Gheorghe Bănciulescu, primul aviator care a zburat cu picioarele amputate

Născut pe 28 decembrie 1898, la Iași, pilotul Gheorghe Bănciulescu a ajuns să fie cunoscut în toată lumea pentru faptul de a fi prima persoană care a pilotat un avion având proteze în loc de picioare. Povestea sa este una incredibilă, dovedind un caracter extraordinar.
În urma unui tragic accident, Gheorghe Bănciulescu îşi pierde ambele picioare, fiindu-i adus la cunoştinţă de către medici că nu va mai putea zbura niciodată. Însă, la nici doi ani de la acest eveniment, cu ajutorul unor proteze speciale, devine primul aviator al lumii care se ridică în aer fiind lipsit de membrele inferioare.
Fiu al unui ofiţer de infanterie, a urmat Liceul militar din Iaşi, apoi Şcoala de infanterie de la Botoşani. La 19 ani, ajuns la gradul de sublocotenent. S-a aflat în focul luptelor de la Jiu, Nămoloasa, Corbu şi Mărăşeşti, din plutonul comandat de el la Mărăşeşti rămânând în viaţă doar şase soldaţi. Atunci s-a distins ca un bun ofiţer.
Luptele aeriene pe care le-a urmărit în timpul războiului l-au făcut să-şi descopere vocaţia zborului. Pentru prima dată în istorie, aviatorii se confruntau pe cer în dueluri aeriene. Şi-a dorit cu tot dinadinsul să intre în corpul aviatic românesc, dar cererile sale repetate au fost respinse din motive medicale. Se bănuieşte că tatăl său, care deţinea gradul de maior, şi-a folosit influenţa pe lângă medicii militari pentru a nu primi avizul medical.

Cu toate acestea, întâlnirea cu pilotul Nicolae Tănase, trecut prin urgiile războiului, i-a schimbat destinul tânărului ofiţer. „Nu ştiu ce va ieşi din tine, dar o primă condiţie e să iubeşti zborul! Te iau pe garanţia mea. Te fac pilot!”, i-a spus Nicolae Tănase.
La sfârşitul Primului Război Mondial, s-a înscris la Şcoala de Pilotaj de la Tecuci, atragând atunci atenţia pilotului Nicolae Tănase. Cu experienţa sa, acesta i-a împărtăşit tainele zborului tânărului Bănciulescu, ajutându-l să-şi obţină brevetul de pilot.
În 1919, locotenentul Bănciulescu s-a ridicat pentru prima dată singur la manşa unui «Newport». În anii următori, îşi va desăvârşi priceperea, devenind unul dintre cei mai cunoscuţi şi prestigioşi piloţi ai vremii. A concurat în diferite evenimente aviatice şi s-a remarcat prin încercările sale de a depăşi orice limită.

Îndrăzneţul aviator îşi frânge aripile

Într-una dintre aceste încercări, la 12 septembrie 1926, având rangul de căpitan, împreună cu mecanicul Ioan Stoica, la bordul unui «Potez-XXV», pus la dispoziţie de compania franco-română de transport aerian, a decolat de pe aeroportul «Le Bourget» cu destinaţia Bucureşti, pentru obţinerea recordului de viteză dintre Paris şi Bucureşti.
După parcurgerea unei distanţe de 1.000 km într-un zbor fără probleme desfăşurat în condiţii optime, într-un timp prin care, în mod evident, se stabilea un nou record, deasupra oraşului Linz, cerul a fost învăluit de ceaţă şi, cu toate eforturile de a urca la o altitudine mai mare, avionul s-a izbit de creasta unui munte şi s-a prăbuşit. După o îndelungată căutare, localnicii zonei şi câţiva turişti reuşesc să ajungă la locul prăbuşirii, dar găsesc doar un morman de fiare contorsionate.
Mecanicul Ion Stoica a fost strivit de motor şi a murit în drum spre spital, iar Bănciulescu se zbătea între viaţă şi moarte. Unul dintre picioare îi sângera profund şi nu mai putea fi salvat, iar medicii iau hotărârea de a i-l amputa. După doar câteva zile şi celălalt picior începe să prezinte semne de cangrenă şi îl pierde şi pe acesta. Apoi, petrece o perioadă lungă în spitalele din Cehoslovacia, România şi Germania, moartea însoţitorului său apăsându-i greu pe conştiinţă. Era, în acelaşi timp, măcinat de gândul că nu va mai putea lua manşa avionului vreodată în mâini. La un moment dat, în semn de omagiu pentru Bănciulescu, mai mulţi piloţi cehoslovaci zboară cu aparatele lor în jurul spitalului din Rymarov, unde el era la recuperare.
Cu o perseverenţă ieşită din comun, reuşeşte să îşi recupereze mobilitatea într-o anumită măsură şi, după o vizită la Munchen, îi sunt confecţionate nişte proteze mai bune.
După marele efort de a se obişnui cu mai multe rânduri de proteze, cu ajutorul comandantului său, Gheorghe Negrescu, şi a prietenului Mihai Pantazi, dorinţa de a auzi zgomotul motoarelor de avion şi de a pilota cu proteze i s-a îndeplinit. La câteva luni de la accident, simţindu-se sigur pe sine, face o vizită la aerodromul din Pipera pentru a-şi revedea foştii săi colegi. Mihail Pantazi vine cu ideea de a face un zbor cu Bănciulescu într-un avion cu două locuri.
La mai puţin de un an de la tragicul accident, se află din nou în aer. Vor mai urma alte astfel de zboruri asistate, apropiindu-se cu paşi repezi de visul de a decola şi pilota singur din nou. În ciuda infirmităţii sale, a depus eforturi considerabile pentru a învăţa cum să acţioneze cu protezele controalele aeronavei, exersând pe automobile.
În luna iulie a anului 1927, visul lui este înfăptuit în cadrul unui eveniment aviatic, fiind prima dată când un pilot cu picioarele amputate reuşeste o asemenea performanţă.
Pentru acest fapt, în octombrie acelaşi an, Louis Barthou, preşedintele Franţei, a conferit căpitanului-aviator român «Ordinul Legiunea de Onoare cu grad de cavaler».
În primăvara anului următor, participă la un alt miting aviatic pe Aerodromul Băneasa în cadrul căruia mii de spectatori, printre care şi soţia sa, i-au urmărit primele acrobatii. Cu acea ocazie a aflat că soţul său zboară din nou, cu toate că, înainte de miting îi promisese că nu se va mai urca niciodată în carlinga unui avion.
A ajuns într-atât de îndemânatic încât în acelaşi an a câştigat primul loc în cadrul concursului de acrobaţie desfăşurat cu ocazia strângerii de fonduri pentru monumentul Eroilor Aerului.
A efectuat o serie de zboruri îndrăzneţe foarte cunoscute de-a lungul continentului european şi asiatic acumulând zeci de mii de kilometri.

Ultimul zbor al ”comandorului cu baston”

Raidurile aeriene de lungă durată au fost începute în 1933, la şase ani după tragicul accident din Austria. Primul, un raid de 8.000 km prin Europa, în fiecare zi parcurgând mai bine de 1.000 km. (în ziua a şaptea a zburat pe itinerariul Paris – Strasbourg – Nürnberg – Praga – Viena – Belgrad cu un avion românesc de tip SET-41). Ultimul raid al “comandorului cu baston” a făcut parte din misiunile aviaţiei civile franceze de identificare şi stabilire a traseelor aeriene deasupra continentului african. Pentru efectuarea acestor misiuni, la propunerea principelui Valentin Bibescu, a fost ales şi Gheorghe Bănciulescu care, împreună cu telegrafistul şi mecanicul, doi coechipieri experimentaţi, a primit cel mai modern avion francez, un «Potez-9 AB» cu două motoare.
La 13 martie 1935, şi-au luat zborul în lungul şi temerarul raid pe ruta Marsilia – Napoli – Tunis – Bengazi – Tripoli – Wadi – Haifa – Khartoum – El-Fasher – Bangossou – Atbara – Cairo. Au avut de înfruntat o căldură pe cât de sufocantă, pe atât de epuizantă, şi nisipul care, ridicat în trombă la mari înălţimi, ar fi putut să le distrugă motoarele. În doar două săptămâni a traversat 22.000 de kilometri, dar acest efort îl va epuiza şi slabi. Cu toate că au depăşit cu bine capcanele Africii şi au aterizat la Cairo, Bănciulescu, extenuat de o gripă tropicală, cu febră şi delir, n-a reuşit să învingă boala şi, chinuit şi epuizat, s-a stins din viaţă la 12 aprilie 1935, la vârsta de numai 37 de ani.
Vestea morţii sale i-a îndurerat pe apropiaţi şi a îndoliat o ţară întreagă. A primit postum «Virtutea aeronautică în grad de cavaler», «Coroana României» şi «Steaua României în grad de cavaler».
Corpul său a fost adus în ţară şi înhumat la Cimitirul «Bellu». A fost trecerea fulgerătoare în nefiinţă a lui Gheorghe Bănciulescu, primul pilot din lume care a zburat cu proteze în loc de picioare. Al doilea a fost rusul Aleksei Maresiev, urmat de Games Bader, căpitan englez în Al Doilea Război Mondial.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.