor, khazarii au cumpărat posturile financiare la toate nivelele. Khazari erau  conducătorii vistieriei, khazari erau strângătorii de vămi interne şi externe. Slujbaşii sării şi ai ocnelor tot khazari erau.

Situaţia privilegiată a evreilor khazari din Ungaria şi Transilvania s-a terminat în 1223 – 1224, când evreii, alături de alţi “necredincioşi”, au fost excluşi de către maghiari din importantele slujbe bănoase deţinute până atunci. Pretextul – nedorinţa necredincioşilor de a adopta catolicismul.

A urmat expulzarea evreilor din Ungaria şi Transilvania (1366). Alungaţii au plecat în Austria şi Moravia.

De atunci, poporul austriac deveni treptat un popor iudeo – austriac (austriecii fiind constituiţi iniţial din germani şi slavi).

Moldova şi Muntenia au fost ocolite – acolo viaţa orăşănească era neînsemnată, statele erau în devenire şi permanent atacate când de tătari, când de unguri, când de polonezi. Nu era de evrei acolo.

Urmând măsurile de autoapărare şi Polonia a privat evreii săi de dreptul de a stăpâni pământul.

Din vechime, evreii palestinieni cumpăraseră în Imperiul otoman multe posturi în dregătorii înalte. Un număr important de sefarzi, cândva alungaţi din Spania şi precipitaţi în Imperiul otoman, trecu, începând cu jumătatea a doua a sec. XVI – lea în Ţara Românească.

Evreii mai practicau încă o variantă de camătă – camăta…crâşmărească. Epuizând banii, românii începeau să chefuiască luând împrumut cu camătă de la “bunii” crâşmari, printre ultimii fiind foarte mulţi evrei. Ţăranii rapid se ruinau şi nu puteau plăti impozitele. Scădea venitul în vistieria statului. Domnitorii români au fost nevoiţi de câteva ori să aplice măsuri împotriva crâşmarilor – cămătari.

Ca pretutindeni, evreii din Ţările române practicau comerţul. Făceau comerţ între români şi ţările spaţiului balcanic şi polono – lituanian, implicându-se tot mai mult în comerţul cu Istanbulul. Acordau împrumuturi cămătăreşti la oraşe şi sate. Cămătarii vindeau pământurile datornicilor.

Domnii care cumpărau tronul la Poartă se împrumutau de la evrei.Pentru a recupera împrumuturile domneşti se făceau numeroase vânzări de proprietăţi. Fenomenul a alarmat Poarta. În 1568, Selim II porunceşte încetarea camătei de către evreii veniţi pentru această treabă în Muntenia din sudul Dunării. Dar camăta a continuat.

Domnitorii români împrumutau bani şi de la evreii din Istanbul.

Creditorii evrei din Imperiul otoman ocupau posturi importante pe lângă domnitorii munteniMircea Ciobanul, Pătraşcu cel Bun, Petru Cercel, Mihai Viteazul.

Imposibilitatea de a plăti cămătarii evrei devenea pentru domnitori cauză de răscoală, însă răscoala nu era antiotomană. Astfel, în timpul răscoalei domnitorului Aron Vodă (1594) au fost ucişi 19 evrei cămătari din Moldova.

Tot la 1594, adică în coordonare cu Aron Vodă, Mihai Viteazul, având mari datorii, s-a ridicat la răscoală trecând prin foc şi sabie creditorii evrei şi turci „ca să nu mai ceară galbeni”.

Aceste măsuri nu au fost antievreieşti, ci anticamătăreşti.

În genere. în Evul mediu, relaţiile băştinaşilor români cu evreii sosiţi erau mult mai paşnice decât în alte ţări europene.

În sec.al XIX – lea deosebit de mulţi evrei încep să pătrundă în Moldova din Polonia şi Rusia. Cartiere şi chiar târguri întregi se umplură cu târgoveţii şi meseriaşii sosiţi. Ei practicau, pe furiş, camăta. Încep să ocupe tot mai mult profesiile de negustori, bancheri, medici, farmacişti, jurişti ziarişti, ingineri şi funcţionari de stat.

Dar de la 1830 situaţia începe să se schimbe radical. Sub influenţa capitalismului străin,începe producţia de schimb. De atunci evreii mânuitori de bani se simţiră la noi în apele sale. Paralel cu invazia capitalismului are loc şi invazia evreilor. Această expansiune poate fi numită iudeo – capitalistă (ediţia întâia).

Din Polonia puhoiesc evrei care împrumutaseră capital de start de la coreligionarii lor mai bogaţi. La umbra comerţului obişnuit, târgoveţii emigraţi în Ţările Române din Polonia, practică camătăria şi rapid se îmbogăţesc.

Comerţul român de la începutul erei burgheze căzu complet pe mâna evreilor.Întinsele legături internaţionale, susţinerea evreimii mondiale din organizaţiile secrete asiguraseră supremaţia zdrobitoare a evreilor în prima fază de dezvoltare a capitalismului în Ţările Române.

Pe tot parcursul secolului al  XIX – lea, în arealul românesc, numărul evreilor din negoţ şi industrie creşte de la an la an.

„Proporţia evreilor care, în 1831 alcătuiau 43 la sută a negoţului şi industriei din Iaşi, în 1839 ajunge la 70 la sută, în 1846 la 73 la sută, iar în 1860 78 la sută …” „În anul 1895 acapărarea economică a Moldovei poate fi considerată completă”, (Verax, «La Roumanie et les juifs», 1903).

În Bucovinasecolului al XIX – lea,  aflată în componenţa Imperiului austro – ungar, din 10.352 comerciaţi câţi au fost înregistraţi în deceniul VII, 8.642 erau evrei (83,48%), romani – 444 (4,4%) şi de alte naţionalităţi 1.266 (12,12%).

Schema clasică a cămătarului era următoarea: „Cămătarul nu se mulţumeşte a lua tot supraprodusul victimilor sale, ci face tot ce-i stă în putinţă spre a le expropria încetul cu încetul de pe pământul lor, din casa lor etc.” (K. Marx). acest fenomen are loc şi astăzi.

Pradă cămătarilor devenise boierii români ahtiaţi după obiectele de lux aduse din ţările apusene.

Cămătarii evrei intrară în război cu boierimea română. Timp de câteva decenii bancherii evrei câştigă războiul, desfiinţând boierimea ca clasă. Către1866, boierimea română deţinea din vechea putere economică doar fărâme. Iarăşi: pentru istorie – sens “revoluţionar”, pentru evrei – aur în buzunar.

Însă rapida distrugere a proprietăţii funciare româneşti nu a lăsat în România aşteptata acumulare primitivă de capital. Aurul trecuse hotarele ţării în direcţie necunoscută. Românii, neavând bani, au privit neputincioşi cum sunt acaparate de către străini întreprinderile, băncile, ramurile economiei româneşti. (Astăzi – la fel).

Statul românesc s-a văzut nevoit să lupte împotriva camătei evreieşti organizând băncile naţionale care acordau dobânzi mai mici decât la evreii cămătari. Băncile naţionale au dat o lovitură de moarte camătei. Dar foarte târziu. Şi apoi, în Băncile Moldovei – tot evreii rămâneau stăpâni. Cum scria Verax: „În Moldova, Banca este în întregime în mâinile evreilor: aici nu se află bancheri creştini…”

Vitalie Pastuh-Cubolteanu – cercetător știintific la Universitatea Pedagogică de Stat «Ion Creangă» din Chișinău

Preluare: psihologie.bonumeur.ru

Loading...
loading...

1 COMENTARIU

  1. Singurul lucru de apreciat la aceasta etnie este rabdarea, tactul si unitatea de care dau dovada …
    Ei stapanesc tot … macar financiar dar mai ales ideologic !
    Toata lumea e circul lor … proprietate personala chiar 😉

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.