S-a ales praful!

0

În noiembrie 2012 vasluienii, ca şi ceilalţi români, o luau de la capăt, după ani de guvernare pedelistă plină de minciună, hoţie şi măsuri dezastruoase. Aceeaşi, cei din urmă cu câţiva ani, apăreau din nou mai buni, răul mai mic, în comparaţie cu odioasa guvernare a PDL. Reuniţi într-o alianţă neprincipială ideologic, gata să profite de toată dezamăgirea şi indignarea oamenilor, în judeţul Vaslui s-au aşezat la linia de start a campaniei electorale cu promisiuni de îndreptare şi mai bine şi cei 10 parlamentari ai USL care se află la putere până în 2016. Peste un scurt timp de la acel moment, evaluarea planurilor, programelor, acţiunilor pe care le promiteau atunci nu lasă loc decât unei singure concluzii: au fost simple promisiuni electorale, sau, altfel spus, minciuni politicianiste.

Campania electorală care a început pe 9 noiembrie 2012 a respectat şi ea dictorul „De toate pentru toţi”. „Cele 15 promisiuni ale USL pentru guvernare”, un fel de document programatic care poate fi considerat o sinteză a promisiunilor USL cuprinde astăzi… cele mai flagrante minciuni: „Respingerea proiectului Roşia Montană, cu evaluarea corectă pe trei zone: respectul pentru mediu, protejarea interesului naţional şi combaterea corupţiei politice”, este punctul opt. Dar ce spuneţi de „micşorarea TVA pentru produsele agricole şi a agriculturii bio, şi nu a organismelor modificate genetic”? Sau de „reducerea CAS-ului pentru angajatori, în scopul stimulării acestora în a asigura noi locuri de muncă”? Ca să nu mai vorbim despre cele un milion de locuri de muncă nou create, de creşterea economică de cel puţin 4% pe an sau de „depolitizarea structurilor deconcentrate”?.

USL promitea, începând cu 9 noiembrie 2012, că funcţiile politice se vor limita doar la miniştri şi secretari de stat, iar instituţiile publice vor fi lăsate în pace de intervenţia dăunătoare a politicului. Aşa că, după ce a câştigat alegerile în Vaslui cu aproape 65%, de la începutul lui 2013, USL a purces la… numiri politice: la Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură, la Direcţia Agricolă, Inspectoratul Şcolar sau la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, dar şi la Muzeul Judeţean și alte instituții.

În plină campanie electorală, candidatul de atunci şi deputatul de acum Victor Cristea declara: „În urma discuţiilor pe care le-am avut cu cetăţenii din Vaslui, am ajuns la concluzia că programul pe care noi, USL, îl propunem, este pe deplin asumat de oameni. Îi dau crezare! Ce este nou? Apare ’românismul‘: o dezvoltare economică bazată pe o industrie românească, pe un sistem energetic românesc, pe o agricultură industrială etc. Abia de aici înainte vom putea vorbi despre implicaţiile asupra învăţământului, despre o nouă optică economică şi socială. Ce ne diferenţiază pe noi de alţii este faptul că propunem o agendă clară cu termene şi surse de finanţare, nu doar o înşiruire de obiective”.

Românismul?! Industrie românească?! Sistem energetic românesc?! Cei realişti şi cât de cât informaţi nu pot privi asemeena declaraţii decât cel mult cu ironie, ca pe un fel de glume triste.

Cum se ţine de cuvânt un deputat

În februarie 2013, la doar două luni de mandat, noua deputată PSD Ana Birchall anunţa cu mândrie că s-a ţinut de cuvânt. Ce înseamnă pentru noi acest lucru ştim, dar ce înseamnă pentru deputată? Ea şi-a respectat o promisiune electorală. „Am promis vasluienilor din aceste frumoase localităţi situate în colegiul meu, că voi depune toate eforturile pentru a fi luată, de către autorităţile competente, decizia dorită de domniile lor”, scria Ana Birchall pe blogul personal vorbind despresituaţia comunelor Floreşti şi Dealu Secării, comuna Alexandru Vlahuţă, din judeţul Vaslui”. Nu există comunele Floreşti şi Dealu Secării în judeţul Vaslui, ci este vorba despre faptul că cele două sate făceau parte din două comune în acelaşi timp: Alexandru Vlahuţă şi Poieneşti. O situaţie veche şi disperantă pentru locuitori. Ce a făcut Ana Birchall? I-a scris câteva rânduri despre această poveste ministrului Administraţiei Publice într-o interpelare. Problema nu s-a rezolvat, bineînţeles, dar Ana Birchall nici nu a mai discutat „situaţia”. Cam asta înseamnă să-ţi respecţi o promisiune electorală. De fapt, acesta este maximum: să dovedeşti că ţi-ai adus aminte. Să se întâmple ceva în mod efectiv şi concret…

Irinel Stativă. deputat în colegiul cel mai sărac din județul cel mai sărac, Murgeni, nu are asemenea amintiri, nu are nimic, nici interpelări, nici declaraţii, niciun fel de activitate în Camera Deputaţilor şi niciun fel de interes pentru slujba sa atât de bine retribuită. Cum nu avusese nici în mandatul precedent. Cu toate acestea a fost ales de oameni pe valul „României puternice” pe care începuseră să o făurească useliştii. Pentru că Stativă nu a stat degeaba şi în campania electorală. Şi el a avut unele viziuni, discursuri şi declaraţii prin ziare pline de „vom face”.

Gabriela Creţu, soţia şefului PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, o fire sensibilă, observa tristeţea electoratului în campania sa electorală pentru Senat pe care a dus-o în zona Bârladului: „De acord, s-a îmbunătăţit infrastructura, dar am văzut oameni mai trişti”. „În momentul în care statul nu îşi mai poate hrăni copiii, are o mare problemă. O Românie este puternică dacă oamenii sunt puternici”. Starea de spirit a populaţiei din judeţul Vaslui nu s-a schimbat deloc în bine, poate dimpotrivă, însă Gabrieta Creţu nu mai are astfel de observaţii, nici măcar pe blogul personal, unde îşi manifestă astăzi mai degrabă înclinaţii doctrinaire şi filosofice.

„Oamenii ştiu că nu putem face minuni pentru ei, atunci când vom fi în Parlamentul României, însă, ne vom bate pentru ca problemele comunităţilor să se rezolve”, declara şi liderul liberalilor vasluieni Florin Ciurariu. Astăzi deputatului liberal nu i se poate trece în dreptul numelui nici măcar o singură astfel de bătăie, funcţia însă da.

Peste un timp de la rostirea acestor promisiuni, realitatea se măsoară faţă de aceste declaraţii neruşinate doar în creşterea electorală a celorlalţi, a aceloraşi, pe care vasluienii şi românii i-au cosiderat răul cel mare la trecutele alegeri. Şi aşa o vom lua de la capăt… Democratic, strict democratic!

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.